Explicația conducerii Colegiului Național Pedagogic din Bacău după ce nu a lăsat să intre la prima oră mai mulți elevi care întârziaseră: În noul regulament al școlii s-a decis ca din 22 ianuarie poarta să fie închisă pe durata orelor de curs, din motive de siguranță și pentru a preveni absenteismul la prima oră, iar părinții au fost informați

13.916 vizualizări
Foto: Lucian Bogdanel – Facebook.com
Conducerea Colegiului Pedagogic din Bacău a transmis motivul pentru care mai mulți elevi care au întârziat la ore marți dimineață nu au fost lăsați să intre în liceu la prima oră: din motive de siguranță și “pentru a preveni absenteismul la prima oră, în data de 19 ianuarie s-a decis în ședința Consiliului de Administrație, ca poarta școlii să fie închisă pe durata orelor de curs, începând cu 22 ianuarie. Părinții au fost informați prin diriginți și anunțuri în școală”, scrie Bacău.net. Amintim, marți, prefectul județului, Lucian Bogdănel a postat pe Facebook o fotografie în care apar peste 20 de elevi care stau în fața liceului criticând decizia conducerii Colegiului: “Profund neinspirată şi irațională decizia conducerii de la Pedagogic de a-i ține în afara şcolii pe elevii care, din diverse motive, au întârziat – câteva minute – azi la prima oră”, scria prefectul.

Într-un răspuns publicat în presa locală, conducerea Colegiului Pedagogic din Bacău a transmis motivul pentru care mai mulți elevi care au întârziat la ore marți dimineață nu au fost lăsați să intre în liceu la prima oră: din motive de siguranță și pentru a preveni absenteismul la prima oră.

“Întârzierea elevilor la ore, din motive neîntemeiate (cu precădere la prima oră), afectează calitatea actului educațional, prin întreruperea repetată a lecției”, potrivit răspunsului conducerii Colegiului.

“Din motive de siguranță și pentru a preveni absenteismul la prima oră, s-a întrunit consiliul profesoral extraordinar, în data de 19.01.2024, în care s-au discutat măsurile pentru prevenirea acestor situații, precum și a absenteismului în rândul elevilor, cu precădere la prima oră. În consecință, s-a subliniat necesitatea respectării cu strictețe a
programului de școală, a Regulamentului de organizare și funcționare nr. 8367/11.12.2023, a procedurii de acces în incinta unității nr. 5982/15.09.2023.

Părinții și elevii au fost informați de această decizie “prin diriginți și anunțuri de informare privind închiderea porților în timpul orelor de curs, afișate la toate intrările în clădirile școlii și la poartă, atât în exterior, cât și în interior. Diriginții au comunicat părinților faptul că, începând de luni, 22 ianuarie 2024, poarta va fi închisă pe durata orelor de curs, iar în pauze, vor putea ieși din incinta școlii doar elevii care au 18 ani împliniți, au cartea de identitate și carnetul de elev”, potrivit conducerii Colegiului.

Se precizează și faptul că “printre cei 20 de elevi întârziați nu au fost preșcolari, elevi din
clasele primare și gimnaziale și nici navetiști sau elevi cu situații excepționale.
Subliniem faptul că în prima zi de aplicare a măsurilor, luni, 22 ianuarie 2024, nu au fost
probleme sau incidente, dovadă că toți elevii și părinții au fost informați și au respectat regulamentul”.

Răspunsul integral al conducerii Colegiului Național Pedagogic Bacău pentru Bacăunet.ro:

Având în vedere informațiile apărute în presa băcăuană, în data de 23 ianuarie 2024, cu
privire la măsura închiderii porților Colegiului Național Pedagogic „Ștefan cel Mare” Bacău,
pe durata orelor de curs, vă transmitem următoarele:

Scopul principal al măsurilor este asigurarea siguranței și protecției elevilor colegiului, pe durata programului de școală și reducerea absenteismului, în special la prima oră de curs. Întârzierea elevilor la ore, din motive neîntemeiate (cu precădere la prima oră), afectează calitatea actului educațional, prin întreruperea repetată a lecției.

