EXCLUSIV Calendarul de Evaluare Națională 2020 – Proiect: Examenele vor începe în data de 15 iunie, potrivit proiectului pus în dezbatere de Ministerul Educației

81.061 de vizualizări
Admiterea la liceu, simularea Evaluării Naționale
Foto: Pixabay.com
Evaluarea Națională 2020 începe în data de 15 iunie, cu examenul scris la Limba și literatura română, potrivit proiectului realizat de Ministerul Educației și dezbătut astăzi, începând de la ora 10, în ședința Comisiei de Dialog Social de la nivelul instituției. Edupedu.ro a obținut proiectul Calendarului Evaluării Naționale 2020, asupra căruia sunt așteptate să se pronunțe sindicatele, reprezentanții părinților și cei ai elevilor. O noutate pe care Ministerul vrea să o introducă la Evaluarea Națională 2020, potrivit proiectului obținut de Edupedu.ro, este scăderea la 1 punct a diferenței dintre nota inițială și cea de la contestație pentru care o lucrare este evaluată pentru a treia oară.

Evaluarea Națională este examenul susținut de absolvenții gimnaziului la finalizarea clasei a VIII-a, iar nota obținută la aceste probe contează în proporție de 80 la intrarea în liceu.

Proiect: Calendar Evaluarea Națională 2020

2 – 5 iunie 2020 Înscrierea absolvenților clasei a VIII-a la Evaluarea Națională 2020
5 iunie 2020        Elevii de clasa a VIII-a termină școala

15 iunie 2020       Limba şi literatura română – examen scris
17 iunie 2020       Matematică – examen scris
18 iunie 2020       Limba şi literatura maternă – examen scris

22 iunie 2020        Afişarea rezultatelor înaintea contestațiilor (până la ora 12:00), urmată de înregistrarea contestațiilor (între orele 14:00 – 20:00)
27 iunie 2020        Afișarea rezultatelor finale

DOCUMENT Structura Evaluării Naționale 2020 în dezbatere acum în ședința Comisiei de Dialog Social de la Ministerul Educației:
Foto: Edupedu.ro

 

 

Evaluarea Națională 2020: Ministerul Educației vrea să scadă la 1 punct diferența dintre nota inițială și cea de la contestație pentru care o lucrare este evaluată pentru a treia oară – Surse

Ministerul Educației vrea să scadă de la 1,5 la 1 punct diferența dintre notele de la contestații și cele de la evaluarea inițială pornind de la care o a treia comisie să reevalueze lucrarea, potrivit proiectului de ordin privind organizarea și desfășurarea Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2019-2020, obținut de Edupedu.ro.

Instituția vrea ca, la contestații, “în situația în care se constată o diferență de notare mai mare de 1 punct, în plus sau în minus, între nota de la evaluarea inițială și cea de la contestații, președintele comisiei de contestații numește o a treia comisie formată din alți doi profesori cu experiență, alții decât cei care au evaluat inițial lucrările în centrul de contestații. (…). Nota acordată de a treia comisie este nota finală a comisiei de contestații”.

  • Până acum, comisia recurgea la a treia reevaluare a lucrării dacă exista o diferență de cel puțin 1,5 puncte între nota inițială și nota de la contestație.

În plus, proiectul de ordin prevede pentru Evaluarea Națională 2020 că “Comisia Națională de Organizare a Evaluării Naționale va transmite comisiilor județene/comisiei municipiului București, anexă la procedura specifică evaluării naționale, modelul borderoului de evaluare care va fi utilizat în centrele zonale de evaluare și în centrul de contestații județean/al municipiului București”, articol care anul aceasta nu a existat în metodologie.

