EXCLUSIV Comisia de etică a Universității Politehnica București îl verifică pe Călin Georgescu, lector al instituției, după o sesizare referitoare la nereguli în angajarea și avansarea în carieră a acestuia – surse

Universitatea Politehnica din Bucureşti / Foto: Inquam Photos - George Călin

Dosarul de angajare și etapele parcurse în cariera didactică de profesorul Călin Georgescu, lector universitar la Universitatea Națională de Știință și Tehnică Politehnica București – centrul universitar Pitești, sunt verificate de Comisia de Etică, potrivit surselor Edupedu.ro. Sesizarea a fost făcută la Pitești, acolo unde Călin Georgescu s-a angajat încă din 2021, dar fosta Universitate din Pitești a devenit centru universitar după preluarea acesteia de către Universitatea Politehnica.

Sesizarea reclamă o serie de nereguli în privința angajării și avansării în cariera didactică a profesorului Călin Georgescu, conform surselor noastre. Sunt cuprinse în sesizare și mai multe declarații publice ale angajatului Politehnicii care neagă știința, evidențele, cercetările, medicina, promovează teorii ale conspirației și în care sunt poziții care pot fi considerate incompatibile cu statutul de cadru didactic universitar.

Instituția de învățământ superior a fost sesizată imediat după primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale cu privire la teoriile conspirației promovate de Călin Georgescu, aprecierile lui față de apă ca „informație” sau teoriile despre piramidele egiptene.

Călin Georgescu este în prezent lector universitar angajat ca titular la Universitatea Națională de Știință și Tehnică Politehnica București, potrivit site-ului instituției. Acesta predă la Departamentul Ingineria Mediului și Științe Inginerești Aplicate de la Facultatea de Științe, Educație Fizică şi Informatică de la Centrul universitar Pitești din 2021 până în prezent. Georgescu este titular al cursurilor „Factori de risc, depoluare și refacerea mediului” și „Gestiunea integrată a deșeurilor”, potrivit CV-ului de pe site-ul universității.

Universitatea Națională de Știință și Tehnică Politehnica București a reacționat ieri public, printr-un comunicat de presă, anunțând că este o instituție „apolitică și imparțială” și ai cărei membri au „dreptul personal” de a se implica în activități politice. Politehnica afirmă că opiniile și declarațiile membrilor comunității sale „trebuie înțelese ca strict personale, nereflectând poziția instituției, fiind separate de misiunea academică”. 

Instituția a mai anunțat că încurajează societatea să participe activ și responsabil la vot.

Articol în curs de actualizare

Foto: © Picsfive | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version