EXCLUSIV Evaluatorii ARACIP vor asista la lecții, vor vorbi cu elevii – anunță președinta agenției de asigurare a calității, Mariana Dogaru / Noile evaluări externe ale școlilor și grădinițelor nu vor mai implica doar documente și hârtii și ar trebui să poată fi făcute de la mijlocul lunii mai

20.449 de vizualizări
Foto: © Pressmaster | Dreamstime.com
ARACIP – Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar – lucrează la un document care prevede unele modificări în procedura de evaluare externă a unităților de învățământ. “Trebuie mai bine implementată ideea de îmbunătățire a școlilor și grădinițelor la nivelul activității la clasă, nu al documentelor,”, spune Mariana Dogaru, președinta ARACIP, într-un scurt interviu pentru Edupedu.ro.
  • ARACIP, instituția care asigură calitatea în educație evaluând unitățile de învățământ, trece printr-un proces de reorganizare, după ce Guvernul a aprobat un nou regulament de organizare a ARACIP, diferit de cel valabil din 2005.
  • Noul Consiliu a fost desemnat printr-un ordin al Ministrului Educației. Forul, numit cu întârziere în urma schimbărilor organizatorice aprobate de guvern acum o lună și jumătate, este format din 15 membri permanenți și patru membri observatori, aceștia din urmă incluzând reprezentanții sindicatelor și ai organizațiilor de elevi și părinți.

Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar lucrează la câteva modificări privind evaluările externe ale unităților de învățământ, care ar trebui să intre în vigoare la mijlocul lunii mai, spune Mariana Dogaru, președinta ARACIP. 

În primul rând documentele necesare vor putea fi urcate în platforma ARACIP (la fel cum s-a întâmplat în pandemie), iar vizitele de evaluare vor fi diferite. “Nu vor mai fi analizate doar documente și hârtii, pentru a evalua calitatea învățământului din respectiva unitate de învățământ. 

Evaluatorii vor face asistență la lecții, vor vorbi cu elevii, vor da feedback personalizat pentru ca apoi școala sau grădinița să poată să îmbunătățească acolo unde e necesar. 

Dacă evaluatorii spun că este nevoie de anumite schimbări, după vizită, unitatea de învățământ are la dispoziție până la 60 de zile pentru a reglementa situația, dar nu mai târziu de finalul lunii iulie, pentru a putea fi emis ordinul și a ne încadra până în septembrie când începe noul an școlar,“ explică președinta ARACIP. 

“Școala trebuie sprijinită să se îmbunătățească, iar educația de calitate se obține cu ajutorul cadrelor didactice. Trebuie mai bine implementată ideea de îmbunătățire a școlilor și grădinițelor la nivelul activității la clasă, nu al documentelor, “ spune Mariana Dogaru.  

“O altă modificare la care ne-am gândit este legată de siguranța în școli. Evaluatorii nu trebui să mai evalueze ei siguranța în școli, trebuie să mutăm accentul către specialiști, pentru ca evaluatorii să nu mai meargă mereu către ei pentru avize,” potrivit președintei ARACIP.

Vor fi reglate și anumite cerințe care nu țineau de actualitate sau de ceea ce școala poate controla.  

“De exemplu, se cerea ca 75% dintre elevi să aibă fișă la bibliotecă – nu știu cum am putea să constrângem elevii să facă acest lucru. Școala trebuie să le ofere variante elevilor, posibilitatea de a alege, să îi atragă spre lectură, nu să îi oblige. Era un formalism care nu ajuta pe nimeni. Cerințele rămân aceleași, dar le-am reschițat în așa fel încât unitățile de învățământ să demonstreze în mod real ce demersuri au făcut și care e beneficiul copiilor,” mai spune președinta ARACIP.

Există 3 tipuri de evaluare externă:

  • Pentru autorizare provizorie – atunci când se înființează o școală.
  • Procedură de acreditare – După ce finalizează prima promoție, în maximum 3 ani, unitatea de învățământ intră în procedură de acreditare.
  • Evaluare periodică – După ce s-a acreditat, din 5 în 5 ani unitatea de învățământ e evaluată periodic pentru asigurarea calității în educație. 

