EXCLUSIV Republica Dolj în ARACIP – Cum au ajuns în funcții cheie din Agenția care asigură calitatea în învățământ apropiați ai președintei Mariana Dogaru. Al doilea om din instituție a fost coleg de liceu cu Dogaru, care i-a echivalat activitatea de profesor de cultură civică cu 7 ani vechime în specialitatea studiilor juridice necesare exercitării funcției / Avocatul care a reprezentat-o pe Dogaru într-un proces împotriva Agenției este acum avocatul ARACIP, pe aproape 10.000 de euro în 4 luni

6.038 de vizualizări
Mariana Dogaru / Foto: Alfabetar
Primul concurs pentru funcțiile de conducere din ARACIP – Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar – s-a încheiat pe data de 13 iulie, potrivit rezultatelor publicate pe site-ul instituției. Cele mai importante funcții publice din instituția-cheie care acordă acreditările, autorizările și care face evaluarea tuturor școlilor și grădinițelor din sistemul de învățământ, public și privat, au fost ocupate prin acest concurs și prin detașări de persoane apropiate președintei ARACIP, Mariana Dogaru, potrivit unei anchete Edupedu.ro. În plus, calendarul concursului a fost modificat în timpul acestuia, fără să mai fie respectați pașii legali pentru un asemenea demers, potrivit juriștilor consultați de Edupedu.ro. La Agenție a fost detașată ca achizitor tot o cunoștință de-a președintei, după cum a confirmat aceasta pentru Edupedu.ro. Dogaru susține că toate regulile concursului au respectat legea și nu identifică nicio problemă în faptul că persoane apropiate ei au ajuns în funcții publice prin detașări semnate chiar de aceasta sau prin concurs administrat și de ea, în calitate de președintă de comisie.
  • Avocatul care a reprezentat-o pe Mariana Dogaru într-un proces contra instituției este acum furnizorul de servicii juridice al ARACIP. Agenția a cumpărat prin atribuire directă servicii juridice de aproape 10.000 de euro de la acesta, în cele 4 luni scurse de la venirea Marianei Dogaru la șefia agenției care asigură calitatea în învățământul preuniversitar. Reacția președintei ARACIP, la solicitarea Edupedu.ro: „Nu am făcut eu achiziția (…) dacă este să privim cu ochelarii cei buni, dar nu privim, că tot timpul este o suspiciune, dacă a reușit să câștige atât de multe împotriva ARACIP (n. red. prin procesul personal intentat Agenției), el a dovedit că este bun pentru ARACIP”. Declarațiile integrale, în articol.

Mariana Dogaru a fost aleasă președintele ARACIP pe 15 martie 2022, din postura de candidat unic, la momentul respectiv fiind lector la Universitatea Politehnica București. Aceasta a fost propulsată în Consiliul ARACIP și mai apoi la șefia acestuia după scandalul „Grădinița Politehnica”, în care Edupedu.ro a dezvăluit cum instituția a primit acreditare prin ordin de ministru, în vreme ce ARACIP, instituția care ar fi trebuit să o acrediteze, dăduse decizie de neacreditare. La vremea respectivă, Mariana Dogaru a fost unul dintre cei mai vehemenți critici la adresa anchetei Edupedu.ro și ar fi redactat, potrivit surselor noastre, o bună parte din dreptul la replică trimis de UPB. Noul președinte al ARACIP a ajuns în funcție după o așa-zisă „reformă” începută de Ministerul Educației, care a schimbat prin hotărâre de guvern regulamentul de funcționare al instituției, acțiune criticată intens de o parte din societatea civilă.

Mariana Dogaru a absolvit Școala Normală „Ștefan Velovan” din Craiova, județul Dolj (actualul Colegiu Național Pedagogic), în anul 1995, potrivit CV-ului său public.

Pe 9 iunie 2022 au fost scoase la concurs peste 40 de posturi în instituția pe care o conduce (ARACIP), cele mai multe pentru funcții de execuție, dar apar și posturi pentru funcțiile de conducere – funcționari contractuali. De departe cele mai importante sunt cele pentru funcția de Secretar General al ARACIP – al doilea om ca influență și putere în instituție, după președinte – și postul vacant de Director General pentru Asigurarea Calității. Anunțul apare și în Monitorul Oficial, partea a III-a, fiind respectată procedura legală de publicate și pe site-ul posturi.gov.ro (document .docx).

Pe aceste două posturi se înscriu la concurs trei candidați, unul pentru Secretar General și doi pentru Director General pentru Asigurarea Calității. Înscrierile au început chiar în ziua publicării și au ținut până pe 24.06.2022, potrivit calendarului publicat. Toți candidații au trecut de proba de selecție a dosarului, conform datelor publicate pe 29 iulie.

Sursa: ARACIP

Potrivit numerelor de înregistrare în concurs, se poate observa că toate cele 3 candidaturi au fost depuse în ultima zi de înscriere, pe 24 iunie.

Urmează proba scrisă pe 4 iulie, conform calendarului oficial – aceasta are loc la sediul Ministerului Educației, potrivit anunțului ARACIP. Potrivit surselor Edupedu.ro, pe lângă președintele comisiei de concurs, care a fost chiar Mariana Dogaru, președintele instituției, au mai făcut parte din comisia de concurs directorul Direcției Resurse Umane și Salarizare din Ministerul Educației, Laurențiu Bîrsan, și directorul Direcției Generale Juridice și Control, Gabriela Toma. Informațiile au fost confirmate, ulterior, de președinta ARACIP.

Comisia de concurs a selectat dosarele candidaților, a făcut subiectele pentru proba scrisă și a stabilit planul interviului precum și realizarea acestuia.

Obțin printre cele mai mari punctaje la proba scrisă două candidate, exact cele pentru posturile cele mai importante: Secretar General (82 de puncte) și Director General pentru Asigurarea Calității (71 de puncte).

Sursa: ARACIP

Cele două candidate admise sunt Janina Elena Vașcu care candidează pentru a fi Secretar general ARACIP (fusese detașată pe această funcție până la data ocupării prin concurs a postului) și Mădălina Carmen Neațu pentru funcția de Director General pentru Asigurarea Calității.

