EXCLUSIV Elevul de clasa a VII-a dat afară de la Olimpiada de Securitate Cibernetică de Inspectoratul Școlar București și Ministerul Educației trebuie reînscris în competiție, a decis instanța

30.244 de vizualizări
Foto: © Hari Prasetyo | Dreamstime.com
Elevul de clasa a VII-a dat afară după faza pe București a Olimpiadei de Securitate Cibernetică (OSC) de Inspectoratul Școlar București și Ministerul Educației trebuie reînscris în competiție, a decis instanța de judecată, conform deciziei de pe portalul de justiție de vineri, 17 mai. Hotărârea Tribunalului București este executorie și cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare.

Cu alte cuvinte, elevul trebuie primit la etapa națională care începe pe 22 mai la București și de la care a fost exclus împreună cu alt elev, de clasa a VIII-a, după ce organizatorii Olimpiadei de Securitate Cibernetică (OSC) i-au exclus după faza pe București, pe motivul că nu ar fi încă la liceu și invocând criteriul vârstei.

Față de criteriul vârstei, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) s-a pronunțat într-o opinie emisă chiar cu o zi înainte de decizia instanței, joi, 16 mai, obținută de Edupedu.ro. În document, prezentat de Edupedu.ro joi, CNCD scrie că vârsta este irelevantă și că cei doi elevi, clasați în primii 4 pe București printre elevii de clasa a IX-a, au fost discriminați.

Tribunalul București scrie după termenul de vineri, 17 mai, că admite în parte cererea formulată de către reclamanţi, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Școlar al Municipiului București şi, în consecinţă, obligă pe pârâtul Inspectoratul Școlar al Municipiului București să înscrie provizoriu elevul de clasa a VII-a în clasamentul elevilor calificaţi la etapa naţională a Olimpiadei de Securitate Cibernetica în anul şcolar 2023-2024.

  • ISMB este obligat şi să permită participarea elevului „la Olimpiada de Securitate Cibernetică în anul şcolar 2023-2024, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 15723/3/2024 înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a II-a Contencios Administrativ şi Fiscal [n. red. de anulare a adresei 646DGÎ-14LIF/22.04.2024 semnată de secretarul de stat Florian Lixandru]”.
  • Decizia este „Executorie. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, cererea urmând a fi depusă la Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a Contencios Administrativ şi Fiscal. Pronunţată astăzi, 17.05.2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei”.

Elevul de clasa a VII-a în cazul căruia s-a pronunțat instanța vineri, 17 mai, este același elev despre care am prezentat în exclusivitate că Ministerul Educației i-a îngrădit dreptul de participare la etapa europeană pe baza unei supoziții.

Mai exact, elevul ar fi putut să participe la etapa europeană dacă era lăsat să treacă oficial în concurs la etapa națională, având punctaj de calificare, pentru că se înscrie în termenul de vârstă al organizatorilor europeni, pe care aceștia l-au transmis la solicitarea Edupedu.ro, neverificat în această situație de Ministerul Educației.

Acum, după reînscrierea la Olimpiada de Securitate Cibernetică (OSC) cerută de instanță, elevul va putea participa la etapa pe țară de săptămâna viitoare și va putea merge și la etapa europeană a competiției, dacă se va califica, fără piedici.

Context. La faza pe București a Olimpiadei de Securitate Cibernetică, la clasa a IX-a, unde s-au înscris cei doi elevi de gimnaziu, au fost 19 candidați. Elevii de clasele a VII-a și a VIII-a s-au putut înscrie la concurs pentru că au completat datele pe o platformă informatică și le-a fost validată astfel participarea.

După ce au fost la probe și organizatorii au văzut că sunt de fapt clasa a VIII-a, respectiv a VII-a, cei doi au fost au fost descalificați de ISMB după aflarea rezultatelor, deși au obținut punctaje care le-ar permite să meargă la etapa națională, conform documentelor consultate de Edupedu.ro.

În cazul unuia dintre cei doi elevi, Ministerul Educației a îngrădit dreptul de participare Campionatul European de Securitate Cibernetică 2024, pe baza unei supoziții, după cum am prezentat în exclusivitate pe 23 aprilie.

  • Organizatorii etapei europene, la care ar fi putut să ajungă elevul dacă nu era descalificat de autorități de la etapa pe București, au transmis la solicitarea Edupedu.ro intervalul de vârstă în care primesc concurenți, în care se încadrează și unul din cei doi elevi despre care am scris luna trecută. – detalii aici

Foto: © Hari Prasetyo | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Cei doi elevi de clasele a VII-a și a VIII-a, clasați în primii 4 și apoi descalificați de Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar București, la Olimpiada de Securitate Cibernetică, au fost dați afară pe nedrept din concurs și discriminați – opinie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării
EXCLUSIV Ministerul Educației a îngrădit dreptul de participare al unui elev la Campionatul European de Securitate Cibernetică 2024, pe baza unei supoziții
Doi elevi de clasele a VII-a și a VIII-a, clasați în primii 4 la Olimpiada de Securitate de Cibernetică pentru liceu, au fost descalificați de pe podium de ISMB pentru că nu sunt încă în clasa prevăzută de regulament / Organizatorii au hotărât să îi lase la etapa națională, dar în afara concursului

8 comments
  1. Pe mine mă lasă rece astfel de performanțe. Nu ne ajută cu nimic faptul că avem olimpici internaționali, atâta timp cât sunt valorificați de alte țări, după ce termină studiile în România , iar în funcții de conducere sunt lăsați analfabeții.

  2. Asa se descurajeaza elevii. De ce trebuie mereu o instanta sa faca dreptate unor elevi? De ce Isjurile si ministerul isi dau cu stangul in dreptul cand oricum invatamantul e blamat. Oare ne mai facem bine ?

  3. Asa este CORECT!
    Astfel de elevi trebuie incurajati, nu dati la o parte!

    E trist ca doar în justitie s-a putut da …. verdictul, desi era o decizie de bun simt, laindemana ME si a Inspectoratelor. Pt ce există aceste institutii ale invatamantului/educatiei?? Doar ca sa puna frane in calea educatiei si a profesorilor??

  4. După toate timpeniile pe care le-a patronat Ligia Deca,o demisie imediata ar fi de bun simt !
    Din ceea ce se vede ,,stimata “doamna are o lipsă gravă la acest capitol,cum au de altfel și cei care au propus-o ptr funcția de ministru al educației !

  5. Dacă nu ai vârstă nu ai dreptul sa faci performante. În loc sa ii încurajăm noi le punem piedici. Ce fel de profesori sunt aceștia. Am citit de o fata din SUA care la 10 ani a fost admisa la facultate și la 17 ani a susținut doctoratul. La ei se poate. Au altfel de profesori.

  6. Despre cei ce conduc învățământul romanesc doar atat: când ești prost de mic, când ești mare doar te joci!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Guvernul a publicat doar Memorandumul prin care va adopta proiectul “România Educată” / Raportul prezidențial, în sine, nu a fost făcut public, dar abia ieri a fost trimis la Ministerul Educației / Până pe 1 octombrie ar trebui să avem o nouă lege a Educației, iar în noiembrie din nou consultări pentru „definitivarea pachetului legislativ”

Raportul “România Educată” nu a fost publicat de către Guvern ca anexă la Memorandumul pentru aprobarea acestuia, pe ordinea de zi a ședintei de Guvern de miercuri, 14 iulie. A…
Vezi articolul