EXCLUSIV Ce laude și aprecieri îi adresau profesorii din comisia de doctorat lui Lucian Bode și lucrării sale în 2018: „O cercetare științifică veritabilă”, „doctorandul demonstrează aptitudini analitice avansate”

4.164 de vizualizări
Colaj Edupedu.ro / Foto: UB, UBB, UVT
Trei rapoarte de la cei trei profesori referenți pentru teza de doctorat a lui Lucian Bode, susținută în 2018 la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj-Napoca, descriu cât de bună este lucrarea, cât de adecvată este abordarea conceptelor și subiectul ales. „Teza este profund viciată” – este concluzia dată astăzi de Comisia de Etică a aceleiași universități, după a doua analiză a conținutului acesteia.

Referatele de acceptare, obținute de Edupedu.ro, sunt în cea mai mare parte unele de apreciere a calității tezei de doctorat semnate de Lucian Bode, cu unele remarci laudative. Rapoartele sunt anonime, însă este public numele referenților care le-au realizat. Aceștia sunt:

  • Prof. univ. dr. Radu Carp (Director al Departamentului de Politici Publice, Relaţii Internaţionale şi Studii de Securitate, Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea din București) – în prezent membru în consiliul de administrație al TVR propus de PNL, potrivit paginii instituției.
  • Conf. univ. dr. Adrian Basarabă (Universitatea de Vest din Timișoara)
  • Prof. univ. dr. Dan Lazăr (Universitatea „Babeș – Bolyai” din Cluj-Napoca – actual prorector, al cărui punct de vedere este prezentat în hotărârea Comisie de Etică a UBB de astăzi)
Ce scriau profesorii universitari despre Lucian Bode și despre teza sa de doctorat

„Teza de doctorat a doctorandului Lucian Nicolae Bode întrunește condițiile formale și de fond pentru a fi declarată o cercetare științifică veritabilă. Ca atare considerăm că acordarea titlului de doctor este pe deplin justificată”, scrie în concluziile primului raport.

„Lucrarea de față dovedește că domnul Lucian-Nicolae Bode a reușit să realizeze o cercetare științifică valoroasă, ce surprinde prin claritatea, rigurozitatea și sistematizarea informațiilor expuse”, se arată în Referatul Nr 3, consultat de Edupedu.ro.

„Pe tot parcursul cercetării doctorandul demonstrează aptitudini analitice avansate”, precizează profesorul universitar care scrie și că „teza de doctorat reprezintă un valoros demers științific”. „Surprinde pe tot parcursul lucrării claritatea și profunzimea analizelor, meticulozitatea și răbdarea de care dă dovadă doctorandul”, se arată în setul de 5 caracteristici publicat în referat.

„Rigoarea științifică și studiul aprofundat i-au permis doctorandului să realizeze 6 pagini de concluzii bine argumentate”, mai scrie profesorul despre Lucian Bode.

Pe parcursul laudelor, însă, apare și ideea că nu există limitele cercetării, dar că ar fi fost bine să existe.

Ceva mai rezervat este al doilea referat, care are și mai multe obiecții și recomandări. În Hotărârea Comisiei UBB este prezentat actualul prorector al UBB, Dan Lazăr, unul dintre cei trei referenți ai doctoratului lui Lucian Bode. „Un membru al comisiei de susținere a tezei, prof. Dan Lazăr, a transmis comisiei că „1. Nu am primit raportul de similitudini, nici la momentul susținerii, nici acum, astfel mi-e imposibil să mă pronunț asupra “aspectelor semnalate”! 2. La numirea mea în Comisia de susținere a tezei de doctorat, am primit doar teza de doctorat și o declarație a conducătorului de doctorat prin care se justifică un procentaj de similitudini de aproximativ 10%. 3. După cum se poate vedea și din Referatul meu de apreciere, printre criticile/recomandările mele se regăsesc și chestiuni ce țin de erori de citare sau redactare, precum și de alcătuire a bibliografiei, așa cum sunt și cele invocate de petentă și confirmate de Comisia de etică a Universității Babeș-Bolyai”. Foarte probabil ca acest referat să fie al său.

Reamintim că, miercuri, comisia de etică a UBB a constatat mai multe exemple de plagiat și citare defectuoasă în teza de doctorat a ministrului Lucian Bode, despre care spune că „este profund viciată”.

La rândul său Lucian Bode susține că „demersul Comisiei de Etică încalcă flagrant decizia Curții Constituționale“ și acuză „atacuri concertate ale USR și sateliților săi”.