Cine sunt cele două candidate admise la proba scrisă pentru posturile-cheie din ARACIP, în mandatul lui Dogaru

Janina Vașcu este fosta colegă de liceu a Marianei Dogaru, la Școala Normală „Ștefan Velovan” din Craiova. A absolvit în același an cu actuala președintă a Consiliului ARACIP, în 1995, potrivit CV-ului său public. A fost inspector general adjunct la ISJ Dolj în perioada 2015 – 2019, profesor la Școala generală Breasta, județul Dolj, în perioada 1999-2017, unde a fost și director adjunct. Din 2018 este profesor la Colegiul Național Pedagogic „Ștefan Velovan” din Craiova, potrivit CV-ului său public pe o rețea profesională și declarațiilor de avere consultate de Edupedu.ro pe site-ul Agenției Naționale de Integritate. A declarat într-o dezbatere pe tema alegerilor europene, în 2019, că este absolventă a Liceului Pedagogic „Ștefan Velovan” din Craiova, a fost 11 ani învățătoare și a predat cultură civică, fiind absolventă de „studii juridice” la Facultatea de Drept „Nicolae Titulescu” de la Universitatea din Craiova. În 2019 era profesor de pedagogie la Colegiul Pedagogic din Craiova. „Înainte de a avea această funcție de inspector școlar general adjunct la ISJ Dolj, sunt prietenă a domnului Narcis Niță (un antreprenor local), aveți un model în fața dumneavoastră, vă rog urmați-l!”, încheia Vașcu discursul. În acel context, dezbaterea era centrată pe susținerea eurdeputatului PNL Marian-Jean Marinescu la europarlamentare. Vașcu a fost și vicepreședinte al Uniunii Sindicatelor Independente din Învățământ Dolj (filială a FSLI), unde a fost și formator, potrivit site-ului organizației. A beneficiat anul trecut școlar de degrevare pentru o treime din normă, fiind pe lista liderilor sindicali ai FSLI.

Mădălina Carmen Neațu – inspector școlar pentru managementul resurselor umane la ISJ Dolj din 2018 până în 2020, secretar la Organizația Județeană a Femeilor Social Democrate PSD Dolj. Este profesoară de mecanică (discipline tehnice) la Liceul Tehnologic pentru Transporturi Auto Craiova. A fost în subordinea Janinei Vașcu, în perioada în care aceasta a fost inspector general adjunct la ISJ Dolj, potrivit documentelor de pe site-ul instituției.

Sursa: ISJ Dolj

Om important în partid, organizația locală a PSD, Neațu a fost detașată anul trecut ca reprezentat al Consiliului Județean Dolj în Consiliul de Administrație al Palatului Copiilor Craiova.

Comisia de concurs pentru posturile de conducere de la Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar a fost condusă de președintele ARACIP, Mariana Dogaru, potrivit documentelor publicate pe site-ul instituției, aceasta fiind una dintre autorii subiectelor pentru probele respective, după cum ne-a declarat. Reamintim, colega de liceu a Marianei Dogaru, Elena Janina Vașcu și fosta subalternă a acesteia din urmă de la ISJ Dolj, Mădălina Carmen Neațu, au obținut printre cele mai mari punctaje la concurs, la proba scrisă, potrivit datelor publicate pe site-ul ARACIP.

Cum a fost modificat, din pix, calendarul de concurs pentru cele mai importante funcții din conducerea instituției

Proba de interviu pentru funcțiile de conducere de la Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP) ar fi trebuit să aibă loc în zilele de 11 și 12 iulie, dar această proba s-a ținut în data de 8 iulie.

Foto: Captură ARACIP / Anunțul inițial cu datele din calendarul concursului

Calendarul concursului a fost publicat în Monitorul Oficial, partea a III-a: publicații și anunțuri.

Foto: Captură – Monitorul Oficial

De asemenea, anunțul a apărut și pe site-ul Posturilor Vacante în Administrația Publică din România.

Foto: Captură posturi.gov.ro

Modificarea calendarului a apărut brusc, pe data de 5 iulie, la ora 20, la o zi după proba scrisă. În tabelul cu rezultatele la proba scrisă pentru ocuparea posturilor de conducere și de execuție a apărut și următorul anunț: „Candidații declarați admiși se vor prezenta la proba de interviu ce va avea loc în data de 08.07.2022, ora 10, la sediul ARACIP, str. Spiru Haret nr.12, București, sector 1”, sub semnătura președintei comisiei de concurs Mariana Dogaru.

Foto: Captură – ARACIP

Legislația după care se organizează concursurile pentru posturile de la ARACIP prevede faptul că orice modificare de calendar trebuie publicată prin aceleași mijloace prin care s-a făcut anunțul inițial. Mai exact hotărârea nr. 286 din 23 martie 2011 prevede la art. 7 alin. (6) că „în condițiile modificării unor aspecte referitoare la organizarea sau desfășurarea concursului se face publicitatea modificării respective prin aceleaşi mijloace prin care s-a făcut publicitatea concursului“.

În plus, rezultatele contestațiilor au fost anunțate în seara dinaintea probei de interviu, la ora 20:00, potrivit documentului publicat pe site-ul ARACIP.

Foto: Captură – ARACIP

Pe 8 iulie la ora 10:00 are loc proba de interviu, unde Janina Elena Vașcu, colega de liceu a Marianei Dogaru – președinta comisiei de concurs, care a participat la compunerea subiectelor și a evaluat candidații – obține cel mai mare punctaj (83,33 puncte) dintre candidații la concursul pentru posturile de conducere, conform rezultatelor publicate de ARACIP.

În final, rezultatele concursului pentru posturile de conducere au consacrat ierarhia deja conturată – câștigătoare absolută conform punctajului, candidată pentru postul de Secretar general ARACIP – Jeanina Elena Vașcu. Candidata pentru a doua cea mai importantă funcție de conducere scoasă la concurs – Director general pentru Asigurarea Calității în ARACIP – Mădălina Carmen Neațu – a avut un punctaj total final mai mic decât al majorității candidaților pentru celelalte posturi.

De menționat că Janina Elena Vașcu a fost mai întâi detașată la ARACIP pe funcția pe care a candidat apoi la concurs – cea de Secretar general. Aceasta a fost detașată în luna aprilie 2022, potrivit declarației de avere depuse, iar candidatura a avut loc la concursul din iulie 2022 – deci conducea de 3 luni instituția din postura de al doilea cel mai influent om după președinta ARACIP, Mariana Dogaru.

Potrivit declarațiilor de avere ale Janinei Vașcu și Marianei Dogaru, publicate pe site-ul ARACIP, ambele și-au cumpărat în 2021 câte un apartament în București, în Sectorul 6, cu credit de la aceeași bancă.

Foto: declarația de avere a Marianei Dogaru, președinta Consiliului ARACIP
Foto: declarația de avere a Janinei Vașcu, secretar general ARACIP
Condițiile de concurs

Pentru postul de Secretar General, pe care l-a ocupat prin acest concurs Janina Elena Vașcu, condițiile specifice au fost următoarele, potrivit anunțului oficial:

• „studii superioare juridice de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă;
• să fie absolvent cu diplomă al studiilor universitare de master;
• vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției minim 7 ani;
• vechime în funcții de conducere în instituții publice de cel puțin 7 ani constituie un avantaj”.

Așadar s-au cerut studii juridice și vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției (studii juridice în cazul de față) minimum 7 ani. Potrivit CV-ului public al Janinei Vașcu, aceasta nu a profesat în domeniul juridic, deși menționează că este licențiată în „științe juridice” din 1999.

