EXCLUSIV Familia și prietenii sunt principalii „consultanți” pentru alegerea liceului ai elevilor care au terminat acum clasa a VIII-a, în București, arată raportul CMBRAE 2023. Sfaturile consilierilor școlari, pe ultimul loc

2.598 de vizualizări
Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com
Elevii care termină gimnaziul preferă să se consulte cu familia și prietenii atunci când își aleg liceul, arată Studiul privind opțiunile școlare și profesionale ale elevilor din clasele a VIII-a, raport întocmit de Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională (CMBRAE) în anul școlar 2022-2023. Opinia consilierului școlar, cel care are în atribuții exact în orientarea școlară și ghidarea elevilor către o carieră sau un profil de liceu, contează cel mai puțin, potrivit raportului. “Nu sunt suficienți consilieri școlari“, o recunoștea recent și secretarul de stat Zlotan Kallos, dar și ministerul Educației care a încercat să suplinească dispariția din statistici a peste 800 de consilieri școlari, prin suplimentarea cu 1200 de posturi în toată țara. Acum, în București, unui consilier școlar îi revin peste 1100 de elevi. Directorul CMBRAE, Robert Florea, spune pentru Edupedu.ro că de anul viitor școlar “nu va mai fi nici o unitate de învățământ din București fără să aibă cel puțin un consilier școlar. La școlile unde numărul de elevi depășește 2000 de elevi vor fi chiar și 3 consilieri școlari”, spune directorul CMBRAE.
  • Studiul privind opțiunile școlare și profesionale ale elevilor din clasele a VIII-a poate fi consultat în întregime la finalul articolului
  • Studiul a fost realizat pe 9117 elevi din București, care reprezintă 57,33% din totalul elevilor de clasa a VIII-a din anul școlar 2022-2023
  • Majoritatea respondenților, 4176 de elevi (45,80%) au răspuns că vor opta pentru anumite licee, în funcție de aptitudini. Pe locul al doilea apropierea de casă și al treilea criteriu este prestigiul școlii.

În anul şcolar 2022-2023, Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională (CMBRAE) a realizat studiul privind opţiunile şcolare ale elevilor din clasele a VIII-a, pentru întreaga populaţie şcolară aflată la finalul ciclului gimnazial, cu implicarea
profesorilor consilieri şcolari din municipiul Bucureşti, prin intermediul platformei educaționale online AMN Insight.

În lunile octombrie și noiembrie 2022, profesorii consilieri şcolari au aplicat chestionarul elevilor din clasele a VIII-a, în unitățile de învățământ cu nivel gimnazial în care își desfășoară activitatea. Având în vedere faptul că aceştia nu îşi desfăşoară activitatea în toate unităţile de învăţământ cu nivel gimnazial, din numărul total de 15.900 elevi înscrişi în clasele a VIII-a în școlile din municipiul Bucureşti, au fost introduşi în platforma în scopul testării un număr de 12.133 elevi.


În perioada de aplicare a chestionarului, 3016 elevi nu au participat la realizarea studiului din diverse motive. Astfel, studiul privind orientarea şcolară şi profesională a elevilor din clasele a VIII-a a fost realizat în urma investigării opţiunilor unui număr de 9117 elevi (57,33% din totalul populatiei şcolare din clasele a VIII-a).

În sectorul 6 au răspuns cei mai mulți elevi: 1922, urmați de cei din sectorul 3: 1774 de elevi.

Pe sexe, cei mai mulți elevi chestionați au fost de sex feminin, 4588 de fete, față de 4529 de băieți.

Întrebați cu cine s-au consultat elevii în alegerea școlii pe care doresc să o urmeze, majoritatea, 86,35% dintre elevi, au spus că familia este cel mai important factor în procesul decizional privind alegerea profilului și a unității de învățământ în care să își continue studiile. Pe locul doi sunt prietenii cu o pondere de 41,70% dintre opțiuni.

Prin comparație, profesorii sunt consultați în proporție de 11,52%, dirigintele 7,31%, și consilierul școlar doar în 3,38% din cazuri.

Situația nu este diferită față de cea din urmă cu doi ani, când potrivit raportului privind orientarea școlară întocmai pe anul 2020-2021, elevii își alegeau liceul tot în urma consultării cu familia, prietenii, dirigintele, profesorii, și abia pe ultimul loc erau consilierii școlari.

Ce i-a influențat însă pe elevi să aleagă un anumit liceu? Majoritatea, 4176 de elevi, (45,80%) au răspuns că vor opta pentru anumite licee, în funcție de aptitudini.

