EXCLUSIV Noua configurație a institutelor de cercetare din subordinea Academiei Române: 20 de institute și centre din secțiile de filologie, științe economice, juridice și sociale, științe istorice și arheologie își pierd personalitatea juridică / Lărgire a secției de științe agricole și silvice a Academiei

Academia Română / Foto: Inquam Photos - George Călin

Academia Română a decis în urmă cu o zi, în cadrul Adunării Generale, reorganizarea institutelor și centrelor de cercetare pe care le are în subordine. Decizia este finală și a fost luată în unanimitate de toți membrii titulari, corespondenți și de onoare ai Academiei Române care au participat joi, 24 octombrie 2024, la ședința desfășurată în format hibrid, a declarat pentru Edupedu.ro vicepreședintele Academiei Române, Nicolae Zamfir. Cele mai multe schimbări se remarcă în rândul institutelor de științe economice, juridice și sociale, precum și la Secția de Istorie și Arheologie. De remarcat că la Secția de Științe agricole și silvice, decizia Academiei este de preluare de noi centre, din afara forului. Schimbări notabile, dar mai restrânse sunt programate și pentru Secțiile de științe medicale, respectiv de filologie și literatură. Mai puțin de jumătate dintre secțiile Academiei Române rămân neschimbate.

Decizia de reorganizare a fost luată ca urmare a evaluării activității institutelor de cercetare și a grupării acestora în 3 categorii valorice. În final, în urma evaluării, din cele 70 de institute și centre de cercetare ale forului, 20 de institute își pierd personalitatea juridică și trec în coordonarea filialelor din București, Iași, Cluj și Timișoara. 

Contactat de Edupedu.ro, vicepreședintele Academiei Române Nicolae Zamfir, membru al Biroului Prezidiului Academiei, a declarat că „Academia Română a finalizat, prin aprobarea de către Adunarea Generală din data de 24 octombrie 2023, procesul de evaluare a institutelor și centrelor de cercetare din subordine, conform criteriilor din Legea nr. 25/2023 și HG nr. 138/2024. Academia Română va propune spre aprobare Guvernului României măsuri organizatorice de reorganizare a institutelor și centrelor de cercetare ale Academiei Române în vedere întăriririi instituționale, administrative și științifice a acestora, inclusiv a celor mai puțin performante (categoria III)”.

„Intenționăm să întărim colaborarea științifică cu universitățile, prin încurajarea protocoalelor de colaborare dintre diverse centre de cercetare și departamente de profil din universități”, a precizat academicianul. 

Reorganizarea institutelor de cercetare din Secția de filologie și literatură, decisă pe 24 octombrie 2024 de Academia Română

În prezent, Academia Română are următoarele institute de cercetare care compun Secția de filologie și literatură:

Reorganizarea decisă joi, 24 octombrie 2024, de Adunarea Generală a Academiei Române: Institutul de Studii Banatice „T. Maiorescu” din Timișoara își schimbă denumirea în Institutul de Studii Bănățene „T. Maiorescu” și trece, din punct de vedere administativ, în subordinea filialei Timișoara a Academiei Române. Departamentul Filologie – Lingvistică va fi coordonat științific de Secția de Filologie și Literatură, prin Institutul de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” din Cluj-Napoca, iar Departamentul Arheologie – Istorie va fi coordonat științific de Secția de Științe Istorice și Arheologie, prin Institutul de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca. Din punct de vedere administrativ, cele două departamente rămân în cadrul institutului aflat în subordinea filialei Timișoara.

Reorganizarea institutelor de cercetare din Secția de științe istorice și arheologie, decisă pe 24 octombrie 2024 de Academia Română

În prezent, Academia Română are următoarele institute de cercetare care compun Secția de științe istorice și arheologie:

Reorganizarea decisă joi, 24 octombrie 2024, de Adunarea Generală a Academiei Române, în Secția de științe istorice și arheologie: 

Reorganizarea institutelor de cercetare din Secția de științe matematice, decisă pe 24 octombrie 2024 de Academia Română

În prezent, Academia Română are următoarele institute de cercetare care compun Secția de științe matematice:

Reorganizarea decisă joi, 24 octombrie 2024, de Adunarea Generală a Academiei Române, în Secția de științe matematice: Centrul de Cercetări Avansate în Fizică din cadrul Institutului de Matematică „Simion Stoilow” devine grup de lucru în cadrul institutului.

Secția de științe chimice a Academiei Române rămâne neschimbată

Academia Română nu a înaintat nicio propunere de reorganizare a Secției de științe chimice, care rămâne neschimbată pe structura actuală:

Secția de științe biologice a Academiei Române rămâne neschimbată

Academia Română nu a înaintat nicio propunere de reorganizare a Secției de științe biologice, care rămâne neschimbată pe structura actuală:

Reorganizarea institutelor de cercetare din Secția de științe geonomice, decisă pe 24 octombrie 2024 de Academia Română

În prezent, Academia Română are următoarele institute de cercetare care compun Secția de științe geonomice:

Reorganizarea decisă joi, 24 octombrie 2024, de Adunarea Generală a Academiei Române, în Secția de științe geonomice, prevede trecerea Colectivului de Geografie din Cluj-Napoca (aflat în categoria a II-a) în componența noului „Institut de Studii

Transilvane” din Cluj-Napoca, evaluat în categoria I.