Potrivit declarației acordate Edupedu.ro de către Mariana Dogaru, justificarea condiției de „vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției minim 7 ani” ar fi aceea că “profesorii cu facultatea de drept predau cultură civică sau educație socială. Doamna Vașcu are o experiență de 10 ani în a preda această disciplină”.

Alți oameni din Dolj aduși în ARACIP

Revenind la Școala Gimnazială Breasta, din județul Dolj, pe care Janina Vașcu a condus-o în calitate de director adjunct, de la această școală a fost detașată la ARACIP, cu data de 1 iulie 2022, cu jumătate de normă contabila școlii, economista Otilia Bogdan, pe un post de responsabil achiziții, potrivit surselor Edupedu.ro. Aceasta figurează pe site-ul Școlii Breasta.

Contactată de Edupedu.ro, Mariana Dogaru a declarat că ea este cea care a contactat-o pe Otilia Bogdan și a detașat-o la ARACIP. “Da, eu am zis să iau pe cineva pe care-l știam și care este și disponibil să vină”, a afirmat șefa Agenției. 

În plus, Mariana Dogaru a declarat pentru Edupedu.ro că a venit „cu o listă” de persoane în momentul în care a preluat președinția consiliului ARACIP. „În momentul în care te duci într-o funcție vii cu mai multe propuneri (…) A fost o listă în care oamenii au venit”, a spus Dogaru. Vedeți declarațiile mai jos, în articol.

Serviciile juridice ale ARACIP, atribuite avocatului care a reprezentat-o pe Mariana Dogaru într-un proces împotriva ARACIP

Din 12 aprilie 2022 până pe 1 august 2022, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar – A.R.A.C.I.P. a atribuit 4 contracte de „servicii juridice” către PFA Iordache Dan – Cabinet de avocat, potrivit SICAP – portalul guvernamental de licitații publice. Valoarea cumulată a contractelor – 48.419 lei / 9.983 euro. Primul contract este mai mic, de 20 de ore, celelalte 3 fiind identice ca sumă, de câte 40 de ore fiecare.

Foto: Captură – SICAP

Cabinetul respectiv de avocatură nu mai apare în SICAP cu alte contracte cu entități publice, potrivit portalului de licitații. Procedura folosită a fost de achiziție directă.

Acest cabinet de avocatură a reprezentat-o pe Mariana Dogaru în procesul cu ARACIP pe care aceasta l-a intentat instituției în anul 2018, potrivit surselor noastre, confirmate ulterior de Dogaru. Aceasta a ocupat, din 2006 (de la înființarea ARACIP), postul de director al departamentului de evaluare externă a calității. Împuternicirea avocațială obținută de Edupedu.ro, semnată în anul 2020, deși Mariana Dogaru susține că nu l-a mai văzut pe avocatul respectiv din 2018, poate fi văzută mai jos:

Foto: Edupedu.ro

De remarcat că prețurile sunt fără TVA și că timpul de răspuns la oferte a fost unul extrem de scurt, 3-5 minute la ultimele două. Serviciile „de reprezentare” cerute nu sunt în instanță, ci „la sediul ARACIP”, după cum reiese din detaliile achiziției.

Foto: Captură – SICAP
Care sunt explicațiile președintei consiliului ARACIP, Mariana Dogaru:

Edupedu.ro: La primul concurs de angajare pe care l-ați lansat, cel pentru funcții de conducere, care s-a încheiat pe 13 iulie, ați publicat un calendar, iar pe parcursul concursului interviul a fost programat în altă zi, adică s-a desfășurat pe 8 iulie, nu pe 11, cum era a publicat în Monitorul Oficial. De ce?

Mariana Dogaru: Legislația permite. Este un articol pe care nu-l am acum în față din Hotărârea de Guvern 286 care chiar prezintă că în momentul în care dai anunțul rezultatului ai un termen de 24 de ore pentru contestație și pe urmă 24 de ore trebuie să dai efectiv rezultatul final. Noi, ca să ne asigurăm, că era ușor diferit, am transmis e-mailuri tuturor concurenților cu confirmare că știu cumva acest anunț mai repede. Am văzut în legislație că nu este o schimbare, o suspendare sau ceva că ar trebui anunțată tot prin Monitorul Oficial, am pus anunțul pe site-ul ARACIP și faptul că toți concurenții au confirmat și au participat înseamnă că au știut. 

Edupedu.ro: Dar în legislație scrie că acest calendar se poate modifica de către președinte de comisie în cazul în care nu există contestații. Dar au existat contestații.

Mariana Dogaru: Da, dar nu, nu scrie în cazul în care nu există contestații, plus că pe procedura ARACIP am avut această larghețe să putem să… Repet cu anunțul fiecărui concurent. Dacă un singur concurent nu reacționa și nu accepta, evident că nu puteam.

Edupedu.ro: De ce ați luat decizia de modificare a calendarului?

Mariana Dogaru: Depinde de câți concurenți ai. Estimezi pe un maxim… Noi ne așteptam să fie 10 pe loc, dar au fost locuri pe care nu s-a prezentat nimeni și am zis că dacă faci mai repede… Nu știu, ce faci, aștepți încă trei zile? Mai ales că este un articol, la care trebuie să mă uit, în HG 286, pe care l-am citit și l-am recitit, să vedem dacă ne permite asta. Vă dați seama că nu facem așa de capul nostru, iar confirmarea că toți au știut am primit-o de la ei, adică noi putem dovedi acest lucru. Știu că este o colegă de-a noastră supărată și încearcă să ne…, care a luat 1.40, adică 14 puncte din 100, la contestație, știu că e foarte supărată pentru asta, că am fi defavorizat-o… În niciun caz.

Edupedu.ro: A făcut cineva contestație?

Mariana Dogaru: Ea nu mai are calitatea de concurent, deci ea la interviu nu a mai avut calitatea de concurent, ea a părăsit concursul în urma rezultatului contestației, iar lucrarea este văzută de două comisii, adică hai să fim serioși.

Proba scrisă a fost în sală monitorizată video, înregistrată toată proba în așa fel încât să nu aibă surse de inspirație. Au intrat doar cu buletinul, noi le-am dat și pixuri și foi. Proba a fost monitorizată, și subiectele, deci a fost ca la carte, făcute în dimineața respectivă.

Edupedu.ro: Cine a făcut subiectele?

Mariana Dogaru: Comisia, cine să le facă?

Edupedu.ro: Dumneavoastră fiind șefa comisiei?