Apropierea școlii de casă se plasează pe al doilea loc printre factorii care i-au influențat pe elevi în procesul de alegere a liceului, cu 32,57%.

„Prestigiul școlii” contează pentru 2247 elevi (24,64%) și apoi recomandările altora (2521 elevi – 27,65%).

2632 de elevi, adică 28,86% dintre elevii chestionați consideră că profilul ales este necesar pentru a practica profesia pe care doresc să o urmez.

Câți consilieri școlari sunt în București

În prezent, în București sunt 212 consilieri școlari la peste 250.000 de elevi și preșcolari. Asta înseamnă un consilier școlar la peste 1100 de elevi. La nivelul țării au dispărut din statisticile oficiale peste 800 de consilieri școlari în perioada iulie –  decembrie 2022, semnala Edupedu.ro, iar în februarie 2023, ministerul Educației a repartizat 1200 de posturi în toată țara. Cele mai multe posturi au fost repartizate în județele unde raportul era de 1 consilier la peste 3.000 de elevi, cum ar fi Prahova, Giurgiu sau Neamț. Vezi aici numărul consilierilor școlari, pe județe, înainte de scoaterea la concurs a 1200 de posturi.

În urma repartizării posturilor, “în următorul an școlar, nu mai este nicio unitate de învățământ preuniversitar în București, care să nu beneficieze de serviciile unui profesor consilier școlar”, spune pentru Edupedu.ro, directorul CMBRAE Robert Florea.

“S-au normat 2, maximum 3 posturi, acolo unde erau peste 1500 – 2000 de elevi / preșcolari. Asta nu înseamnă că resursa umană este suficientă, chiar și după această suplimentare, având în vedere problematica extrem de complicată din mediul educațional”, a spus directorul CMBRAE.

În prezent, în toată țara sunt încadrați 2.288 de consilieri în cabinete de asistență psihopedagogică, pentru un total de 2.751.233 elevi şi preşcolari din învățământul public de masă din țară.

În martie 2023, Kallós Zoltán, secretar de stat în Ministerul Educației recunoștea că “ne confruntăm cu o problemă, cea a numărului insuficient de consilieri școlari. În ceea ce privește numărul necesar de consilieri școlari, depinde la ce efective de elevi ne raportăm, eu personal și noi de cei de la minister, considerăm că ne este necesar un număr cât mai mare de de consilieri școlari, dar formați adecvat. Din păcate, foarte mulți dintre consilierii școlari actuali din sistem, fără a-i supăra, sunt persoane care au trecut prin foarte multe forme de reconversie. Ar trebui să ne concentrăm pe a aduce cât mai mulți tineri în sistem”, spunea secretarul de stat.

Orientarea elevilor în carieră este printre principalele atribuții ale unui consilier școlar

Potrivit CMBRAE, un consilier școlar:

  • investighează caracteristicile personale relevante pentru orientarea vocaţională şi le analizează în raport cu opţiunile şi oportunităţile educaţionale şi profesionale ale elevilor;
  • întocmeşte profilul vocaţional şi recomandă elevilor programe de studiu adecvate aptitudinilor, intereselor şi scopurilor educaţionale;
  • organizează activităţi extracurriculare care facilitează accesul elevilor la informaţii relevante pentru deciziile legate de alegerea carierei (zilele carierei, vizite în instituţii/ organizaţii, invitaţi din diferite domenii de activitate);
  • selectează şi aplică principii, metode şi tehnici de consiliere educaţională
Ce profil de liceu preferă elevii bucureșteni, pe sectoare

Potrivit raportului privind opțiunile școlare și profesionale ale elevilor de clasa a VIII-a, și în acest an școlar, elevii de clasa a VIII-a sunt mai degrabă orientați către filiera teoretică, 6693 elevi (73,41%), decât spre filiera tehnologică, 553 elevi (6,06%) sau filiera vocatională, 749 elevi (8,21%).

Către învățământul profesional se orientează 189 elevi (2,07%), iar spre liceu și învățământ profesional special se orientează 40 elevi (cca 0,44%). Procentul celor nehotărâți este de 8,48% (774 elevi).

Top 10 licee preferate de elevii din București participanți la studiu

În top 3 preferințe de licee teoretice ale elevilor de clasa a VIII-a sunt Colegiul “I.L Caragiale”, Colegiul Național “Gheorghe Lazăr”, Colegiul Național “George Coșbuc”.

La filiera tehnologică Colegiul Economic “Virgil Madgearu” este pe primul loc în preferințele elevilor de clasa a VIII-a în acest an școlar, urmat de Colegiul Economic “A.D Xenopol” și Colegiul Economic “Viilor”.