Foto: 177935498 © Pressmaster | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Citește și:
Mariana Dogaru, lector la Universitatea Politehnica și profesor la o școală privată, aleasă președinte al Consiliului ARACIP
Noul Consiliu al ARACIP, agenția care acreditează și autorizează școlile și grădinițele, a fost desemnat. Printre membri: președintele Asociației Școlilor Particulare, un comisar de poliție și un colonel din Armată
 

13 comments
  1. Sistemul de educatie din Romania functioneaza in acelasi format din 1945 !!! .Intr-o logica oarecum comunista ..In nicio tara din lume , nici in America nu exista inspectii la clasa , nici macar directorul nu are voie sa intre la clasa ! Despre ce modernizare vorbim ? Totul doar ca sa-si justifice ei activitatea pe hartie..Sistemul de invatamant trebuie schimbat din temelii. Conceptul însuşi al învăţământului românesc actual este bazat doar pe memorare şi reproducere. Degeaba schimbi vacantele, semestrele etc daca nu schimbi programele scolare , continuturile ,metodele, unele discipline si mentalitatile invechite !!! Cand va fi ziua in care un elev de liceu poate sa-si aleaga ce discipline doreste sa studieze si de cate ori pe saptamana ? De exemplu in Suedia , la liceu, exista pt fiecare disciplina cate 4-5 profesori , iar daca elevul are matematica pe orar , isi poate alege unul din cei 5 profesori cu care sa faca ora , poate sa faca ora de matematica chiar si in limba materna daca doreste.Exista profesori pentru toate minoritatile….La noi ..niciodata ..

  2. Și care este „expertiza” experților (!?!!..) de a intra în asistență la discipline despre care nu au habar?! Care este relevanța acestor asistențe?
    Uff, iar se confundă inspecția cu „prefectura” și „ștampila primăriei” cu evaluarea….

    PS. „Dna Președintă” doar atât…? Cam puțin!
    Standarde? benchmarking?
    Mai așteptăm!

  3. Apreciez perspectiva corectă a actualei conduceri a ARACIP! Evaluările externe sunt necesare și utile în măsura în care se referă la “miezul” problemei – orele de curs, lectiile ținute de profesori. Până acum, vizita ARACIP era pregătită de directori, îngropați în hartii și dosare, iar colegii îi compătimeau, de parcă era vorba de o altă școală, nu de cea în care profesau și ei!
    Perspectiva deschisă este corectă și profesorii trebuie să se obișnuiască cu ideea că lecția nu e o chestie de “intimitate”, ci un serviciu public important, pe care îl pot evalua elevii, părinții și evaluatorii din sistem, deci trebuie asigurată transparența acestuia.
    Să sperăm că documentele care trebuie încărcate pe platformă nu sunt cu zecile!

    1. Personal , nu mă deranjează ” perspectiva deschisă ” , ci modul în care profesorii au fost dați la o parte , ignorați , umiliți , insultați , înjurați . Toate hotărârile s-au luat fără o minimă consultare a profesorilor , decidenții fiind CNE , Federația / Asociația Națională a Părinților , ministrul și gașca de ” experți ” și ” consilieri” , o adunătură cu aere de vedete , limbaj pretențios , cultură vax . Și care vorbesc tot de la nivelul hârtiiilor pe care le înfierează mai apoi cu mânie proletară . Și nu mai trage tu de urechi profesorii , știm și noi că lecția nu este ” o chestie de intimitate ” , nu îmi repar manichiura și nici nu mă pensez la oră ( ca să nu spun altceva !) , dar nici să afirmi că ” evaluarea ei poate fi făcută de elevi , părinți ” …și alți experți care nu au mai călcat de mult într-o sală de clasă ! Apropo , noi nu avem statut de funcționari publici , asta așa , pentru informare … Ne evaluează destui : directori , metodiști , inspectori . Ne ajunge. Experților care sunteți voi niște experți , să vă țineți părerile pentru voi , că nu interesează pe nimeni care are mai mult de 15 ani la catedră . Eu , una , am dublu. Cum să evalueze lecția mea un părinte cu 7 clase ( sau 4 chiar ) , un om care , la ședința cu părinții , se joacă pe telefon , răspunde unui apel sau face bancuri ? Bătaia asta de joc la adresa noastră va duce ( cum bine spunea un comentator acum vreo trei luni) la dispariția profesorilor din sistem , nu numai a celor valoroși / dedicați / cu experiență , ci a profesorilor în general . Nu veți mai avea pe cine insulta / înjura / denigra . Pur și simplu , nu vor mai fi cadre . O să rămâneți în clase voi : elevii , părinții , experții , paraexperții și consilierii. Uitați-vă ce se întâmplă în sănătate și luați aminte. Dixit.