Mariana Dogaru: Nu numai eu. Dimineață noi ne-am întâlnit de la 7:00 și am făcut subiectele. Haideți să vă explic: pentru funcția de șef care reprezintă o funcție complexă, cu o muncă complexă, dacă o luăm pe taxonomia Bloom-Anderson avem la cunoaștere, cunoaștere, înțelegere, aplicare, analize, sinteze, evaluare și creativitate. Eu în momentul în care am un concurent care vrea să fie șef, trebuie să mă asigur că el este cel puțin la un nivel de low skills. Asta înseamnă că el nu-mi reproduce simplu legislația, el îmi dovedește că o înțelege și că o aplică. Subiectele au fost pur și simplu studii de caz cu grad de dificultate diferit în care s-a măsurat dacă a corelat informația. Îmi trebuie oameni care să ia decizii, și să coreleze informația, și să o aplice, și să o aplice în folosul școlii.

La interviuri măsori altfel, îi măsori atitudinea, îi măsori egocentrismul, sunt niște criterii în hotărârea de guvern, dar pe lângă asta măsori să vezi care este disponibilitatea lui, leadershipul, disponibilitatea de a comunica în echipă…

Edupedu.ro: Revenind la modificarea de calendar, susțineți că a fost făcută respectând temeiul legal?

Mariana Dogaru: Și temei legal și confirmarea concurenților, tuturor care mai aveau calitatea de concurent, pentru că nu toți au avut calitatea de concurent, cei care plecaseră la proba scrisă nu mai erau în calitate de concurenți.

Edupedu.ro: Până la răspunsul la contestații erau concurenți.

Mariana Dogaru: Păi stați un pic că interviul a fost după contestații.

Edupedu.ro: Orice concurent este concurent atât timp cât i se dă răspunsul final pentru proba pe care a picat-o. Dumneavoastră ați publicat rezultatele de la proba scrisă pe data de 5 iulie, când ați și anunțat că interviul are loc pe 8 iulie.

Mariana Dogaru: Pentru că am calculat 24 de ore, exact cum scrie în metodologie.

Edupedu.ro: Dar anunțul cu modificarea de calendar a fost publicat în ziua în care ați anunțat rezultatele inițiale, nu ați așteptat să vedeți ce se întâmplă și la contestații. Spuneți că nu ați anunțat și concurenții care picaseră, dar care nu apucase să facă contestație?

Mariana Dogaru: Nu, după rezultatul contestațiilor cei care au mai avut calitatea de concurent.

Edupedu.ro: Cum ați decis dumneavoastră dacă mai au sau nu calitate de concurent, când ei nu primiseră rezultatul contestațiilor?

Mariana Dogaru: Sunt două lucruri diferite aici: în momentul în care anunț rezultatele probei scrise, îmi calculez 24 de ore până la momentul în care se fac contestații, apoi încă 24 de ore în care se rezolvă și apoi ziua de interviu. După contestații, toți care au mai avut calitatea de concurent au trimis confirmare că știu ziua de interviu.

Edupedu.ro: S-a modificat calendarul și nu a fost anunțat în aceleași condiții cu anunțul inițial. Pe data de 5 iulie când ați publicat rezultatele la proba scrisă, care conține fraza următoare: „candidații care sunt candidații admiși”, care încă nu apucaseră să facă contestație, „se vor prezenta la proba de interviu care va avea loc în data de 8 iulie la 10:00”.

Mariana Dogaru: Da, pentru că Hotărârea de Guvern îmi spune că în 24 de ore se depun contestații, în 24 de ore se rezolvă contestațiile și după aceea, deci practic în zilele astea două anunț rezultatul contestațiilor și după rezultatul contestațiilor mă asigur că toată lumea știe când este interviul. Repet, vorbim de o persoană care în momentul interviului și-a pierdut calitatea de concurent dacă nu i s-a rezolvat contestația.

Edupedu.ro: Și spuneți că există o prevedere undeva prin care dumneavoastră puteți să le luați decizia asta fără să folosiți aceleași mijloace pentru publicarea anunțului de modificare ca cele folosite pentru anunțul inițial?

Mariana Dogaru: Nu scrie niciunde că trebuie să anunți iar în Monitor, oricum, la momentul respectiv anunțul în Monitor… era o perioadă foarte aglomerată.

Edupedu.ro: În Hotărârea de Guvern nr. 286 la articolul 7 alineatul 6 scrie că în condițiile modificării unor aspecte referitoare la organizarea sau desfășurarea concursului se face publicitatea modificării respective prin aceleași mijloace prin care s-a făcut publicitate concursului. Aceasta este hotărârea de pe care dumneavoastră ziceți că ați organizat concursul. 

Mariana Dogaru: Da, este hotărârea de pe care am organizat concursul, dar dacă vă duceți la un articol 20 și ceva, trebuie să ajung la un calculator, o să vedeți că îmi dă timing-ul ăsta. 

Angajarea fostei colege de liceu a președintei consiliului pe postul de secretar general al ARACIP

Edupedu.ro: Am văzut că a câștigat funcția de secretar general Janina Elena Vașcu. De când o știți pe doamna Vașcu? 

Mariana Dogaru: Din tinerețe.

Edupedu.ro: Ați fost colegă de liceu cu doamna Vașcu?

Mariana Dogaru: Da. Da. E ceva greșit?

Edupedu.ro: O persoană care acum a participat la un concurs, la care dumneavoastră ați făcut subiectele, v-a fost colegă de liceu. E ceva greșit?

Mariana Dogaru: A avut vreun contracandidat, că nu știu? 

Edupedu.ro: Dar nu este vorba despre un contracandidat, este vorba, de exemplu, că a luat cel mai mare punctaj de la concursul pe care dumneavoastră l-ați organizat.

Mariana Dogaru: Dumneavoastră încercați să sugerați că ea a luat concursul pentru că eu am fost colega ei de liceu. 

Edupedu.ro: Eu vă întreb asta.

Mariana Dogaru: Eu nu am ascuns asta nimănui, să știți.

Edupedu.ro: Deci este colega dumneavoastră de liceu și sunteți și mai mult de atât, sunteți prietene, prietene de familie sau ați menținut legătura?

Mariana Dogaru: Nu, nu este prietenă de familie, eu sunt prietenă cu toți angajații ARACIP (…). Deci vreau să vă întreb au fost cinci pe loc și eu mi-am ales colega de liceu?

Edupedu.ro: Nu este vorba că ați ales sau nu dintre candidați, ci că Janina Vașcu are, de exemplu, cea mai mare notă la proba scrisă și cea mai mare notă la proba de interviu la un concurs la care ați fost președintă de comisie și în care ați avut calitatea de autor de subiecte. A fost favorizată?

Mariana Dogaru: Nu, categoric. Doamna Vașcu a luat un punctaj foarte mare și la concursul din 2015 de inspector general adjunct. Asta nu i-ar putea dovedi competența sau credeți că doar pentru că ea era colega mea de liceu a luat și atunci?

