EXCLUSIV Curtea de Conturi și-a trimis auditorii la Ministerul Educației, pentru a verifica decuplarea universităților de cercetare și schimbarea standardelor minimale pentru profesori. Curtea anunță că a emis în 2019 recomandările inspectate astăzi, după un raport acceptat fără „obiecțiuni” de Ecaterina Andronescu și Nicolae Hurduc

16.249 de vizualizări
Înscrierea la Evaluarea Națională Documente / Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com
Curtea de Conturi anunță că o echipă de auditori ai instituției derulează în prezent o acțiune de „follow-up” la Ministerul Educației, prin care verifică modul „de ducere la îndeplinire a recomandărilor transmise prin scrisoare” în 2019, precizează instituția într-un răspuns la solicitarea Edupedu.ro. Concret, Curtea de Conturi a recomandat Ministerului Educației, în 2019, să transforme universitățile în instituții aproape exclusiv de predare, printr-o decuplare brutală a acestora de activitatea de cercetare, iar acum verifică îndeplinirea solicitărilor extrem de specifice emise în urmă cu 2 ani. Modul de elaborare a recomandărilor: inclusiv sondaj printre profesori, în care acestora li s-a cerut să numească dificultățile întâmpinate în dezvoltarea carierei și să-și spună părerea despre standardele CNATDCU pe care trebuie să le îndeplinească.

Printre solicitările trimise sub formă de “recomandări” Ministerului Educației de Curtea de Conturi în timpul mandatului deținut de Ecaterina Andronescu s-a numărat inclusiv modificarea standardelor minimale verificate de forul de experți în educație CNATDCU, astfel încât profesorii și conducătorii de doctorat să fie punctați cu prioritate pentru activitatea de predare, pentru evoluția în carieră, și nu atât pentru cercetare. Scopul? Îmbunătățirea performanței „prin diminuarea costurilor și sporirea eficienței utilizării resurselor”, spune Curtea de Conturi.

Curtea de Conturi precizează, într-un răspuns la solicitarea Edupedu.ro, că a emis recomandările în 2019 „după ce raportul de audit în baza căruia au fost formulate recomandările a făcut obiectul unei ședințe de conciliere cu reprezentanții Ministerului Educației Naționale și ai Ministerului Cercetării și Inovării. Precizăm că entitatea auditată nu a formulat obiecțiuni la aspectele reținute prin raport, astfel că scrisoarea cu recomandări a fost elaborată și transmisă potrivit metodologiei în vigoare.” Ministerul Educației era condus în mai 2019 de Ecaterina Andronescu, iar Ministerul Cercetării de Nicolae Hurduc.

Edupedu.ro a publicat în exclusivitate, în urmă cu o săptămână, Scrisoarea cu recomandări trimise de Curtea de Conturi în 2019 de Curtea de Conturi și verificate acum la Ministerul Educației. Potrivit surselor Edupedu.ro, parte dintre solicitările Curții avantajează politehnicele și universitățile de studii economice.

„Recomandarea referitoare la revizuirea de către CNATDCU a standardelor minimale naționale de ocupare nu a indicat diminuarea sau majorarea nivelului acestora, ci reconsiderarea echilibrului dintre cele două componente, respectiv cercetare și educație”, susține Curtea de Conturi a României, în răspunsul trimis către Edupedu.ro la solicitarea redacției de a explica cine sunt experții în educație și cercetare care au realizat recomandările extrem de specifice emise de Curtea de Conturi. Auditarea Curții a avut loc, în cea mai mare parte, în mandatul de ministru al Educației deținut de Ecaterina Andronescu, iar „experții care au formulat recomandările sunt auditorii publici externi din cadrul Departamentului IX”, spune Curtea de Conturi.

Pentru realizarea auditului în urma căruia Curtea de Conturi a cerut Ministerului Educației decuplarea brutală a universităților de activitatea de cercetare, reducerea standardelor minimale pentru profesori, precum și finanțarea excelenței în funcție de activitatea didactică, instituția spune în răspunsul trimis Edupedu.ro că a trimis 3 chestionare către universități. În două dintre cele 3 chestionare, Curtea de Conturi le-a cerut angajaților din universități să-și spună părerea cu privire la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească pentru a urca în grad didactic. Concret, un chestionar a solicitat „aprecieri asupra standardelor minimale elaborate de CNATDCU”, iar altul să spună „dificultățile cu care acestea se confruntă în dezvoltarea carierei didactice și în desfășurarea activității de cercetare științifică universitară”.

Auditul a început în septembrie 2018, când se încheia mandatul de ministru al educației deținut de Valentin Popa, apoi a continuat și s-a finalizat în aprilie 2019, pe când ministru era Ecaterina Andronescu.