Ca urmare a incidentelor din ultima săptămână, semnalate la ISJ prin adresele nr.
249/17.01.2024 și 292/18.01.2024, s-a întrunit consiliul profesoral extraordinar, în data de 19.01.2024, în care s-au discutat măsurile pentru prevenirea acestor situații, precum și a absenteismului în rândul elevilor, cu precădere la prima oră. În consecință, s-a subliniat necesitatea respectării cu strictețe a programului de școală, a Regulamentului de organizare și funcționare nr. 8367/11.12.2023, a procedurii de acces în incinta unității nr. 5982/15.09.2023.


Pentru informarea elevilor și a părinților s-au luat toate măsurile necesare:

Diriginții au comunicat părinților faptul că, începând de luni, 22 ianuarie 2024, poarta va fi închisă pe durata orelor de curs, iar în pauze, vor putea ieși din incinta școlii doar elevii care au 18 ani împliniți, au cartea de identitate și carnetul de elev.

În data 19.01.2024, ora 13.00, a avut loc ședința Consiliului reprezentativ al elevilor, în cadrul
căruia elevii reprezentanți au fost informați cu privire la programul de acces în incinta școlii. Aceștia au transmis informațiile la nivelul fiecărui colectiv de elevi.

Reprezentanții părinților în Consiliul de administrație al colegiului au informat părinții, încă o
dată, prin intermediul președinților din fiecare clasă, asupra programului și condițiilor de acces în incinta școlii.

Au fost afișate anunțuri de informare privind închiderea porților în timpul orelor de curs, la
toate intrările în clădirile școlii și la poartă, atât în exterior, cât și în interior.

Marți, 23 ianuarie 2024, la poartă se aflau circa 20 de elevi de liceu cu domiciliul în orașul
Bacău, care întârzie în mod obișnuit, conform absențelor consemnate în catalog. La Colegiul Național Pedagogic sunt înscriși 1659 de elevi. Printre cei 20 de elevi întârziați nu au fost preșcolari, elevi din clasele primare și gimnaziale și nici navetiști sau elevi cu situații excepționale
.

Subliniem faptul că în prima zi de aplicare a măsurilor, luni, 22 ianuarie 2024, nu au fost
probleme sau incidente, dovadă că toți elevii și părinții au fost informați și au respectat regulamentul.

Menționăm faptul că procedura de acces în incinta unității de învățământ nr. 5982 din
15.09.2023 a fost aprobată conform legii, încă de la începutul anului școlar. Aceasta, cât și Regulamentul de organizare și funcționare (nr. 8367 din 11.12.2023, actualizat în urma modificărilor legislative) se află pe website-ul instituției și au fost avizate în consiliul profesoral, aprobate în CA, au fost diseminate elevilor, care au semnat procese-verbale de luare la cunoștință și au fost prezentate în cadrul ședințelor cu părinții, confirmate de procesele-verbale, încă din luna septembrie 2023. Programul de școală nu a fost modificat, orele începând dintotdeauna la ora 8.00 (excepțional la 7.00)
“.

Informații de context

Mai mulți elevi ai Liceului Pedagogic din Bacău care au întârziat la ore nu au mai putut intra și au stat în frig. Prefectul județului, Lucian Bogdănel, a scris într-o postare pe Facebook, că decizia conducerii de la Pedagogic de a-i ține în afara şcolii pe elevii care, din diverse motive, au întârziat câteva minute la prima oră, a fost “profund neinspirată şi irațională”.

Prefectul spune că a cerut Inspectoratului școlar o anchetă în acest caz.

Potrivit prefectului, săptămâna trecută a avut loc o altercație în fața liceului Pedagogic iar ce de la Biroul Siguranță Şcolară (IPJ) au intervenit pentru a aplana respectivul conflict – “dar acest eveniment nedorit nu poate fi pretext pentru închiderea şcolii şi transformarea ei în altceva decât aşezământ educațional”, scrie prefectul.