Edupedu.ro: Atunci erau subiecte unice la nivel național, acum subiectele au fost făcute de colega de liceu.

Mariana Dogaru: Nu, subiectele au fost amestecate, pentru că așa se face. Se face o propunere de subiecte pe baza bibliografie și să aleg subiectele. Le-am ales trase din căciulă, a fost o configurație de subiecte în funcție de bibliografia ei (…). 

Edupedu.ro: Sunteți președintele Consiliului ARACIP, ați condus comisia de concurs pentru angajarea pe postul de conducere al Agenției. Janina Vașcu, fosta colegă de liceu, a fost deja trei luni de zile angajata ARACIP prin detașare, dumneavoastră ați făcut subiectele? 

Mariana Dogaru: În Comisie se pun specialiști pe anumite specializări.

Edupedu.ro: Cine a făcut parte din comisie?

Mariana Dogaru: Doamna director general al Direcției juridice din Ministerul Educației și domnul director general de la resurse umane din Ministerul Educației. 

Deci doamna Vașcu, dacă este să o luăm așa, a avut bibliografie foarte puțină pe partea mea de specialitate, pe calitate, pentru că dumneaei are atribuții mai mult în zona administrativă, are în jurisdicție direcția administrativă, deci acolo are bibliografie juridică, care ține de petiții, subiectele ei chiar din zona asta au fost. Deci eu nu am atât de multă competență în zona asta, pentru că ea face altceva, nu face ce fac eu, eu sunt pe calitate.

Edupedu.ro: Deci ați făcut subiectele pe zona de calitate, iar ceilalți doi oameni din comisie pe specializările lor?

Mariana Dogaru: Și s-au tras la sorți.

Edupedu.ro: Și a primit câte un subiect din fiecare domeniu sau cum?

Mariana Dogaru: Păi nu, a primit patru din zona cealaltă și unu care ar fi avut tangență oarecum cu partea de calitate. Cinci subiecte au fost pentru toți.

Edupedu.ro: Dar putea să primească și toate cinci din calitate?

Mariana Dogaru: Da, bineînțeles. Dovadă că a primit patru dintr-o parte și doar unul din zona mea, dar tot formulat în sens juridic. 

Edupedu.ro: De ce nu v-ați recuzat din calitatea de autor de subiecte sau din calitatea de evaluator sau de președinte de comisie în cazul doamnei Vașcu?

Mariana Dogaru: Nu am voie. Hotărârea de Guvern 286 îmi spune că trebuie să particip la formularea de subiecte. Pe de altă parte funcția, tot potrivit Hotărârii de Guvern 286, nivelul funcțiilor din comisie sunt cel puțin egale. Puteți să-mi spuneți pe cine altcineva mai puteam să pun?

Edupedu.ro: Detașarea Janinei Vașcu, din luna aprilie, a fost făcută la cererea dumneavoastră?

Mariana Dogaru: În momentul în care te duci într-o funcție vii cu mai multe propuneri. A mai fost pe listă și doamna Tutunaru [N. Red. Este vorba despre Tatiana Tutunaru, fosta președintă a ARACIP despre care Edupedu.ro a scris pe larg aici].

Edupedu.ro: Care nu a acceptat?

Mariana Dogaru: Ei, nu a acceptat. Știți foarte bine povestea cu doamna Tutunaru, că dumneavoastră ați publicat. Deci a fost o listă în care oamenii au venit.

Edupedu.ro: A fost o listă făcută de dumneavoastră, v-ați pus colega pe această listă?

Mariana Dogaru: Configurația acestui post, având în vedere sarcinile pe care le are, era să fie absolvent de facultate de drept, să cunoască sistemul educațional…

Criteriile specifice pentru postul de secretar general ARACIP

Edupedu.ro: Apropo de aceste criterii specifice, de ce ați ales dumneavoastră doar facultate de drept pentru că funcția de secretar general poate avea și studii economice, și studii de administrație ca cerință de angajare?

Mariana Dogaru: Întrebați-o pe Floarea Bolmadîr, că ea a făcut condițiile specifice. [N. Red. Floarea Bolmadîr este expert ARACIP, fosta responsabilă de achiziții în instituție, care a fost detașată și pe postul de șef departament resurse umane la momentul venirii Marianei Dogaru la conducerea ARACIP și care a avut un rol esențial în acreditarea Grădiniței Politehnica].

Edupedu.ro: Janina Vașcu nu are experiență de 7 ani în studiile solicitate, respectiv studiile juridice care sunt cerute pentru acest concurs. De ce a fost acceptată drept candidat?

Mariana Dogaru: Acei 7 ani vechime nu sunt în profesie, că atunci puneam un jurist acolo.

Edupedu.ro: Așa scrie în condițiile specifice. Vă citez: „vechime 7 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției”, iar studiile necesare exercitării funcției sunt cele juridice, că asta apare în cerință.

Mariana Dogaru: Mă uit exact cum este formularea, studiile juridice ajută, repet, îți trebuie un om care să fie și de acolo și de-acolo. Nu este condiție de studii juridice, pentru că altfel nu o găseam. Credeți-mă nu vine cineva secretar general, nu au venit pe cinci locuri de juriști.

Edupedu.ro: Așa scrie în condiții: studii juridice de lungă durată, asta scrie în Monitorul Oficial și în anunțul pus pe dumneavoastră pe site la postul de secretar general. Cel puțin 7 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției, dar studiile necesare exercitării funcției cerute de dumneavoastră, ARACIP, sunt doar cele juridice, nu-i ați cerut alte studii.

Mariana Dogaru: Mă voi uita, dar nu acesta este înțelesul, adică nu ne trebuie un jurist acolo. Partea de drept este că ține de administrativ și nu de educație, dar mă uit încă odată.

Eu am gândit că instituția asta trebuie să funcționeze, și dacă vreți, am gândit și cum arată directorul general al instituției de asigurarea calității. Trebuie să fie un om care știe despre calitate și trebuie să fie unul care are expertiză.

[N. Red. Mariana Dogaru a revenit apoi cu o completare aici, spunând că „profesorii cu facultatea de drept predau cultură civică sau educație socială. Doamna Vașcu are o experință de 10 ani în a preda această disciplină”, justificând astfel cerința specifică de la concursul pentru ocuparea postului de Secretar General al ARACIP de cel puțin 7 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției].

Edupedu.ro: Spuneți despre postul pe care este acum Mădălina Carmen Neațu?

Mariana Dogaru: Într-adevăr, pe Nina Hanciuc eu am pus-o pe listă [N. Red. Nina Hanciuc, profesoară la Colegiul Mircea cel Bătrân din București și inspector școlar pentru învățământul particular la ISJ Ilfov, a fost detașată pe funcția de Director al Departamentului pentru Asigurarea Calității din ARACIP la scurt timp de la venirea Marianei Dogaru la conducerea instituției. Detașarea a încetat în iulie, după terminarea concursului].