6094 dintre elevi (66,84%) sunt optimiști și consideră în mare și foarte mare măsură că vor reuși să fie admiși la liceul ales.

Câți elevi vor să urmeze liceul în România

3055 de elevi chestionați, (33,50%) și 2840 de elevi (31,15%) au declarat că în foarte mare și în mare măsură își doresc să urmeze studiile liceale în România, în timp ce 1413 de elevi (15,49%), și 1714 de elevi (18,80%) declară că în foarte mare și mare măsură și-ar dori ca aceste studii să le realizeze în alt stat decât România.

Potrivit raportului, “la varianta de răspuns într-o oarecare măsură, ponderea răspunsurilor are valori foarte apropiate, în sensul că un grad asemănător de incertitudine domină opțiunile, atât ale celor care se regăsesc în lotul aferent continuării studiilor liceale în România (26,46%), cât și în cel al elevilor care mai degrabă le-ar realiza în alt stat decât România (26,58%).

În același timp se poate observa că aceste ponderi obținute la varianta de răspuns într-o oarecare măsură pot să aibă un rol de avertizare atât cu privire la incertitudinile elevilor referitoare la calitatea sistemului educațional autohton, cât și în privința unor decizii ulterioare privind opțiuni care să relativizeze un angajament profesional și/sau social într-un areal local”, potrivit studiului CMBRAE pe 2023.

Raportul raportului privind opțiunile școlare și profesionale ale elevilor de clasa a VIII-a din anul școlar 2022-2023

Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Orientare școlară la sfârșitul clasei a VIII-a, obligatorie pentru școală și opțională pentru elevi, vrea ministrul Educației / Opinia consilierului școlar în alegerea unui liceu, ultima pe care au luat-o în considerare elevii – raport CMBRAE
Numărul consilierilor școlari din România se modifică semnificativ în comunicările oficiale ale Ministerului Educației. Diferențele au loc chiar și în aceeași lună / Lista, pe județe

Peste 800 de consilieri școlari au dispărut din sistem în 6 luni, conform datelor Ministerului Educației

2 comments
  1. Avem consilieri scolari? Nu sunt consultati nicicum? Afara cu ei, oricum copiii sunt repartizati de un ra-at de calculator! Ce nevoie avem de ei?
    Economie se cheama, bani mai multi la buget. Pfff!

  2. Concluziile par trase de niste absolventi Spiru Haret. De ce au mai facut studiul daca nu inteleg nimic din el?
    Si concluziile alea proaste sunt gresite pentru ca ca nu au un esantion calculat stiintific.
    Un studiu proiectat prost cu concluzii proaste.

    Prostia la putere! Haos peste tot lol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

O femeie condamnată de vrăjitorie la 1690, în Statele Unite, ar putea fi amnistiată datorită unor elevi de gimnaziu. Profesor: Poate să pară neimportant, dar eforturile copiilor au permis repararea unei nedreptăți istorice

Condamnată pentru vrăjitorie în timpul celebrelor procese din orașul Salem, în secolul al XVII-lea, o femeie din SUA ar putea fi amnistiată prin cercetările făcute de un grup de elevi…
Vezi articolul

Admitere liceu 2023. Procedura pentru completarea fișei de înscriere, transmisă de Ministerul Educației. Fișa poate fi completată la școală, în prezența părintelui și a dirigintelui, sau transmisă prin e-mail

Procedura pentru completarea fișei de înscriere la liceu 2023 a fost trimisă de Ministerul Educației către inspectoratele școlare. Elevii de clasa a VIII-a vor completa opțiunile în fișele de înscriere…
Vezi articolul

Ministrul Deca le-a dat temă inspectorilor ca luni să adune de la școli calculele cu sumele forfetare pentru elevii navetiști din cele 14 județe unde nu se pot acorda abonamente gratuite / Listele trebuie trimise la Inspectorate – surse

Inspectoratele școlare din cele 14 județe unde elevii navetiști nu au primit până acum abonamente gratuite trebuie să adune de la școli calculele cu sumele forfetare pentru elevii navetiști din…
Vezi articolul

Atribuțiile inspectorilor școlari din Franța, corectate printr-o notă a Curții de Conturi: aceștia trebuie să aibă rol de sprijin pentru profesori, nu unul administrativ. Recomandările pentru Ministerul Educației din Republică

Într-o notă adresată ministrului Educației din Franța, Jean-Michel Blanquer, Curtea de Conturi din Republică atrage atenția că misiunea inspectorilor școlari din țară se îndepărtează de lumea școlii și capătă o…
Vezi articolul