Structură finală a Secției de științe geonomice va cuprinde:

Secția de științe tehnice a Academiei Române rămâne neschimbată

Academia Română nu a înaintat propuneri de reorganizare a Secției de științe tehnice, care rămâne neschimbată pe structura actuală:

Reorganizarea institutelor de cercetare din Secția de științe agricole și silvice, decisă pe 24 octombrie 2024 de Academia Română

În prezent, Academia Română are următoarele institute de cercetare care compun Secția de științe agricole și silvice:

Structură finală a Secției de științe agricole și silvice va cuprinde:

Reorganizarea institutelor de cercetare din Secția de științe medicale, decisă pe 24 octombrie 2024 de Academia Română

În prezent, Academia Română are următoarele institute de cercetare care compun Secția de științe medicale:

Structură finală a Secției de științe medicale va cuprinde:

Reorganizarea institutelor de cercetare din Secția de științe economice, juridice și sociologie, decisă pe 24 octombrie 2024 de Academia Română

În prezent, Academia Română are următoarele institute de cercetare care compun Secția de științe economice, juridice și sociologie:

Reorganizarea Secției de științe economice, juridice și sociologie, decisă de Academie:

Structura finală a Secției de științe economice, juridice și sociologie a Academiei Române, în urma reorganizării:

– Institutul Național de Cercetări Economice „Costin C. Kirițescu” (26 cercetători)

– Institutul de Economie Națională (16 cercetători)

– Institutul de Prognoză Economică (18 cercetători)

– Institutul de Economie Mondială „Costin Murgescu” (21 cercetători)

– Institutul de Economie Agrară (19 cercetători)

– Institutul de Cercetare a Calității Vieții (41 cercetători)

– Centrul de Cercetări Financiare și Monetare „Victor Slăvescu” (11 cercetători)

Secția de filosofie, teologie, psihologie și pedagogie a Academiei Române rămâne neschimbată

Academia Română nu a înaintat propuneri de reorganizare a Secției de științe tehnice, care rămâne neschimbată pe structura actuală:

Secția de arte, arhitectură și audiovizual a Academiei Române rămâne neschimbată

Academia Română nu a înaintat propuneri de reorganizare a Secției de arte, arhitectură și audiovizual, care rămâne neschimbată pe structura actuală:

Secția de știința și tehnologia informației a Academiei Române rămâne neschimbată

Academia Română nu a înaintat propuneri de reorganizare a Secției de știința și tehnologia informației, care rămâne neschimbată pe structura actuală:

Informații de background

Ședința Adunării Generale de joi, 24 octombrie 2024, a fost hibridă, cu în jur de 60 de academicieni prezenți în sală și 55 online, a declarat pentru Edupedu.ro vicepreședintele Academiei. 

Adunarea generală este organul suprem de conducere al Academiei Române și este formată din membrii titulari, membrii corespondenți și membrii de onoare ai Academiei Române, potrivit Statutului Academiei Române. Vezi aici membrii titulari ai Academiei Române, membrii corespondenți și membrii de onoare ai înaltului for de cercetare.  

Reorganizarea institutelor și centrelor de cercetare din subordinea Academiei Române, decisă ieri în unanimitate de Adunarea Generală a Academiei, a fost avizată de Prezidiul Academiei Române  și a fost concepută în urma evaluării activității institutelor și centrelor de către Consiliul de Coordonare a Cercetării Științifice din Academia Română (CCCȘ), evaluare a cercetării științifice realizată pe baza criteriilor Ministerului Cercetării. 

Vicepreședintele Academiei, Nicolae Zamfir, a declarat pentru Edupedu.ro că „în cazul institutelor care au în subordine alte institute sau centre de cercetare, cu sau fără personalitate juridică, consiliile științifice vor fi formate din reprezentanții tuturor institutelor sau centrelor din subordine”.

Reorganizarea institutelor Academiei Române vine în contextul în care guvernarea PSD-PNL a inițiat, în 2023, un proces de restrângere a cheltuielilor prin comasarea institutelor neperformante. În august 2023, Academia condusă de Ioan Aurel Pop contesta măsura, afirmând că reducerile de cheltuieli și de personal în această direcție „riscă să provoace o criză fără precedent și fără ieșire a sectorului cercetare-dezvoltare-inovare” (sursa și detalii). Regulile reorganizării institutelor, așa cum erau anunțate acum un an, erau confuze, prevăzând finalizarea comasărilor până la jumătatea acestui an, în condițiile în care evaluarea lor avea ca termen finalul anului (detalii aici). Procedurile au suferit, însă, modificări pe parcurs (detalii aici).

Schimbările din mediul institutelor de cercetare au la bază Legea 25/2023, invocată acum și de academicianul Nicolae Zamfir, care stabilește integrarea voluntară a organizațiilor de cercetare, dezvoltare și inovare din România. Ea prevede, în vederea acestor integrări, ca organizațiile de profil să fie evaluate din punct de vedere al performanței lor. Potrivit aceleiași legi, ele trebuie încadrate în 3 clase de performanță, iar cele unde se constată performanța cea mai scăzută (clasa a III-a)  urmează să fie „transformate”, adică să treacă prin proces de fuziuni sau să se desființeze.

Vezi mai jos rezultatele evaluării de anul acesta a institutelor de cercetare din subordinea Academiei Române:
Citește și:
BREAKING Academia Română propune Guvernului reorganizarea institutelor de cercetare din subordine. 20 de institute rămân fără personalitate juridică. Ioan Aurel Pop: Academia are 70 de institute și centre și am vrea să rămânem 50 / Semnal de alarmă cu privire la salariile cercetătorilor: Nu sunt sigur că vom primi rectificarea cu banii pe ultimele luni ale anului
Institutul de Istorie a Religiilor, reacție dură la propunerea Academiei Române de reorganizare: Nu a existat niciodată un institut similar în istoria României / Tocmai acest Institut organizează Congresul Internațional de Istorie a Religiilor, în 2026
Exit mobile version