  4. Ar trebui să vă fie rușine,ați nenorocit și distrus învățământul românesc care era o valoare! V ați băut jos de școala românească! Sunteți groparii învățământului românesc! Și asta le pot spune în față și acestor incompetenți care dau niste ordine aiurite! Mare atenție aici” Evaluatorii vor face asistență la lecții, vor vorbi cu elevii, vor da feedback personalizat pentru ca apoi școala sau grădinița să poată să îmbunătățească acolo unde e necesar. “!!! Pe bune? Dar de profesori nu vorbiți deloc,de ei nu va pasa deloc! Pe ei i ați terminat, distrus,îngropat cu totul ! Pentru voi profesorul e o cârpă,cu care ori măturați voi pe jos ,ori elevii săi părinții! Pentru voi EI sunt nimicuri,asta dovedește și faptul că nu vorbiți niciodată cu ei sau macar sa vedeți cum se comportă elevii în clasa datorita ” drepturilor ” date de voi , incompetenților! Rușine! Acum acest ministru incompetent , împreună cu subsecretarul de stat în Educație,au schimbat structura anului școlar 2022-2023 fara să întrebe pe nimeni! Niște netrebnici! Demisia!!!

    1. Aveti dreptate,noi profesorii am ajuns carpe si vor in continuare sa-si bata joc si asta numai pentru ca le permitem…nu suntem uniti precum cei din alte sectoare de activitate,pe asta si mizeaza ei

  5. Bătaie de joc, pe zi ce trece tot mai mare!!! Actul pedagogic a ajuns ” istorie”. Doar acte, hârtii, rapoarte!! Materie învechită cât de multa și care nu mai corespunde cu realitatea! Copiii sunt supra saturati de informații și metode care sunt din alta “lume”. Timpul tău ca și profesor, educator, este dedicat hârtiilor, tabelelor, situațiilor. Din nou, alți oameni în aceeași instituție care nu are nici o legătură cu educația!! Niște salarii pentru diferite pile, cunoștințe, paralele cu invatamantul!! Căutați bubele acolo unde sunt și deja miroase!! Sistemul de învățământ romanesc are nevoie de mult mai multe lucruri bune și noi decât Aracip-ul lui “peste”. Când vin în control, sa “binecuvinteze” școlile, pot cauta și acoperișurile prin care ploua, mobilierul uzat, țevile care trebuiesc înlocuite, lipsa materialelor didactice(pe care noi le cumpărăm), numărul de copii exagerat de mare într-o clasa/grupa, etc…lista ar putea fi kilometrica. Toți cei care vin în fruntea ministerului cauta parca dinadins sa strice și mai tare tot ce apuca!! Chiar nu va înțeleg…si nu înțeleg cum tot aceeași categorie de conducători din epoca trecuta ajung sa ne conducă și sa strice viitorul copiilor!!

