Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a anunțat recent printr-un comunicat de presă că vrea extinderea programului european al EIT (European Institute of Innovation and Technology), dedicat inovării și tehnologiei, în România. Acesta oferă formare prin masterate, doctorate, având ca scop dezvoltarea competențelor în diferite domenii. Ar putea fi implementat în mai multe universități din țară, în urma unui memorandum realizat de Ministerul Educației, mai arată sursa citată.
- „Cunosc rolul major al EIT în inovare și tehnologie la nivel european și internațional [..]. Acum, din poziția de ministru, doresc să extindem influența EIT în țară, pentru a stimula inovația în beneficiul bunăstării oamenilor și pentru creșterea competitivității țării într-o lume tot mai competitivă.”, a declarat oficialul.
În urma unei întâlniri cu conducerea Institutului European pentru Inovație și Tehnologie, ministrul a declarat într-un comunicat de presă să este în pregătire un Memorandum cu două obiective principale:
„În acest sens, ne-am pus de acord să avem un Memorandum cu două obiective majore:
(1) extinderea prezenței EIT și a modelului EIT de inovare în România, model performant care se bazează pe ecosisteme (formate din universități, institute, companii, autorități etc.) distribuite democratic și eficient în jurul triadei educație-cercetare-inovare;
(2) promovarea unor aspecte de inovare și tehnologie mai specifice în țară, legate de excelența EIT, de teme majore la nivel internațional și de necesitățile țării (ex. pe linia inteligenței artificiale, sănătate, energie etc.).”
Institutul European pentru Inovație și Tehnologie (EIT) este o instituție a Uniunii Europene care se bazează pe inovația și dezvoltarea economică prin colaborarea între universități, cercetători și companii. Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca găzduiește deja programul EIT Digital.