Rectorul Universității Babeș Bolyai, Daniel David, a declarat pentru Edupedu.ro că „școala doctorală este cea care trebuie să discute dacă Adrian Ivan, conducătorul de doctorat al lui Lucian Bode, mai poate conduce doctorate la UBB”. Amintim că Adrian Ivan este rectorul Academiei Naţionale de Informaţii “Mihai Viteazul” a SRI.

Pentru că unul dintre profesorii universitari care au lăudat teza lui Lucian Bode este profesorul Radu Carp, de la Facultatea de Științe Politice a Universității București, l-am contactat pe decanul acesteia, profesorul Cristian Preda. Acesta din urmă a spus că nu comentează în acest caz. Reamintim că Preda a spus, în noiembrie 2022, că cele 220 de pagini ale lucrării lui Bode „vădesc un nivel de abilități intelectuale care nu ar îngădui, în opinia mea, nici măcar obținerea unei note de trecere la un examen de anul I într-o facultate de științe politice sau de relații internaționale”. Profesorul a făcut și o listă cu “17 motive pentru care doctoratul lui Bode e maculatură”.

Această a doua analiză a tezei lui Lucian Bode a fost demarată de UBB după ce jurnalista Emilia Șercan a scris într-o anchetă jurnalistică publicată în pressone.ro, că ministrul de Interne Lucian Bode a plagiat în teza de doctorat cel puțin 18,5%. Ea susține că a identificat 6 ilustrații complet plagiate și alte 30 incorect citate în lucrarea analizată. „În urma analizării întregii lucrări, am descoperit text plagiat în nu mai puțin de 65 dintre cele 194 pagini ale tezei, reprezentând 10.139 cuvinte, ceea ce ridică procentul de conținut plagiat la 18,5%”, potrivit sursei citate.


2 comments
  1. O țara plină de cei din sist de forta( militarizat) cu doctorate plagiate 80% colonei și generali făcuți la apelul bocancilor de acest nociv Iohanis și pensionați a doua zi. Asta e România educata și plină de doctori in politica și in furt! Cred 100% ca dacă toate doctoratele vor fi luate la purificat cel puțin 95% vor fi anulate ca plagiate. Dar România e sălașul șmecherilor, hoților și a gunoaielor de guvernanți și parlamentari!

  2. Este evident un plagiat.Dar mai jenanta este conducerea UBB din Cluj, care recunoaște ușor eufemistic plagiatul, însă nu propune retragerea titlului și descalificarea conducătorului tezei lui Böde.la fel de penibile sunt auto-justificările membrilor comisiei de doctorat.Iar revoltătoare este obedienta universităților fata de politicieni.
    Ne mai vindecam? Opinia mea este ca mediile academice se descalifica iremediabil.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitatea Babeș-Bolyai: “îngrijorare” cu privire la “acțiunile politicului care afectează etica academică” / Decizia Curții Constituționale “complică măsurile care se pot lua în contextul plagiatului”, dar universitățile au încă mecanisme interne de sancționare

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca își exprimă, într-un punct de vedere transmis marți Edupedu.ro, “îngrijorarea” cu privire la “acțiunile politicului care afectează etica academică, demarate cu mai mult timp în urmă,…
Vezi articolul

Guvernul a aprobat cifrele de școlarizare pentru anul universitar 2019-2020: peste 62.000 de locuri în facultăți, 158 de specializări modificate la stat și privat

Guvernul a aprobat Nomenclatorul domeniilor și al specializărilor/programelor de studii universitare și a structurii instituțiilor de învățământ superior pentru anul universitar 2019 – 2020, potrivit gov.ro. Potrivit documentului care a…
Vezi articolul

Daniel David, rectorul Universității Babeș Bolyai, despre proiectul legii învățământului universitar, varianta Deca: Lucrurile arată bine, acceptabil, legea este bine conectată cu reformele europene / Cere Parlamentului decuplarea legilor și adoptarea mai rapidă a celei pentru universități

Rectorul Universității Babeș Bolyai de la Cluj-Napoca a declarat că, din perspectiva universității pe care o reprezintă „lucrurile arată bine, acceptabil” în privința proiectului de lege a învățământului superior. Profesorul…
Vezi articolul

Calendar admitere 2023 la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Se reintroduc examenele scrise la patru facultăți: Drept, Educație Fizică și Sport, Informatică și Teologie Ortodoxă

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a stabilit oferta de studii și condițiile de admitere la licență și master pentru anul universitar 2023-2024. Patru facultăți, Drept, Educație Fizică și…
Vezi articolul