  6. Cu tot respectul, dar asta e …! Hai să vedem: puteți dvs. să propuneți o variantă de agendă a vizitei? Să vedem cât alocați dvs. ”asistențelor” la ore! Pentru a vedea la câte ore poate ”asista” un expert în o zi sau două, depinde de tipul evaluării. Că mai are și alte sarcini! Apoi, câte materii/specialități se predau în școală? Multe! Câți evaluatori sunt? Doi sau patru, mai rar. Deci câte materii vor fi acoperite/văzute și câte sunt de altă specialitate decât cea a evaluatorilor? Apoi, evaluatorii nu sunt inspectori școlari, nu au pregătirea unui inspector școlar de specialitate, ce vede el la ”asistență” evaluează prin prisma experienței lui profesionale, mare sau mică, bună sau rea. Și, oricum, nu l-a desemnat nimeni pe el deținătorul adevărului universal să spună că lecția făcută de un profesor/metodele folosite este/sunt bună/bune! Mai spuneți că nu mai trebuie să stea evaluatorii să studieze documente ci să stea de vorbă cu elevii, etc… Cu câți elevi? Cât de reprezentativi sunt? Ne dăm seama cum sunt aleși acei elevi, nu? De asemenea, trebuie să studiem documentele pe platformă. Ați văzut câte școli nu au nimic sau foarte puține documente pe platformă? Iar unele sunt copiate de la alte școli(nu au înlocuit, uneori, nici măcar numele școlii!). Și multe ca vai de ele? Și atunci ce să ”studiezi”? Școala aceea a fost verificată de cineva – inspectorul de zonă, inspectorul responsabil cu calitatea – atunci când s-a înscris, măcar, pentru o evaluare? Dar expertul coordonator când citește fișele de evaluare are, pe bună dreptate, pretenția ca evaluatorul să-și argumenteze observațiile, pozitive dar mai ales pe cele negative! Și cum se împacă și studiul dovezilor – pentru o argumentare corectă, care poate avea consecințe neplăcute – de pe o platformă incompletă, în cel mai bun caz, cu timpul petrecut DOAR/sau preponderent în discuții cu elevii, cadrele, etc…? De ce partea de asistențe la ore nu o face personalul special calificat pentru asta al inspectoratului școlar și evaluatorii ARACIP desfășoare activități specifice și nu pe cele pentru care mulți dintre ei nu sunt calificați? Dacă se dorește, se poate corela, la început de an, lista școlilor care vor fi evaluate de ARACIP cu cele din programul anual de inspecții ale inspectoratelor școlare. Și scăpăm de discuția cu partea strict profesională. Sunt, evident, mai mulți inspectori decât evaluatori ARACIP, și sunt special instruiți pe inspecție școlară , au experiență, etc… Iar despre pregătirea școlilor, a unora dintre ele, pentru evaluare, e rău de tot! Sunt școli în care nu a fost NICIODATĂ, vreun fel de inspecție/evaluare! Niciodată! Iar dacă a fost, nu aveți idee ce instructive pot fi procesele verbale scrise acolo de unii inspectori școlari! Și apoi, când vin evaluatorii ARACIP, care nu au treabă cu organizarea din județul respectiv și cu alte lucruri și mai și știu ce să evalueze, evident că se vede ce nu e în regulă și nu e bine! Și atunci e de vină ARACIP!

    1. Pentru asistente la ora avem deja “pe cap’: directorul, inspectiile tematice, brigazile, grade didactice, titularizare si faptul ca sunt la catedra de 17 ani cred ca el insusi este garantia ca imi fac treaba, altfel, toate acele institutii amintite mai sus, abilitate sa ma inspecteze, m-ar fi “zburat” demult. Odata ce nu treci aceste inspectii nu esti corespunzator pentru predarea la clasa. In alta ordine de idei, in ce calitate si cu ce competente isi da cu parerea cu privire la ora mea de matematica un reprezentant ARACIP fara catedra sau cu catedra in alta disciplina? Pentru asta avem deja brigazile. ARACIPUL sa-si vada de documentele manageriale, nu de planificarile mele si cum fac integrale la ora. Sunteti penibili!!!