Pentru realizarea auditului, Curtea de Conturi a trimis trei chestionare către universități:

  1. Unul în care au fost cerute informații cu privire la strategiile de cercetare, dezvoltare și inovare, la baza materială deținută de universități pentru cercetare, resursele financiare și umane implicate în activitatea de cercetare, rezultatele activității de cercetare și valorificarea acestora.
  2. Al doilea prin care au fost solicitate informații referitoare la metodologiile universităților de stabilire a normei universitare, metodologiile proprii de evaluare a personalului didactic și de cercetare din universitate, aprecieri asupra standardelor minimale elaborate de CNATDCU, informații privind personalul didactic și de cercetare implicat în derularea proiectelor de cercetare câștigate ca urmare a participării la competiții organizate de către diverse entități finanțatoare (inclusiv cele încheiate cu mediul privat);
  3. Al treilea chestionar, trimis online, adresat cadrelor didactice universitare pentru a identifica „dificultățile cu care acestea se confruntă în dezvoltarea carierei didactice și în desfășurarea activității de cercetare științifică universitară”.

„În plus, pe durata de execuție a auditului s-au organizat două întâlniri de lucru la care au participat reprezentanții Curții de Conturi și rectorii universităților care au dorit să dea curs invitației noastre”, precizează Curtea.

Explicațiile Curții de Conturi, la solicitarea Edupedu.ro:

„Acțiunea având ca temă „Auditul performanței administrării bazei didactice de studiu și cercetare, deținută de instituțiile de învățământ superior” s-a desfășurat, în perioada 03.09.2018 – 18.04.2019, la Ministerul Educației Naționale (denumirea actuală Ministerul Educației) și la Ministerul Cercetării și Inovării (denumirea actuală Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării). (…)

Documentarea acțiunii a fost realizată de către structurile teritoriale ale Curții de Conturi a României (camere de conturi) la universitățile de stat. Ulterior, echipa de audit desemnată la nivelul structurii centrale a Curții de Conturi a identificat și a evaluat riscurile și impactul potențial al acestora, a formulat obiectivele specifice și întrebările la care trebuie să răspundă auditul, stabilind, totodată, criteriile de audit și metodologia adecvată, în scopul planificării acțiunii.

În etapa de execuție a auditului, echipa de audit a utilizat procedurile de audit necesare obținerii probelor de audit relevante pentru a susține constatările și a formula concluzii și recomandări. În cazul acestei acțiuni s-au utilizat observarea directă, examinarea documentelor, rezumatele, interviurile și chestionarele. (…)

Interviurile au fost realizate atât cu personal de specialitate din cadrul Ministerului Educației Naționale, cât și cu rectorii universităților din București.

Chestionarele și machetele au reprezentat însă principala procedură de audit utilizată în prezentul audit al performanței pentru obținerea probelor de audit”.

La întrebarea Edupedu.ro „Cine sunt experții în educație și cercetare care au realizat recomandările extrem de specifice emise de Curtea de Conturi, unele care se referă chiar la modificarea standardelor minimale stabilite de oamenii de știință din CNATDCU?”, Curtea de Conturi a răspuns următoarele:

„Cu privire la întrebarea nr. 1 vă informăm că experții care au formulat recomandările sunt auditorii publici externi din cadrul Departamentului IX, structură desemnată la nivelul Curții de Conturi pentru a verifica domeniul Educație și Cercetare. Potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, instituția noastră își desfășoară activitatea în mod autonom, în baza dispozițiilor prevăzute în Constituție și în această lege. Misiunea de audit al performanței a fost efectuată în conformitate cu standardele proprii de audit ale Curții de Conturi, elaborate pe baza standardelor internaționale de audit INTOSAI (Organizația Internațională a Instituțiilor Supreme de Audit) (…)”.

Tot la această întrebare, Curtea de Conturi precizează că „Recomandarea referitoare la revizuirea de către CNATDCU a standardelor minimale naționale de ocupare nu a indicat diminuarea sau majorarea nivelului acestora, ci reconsiderarea echilibrului dintre cele două componente, respectiv cercetare și educație”.

Întrebarea numărul 2 trimisă Curții de Conturi de Edupedu.ro este: 2. Mențineți în actualitate și deci ca cerință pentru Ministerul Educației acest document realizat în 2019 și care favorizează finanțarea în funcție de activitatea didactică și nu de cercetare, în condițiile în care contextul pandemiei a arătat forța la nivel global a marilor universități care fac cercetare fundamentală?

