EXCLUSIV Modificări masive la evaluarea școlilor doctorale, propuse de Ecaterina Andronescu. Școlile doctorale ar deveni imposibil de verificat

Foto: Pixabay.com

Ecaterina Andronescu vrea să modifice drastic evaluarea școlilor doctorale, la două luni după ce Guvernul Dăncilă a stabilit procedura existentă de verificare. Edupedu.ro a obținut în exclusivitate proiectul de metodologie de evaluare a studiilor de doctorat realizat de Ecaterina Andronescu. Școlile doctorale devin imposibil de verificat din exterior, prin procedura pe care o propune noul ministru: evaluarea ar urma să se facă pe baza Autoevaluării școlii doctorale, ARACIS ca agenție de evaluare externă a calității ar deveni total irelevantă, dispar experții străini și studenții din procesul extern de verificare – care de fapt nu mai există, în proiectul ministrului, decât birocratic, adică pentru a primi documentele furnizate de școlile doctorale. Și, important, ar urma ca evaluarea să se facă peste 5 ani.

De remarcat graba Ecaterinei Andronescu de a modifica metodologia; în condițiile în care vorbește despre o nouă lege a educației de când a preluat mandatul, fostul șef al Politehnicii își începe proiectul de metodologie spunând că “studiile doctorale se organizează în conformitate cu prevederile din Legea nr. 1/2011”, adică Legea Miclea-Funeriu.

UPDATE Contactat de Edupedu.ro, președintele Consiliului Național al Rectorilor (CNR), Sorin Cîmpeanu, a declarat “mă pronunț după ședința CNR în care se va dezbate această temă, adică astăzi după orele 18:00. Deocamdată pot adăuga că toate universitățile lucrează la o autoevaluare, conform metodologiei în vigoare, termenul fiind de 15 februarie“.

Proiectul de metodologie al Ecaterinei Andronescu, obținut în exclusivitate de Edupedu.ro, prevede că standardele de evaluare a calității țin de “valori, aptitudini și atitudini”. Ce spune, concret, articolul 3 al metodologiei propuse de Andronescu: “Asigurarea calității studiilor doctorale este centrată pe rezultate exprimate în cunoștințe, valori, aptitudini și atitudini care se obțin prin parcurgerea și finalizarea unui program de studii și prin calitatea rezultatelor cercetării științifice obținute de către doctoranzi și conducătorii”.

Dispare evaluarea pe domenii a studiilor de doctorat. În lipsa oricărei referiri la acest aspect, evaluarea ar urma să se facă pe baza tezelor de doctorat. Dispar studenții și experții internaționali pe care ARACIS trebuie să îi coopteze acum pentru a face evaluarea.

ARACIS devine irelevantă în procesul de evaluare, rămânând doar cu rolul de a primi Rapoartele de autoevaluare ale școlilor doctorale. Practic, evaluarea școlilor doctorale se face, în documentul realizat de Ecaterina Andronescu și obținut de Edupedu.ro, numai pe ceea ce universitățile vor declara în Raportul de autoevaluare, fără nicio verificare încrucișată a datelor.

“Școlile doctorale în funcțiune, acreditate la data intrării în vigoare a prezentei Metodologii, urmează procesul de evaluare periodică la intervale de 5 ani, conform Legii nr. 1/2011”, iar “evaluarea periodică a unei școli doctorale se face de către o Agenție de asigurare a calității – ARACIS, pe baza Raportului de autoevaluare a școlii doctorale, care cuprinde documente cu privire la calitatea și rezultatele cercetării științifice, precum și la calitatea resurselor umane, infrastructura de cercetare științifică și normelor proprii de reglementare”, prevede proiectul ministrului Educației, potrivit documentului Edupedu.ro.

Proiectul face extrem de ușoară și înființarea unei noi școli doctorale. Ea ar urma să se facă prin ordin de ministru, “după parcurgerea procesului de acreditare din prezenta Metodologie”. Adică după o Autoevaluare, fără verificare externă ulterioară.

În proiect nu există procedura de retragere acreditării.

Sistemul de criterii, standarde și indicatori de performanță din metodologia Ecaterinei Andronescu, document obținut de Edupedu.ro, este atât de lax, încât atunci când vorbește inclusiv de criterii folosite pentru măsurarea performanței, precum “numărul de lucrări în reviste ISI”, folosește un limbaj neuzual documentelor oficiale: “zona roșie; în zona galbenă; În zona gri.”

Evaluarea ar urma să se facă după aceste reguli peste 5 ani, potrivit documentului. Proiectul prezentat în exclusivitate de Edupedu.ro prevede că “până la următoarea evaluare externă” școlile doctorale trebuie să facă dovada indicatorilor de performanță. Practic, este vorba despre o evaluare care să nu “retroactiveze”, în acest moment.

Evaluarea pune accent pe tezele de doctorat finalizate și prevede “toate tezele verificate pentru similitudine”, însă documentul nu spune nicăieri ce se întâmplă cu tezele plagiate, cu conducătorii lor de doctorat, cu doctorul, cu școala.

Ce conține Raportul de autoevaluare a școlii doctorale, potrivit metodologiei Ecaterinei Andronescu

La capitolul “Raportul de autoevaluare a școlii doctorale”, proiectul de metodologie prevede “evaluarea activității științifice a conducătorilor de doctorat, prin prezentarea următoarelor documente:

Tot în raportul de autoevaluare intră și “calitatea tezelor de doctorat”, care este verificată și în funcție de “numărul de teze cu plagiat dovedit”, însă proiectul nu specifică nimic nici aici cu privire la măsurile pe care le atrage constatarea plagiatelor.

Ce date ar trebui să pună școala doctorală în Autoevaluare, pentru a arăta “calitatea tezelor de doctorat finalizate:

Proiectul obținut de Edupedu.ro nu stabilește, însă, niciun mecanism de verificare a acestor date, de sancționare a derapajelor și nici ce se întâmplă dacă o școală doctorală nu îndeplinește standardele de calitate.

Descarcă de mai jos documentele obținute în exclusivitate de Edupedu.ro:

Informații de background

Foto: Pixabay.com

 

Exit mobile version