O altă noutate pe care o aduce proiectul de ordin se referă la datele personale ale elevilor, afișate odată cu rezultatele. Iată ce propune Ministerul Educației:

“Art.13. (1) Informaţiile ce conţin datele de identificare a elevilor și rezultatele obținute de aceștia în cadrul Evaluării Naționale, care se afişează atât în format letric, la avizierul unităților de învățământ/centrelor de examen, cât şi pe pagina de internet a Ministerului Educației Naționale şi a inspectoratelor şcolare sunt următoarele: numele, inițiala tatălui și prenumele candidaților, unitatea de proveniență, notele obținute la fiecare probă scrisă, media sau mențiunile “absent”, “eliminat din examen”, după caz.

(2) Ştergerea de pe pagina de internet a Ministerului Educației Naționale şi a inspectoratelor şcolare a informaţiilor menționate la alin.(1) se realizează după împlinirea termenului de 2 ani de la data afișării. Afișarea în format letric, la avizierul unităților de învățământ/centrelor de examen a acestor informaţii se realizează pe o perioadă de o lună de la data afișării.

(3) Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor) se aplică în mod corespunzător.

(4) Comisiile din unitățile de învățământ/centrele de examen afișează, atât la avizier cât şi pe uşile sălilor de examen, o notă de informare a persoanelor cărora li se prelucrează datele cu caracter personal. Modelul notei de informare este stabilit și transmis comisiilor județene/comisiei municipiului București  de către Comisia Națională de Organizare a Evaluării Naționale.”

Informații de background

Structura anului școlar 2019-2020
Semestrul I (15 săptămâni)

Cursuri:                            Luni, 9 septembrie 2019 – Vineri, 20 decembrie 2019
Vacanță pentru grădinițe și clasele pregătitoare – a IV-a: 26 octombrie – 3 noiembrie 2019
Vacanța de iarnă:          Sâmbătă, 21 decembrie 2019 – Duminică, 12 ianuarie 2020

Semestrul al II-lea (20 săptămâni)

Cursuri:                           Luni, 13 ianuarie 2020 – Vineri, 3 aprilie 2020
Vacanţa de primăvară: Sâmbătă, 4 aprilie 2020 – Marți, 21 aprilie 2020
Cursuri:                           Miercuri, 22 aprilie 2020 – Vineri, 12 iunie 2020
Vacanţa de vară:           Sâmbătă, 13 iunie 2020 – data din septembrie 2020 la care încep cursurile anului școlar 2020-2021

Tezele se susțin cu cel puțin 3 săptămâni înainte de finalizarea semestrului. Vezi aici lista materiilor la care elevii dau teze în gimnaziu și liceu.

Ordinul prevede următoarele excepții la structura anului școlar 2019-2020:

  • pentru clasele a XII-a, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are 33 de săptămâni de cursuri și se încheie pe 29 mai 2020
  • pentru clasa a VIII-a, anul școlar are 34 de săptămâni de cursuri și se încheie pe 5 iunie 2020
  • pentru clasele liceale – filiera tehnologică și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are 37 de săptămâni de cursuri

Programul Școala altfel se desfășoară în perioada 7 octombrie 2019 – 29 mai 2020, pe o perioadă de 5 zile consecutive lucrătoare, la decizia școlii.

În zilele nelucrătoare de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil nu se organizează cursuri.

Unitățile de învățământ și inspectoratele școlare marchează prin manifestări specifice ziua de 5 octombrie – Ziua internațională a educației și ziua de 5 iunie – Ziua învățătorului.

Recuperarea cursurilor NU se poate realiza în perioada vacanțelor, prevede ordinul, pentru cazurile în care cursurile sunt suspendate din cauza unor calamități naturale, intemperii, epidemii sau alte situații excepționale.

Citește și:

 

 

 

 

 

 

 

 


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Vremea în vacanța de toamnă a elevilor: rămâne mai caldă decât normalul perioadei, cu temperaturi de până la 26-27 de grade. Sunt așteptate ploi de la 1 noiembrie – prognoza Administrației Naționale de Meteorologie

Vremea va rămâne caldă în următoarea săptămână, când preșcolarii, elevii și profesorii au o vacanță de o săptămână între primul modul recent încheiat și al doilea modul din anul școlar…
Vezi articolul