EXCLUSIV Monica Anisie, ministrul Educației: Scenariul înghețării anului școlar nu este luat în calcul. Exclus să amânăm examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat cu un an

61.821 de vizualizări
FOTO: Captura presidency.ro
“Scenariul acesta al înghețării anului școlar nu este luat în calcul”, a declarat ministrul Educației, Monica Anisie, în exclusivitate pentru Edupedu.ro. Anunțul vine după ce vicepremierul Raluca Turcan a afirmat că există trei scenarii în privința anului școlar, unul fiind repetarea acestuia.

Contactată de Edupedu.ro, ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat că “în ceea ce-i privește pe elevii care trebuie să susțină examenele de Evaluare Națională, Bacalaureat sau studenții care trebuie să își susțină licența, MEC va prezenta săptămâna aceasta variantele posibile pe care le ia în calcul în situația în care se va prelungi această stare de urgență”.

Este “exclus” ca printre variantele luate în calcul de Ministerul Educației să fie anularea examenelor din acest an, a declarat Monica Anisie, pentru Edupedu.ro. “Nu luăm în calcul să amânăm examenele cu un an”, a anunțat ministrul Educației.

Declarațiile integrale acordate de ministrul Educației, Monica Anisie, pentru Edupedu.ro:
  • La acest moment, Ministerul Educației și Cercetării lucrează la mai multe scenarii, uitându-se cu atenție și la ceea ce se întâmplă în cadrul sistemelor de educație din statele Uniunii Europene.
  • Doamna vicepremier a făcut referire la astfel de scenarii care și în statele UE se iau în calcul. Așa cum am declarat și pana acum, scenariul acesta al înghețării anului școlar nu este luat în calcul.
  • Ministerul Educației se preocupă de modul în care elevii își continua învățarea de acasă și obiectivul MEC este ca niciunul dintre elevi, studenți sau profesori să nu aibă de suferit.
  • Îi rog să stea în casă și să continue învățarea de acasă. Părinții să nu-i mai scoată pe copii afară. Să arate că le pasă și să continue învățarea de acasă!
  • În ceea ce-i privește pe elevii care trebuie să susțină examenele de Evaluare Națională, Bacalaureat sau studenții care trebuie să își susțină licența, MEC va prezenta săptămâna aceasta variantele posibile pe care le ia în calcul în situația în care se va prelungi această stare de urgență.
  • Exclus! [ca printre variantele luate în calcul de Ministerul Educației să fie anularea examenelor din acest an – N.Red.].
  • Nu luăm în calcul să amânăm examenele cu un an.” 
Citește și:

 

 


11 comments
  1. mi se pare o greseala de psihologie a maselor si o MARE greseala a ministerului !…Hai , nu se gandeste d-na ministru, dar alti oameni nu mai sunt pe acolo ???..CUm sa nu iti pui problema , ca plan B, sau C, sau D si aceasta varianta ???..Pai daca in 2 zile avem peste 1000 de decese sau cine stie ce altele o sa fie, ce faceti ?…:DAti din colt in colt si habar nu aveti ce si cum, caci nici macar nu v-ati gandit sa faceti plan de avarie !!!!!..Cred ca nici nu veti stii pe cine sa convocati la o discutie si va dura vreo 3 zile sa va adunati !…Ati dat ca tema de studiu acest subiect ?…Asociatii de elevi si de parinti, directori de scoli, psihologi, romani ce locuiesc in strainatate si au preocupari in acest domeniu de analiza, consilieri pe domeniu de la Presedintie, de la Guvern etc, etc !!!…MAcar sa linistiti poporul zicand:” Da, ne-am gandit (acuma , ca tot nu dam in branci de munca) si am facut un plan in caz de mare necesitate, dar care va fi aplicat doar daca si cand va fi imperios necesar !.>Deocamdata NU e cazul, dar stim cum sa actionam , daca va fi !”..Una este sa linistesti populatia cu acest gen de abordare si alta cu “NU ne gandim, iar daca va fi cazul, nu stim cum o sa procedam” !!!!!

  2. Germania a anuntat ca va fi -Not Abitur-,Bacalaureat de stare de urgenta-mai putine materii si grad de dificultate redus!

  3. Cel mai bine ar fii, ca la examenul de Evaluare Natională să se dea din materia parcursă pană în data de 10 martie. Sau în orice caz să se dea mai ușor, mai ales la matematică. La fel si la Bac. Doar gândiți-vă la acesti copiii… de clasa 8 cum se chinuie să învete si să înteleagă cate ceva de acasă.. Cea mai bună soluție sa se dea mai Ușor. Să le dam sansa asta macar. Ar fii si o idee să intre la liceu după media generală.