  7. Cunosc o persoană care a făcut sau face parte din celebra comisie. Contează dacă se duce la ore în stare de ebrietate sau nu? Cine face parte din aceste comisii? Nu ne spuneți, nu suntem toți proști! RUȘINE! Să spunem și cât bănet iau în urma acestor inspecții? Alții muncesc 4 luni pentru acești bani.

  8. Eu zic sa vina si cu bodyguarzii dupa ei si eventual cu DNA-ul. Nu stiu cum mai aveti nesimtirea sa veniti cu atatea porcarii cand muncim pe 2 lei. Eu sunt foarte hotarat ca anul acesta sa-l duc pana la capat si de la anul imi fac PFA si fac meditatii. Mai am 2 colege una debutanta si una cu 18 ani vechime si vor sa faca la fel. Am inceput sa ma simt ca un infractor. Ca la anchete. Sa asiste la ore, sa vorbeasca cu elevii…nu destul faceam o mie de documente inutile. Dar ce sunt eu, suspect cercetat penal?? Decizii zilnic tot mai proaste. Puneti toti penalii in functii de control si aveti tupeul sa-i bagati la ore? Nu va este rusine, nu va e penibil sa trimiteti in controale o inspectoare generala fara titularizare(a luat 4,50) la lectie la un cadru didactic venerabil cu 30 de ani vechime si grade si gradatie de merit?? Nu va crapa obrazul sa puneti directori profesori suplinitori afiliati PNL care sa faca asistenta unui titular cu vechime 20 de ani si toate gradele date? Nu mai sta nici naiba in invatamant. Bine ca ne-ati spus care este strategia salarizarii si ce ganduri aveti cu Aracip si PNRR. 2027 ziceti, nu? Multumim ca ne-ati anuntat. Nici macar greva nu mai vrem. Plecam de tot din sistem. Sa se zgarie sindicatele. Din septembrie au mai pierdut un cotizant. Adio!

    1. Eu nu pot înțelege de ce acest ARACIP mai exista. Ar trebui sa dispară. O cloaca de personaje paralele cu invatamantul. Acum vreo 8 ani, au venit și la noi ptr numai 120 mil lei vechi, după ce desteapta de dna dir i-a chemat. Ce au făcut? Nimic. Nici activitățile cu copiii, nici neajunsurile fiecărei unități școlare nu au prezentat vreun interes ptr ei. Parca din jud.Arges erau venite doamnele. În concluzie, intr-un sistem de învățământ bolnav, corupt, învechit ca al nostru ARACIP este tot ce ne trebuie. Hârtiile sunt tot ceea ce ii interesează. Cu asta se hrănesc, din ele iau salarii de zeci de milioane. Noi trebuie sa ne ocupam de copii, sa găsim soluții , idei, metode ca să le putem înlocui din mers pe acelea învechite, neatractive dar încă recomandate cu căldură. Mobilier învechit, material didactic puțin și deloc, doar din banii noștri, femeie de serviciu cu 1/2 de norma, angajări pe baza incompetentei,te fac sa te gândești De ce?, Pentru ce? Unde?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesoara Adina Mihaela Ursu: În timpul anului școlar, copiii sunt foarte încărcați, din păcate, din punctul de vedere al programei școlare, al orarului școlar, al temelor. Vacanța este foarte așteptată, uneori, de cei mai mulți dintre ei, pentru că atunci au posibilitatea să citească exact cărțile care sunt pe gustul lor

„În timpul anului școlar, ei (copiii – n.red) sunt foarte încărcați, din păcate, din punctul de vedere al programei școlare, al orarului școlar, al temelor și a altor sarcini”, a…
Vezi articolul

Curtea de Conturi: Şcolile din România au primit de la primăriile şi consiliile judeţene doar 0,6% din totalul finanţării pe anul 2016. Echivalentul a 21 de lei pe elev, pe an

Subfinanţarea cronică a Educaţiei şi şcolilor româneşti este reflectată în cel mai recent Raport de audit al performanței privind finanțarea învățământului preuniversitar, în perioada 2014-2016, făcut de Curtea de Conturi. În…
Vezi articolul