“Profund neinspirată şi irațională decizia conducerii de la Pedagogic de a-i ține în afara şcolii pe elevii care, din diverse motive, au întârziat – câteva minute – azi la prima oră! Traficul din municipiul Bacău e departe de a fi cel mai fluid, iar astfel de întârzieri mai pot apărea fără ca ele să fie neapărat imputabile unor elevi care, totuşi, în această dimineață au înfruntat gerul pentru a veni – mulți dintre ei pe jos – la ore. Ştiu că responsabilitățile directorilor sunt apăsătoare şi cer o implicare pe multiple paliere de serviciu, altele decât cel didactic, dar nu mă aşteptam să văd că există directori decuplați de realitate care – sub imperiul temerilor de orice fel – iau hotărâri precipitate, care conduc la ştirbirea iremediabilă a propriei lor autorități. E drept că, săptămâna trecută, în fața liceului Pedagogic a avut loc o altercație între elevi şi “susținători” de-ai lor, colegii de la Biroul Siguranță Şcolară (IPJ) intervenind pentru a aplana respectivul conflict – dar acest eveniment nedorit nu poate fi pretext pt. închiderea şcolii şi transformarea ei în altceva decât aşezământ educațional.

*Am comunicat de dimineață, pe acest subiect, cu conducerea Inspectoratului Şcolar Județean Bacău şi aştept, în cel mai scurt timp, rezultatele verificărilor făcute la fața locului”.


24 comments
  1. Mergeți dimineață între 8 și 10 la McDonalds-ul de peste drum și vedeți acei chiulangii cum stau la cafele și tigari, că asta-si doresc de la viață. Părinții îi cresc ca niste imaturi și e vina lor pentru lipsa moralității acestor tineri și a lipsei lor de responsabilități.Prefectul , că un politruc adevărat. a răspuns la vreun telefon al unui asa-zis părinte ! Nu înțeleg de ce nu se zbate pentru introducerea uniformelor la acești golani in devenire , că ar câștiga mai mult că poza publica.

    1. Pai daca era un McDonalds peste drum, pe care il mai si frecventau de obicei, de ce au stat 45-50 de minute in fata scolii, in loc sa se intoarca la Mc si sa revina inainte de pauza? Doar pentru ca nenisorul care a sesizat treaba e politician, inseamna ca neaparat nu poate sa aiba dreptate? Este absolut revoltator ca acei copii au stat in frig atata timp. La minus 7-10 grade. Orice scuza este stupida. Pot primi absente, mustrari, pot sa nu fie lasati sa intre in clasa, orice variante civilizate de a penaliza elevii care intarzie sunt acceptabile. Sa ii tii in frig, asta arata doar nesimtire si incompetenta. Iar asta este ceva mult prea frecvent la cei care conduc scolile din Romania.