  4. Nu cred ca problema este cea a subiectelor de la evaluarea nationala !

    Problema ( care pare e subestimata dpdv logic de MEN ) este ca TOTI copiii trebuie sa fie apti dpdv medical sa participe la evaluarea nationala !

    Daca sunt cativa copii la nivelul tarii care sunt in imposibilitate fizica de a veni, au ratat complet intrarea in liceu, e o problema esentiala nu perioada, ci procedura actuala.

    Deci, ar trebui sa renunte la actuala evaluarea nationala si sa lase liceele sa organizeze in ultima saptamana din august admiterea in liceu, pe aceleasi subiecte (unice pe tara).

    Copiii se inscriu la un singur liceu, exact cum a fost treapta I pe vremuri. Se reduc foarte mult timpii actuali, se renunta la clasamentul national, admitere computerizata, etc.

    BAC-ul cred ca va fi in februarie 2021. Sa le dea un certificat de absolvire, cu media generala pe 7 trimestre (IX,XI,XI si trimestrul I VII) si sa le dea voie sa se inscrie la facultati cu acest certificat (probabil admiterea va fi in septembrie si nu in iulie !), sub rezerva ca vin cu BAC-ul, etc.

  5. Dar Doamna Ministru ia in calcul sa raspunda in fata parintilor si opiniei publice de eventualele imbolnaviri ale copiilor ?
    Ce bine ca decizia va fi luata de DSU , nu de ME.

  6. Doamna ministru, va dau acum solutia, in cazul prelungirii intreruperii si in luna mai!
    Scolile pot sa se reia anul acesta pe 1 seprembrie. timp de o luna si jumatate se parcurge materia restanta si se incheie situatiile pentru acest an scolar. Dupa se continua cu anul scolar urmator. Copii nu vor pierde 1 an si scoala se va face pe bune. Se poate renunta pentru anul urmator la saptamana de ”Scoala altfel” si se pot scurta unele vacante!
    Este singura solutie realista si posibila, general valabila pentru toate scolile si universitatile!
    Scolile profesionale NU pot face scoala online! Multe facultati (medicina, ingineria, etc.) NU pot face scoala online! In plus, toti elevii trebuie tratati egal! Nu toti au internet, calculator si smartphone!

  7. Se poate lua in calcul ca subiectele la examenele naționale sa se dea din materia parcursa pana in 10 Martie. Majoritatea cadrelor didactice au parcurs On jur de 90% din programa, rezervându-și lunile Aprilie și mai pentru recapitulări. Chiar dacă revenim in mai la scoala, se pot face grafice eficiente adaptate claselor terminale, a.i. Sa se susțină examenul anul acesta.

    1. Bravo, mi ati luat vorba din gura.Astea sunt scrnarii plauzibile, nu prostii cu online si inghetarea anului.Nimeni nu intelege ca MATERIA ERA DEJA PARCURSA.Eu deja eram in aprofundare, recapitulari.Si nu e o tragedie daca la examene scoti 2-3 subiecte din programa.

  8. Imi pare rau, dar este o abordare politicianista, nu una realista!
    Daca elevii si studentii vor revenii pe bancile scolilor si ale facultatilor in mai sau mai tarziu, situatie destul de plauzibila acum, cum se va proceda? Se va face scoala toata vara ?
    Doamna ministru ar trebui sa fie mai putin activa cu asemene opinii care se pot dovedi apoi nu tocmai corecte!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Alexandru Cumpănașu, trimis în judecată în dosarul în care a mințit în privința studiilor superioare atunci când a aplicat pentru un post de expert într-un proiect european al SNSPA

Alexandru Cumpănașu, fost candidat la alegerile prezidențiale, a fost trimis în judecată, marți, pentru fapte de corupție, conform portalului instanțelor. Este vorba de dosarul în care Alexandru Cumpănașu este acuzat de procurorii…
Vezi articolul

Consiliul Elevilor se adresează autorităților sanitare, nu celor din Educație: Să dezvolte un algoritm, în baza căruia școlile să decidă cum continuă cursurile, cu mai mulți parametri – incidența de la nivel local, infrastructura sanitară, capacitatea de testare și de menținere a distanțării fizice

Autoritățile sanitare sunt solicitate să dezvolte un algoritm, în baza căruia școlile să decidă cum continuă cursurile, cerere transmisă de Consiliul Național al Elevilor. Într-un comunicat primit de Edupedu.ro, reprezentanții…
Vezi articolul