Elevii de la școlile profesionale ar urma să primească navetă, cazare și masă gratuite, numai dacă se obligă să lucreze minimum 5 ani în România. Obligarea tinerilor să rămână în țară, dacă vor susținere pentru școală, este promisiunea pe care Guvernul Dăncilă a făcut-o sindicatelor din învățământ de Centenar, în ședința executivului de la Alba Iulia.
Edupedu.ro a intrat în posesia acordului semnat joi, 29 noiembrie, de către sindicatele din învățământ cu Guvernul Dăncilă. Acordul a fost parafat în cadrul unei ședințe extraordinare de Guvern, care s-a desfășurat la Alba Iulia, cu ocazia Centenarului.
“Elevii din învățământul profesional, care studiază în altă localitate decât cea de domiciliu și care se obligă să lucreze minimum 5 ani în România, beneficiază de decontarea integrală a cheltuielilor privind cazarea, hrana și transportul, pe toată durata cursurilor și a practicii școlare” – se arată în acordul semnat de Viorica Dăncilă.
Termenul prevăzut în acord pentru această măsură este 1 septembrie 2019. Modalitatea de introducere a obligativității rămânerii în țară, dacă elevul vrea navetă, cazare și hrană gratuite, este “legislația specifică învățământului”, se arată în Acordul care prevede nu mai puțin de 3 legi ale învățământului: o Lege a Învățământului Preuniversitar, o Lege a Învățământului Universitar și o lege cu Statutul Personalului Didactic.
Acordul are 19 puncte, care reprezintă tot atâtea promisiuni, fiecare însoțit de un termen de finalizare.
Pe lângă majorările salariale promise public, un punct din acord prevede ca toate școlile să învețe într-un singur schimb. “Ministerul Educației Naționale și Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice elaborează o strategie pentru dezvoltarea infrastructurii școlare, astfel încât toate unitățile de învățământ preuniversitar să învețe într-un singur schimb” – se arată la punctul 14 din acord. Termen de realizare: 31 decembrie 2019.
Cu excepția Capitalei și a altor câteva mari orașe, în țară această problemă s-ar putea să se rezolve singură în câțiva ani, la ritmul în care scade natalitatea și crește fenomenul emigraționist.
Vezi mai jos Acordul semnat pe 29 noiembrie 2018 de premierul Viorica Dăncilă, vicepremierul demisionar Paul Stănescu, ministrul educației – Ecaterina Andronescu, ministrul finanțelor – Eugen Teodorovici, ministrul muncii – Marius Budai și președintele FSLI Simion Hăncescu, președintele FSE Spiru Haret – Marius Nistor și președintele Alma Mater – Anton Hadăr.
Ce le promitea sindicatelor un alt guvern PSD – condus de Victor Ponta, înaintea alegerilor din 2014
Guvernele PSD au o istorie în a face promisiuni în fața sindicatelor din educație, înainte de alegeri. În 2014, cu doar o săptămână înainte de alegerile prezidențiale în care premierul de atunci Victor Ponta candida împotriva lui Klaus Iohannis, Ponta și 8 miniștri din guvernul condus de el semnau un acord de înțelegere cu sindicatele din educație, scria HotNews.ro.
Potrivit documentului obținut la acea vreme de HotNews.ro, Guvernul PSD din 2014 le promitea următoarele sindicatelor din educație:
- Adoptarea unei noi Legi a educației
- Majorarea salariilor profesorilor cu 10% în 2015, cu alți 10% în 2016 și din nou cu 10% în 2017
- Să le acorde profesorilor anual minimum 100 de euro pentru dezvoltare profesională
- Să permită pensionarea profesorilor la cerere cu 3 ani înainte de atingerea vârstei, fără diminuarea pensiei
- Modificarea programelor școlare și a sistemului de evaluare a elevilor
- Deblocarea a 2.500 de posturi didactice auxiliare și nedidactice din școli până în 2016
Foto: Pexels.com
Citește și:
- Trei legi ale educației adoptate până în iunie 2019 – promisiuni pe bandă făcute de Guvernul Dăncilă în fața Sindicatelor
- Creșterile de salarii pentru profesori promise de Guvern – Termene de aplicare: 25% de la 1 ianuarie 2019 și restul în 2020
- Ploaie de promisiuni de la Guvern pentru profesori: două salarii brute în plus pe an, 5.000 de euro pentru profesorii de la sate și 6 salarii medii brute la pensionarea celor cu 30 de ani vechime