Edupedu.ro: A fost detașată în aprilie?

Mariana Dogaru: Da, eu am chemat-o, dar dumneaei n-a mai vrut să mai participe la concurs pentru că nu i-a convenit, nici financiar, nici ca volum de muncă.

Angajarea pe postul de Director de calitate al ARACIP

Edupedu.ro: Dar pe Mădălina Neațu cine a adus-o, cine a convins-o? Este tot de la ISJ Dolj.

Mariana Dogaru: Este tot de la ISJ Dolj, așa este, dar să știți că, dacă stați să vă uitați în Minister sunt foarte mulți de la Dolj. Nu știu cine a convins-o, a venit cu… Eu tot am sperat până în ultima zi de înscriere că se înscrie doamna Hanciuc la concurs. Nu știu de doamna Neațu, a văzut anunțul și pur și simplu a vrut să facă o schimbare. 

Angajarea prin detașare la ARACIP a contabilei școlii la care colega de liceu a președintei a fost director-adjunct

Edupedu.ro: Sunt mai mulți oameni care vin din același loc. Inclusiv reprezentantul ARACIP pe achiziții, Otilia Bogdan, este de la Școala Generală Breasta, județul Dolj, este chiar contabila școlii.

Mariana Dogaru: Da, am detașat pe cineva.

Edupedu.ro: E detașată de la școala la care Janina Vașcu a fost director-adjunct mai mulți ani. 

Mariana Dogaru: Da. Este corect. Pentru că eram în situația să… Deci noi avem un firewall la platforma ARACIP și s-a blocat. 

Edupedu.ro: Am văzut pe SEAP mai multe achiziții contractate de la o companie.

Mariana Dogaru: Da, sunt cei care au făcut platforma prin 2011 și ei au asigurat mentenanța. Ne-au spus că nu se mai fabrică. Deci dacă pică firewall-ul de tot, acolo unde-și pun toate școlile datele… Nu se mai găsesc piesele și dacă nu se mai găsesc piesele, trebuie să cumpărăm un firewall. 

Edupedu.ro: Firewall-ul este un soft, un program, despre ce piese este vorba?

Mariana Dogaru: Nu este soft, este și ceva fizic care este la companie. Fosta responsabilă pe achiziții nu a vrut să facă achiziția, a tărăgănat-o, ni s-a blocat platforma, urma să avem evaluările pe platformă, ni s-a blocat și site-ul câteva zile, și atunci din disperare i-am încetat decizia de achizitoare persoanei respective, și am detașat cu normă parțială un achizitor. Acum na, nu știu, așa fi luat de oriunde.

Edupedu.ro: Deci ați luat-o de Otilia Bogdan de la Școala din Breasta, Dolj?

Mariana Dogaru: Da, eu am zis să iau pe cineva pe care-l știam și care este și disponibil să vină. 

Edupedu.ro: Și de ce din Dolj, acolo cunoașteți oamenii? Doamna Vașcu a fost director-adjunct la Școala Breasta…

Mariana Dogaru: Eu o știam pe doamna.

Edupedu.ro: Cunoașteți școala din comuna Breasta?

Mariana Dogaru: Nu o cunosc, dar întâmplător o știam, da, este… O știam. E greșit sau cum, că nu…? Deci doamna aceasta are studii în Marea Britanie, de economist și o cunoșteam mai demult. M-a frapat faptul că dumneaei a ales să se întoarcă și să facă activități chiar în mediul rural. Adică nu oricine face treaba asta. 

Edupedu.ro: Revenind la doamna Vașcu. În declarațiile dumneavoastră de avere apare că ambele ați cumpărat în anul 2021 câte un apartament în sectorul șase în București cu credit luat de la aceeași bancă?

Mariana Dogaru: Să știți că nu le facem împreună, s-a întâmplat.

Fostul avocat al Marianei Dogaru a devenit avocatul ARACIP

Edupedu.ro: În sistemul de achiziții publice apar patru licitații adjudecate cu atribuire directă de servicii juridice de către ARACIP. Au fost contractate din luna aprilie până în luna august serviciile avocatului care, potrivit surselor noastre, v-a reprezentat în procesul contra ARACIP în urmă cu câțiva ani. De ce?

Mariana Dogaru: S-a întâmplat în 2017 – 2018, în momentul de față eu nu am nicio relație contractuală cu dumnealui. Atunci am solicitat drepturile care mi se cum veneau în urma calculului greșit pe care instituția îl făcuse legat de niște sporuri, am câștigat și în plus, pentru că era vorba despre sporul de doctorat (…). Iar atunci s-a încheiat relația contractuală, mai departe nu știu.

Edupedu.ro: Cum a ajuns acum contractor la instituția pe care o conduceți?

Mariana Dogaru: Floarea Bolmadîr a fost achizitoarea. Eu nu am făcut achiziția, întrebați-o pe doamna Bolmadîr. 

Edupedu.ro: Dar cum ați aprobat achiziția?

Mariana Dogaru: Vă rog să subliniați că Floarea Bolmadîr mi-a scris că mi-am adus avocatul să-l conectez la bani publici. Domnule, eu am aprobat servicii juridice, nu pentru X sau pentru Y. 

Edupedu.ro: Și nu v-ați pus un semn de întrebare? Avocatul respectiv nu mai are alte contracte de servicii juridice pe care să le acorde altor entități de stat, cel puțin nu apar în SEAP.

Mariana Dogaru: Nu, nu, nu, are o grămadă de entități de stat cu care lucrează, inclusiv cu TVR-ul a avut colaborări…

Edupedu.ro: Nu figurează în SEAP.

Mariana Dogaru: Nu știu cum le-a avut, dar vă spun că le-a avut, vă rog să îi dați telefon. Nu scrie niciunde că este ilegal cu un avocat… din contră. În primul rând că l-am întrebat, dacă eu am colaborat cândva cu dumneavoastră, este ilegal [N. Red. să încheie contract acum cu instituția pe care o conduce]? Nu mai avem relație contractuală, lucru care, acum l-am revăzut pe om, adică… din 2018. Doar faptul că a câștigat și că ARACIP mi-a virat banii, asta este altceva, eu nu m-am mai întâlnit – adică nu este fratele meu sau… e o persoană cu care lucrez. 

Edupedu.ro: Avocatul v-a prestat niște servicii, pe care le-ați plătit, iar acum când ați ajuns în poziție de decizie, de președinte ARACIP, ordonator de credite, apare că instituția achiziționează servicii de la el. 

Mariana Dogaru: A fost achiziționat de Bolmadîr…

Edupedu.ro: Ofertele de achiziție sunt acceptate la foarte scurt timp după publicarea pe SEAP, ultima, de exemplu, la doar 5 minute de la publicare. Cum vă explicați asta?