Răspunsul Curții de Conturi: „Vă informăm că valorificarea aspectelor consemnate în raportul de audit se face, potrivit pct. 432 din RODAS, prin emiterea unei scrisori de recomandări în vederea îmbunătățirii performanței prin diminuarea costurilor și sporirea eficienței utilizării resurselor și îndeplinirii obiectivelor propuse la nivelul programului/proiectului/procesului/activității sau entității auditate. Recomandările formulate nu au indicat finanțarea favorizantă a unui domeniu în detrimentul celuilalt, astfel cum ați menționat în adresa transmisă instituției noastre. Procedura de urmărire a modului de ducere la îndeplinire a recomandărilor transmise prin scrisoare și de evaluare a impactului avut de aceste recomandări asupra proiectului/programului/ procesului auditat se face prin acțiuni de follow-up. În prezent, se derulează o astfel de acțiune la nivelul Ministerului Educației de către o echipă de auditori publici externi din cadrul structurii centrale a Curții de Conturi a României”.

Întrebarea numărul 3 trimisă Curții de Conturi de Edupedu.ro este: „Scrisoarea cu recomandări nr. 40.488/20.05.2019 a fost acceptată de Ministerul Educației, în 2019? Dacă da, cine a semnat că este de acord cu aceste recomandări?

Răspunsul Curții de Conturi: „Scrisoarea cu recomandări nr. 40.488/20.05.2019 s-a transmis, potrivit metodologiei de audit, după ce raportul de audit în baza căruia au fost formulate recomandările a făcut obiectul unei ședințe de conciliere cu reprezentanții Ministerului Educației Naționale și ai Ministerului Cercetării și Inovării. Precizăm că entitatea auditată nu a formulat obiecțiuni la aspectele reținute prin raport, astfel că scrisoarea cu recomandări a fost elaborată și transmisă potrivit metodologiei în vigoare.”

DOCUMENT Răspunsul integral al Curții de Conturi a României, la întrebările trimise de Edupedu.ro

Edupedu.ro a trimis, pe 26 mai 2021, următoarele întrebări către Curtea de Conturi a României:

  1. Cine sunt experții în educație și cercetare care au realizat recomandările extrem de specifice emise de Curtea de Conturi, unele care se referă chiar la modificarea standardelor minimale stabilite de oamenii de știință din CNATDCU?
  2. Mențineți în actualitate și deci ca cerință pentru Ministerul Educației acest document realizat în 2019 și care favorizează finanțarea în funcție de activitatea didactică și nu de cercetare, în condițiile în care contextul pandemiei a arătat forța la nivel global a marilor universități care fac cercetare fundamentală?
  3. Scrisoarea cu recomandări nr. 40.488/20.05.2019 a fost acceptată de Ministerul Educației, în 2019? Dacă da, cine a semnat că este de acord cu aceste recomandări?
  4. Vă rugăm să ne puneți la dispoziție auditul care a stat la baza acestor recomandări.

DOCUMENT Răspunsul integral al Curții de Conturi, la solicitarea Edupedu.ro:

Foto: Edupedu.ro
Foto: Edupedu.ro
Foto: Edupedu.ro
Foto: Edupedu.ro
DOCUMENT Descarcă de mai jos Raportul de audit al performanței administrării bazei didactice de studiu si cercetare, deținută de instituțiile de învățământ superior, raport care a stat la baza recomandărilor verificate astăzi de Curtea de Conturi la Ministerul Educației:
Informații de background

Curtea de Conturi a trimis în 2019 o serie de recomandări la Ministerul Educației, iar acum verifică îndeplinirea solicitărilor. Concret, Curtea de Conturi a cerut, într-un Audit al „performanței administrării bazei didactice de studiu si cercetare, deținută de instituțiile de învățământ superior”, modificarea standardelor minimale pe care profesorii și conducătorii de doctorat din universități trebuie să le îndeplinească, prin punctarea cu prioritate a activității de predare, ceea ce reprezintă o scădere a standardelor potrivit cercetătorilor contactați de Edupedu.ro.

Cum sună, concret, paragraful din recomandarea Curții de Conturi care prevede modificarea standardelor minimale: „MEN se va asigura de reconsiderarea echilibrului dintre componenta de cercetare și componenta didactică a activității personalului didactic universitar, prin revizuirea de către CNATDCU a standardelor minimale naționale de ocupare în sensul cuprinderii unor indicatori minimali care să evalueze cu prioritate activitatea didactică”.

