Ministrul Educației, Ligia Deca, a explicat ce a vrut să spună în briefingul de presă de joi, de la Guvern, când a făcut o afirmație care poate produce confuzie, legată de alegerea elevilor care au ratat admiterea, de către liceu, pentru a fi repartizați pe locurile destinate acestei proceduri. Într-un interviu la Radio România Actualități, Deca a spus că se referea de fapt la concursul de admitere care ar fi ales de liceu, nu la elevul care a picat examenul de admitere.
Reamintim că Edupedu.ro a scris ieri despre declarația făcută de Ligia Deca despre cum un elev care nu ia admiterea și „dacă va fi ales de liceu”, „are şansa să concureze din nou pe baza repartizării computerizate”.
Deca a fost îndemnată de moderatoarea emisiunii să explice declarația pe care a făcut-o – „chiar dacă un copil ar avea o zi proastă în ziua concursului de admitere, dacă el va fi ales de către liceu, are șansa din nou să concureze pe baza repartizării computerizate”. Mai exact, partea cu “dacă el va fi ales de către liceu”.
„Dacă concursul va fi ales de către liceu, nu dacă elevul va fi ales de către liceu. Acolo am adus eu o precizare, pentru că am avut senzația că nu s-a înțeles. Chiar dacă un liceu a dovedit competiție în anii anterior, nu este musai să organizeze concurs de admitere. Deci, nu este vorba despre elev dacă a fost ales de liceu”, a spus Ligia Deca.
”Realizator: Spuneţi: “Dacă un copil ar avea o zi proastă în ziua concursului de admitere” – adică e o corelare cauzală.
Ligia Deca: Ceea ce am vrut să spun ieri în declarație la briefingul de presă a fost așa: că un elev care a dat examenul de admitere la liceu și să spunem că într-adevăr a avut o zi proastă și nu a reușit să ia o notă care să îi permită ocuparea unui loc, mai are o șansă ca la etapa următoare, și anume, etapa de repartizare computerizată pe baza notelor de la Evaluarea Națională, să opteze din nou pentru profilul respectiv de la liceu și să intre pe restul de 40% din locuri care nu intră în concurs, asta am vrut să spun”.
10 comments
M-me ministru crede că este maestru al “băgării în ceață” sau chiar are un nivel intelectual redus? Nu înțeleg, ceea ce a rostit era un calambur sau un anacolut? Aceasta este întrebarea!
Fără explicații.Eu știu că atunci când un conducător,director,șef sau ministru revine asupra unei decizii,trebuie că în 24 de ore să își de-a demisia.Doamna a greșit mult atunci când a schimbat decizia cu vacanță de Paști de anul viitor,plecând urechea către o minoritate care vor doar destrămarea învățământului… Păcat!
Eu ştiu cä se mai practicä şi acum ceva asemänätor. E vorba de cei care vin prin transfer.
Bine punctat@
Șpagă = transfer pe “motive medicale” plus certificat CJRAE.
scuze… eu incerc sa imi fac transferul anul acesta… dar nu stiu despre ce vorbiti acolo… indraznesc sa rog o lamurire, daca se poate!
Gura păcătosului, adevăr grăiește…
1. Lucrul amestecat miroase a ra…!
2. In aceasi clasa vor fi elevi de “mana 1”, cu examen de admitere, si de “second hand”, pe baza de repartizare computerizata…
3. Schimbari de dragul schimbarii! Modificati materiile si programele acestora si efectivele la clasa! In plus, platiti profesorii, nu va mai bateti joc de ei! Apoi cereti calitate!
Materie stufoasă, inutilă pt vremurile pe care le trăim, profesori prost plătiți și unii foarte prost pregătiți dar susținuți în sistem pe pile, elevi debusolați, sau … Marea prăbușire a Învățământului romanesc a început de mulți ani și continua!
refaceti materia si Scoateți inutilitate prea mult si idiot akese grele, tovilareala deziluzii uitare dezinteres dati probl mai ușoare sa se înțeleagă teste de niv slăbuț mediu. si. +++
..dar de ?!citește cineva !?
ce e aia 2/3 din teste nat geometrie ce Naiba aveți. ? . nu suntem toi. Moisil si gheba sau nu s minuni mai sunt pe aici ..
lăsați ne cu prostiile de detalii inutile .. baza fraților., calitate la ore la Profi și nr elevi . in scoli din București sunt si 30/clasa ??? in vata in a opta. după masa ???? n au timp de nimic??? s epuizați cine verifica asta ??mama mare ?,