Mariana Dogaru: Deci pe partea de achiziții nu am certificat, credeți-mă, că dacă aș avea certificat, nu aș fi lăsat-o pe Bolmadîr.

Edupedu.ro: Ultima achiziție de servicii juridice este publicată pe 1 august, când achizitor era Otilia Bogdan. Aceasta cum a fost făcută?

Mariana Dogaru: Haideți… în primul rând el are posibilitatea să facă act adițional de 4 ori, noi avem procese în derulare. 

Edupedu.ro: Data publicării anunțului 1 august la 15:52, data acceptării 1 august la 15:57, deci cineva a fost foarte pe fază, a acționat imediat.

Mariana Dogaru: Nu, haideți că intrăm iar în zona asta. 

Edupedu.ro: Asta arată SEAP. 

Mariana Dogaru: Da, da, și vine Dogaru să facă matrapazlâcuri, cam așa ați traduce.

Edupedu.ro: Eu nu traduc în niciun fel, doar întreb și public ce îmi spuneți și ce pot documenta.

Mariana Dogaru: Serviciile juridice au fost achiziționate de Floarea Bolmadîr.

Edupedu.ro: Și dumneavoastră, președintele consiliului ARACIP, ați aprobat acea achiziție?

Mariana Dogaru: Da, da. Contractul cu el poate să aibă patru acte adiționale. La fiecare act adițional se prelungește achiziția. Și este logic, pentru că dacă el începe un proces cu X, îl duce până la capăt, că nu o să se oprească „stai puțin să căutăm altul”. Oricum am încercat să mai luăm un alt avocat care nu a vrut să fie achiziționat prin SEAP. Era specializat tot în educație și nu a vrut să fie achiziționat în SEAP. Și am zis „nu se poate prin SEAP, nu facem deloc”, adică să fie public. (…) Pot să vă spun doar atât, că din contră, dacă este să privim cu ochelarii cei buni, dar nu privim, că tot timpul este o suspiciune, dacă a reușit să câștige atât de multe împotriva ARACIP, el a dovedit că este bun pentru ARACIP. 

Edupedu.ro: Deci l-a luat ARACIP pentru că v-a câștigat dumneavoastră procesul?

Mariana Dogaru: Nu l-a luat din cauza asta, dar nu înțeleg de ce nu v-ați pus și întrebarea asta, nu? Pentru că analizăm lucrurile pe toate părțile.

Edupedu.ro: Eu nu știu câte procese a câștigat avocatul acesta contra ARACIP. Îmi spuneți dumneavoastră?

Mariana Dogaru: Procesul pe care l-am câștigat eu contra ARACIP, tocmai v-am spus, că a fost și cu alte drepturi (…) înseamnă că știe să apere foarte bine.

Edupedu.ro: Dar nu cred că știe ARACIP cât a câștigat acest avocat.

Mariana Dogaru: Ba da, știe ARACIP-ul, pentru că a primit comunicare și vede foarte clar că eu cu acest avocat am câștigat o grămadă de drepturi care mi se încălcaseră, versus ceilalți.

Edupedu.ro: Conform celor 4 achiziții de pe SEAP avocatul a încasat de la ARACIP 9.983 de euro de euro în 4 luni. 

Mariana Dogaru: E activitate prestată.

Edupedu.ro: Deci fostul dumneavoastră avocat câștigă acum de la ARACIP…

Mariana Dogaru: Nu mai spuneți „fostul dumneavoastră avocat”, toate relațiile contractuale sunt încheiate cu avocatul.


18 comments
  1. Unul din cele mai slabe articole pe care le-am citit vreodata! Domnule Peticila, chiar primiti bani pentru asa ceva? Va jucati de-a ziaristul de investigatie, dar nu sunteti decat un manipulator de informatie, cu competente discutabile… Sunteti tot de la Dolj?

    1. uite cum sta treaba :sunt N aspecte ilegale imorale și cum mai doresti sesizate și documentate ca la carte.
      un ex care mi a sarit in ochi :
      mamaia asta Dogaru , invațătoare de formație , invață studentii politehnisti despre cum se predau disciplinele tehnice in invatamantul liceal si universitar( pt ca numai acolo se predau discipline tehnice).
      Duamna mai e in timpul liber SI profesor de educatie civica!?!
      ei , cum a ajuns ea lector fix la politehnica !?
      daca parcurgi articolul complet , afli cum sta treaba .
      p.s. felicitarile mele jurnalistului impricinat.

  2. 2022
    DECLARATIE DE AVERE
    30 de zile de la numire
    Subsemnata Gavrila P. Cristina, având functia de Sef Department la Agentia Romana De
    Asigurare A Calitatii In Invatamantul Preuniversitar, CNPI
    1. domiciliul|
    cunoscand prevederile art. 292 din Codul penal privind falsul in declaratii, declar pe propria
    räspundere:
    I. Bunuri imobile
    1. Terenuri
    NOTÄ:
    Se vor declara inclusiv cele aflate in alte târi.
    Adresa sau
    Categoria*
    Anul
    dobândirii
    Suprafata
    Cota-
    parte
    Modul de
    dobândire
    Titularu(1)
    *Categoriile indicate sunt: (1) agricol; (2) forestier; (3) intravilan; (4) luciu de apà; (5) alte categorii de
    terenuri extravilane, dacà se aflà in circuitul civil.
    *1) La “Titular” se mentioneazà,
    Tara:
    ROMANIA
    Judet: Doli
    oralitate
    Craiova-
    Adresa:
    Apartament
    2010
    60 m2
    50 %
    Contract de
    vânzare
    cumpärare
    Gavrilà
    Cristina
    Gavrilà
    Mihai-Viorel

    Ati uitat de Gavrila Roxana-sef de departament, tot din Craiova. Aveti declaratia integrala pe site!

    1. Stimata, detasarile se fac pentru perioade scurte, cand vrea si cine vrea /poate. Adica noi, cei din Dolj suntem prosti si doar pe pile putem sa ne detasam? O sa va fac reclamatie la CNCD.

  3. Din această zisă comisie care asigură calitatea în învățământ am spus de 3 ani că fac parte pile politice, dar nimeni nu a luat măsuri. O comisie ai cărei membrii primesc multe milioane degeaba.
    Alte pile politice directorii de școli. Unii cred că nici nu mai știu de când sunt în funcție.
    Acești așa ziși experți conduc și dictează învățământul românesc la ei adăugăm părinții și loazele cu buzunarul gros.

  4. Doamnele Neațu și Vașcu sunt două profesioniste . Vă bateți joc de cariera lor cu un articol scandalos, neprofesionist. Am avut evaluare ARACIP, iar lucrurile sunt total schimbate de când s-a schimbat conducerea.

