EXCLUSIV Transelectrica: După o analiză juridică, vor fi dispuse măsurile necesare. Plus: Dovezile falsului diplomei de inginer din cel mai mare scandal al studiilor de pe piața energetică românească

Foto: Edupedu.ro

Transelectrica a anunțat pentru Edupedu.ro că, “după o analiză juridică riguroasă, în cel mai scurt timp posibil, vor fi decise și dispuse măsurile necesare” în cazul fostului șef al companiei, Marius Dănuț Carașol. Gigantul energetic a confirmat în exclusivitate pentru Edupedu.ro că diploma de la dosarul de personal al lui Marius-Dănuț Carașol are aceeași serie cu diploma pe care Edupedu.ro o publică mai jos. În paralel, Ministerul Educației a comunicat, la solicitarea Edupedu.ro, că “diploma de inginer cu seria D numărul 0286614 nu există în baza de date, nefiind tipărită”.

Compania Transelectrica a răspuns pentru Edupedu.ro, întrebată dacă va merge în instanță împotriva fostului director al companiei pentru fals în acte și salarizare conform unor studii pe care nu le are, următoarele: “Conducerea Companiei Naționale de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA va întreprinde toate demersurile în vederea protejării intereselor societății, cu respectarea și aplicarea tuturor prevederilor legale care se impun în această situație. După o analiză juridică riguroasă, în cel mai scurt timp posibil, vor fi decise și dispuse măsurile necesare.

Atât conducerea executivă, cât și conducerea neexecutivă a Companiei tratează cu prioritate rezolvarea acestei situații, astfel încât prestigiul și interesele Transelectrica, societate de strategică pentru România, să nu fie prejudiciate“.

Întrebată dacă diploma de inginer diplomat depusă de Carașol ca angajat are seria D, 0286614, Transelectrica a răspuns, pentru Edupedu.ro: “La dosarul de personal al domnului Marius-Dănuț CARAȘOL este depus în copie un exemplar al diplomei cu seria D 0286614“.

FOTO Diploma falsă depusă la dosar de fostul șef al Transelectrica:

Răspunsul Transelectrica la solicitarea Edupedu.ro reprezintă prima confirmare oficială a faptului că documentul de mai jos este actul prezentat de Marius Dănuț Carașol la angajare:

 

Cum arătau în realitate diplomele de inginer diplomat eliberate în 2006 de Universitatea Politehnica București:

Edupedu.ro a obținut un specimen al diplomelor reale de inginer, emise de Universitatea Politehnica din București în anii 2005 și 2006:

 

Indiciile de fals ale diplomei de inginer depuse la dosar de foștul șef Transelectrica:
Ministerul Educației: Diploma de inginer cu seria D numărul 0286614 nu există în baza de date, nefiind tipărită

După ce Universitatea Politehnica din București a comunicat la solicitarea Edupedu.ro că Marius Carașol nu a absolvit universitatea și că nici diploma cu seria de mai sus nu a fost eliberată de UPB, Edupedu.ro a întrebat Ministerul Educației dacă a eliberat vreo diplomă cu această serie.

Răspunsul Ministerului Educației:

Informații de background
Foto: Facebook/Transelectrica

Amintim că Marius Carașol a fost revocat astăzi de Consiliul de Supraveghere Transelectrica din funcțiile de conducere a gigantului energetic. “Având în vedere informațiile difuzate în presă în ultimele 24 de ore, referitoare la autenticitatea studiilor președintelui Directoratului CNTEE Transelectrica SA,  a decis revocarea domnului Marius-Dănuț Carașol din calitatea de membru al Directoratului, respectiv președinte al Directoratului”, anunță Transelectrica, într-un comunicat remis Edupedu.ro.

Și Parchetul General s-a autosesizat în cazul directorului de la Transelectrica, acuzat că și-a falsificat diploma de inginer, au declarat pentru G4Media.ro surse judiciare.

Edupedu.ro a dezvăluit în urmă cu o zi că Marius Dănuț Carașol și-a falsificat CV-ul, spunând că a absolvit Facultatea de Electrotehnică din cadrul Universității Politehnica București. Universitatea a răspuns însă, pentru Edupedu.ro, că directorul Transelectrica “a fost student al UPB, dar nu a finalizat studiile”.

Citește și:

 

 

Exit mobile version