  2. Spuneți că regulile sunt reguli, dar regulile spun altceva. Credeți că au fost respectate prevederile din Statutul elevului aprobat prin Ordinul nr.4742/2016?
    “Articolul 16
    (1) Elevii din sistemul de învățământ de stat, particular și confesional autorizat/acreditat, care săvârșesc fapte prin care se încalcă dispozițiile legale în vigoare, inclusiv regulamentele școlare, vor fi sancționați în funcție de gravitatea acestora conform prevederilor prezentului statut.
    (2) Pentru a putea fi sancționați, faptele trebuie să se petreacă în perimetrul unității de învățământ sau în cadrul activităților extrașcolare. Pentru faptele petrecute în afara perimetrului unității de învățământ sau în afara activităților extrașcolare organizate de unitatea de învățământ, elevii răspund conform legislației în vigoare.
    (3) Elevii au dreptul la apărare, conform legii.
    (4) Sancțiunile ce pot fi aplicate elevilor sunt:
    a) observație individuală;
    b) mustrare scrisă;
    c) retragerea temporară sau definitivă a bursei de merit, a bursei sociale, ” Bani de liceu”, a bursei profesionale;
    d) mutarea disciplinară la o clasă paralelă din aceeași unitate de învățământ;
    e) preavizul de exmatriculare;
    f) exmatriculare.
    (5) Toate sancțiunile aplicate se comunică individual, în scris, atât elevilor, cât și părinților, tutorilor sau susținătorilor legali. Sancțiunea se aplică din momentul comunicării acesteia sau ulterior, după caz.
    (6) Sancționarea elevilor sub forma mustrării în fața colectivului clasei sau al școlii este interzisă în orice context.
    (7) Violența fizică sub orice formă se sancționează conform dispozițiilor legale în vigoare.
    (8) Sancțiunile prevăzute la alin. (4) lit. d)-f) nu se pot aplica în învățământul primar.
    (9) Sancțiunile prevăzute la alin. (4) lit. e)-f) nu se pot aplica în învățământul obligatoriu.
    Secţiunea a 2-a Sancțiuni
    Articolul 17
    (1) Elevii nu pot fi supuși unor sancțiuni colective.
    (2) Observația individuală constă în atenționarea elevului cu privire la încălcarea regulamentelor în vigoare ori a normelor de comportament acceptate. Aceasta trebuie însoțită de consilierea elevului, care să urmărească remedierea comportamentului. Sancțiunea se aplică de către profesorul diriginte, învățătorul/institutorul/profesorul pentru învățământul primar sau de către directorul unității de învățământ.”

  3. preșcolari și școlari de clase mici ajung la timp, pentru că se implică părinții. La cei de la aVa în sus e problema. Printre ei sunt copii de 14, 15, 16 ani,care sunt tot a-V-a, a-VI-a fără nici o speranță să termine opt clase. Unii se însoară (mărită), până să termine opt clase. Noroc, că s-a desființat armata, că îi lua militari din clasa a V a. Și uite așa crește nivelul de,, alfabetizare ” a românilor.

  4. Metoda este foarte potrivită. De ce nu erau preșcolari și elevi din clasele primare printare întârziați ? Pentru că au avut grijă părinții.
    La cei mari e problema. Din cauza asta găsești în ciclul gimnazial copii de 14-15-16 ani in clasele a V a sau aVI a, fără nici o speranță de a termina clasa a VIII a până la majorat.
    Noroc, că s-a desființat armata, că îi lua militari din clasa a V a.
    Unii s-au însurat (măritat) până să termine opt clase.
    Și uite așa ,, crește ” nivelul de alfabetizare al românilor.

  5. Am mers pe linkul de Facebook și unul dintre primele comentarii era că dacă știi că sunt probleme in trafic, pleci mai devreme. menționez că la școala la care merge copilul meu se învață în ture și dacă ajungi mai devreme găsești poarta încuiată! Ar fi culmea să plece copiii cu 30 de minute de rezervă în caz că iar se strică un tramvai la Progresul și să aștepte în frig până binevoiește portarul să descuie poarta. ce mentalități au unii ! și un neica nimeni de pe net e una, dar cum sa existe asemenea mentalități între cei care conduc o școală?? cum să ții copiii în frig la minus 7 grade? Mai bine ii puneau în genunchi pe coji de nucă. măcar stăteau la căldură!

  6. aștia sunt viitori invatatori . e de bun simț sa nu întârzii. SI copiii de la grădi vin la ora 8. dorm pe ei dar tot ajung .
    punctualitatea e o calitate ce arata bun simț , determinare , seriozitate. nah , zic eu .. care am intârziat de maxim 3 ori in tot liceul. in facultate nici nu se punea problema sa intri in sala dupa profesor…

  7. Oricare ar fi explicatia directorului si chiar daca e in regulamentul de ordine interioara, din punct de vedere legal, NU au procedat corect. Sanctiunile trebuiau sa fie DOAR de natura scolara ( mustrari, sedinte cu parintii/ elevii, absente, scaderea notei la purtare) si in niciun caz tinerea la gard , dimineața, in ger la -7 grade Celsius timp de 1 ora, ca pe niste caini.