    1. Superficialitatea si improvizatiile adoptate de ” noua conducere ” nu inseamna profesionalism! Cu cat va abateti de la rigoare cu atat mai mult va place Aracip! Nu cred ca ati trecut printr-o evaluare asumata de cele doua din moment ce abia au fost aduse!

        1. Scolile trebuie sa aiba autorizatii PSI de la ISU (presupun si scari de incendiu), autorizatii sanitare de la DSP, cadre didactice calificate si titulare. Daca acum Comsa si Dogaru va trec pe baza de cotizatie, nu inseamna ca e si legal. De asta va fi place noua conducere, ca sa incalcati legea!!!

  5. Hahaha!
    Poate-ar merita investigat un alt exemplu, tot de prin zona, de data asta in ARACIS.
    Ceva de genul: cum sa faci doctoratul pe ultima suta de metri si sa ajungi de la doctorand la profesor universitar, in doar 7 ani. Un asemenea talent, mai rar…

  6. Asa sunt concursurile in invatamant si nu numai! Se fura, se plagiaza, se aranjeaza locuri caldute pentru cine trebuie. De la Iohanis in jos …este imputita situatia!
    Felicitari Eduprdu!

  7. Prea putin ati aflat….ca sa fie si mai clar, cereti continutul subiectelor de examen si veti vedea cat de mult se reflecta expertiza celor 2 doamne!! Subiectele au fost facute intre prietene! Daca resurse umane stie ( fost inspector resurse umane) exact asta a trebuit sa demonstreze la examen ca sa castige postul. De dragul de a o avea Director general pe prietena Neatu toti candidatii pe posturile de conducere (inclusiv sef de departament) au fost “testati” pe domeniul dansei-incadrare de personal didactic si normare la concurs….ceea ce nu se regaseste in domeniul/obiectul de activitate al Aracip si nici in tematica de concurs.

  8. ARACIP nici nu trebuia sa existe intrucat nu are echivalent in alte state membre ale Uniunii Europene iar ministrii educatiei din E16 au recomandat la inceputul anilor 2000 introducerea REALEI asigurari a calitatii educatiei (bazate pe introducerea ciclurilor virtuoase PDCA, ISO 9001, EFQM) numai in universitati… A fost initiativa si ambitia autorilor OUG 75-2005 de-a utiliza exoticul concept (uzurpat din mediul de afaceri de impostori) “asigurarea calitatii educatiei” pentru a lasa impresia de onorabilitate si credibilitate in scopul realizarii unui obiectiv materialist : justificarea finantarii bugetare a scolilor si universitatilor prin “acreditare” efectuata pe baza de documente (care suporta orice astazi!!) si fata de criterii/ cerinte/ descriptori/ standarde stabilite unilateral din birouri, de birocratii ministeriali…..In loc de cicluri virtuoase (generatoare de progres) avem astfel in educatia romaneasca ample cicluri vicioase (generatoare de regres) in care se consuma inutile resurse importante doar pentru ….. a da impresia unei situatii neconforme cu realitatea… Ne furam deci singuri caciula!…Multiplele critici, procese in instanta si conflicte cu care se confrunta ARACIP si ARACIS de la infiintare nu sunt decat varful aisberg-ului care a generat doar NON-CALITATE in educatia romaneasca… Mai ales din 2005 incoace de cand a intrat in vigoare OUG 75-2005 privind asa-zisa asigurare a calitatii educatiei, conform “modelului de guvernare bazat pe Leviathan” (din Stiintele politice ale sec.al XIX-lea) , adoptat de damboviteni drept …. model de asigurare a calitatii!
    Referentialul utilizat de evaluatorii ARACIP include un STANDARD (MINIMAL) DE AUTORIZARE (cu 40 de cerinte/ descriptori), un STANDARD (MINIMAL) DE ACREDITARE (cu 109 cerinte/ descriptori) si un STANDARD OPTIMAL (denumit pleonastic, deci aiurea, „DE REFERINTA”) (cu 119 cerinte/ descriptori) – toate cerintele nefiind ponderate….Deci scolile si gradinitele noastre ar trebui sa satisfaca, succesiv sau simultan, nu mai putin de 268 cerinte !! Iar evaluatorii ar trebui sa respecte metodele indicate in cele 25 (vechi) +3 (noi) articole. SE POATE CALIFICA CINEVA UNDEVA CANDVA PENTRU ASA CEVA?
    In 17 ani, ARACIP ar fi putut sa dezbata (cu reprezentantii beneficiarilor directi si indirecti implicati) si sa imbunatateasca radical toate cele 268 cerinte/ criterii stabilite de functionarii sai din birouri, incluzand prin consensualizare-negociere si cerintele beneficiarilor directi si indirecti – cele 3 standarde definind de fapt, fiecare, un MODEL DE ENTITATE/ SCOALA autorizabila, acreditabila, optima… Si sa-l compare, eventual, cu criteriile/ modelele existente in alte state, dezvoltate….
    DAR NU S-A DORIT ASA CEVA IN ROMANIA, cu siguranta si pentru ca unicul interes al fiecarei entitati evaluabile este doar sa obtina autorizarea/ acreditarea si deci finantarea bugetara mult dorita si asteptata!..
    Al cui interes este acesta? In nici un caz al decidentilor care aproba finantarile (pe baze iluzorii) si nici al beneficiarilor directi si indirecti in numele carora si pentru care simulam de 17 ani “asigurarea calitatii educatiei” intrucat cerintele pentru acreditare nu-i reprezinta !!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Procedura de administrare a testelor Covid-19 pentru elevi e încă așteptată, la o săptămână după reluarea școlii după vacanța forțată – Ministrul Cîmpeanu: nefolosirea lor “ar fi un dezastru”

Ministerul Educației așteaptă de la Ministerul Sănătății o procedură pentru administrarea testelor noninvazive Covid-19 în școli, nefolosirea lor riscându-se “un dezastru”, a spus vineri ministrul interimar al Educației, Sorin Cîmpeanu,…
Vezi articolul

Costul standard per elev, pentru banii profesorilor și utilități, urmează să fie înghețat, susține Federația Părinților. Reprezentanții părinților cer Guvernului să ia măsuri

Federația Națională a Părinților solicită Guvernului să ia în considerare instituirea unor soluţii legislative derogatorii pentru instituţiile de învăţământ preuniversitar, pentru capitolul bunuri și servicii, conform finanțării de bază stabilite…
Vezi articolul

EXCLUSIV Multe școli de stat încă nu știu să înscrie copii refugiați din Ucraina / Sorin Ion, Ministerul Educației: Părinții pot merge la cea mai apropiată unitate de învățământ cu o cerere. Urmează să fie aprobată și trimisă școlilor o procedură

Părinții copiilor din Ucraina care vor să își trimită copiii la o școală de stat din România, pot face acest lucru „la cea mai apropiată unitate de învățământ“, unde trebuie…
Vezi articolul