Peste 15.300 de copii ai căror părinți au declarat că nu au venituri nu au primit până acum tichetele educaționale de 500 de lei, la 6 luni de când a început anul școlar 2022-2023. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) solicită inspectoratelor școlare transmiterea documentelor de eligibilitate, conform unui document obținut de Edupedu.ro. Acest lucru se întâmplă în situația în care cei peste 15.300 de copii sunt în lista finală a beneficiarilor încă din luna octombrie.
- Circulara este semnată de Petronel Munteanu, secretar general adjunct la Ministerul Investițiilor și Finanțelor Europene.
Până la acest moment, niciun oficial al MIPE, fie ministrul Marcel Boloș sau alt reprezentant guvernamental, nu a menționat că ar fi o problemă cu listele finale transmise de inspectorate. În situația de a nu primi banii sunt chiar copiii care ar avea cea mai mare nevoie de aceste tichete de sprijin, atât timp cât părinții lor au declarat la școală că nu au venituri de niciun fel.
Proiectul prin care ar fi trebuit să primească până acum tichete de sprijin educațional este finanțat din fonduri europene și, în mod paradoxal, deși obiectivul programului este acela de „sprijinire a copiilor dezavantajați”, iar scopul acela de prevenire a abandonului școlar și de îmbunătățire a condițiilor pentru frecventarea școlii, de către copiii din familii dezavantajate, cei peste 15 mii de copii care provin din familiile cele mai dezavantajate au fost lăsați până acum, timp de 6 luni, fără tichetele sociale pentru sprijin educational.
Este vorba despre 15.313 de copii care ar fi trebuit să primească cei 500 de lei până acum. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene solicită pentru cei cu venitul 0 următoarele documente: cererea depusă la începutul anului școlar de către părinte/reprezentantul legal la unitatea școlară și adeverința de venit aferentă lunii iulie 2022 din care să reiasă venitul 0.
„Vă rugăm să ne acordați sprijinul în vederea clarificării situației celor 15.313 preșcolari și elevi aflați în lista finală (7 octombrie 2022) pentru care lipsește informația venit mediu/membru al familiei, solicitând inspectoratelor școlare județene transmiterea documentelor de eligibilitate pentru aceștia (cererea depusă la începutul anului școlar de către părinte/reprezentantul legal la unitatea școlară și adeverința de venit aferentă lunii iulie 2022 din care să reiasă venitul 0)”, precizează Ministerul investițiilor și Proiectelor Europene.
Dacă nu sunt menționate veniturile, nu poate fi emis tichetul social, după cum este menționat în documentul obținut de Edupedu.ro: „Facem precizarea că acolo unde nu sunt menționate veniturile sau datele de identificare ale copiilor și/sau părinților/reprezentanților legali ai acestora, nu se poate emite tichetul social pe suport electronic.”
Conform sursei citate, „acest demers este necesar pentru a evita efectuarea unor cheltuieli neeligibile din fonduri europene care ulterior ar trebui să fie finanțate din bugetul de stat.”
În județul Sibiu, unitățile de învățământ au de încărcat documentele solicitate până marți, 14 martie 2023, potrivit inspectoratului școlar.
Potrivit surselor Edupedu.ro, școlile au trimis listele finale încă din luna septembrie la inspectoratele școlare, iar pentru fiecare copil introdus în acele liste există dosarul cu documentele depuse de familie, documente care conțin adeverințele de venit solicitate. Acele liste au fost deja verificate, asumate de școli și apoi reverificate de către inspectorii școlari. Inspectoratele școlare le-au trimis atât la Ministerul Educației cât și la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, mai arată sursele citate. De altfel, într-o declarație publică ex-ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, dădea exemplu de procedură excesiv de birocratică, desprinsă parcă din secolul 19, exact aceasta cursă pentru obținerea tichetelor educaționale.