    Puteau sa-i primească in interior in biblioteca/ sala libera, pana la ora urmatoare.

    A-i face sa astepte 50 min langa gard la minus -7 n grade Celsius si a le OBSTRUCTIONA accesul la educatie este total ILEGAL , se incalca mai multe articole din Codul Penal si din legea protectiei minorului cum ar fi:
    – rele tratamenre aplicate minorului
    – impiedicarea accesului la educatie de catre responsabilul in carui grja este copilul (iar pe timpul programului unitatea de invatamant e responsabila pentru siguranta si securitatea elevilor)
    – ne protectia copilului impotriva neglijentei
    – abuz in serviciu

    Un parinte, daca isi tine la poarta casei copilul 1 ora in ger la -7 Celsius, pentru ca a intarziat 5 min, se incadreaza la ” rele tratamente aplicate minorului ” si ar fi fost stirea la toate televiziunile. Toata Romania ar fi fost scandalizata “vai, ce parinte rau, sa-si tina copilul afara pe ger 1 ora ca pedeapsa ca a întârziat 5 min” .

    Dar cand același tratament il primeste de la o unitate de invatamant care face asta MAI MULTOR copii ( 20! ) , nu mai e penal? Nu mai sunt rele tratamente, abuz in serviciu, interzicerea accesului la educatie, neasumarea raspunderii la vegherea si protectia elevului de catre scoala in timpul programului ? Ba da, tot penal e si in aceasta situatie !

    Daca un profesor intarzie 5 min il tine la fel 1 ora la gardul scolii la minus 7 grade dimineata?

    Nu asa se face “educatie” de catre o unitate de invatamant , care culmea, este Liceu Pedagogic!

    Ca e profesor , ca e copil tinut de parinte afara, ca este elev care intarzie, a-l tine dimineața in ger 1 ora, aceasta NU este metoda nici legala nici umana de “corectie”. O “corectie” cu IZ PENAL!

    1. >>a le OBSTRUCTIONA accesul la educatie este total ILEGAL

      Dacă le păsa atât de mult să aibă acces la educație, poate făceau un efort să ajungă la timp la ore.

    2. Deca, tu ești?

      Nu i-a ținut, abuzat sau neglijat nimeni.
      Regulamentul fusese deja anunțat anterior, era știut.

      Cunoșteau consecințele.

      Comunicatul liceului spune clar că niciun elev din preșcolar, primar sau gimnaziu nu era la poartă.

      Poate doar rudele liceene ale prefectului sau niște beizadele de politruci. De asta s-au și supărat probabil și au sunat la partid.

    3. Sunt de acord! bună comparația cu părinții care și-ar pedepsi copilul ținându-l în frig.
      Mi se pare interesantă și precizarea conducerii că nu erau preșcolari, navetiști, elevi cu situații speciale etc. Deci cineva ieșea periodic și îi inspecta pe elevi, să vadă dacă nu cumva vreunuia i-a întârziat tramvaiul sau nu avusese o problemă medicală? mi se pare absolut revoltător.
      pe de altă parte, nu se va întâmpla nimic. chiar, apropo de “conducerea liceului”, cei de la Goethe ce mai fac? au renunțat la demisie au ba?

    4. Aveți ceva dreptate, dar, nu e chiar așa.Vă corectez: nu au stat 1 oră în ger/ frig, deoarece au întărziat. Am fost atentă la explicația conducerii: se știa despre hotărăre, iar aceștia întărziau frecvent.Sunt sigură că nici nu le-a păsat că vor întărzia.

    5. ba chiar asa se face educatie, poate a doua oara nu vor mai intarzia! Regulile sunt reguli, hai sa nu mai inventam scuze pentru tot felul de situatii, cand vor invata sa fie responsabili?