O altă recomandare verificată acum de Curtea de Conturi, potrivit surselor Edupedu.ro, se referă la proprietatea bazelor didactice și de cercetare din universități. Instituția a recomandat „efectuarea demersurilor necesare pentru reglementări clare și în concordanță cu legislația națională în domeniu, care să ofere posibilitatea MEN de a acționa în interesul Statului Român și universităților, în sensul delimitării proprietății private a acestora de proprietatea publică/privată a statului, în funcție de efortul financiar depus și interesele fiecărei părți”. Concret, dacă o universitate a ridicat o clădire folosind 50% fonduri din bugetul de stat și 50% fonduri proprii, Curtea de Conturi cere ca tipul de proprietate să fie împărțit clar stat-privat. O inițiativă care face universitățile vulnerabile în fața oricărui control și care introduce, de fapt, arbitrariul: rezultatele unei viitoare analize pot sancționa sau lăuda, în funcție de cine ce anume controlează.

Citește și:
EXCLUSIV Curtea de Conturi a cerut Ministerului Educației decuplarea brutală a universităților de activitatea de cercetare, reducerea standardelor minimale pentru profesori, finanțarea excelenței în funcție de activitatea didactică. Recomandările emise în 2019 sunt verificate acum de auditorii Curții – SURSE


5 comments
  1. “Nu este clar ca actiunea asta a fost declansata de Ciuma Rosie, care era deranjata de criteriile CNADTCU ????”

    Pai in prezent nu sunt la putere Lepra Galbena + Uniunea Smenarilor Retardati + serviciile secrete franceze?

  2. O mizerie a Ciumei Rosii si o imixtiune in domeniul academic printr-o asa zisa rationalizare a resurselor. Ce ticalosii au mai putut genera strategii PSD, intr-un domeniu in care nu aveau controlul si de unde sareau plagiatele ca floricelele de porumb, afectandu-le vezi imaginea. Daca mai ramaneau la putere mai aveau putin si ne rationalizau si ratiile de mancare si ne spuneau despre ce subiecte avem voie sa discutam.

  3. Nu este clar ca actiunea asta a fost declansata de Ciuma Rosie, care era deranjata de criteriile CNADTCU ????? Nulitatile academice, care insfaca net 10.000 lei/luna, vor sa-si perpetueze privilegiile la fel cum o face casta magistratilor sau a notarilor. Ce face ministrul invatamantului, accepta aceasta imixtiune ticaloasa a contabililor cu manecuta care stiu sa face orice calcul doar cu doua zecimale ??? Niste gunoaie care au ajuns pe pile si relatii in invatamant (40% dintre angajatii universitatilor se inrudesc intre ei) vor sa aiba toate avantajele unui post caldut de profesor fara insa a indeplini criteriile porofesionale si morale pentru aceasta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Doar Parlamentul poate să creeze legislația primară pentru introducerea certificatului verde în Universități, cerută de rectori – ministrul Cîmpeanu / Rata vaccinării este și în rândul studenților sub media europeană

Doar Parlamentul poate să stabilească legislația primară necesară pentru ca certificatul verde digital să fie folosit pentru accesul în spațiile universitare, așa cum cere Consiliul Național al Rectorilor (CNR), a…
Vezi articolul

INTERVIU Daniel David, noul ministru al Educației și Cercetării, anunță o „mică reformă” universitară și în cercetare: reorganizarea arhitecturii mediului academic românesc și a sistemului național de cercetare, „stimularea colaborării între organizațiile de cercetare și finanțarea acestora în raport cu performanțele academice obținute”

Universitățile din România și sistemul național de cercetare vor trece printr-un proces de „mică reformă”, anunță noul ministru al Educației și Cercetării, Daniel David, într-un interviu acordat Edupedu.ro a doua…
Vezi articolul

Tabere studențești 2024. Sejur gratuit la munte, mare sau în Delta Dunării, din 14 iulie, pentru studenții fără restanțe, cu bursă socială sau cu rezultate deosebite / Înscrierile sunt deschise – documente

Studenții fără restanțe la examene se pot înscrie până vineri, 14 iunie, la tabere studențești de vară organizate de Ministerul Familiei (MFTES), potrivit unui comunicat al instituției. Taberele încep pe…
Vezi articolul

VIDEO Robert Chiș-Ciure, neurocercetător român la International Centre for Neuroscience and Ethics: O poziție academică permanentă într-o universitate din România, pentru un profesor asistent, se plătește cu 3.500 de lei net, în București. Cum putem avea cercetare cu un asemenea salariu de debut?

Cum poate avea România cercetare dacă un profesor asistent debutant, într-o universitate din București, primește un salariu de 3.500 de lei net, spune cercetătorul român Robert Chiș-Ciure. Acesta a participat…
Vezi articolul