Ce acte trebuie să însoțească cererea completată:
- “Adeverința cu salariul net pe luna iulie 2022, pentru părinte/tutore care este angajat -original sau copie
- Adeverința ajutor social, de la primărie, pentru părinte/tutore care are ajutor social -original sau copie
- Decizie indemnizație creștere copil și cupoane de indemnizație pentru părinte/tutore care primește indemnizație – copie
- Decizie pensionare și cupoane pensie, pentru părinte/tutore pensionar – copie
- Decizie șomaj și cupoane șomaj, pentru părinte/tutore șomer- copie
- Pensie alimentară – copie extras cont bancar
- Alte documente din care să reiasă venitul net”, scrie pe modelul de cerere că trebuie atașate.
Modelul de cerere poate fi consultat aici
Redăm conținutul adresei:
„Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene încearcă să identifice fonduri disponibile pentru emiterea și alimentarea cardurilor pentru elevii eligibili în anul școlar 2022-2023. De aceea, luând în considerare listele beneficiarilor finali pentru tichete sociale pentru sprijin educațional transmise prin adresa nr. 362/SSD/07.10.2022, vă rugăm să ne acordați sprijinul în vederea clarificării situației celor 15.313 preșcolari și elevi aflați în lista finală (7 octombrie 2022) pentru care lipsește informația venit mediu/membru al familiei, solicitând inspectoratelor școlare județene transmiterea documentelor de eligibilitate pentru aceștia (cererea depusă la începutul anului școlar de către părinte/reprezentantul legal la unitatea școlară și adeverința de venit aferentă lunii iulie 2022 din care să reiasă venitul 0).
Facem precizarea că acolo unde nu sunt menționate veniturile sau datele de identificare ale copiilor și/sau părinților/reprezentanților legali ai acestora, nu se poate emite tichetul social pe suport electronic. De asemenea, menționăm că acest demers este necesar pentru a evita efectuarea unor cheltuieli neeligibile din fonduri europene care ulterior ar trebui să fie finanțate din bugetul de stat.
Vă mulțumim anticipat pentru transmiterea clarificărilor necesare pentru virarea tichetelor în conturile beneficiarilor eligibili în cel mai scurt timp posibil și vă asigurăm de întregul nostru sprijin și apreciem colaborarea dumneavoastră!”
Informații de context
În anul școlar 2022-2023 sunt 405 mii de beneficiari, conform Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene. Pentru 160.000 au fost virații banii în perioada septembrie-noiembrie. 190.000 au primit cei 500 de lei la sfârșitul lunii decembrie, iar restul de 55.000 în primăvară, potrivit lui Marcel Boloș.
În luna noiembrie, Ministerulul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a informat că au primit banii 160.000 de copii din medii defavorizate. În anul școlar 2022-2023 sunt 405.000 de beneficiari, conform comunicatului.
Edupedu.ro a semnalat încă din octombrie că tichetele educaționale, cu care se pot cumpăra rechizite elevilor defavorizați, vor ajunge la beneficiari după începerea anului școlar (n. red. – 5 septembrie 2022).
Suma de 500 de lei primită pe card de părinții elevilor defavorizați care îndeplinesc anumite condiții poate fi folosită pentru a cumpăra rechizite și haine pentru școală, însă cursurile anului școlar 2022-2023 au început pe 5 septembrie. Banii au întârziat pentru că a fost nevoie de o aprobare de la Comisia Europeană, fiind mai mulți beneficiari anul acesta față de anul trecut, motiva MIPE.
De precizat, banii pentru anul școlar trecut, 2021-2022, au fost virați în luna aprilie a acestui an, cu 3 luni înainte de încheierea anului școlar.
„Beneficiază de sprijinul în valoare de 500 de lei:
- Copiii din învățământul de stat preșcolar, cu condiția ca venitul lunar pe membru de familie să fie de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură (298 lei);
- Elevii din învățământul de stat primar și gimnazial, dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară (1.275 lei).
Foto: © Vadreams | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.