  8. Felicitări!
    Sigur in 2 câteva zile nu mai întârzie nimeni inutil.

    Revenirea la o stare profesionistă de abordare a educației nu se mai poate face doar prin lamentări și mai multe drepturi specifice agendei CNE.

    Totuși acțiunea trebuie întărită de o bună instruire a portarilor/agenților de securitate care să discearnă între motivele obiective și comportamentul de beizadea.

    Un mic ghiocel cu care din păcate NU se face primăvară în sistem.

    Un sistem care nu înțelege că drepturile (cum e și cel la educație) nu e infailibil, decât dacă beneficiarul respectă și celelalte obligații nu se poate însănătoși si nici nu poate să se dezvolte armonios pe termen lung.

    1. Apreciez decizia ca fiind una proastă.
      Lucrez intr-o firmă privată. Am colegi te toate vârstele, de la studenți la aproape pensionari. Intârzierile sunt o raritate și in general motivate. Asta numai prin exemplul personal al managerilor. Fară sancțiuni…

  9. Tovarasii astia de la asa zisul Colegiu Pedagogic ar trebui sa puna mana pe carte si sa studieze behaviorismul. Ce au facut ei nu poate fi preventie. Behaviorismul, cea mai simpla metoda de control al comportamentului spune altceva.

    Tovarasii ar trebui dati afara pentru ca nu cunosc ABC-ul pedagogiei si psihologiei.

    Pentru rezolvarea problemei de comportament “intarziere” tovarasii pot folosi behaviorismul sau invatarea sociala sau metoda exemplului profesorului. Astea sunt cele mai eficiente.

    Folosirea frigului ca intaritor negativ in acesta situatie este o aplicare gresita a behabiorismului.

  10. Exact la fel era si in perioada antedecembrista, dar atunci era comunism (socialism) si era rau, iar acum este democratie si este bine.
    La fel se inchideau si atunci intrarile in licee si daca se intarzia la prima ora nu se mai putea intra in scoala. Unele hotarari din prezent, sub pretexte de buna intentie, seamana mult cu anumite hotarari din vremuri trecute.
    Stiu din experienta, copilul meu a intarziat de maxim 2 sau 3 ori la prima ora in cei 3 ani de liceu de pana acum, deci a fost de fiecare data ceva neintentionat, care nu a depins de vointa lui, dar tot s-a intamplat. Si cu siguranta nu as fi fost deloc de acord sa stea in frig, afara, in fata scolii si sa piarda prima ora din cauza unei masuri nefericite.

    1. OanaM., tu esti? Directorul impreuna cu Siguranta Scolara si membrii CA si Comitet de parinti au luat o decizie foarte buna, care vad ca isi face simtita aplicarea. Este acoperita de toate motivele, toate documentele in mod corect si este spre binele scolii. Prefectul daca are nevoie de votanti si este atat de disperat incat speculeaza orice moment si se agata de niste elevi de liceu cu drept de vot chiulangii, este un penibil. Mai mult decat atat, tare ma tem ca cei de la conducerea judetului si a a scolii nu au aceeasi culoare politica.

      1. Nu sunt eu, că văd că te legi aiurea în tramvai. Măsura luată de conducerea liceului este foarte proastă și reprezintă un abuz împotriva copiilor. Întârzierea la ore nu a ținut de ei, a ținut de trafic. Este inadmisibil faptul că ții niște copii la poartă, ca pe niște cerșetori, la -7°C doar că au întârziat puțin. Și vă mai mirați de ce sunt foarte mulți hateri împotriva voastră. În ritmul ăsta, o să ajungeți să predați la o clasă goală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevii maghiari din Transilvania: sub 50% au acces la învăţământ digital interactiv, în timp ce majoritatea primesc temele prin SMS, e-mail sau site-uri de socializare / 40% din părinţi vor recuperarea clasică a orelor, chiar și în lunile de vară

Mai puțin de jumătate dintre elevii maghiari din Transilvania au acces la metode digitale interactive de predare, dar peste 60% au continuat să învețe primind temele prin SMS, e-mail sau…
Vezi articolul