Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, consideră nefondat protestul lansat de un grup de intelectuali față de un eveniment al instituției pe care o conduce prin care o figură proeminentă a antisemitismului, Nicolae Paulescu, a fost elogiat pentru inventarea insulinei în urmă cu 100 de ani.
La evenimentul Academiei Române au fost invitați și au participat doi membri importanți ai comunității evreiești, Aurel Vainer, președinte onorific la Federației Comunităților Evreiești, și Irina Cajal Marin, subsecretar de stat și fiica lui Nicolae Cajal, presedinte al Federatiei Comunitatilor Evreiești între 1994 si 2004 și fost academician. Pentru că a girat un astfel de eveniment, Irinei Cajal i se solicită acum demisia din Guvern, gest necesar văzut de un grup de intelectuali care și-au exprimat public revolta.
Potrivit lui Ioan Aurel Pop, din relatările primite de la evenimentul la care el nu a participat din motive de sănătate, atât Aurel Vainer, cât și Irina Cajal au rostit cuvinte „extraordinar de elogioase” la adresa românului care, „pentru lumea științifică, a făcut o descoperire epocală acum 100 de ani”.
Citește mai mult pe G4Media.ro
Foto: Inquam Photos – Ilona Andrei