Un act normativ emis de Ministerul Educației pentru plata burselor elevilor din școlile particulare, care ar fi trebuit să primească pentru prima dată aceste drepturi, de fapt blochează plata banilor de burse, conform unui răspuns al Ministerului Finanțelor la solicitarea Edupedu.ro.
Hotărârea de Guvern (HG) nr. 1331/2023 vizează mii de elevi din școlile și liceele private și confesionale, la care ar fi trebuit să ajungă burse sociale și de excelență în valoare de peste 3 milioane de lei pentru primele 5 luni ale anului școlar. La propunerea Ministerului Educației, Guvernul Ciolacu a aprobat abia pe 29 decembrie anul trecut acel act normativ. Acesta a apărut în Monitorul Oficial pe 29 decembrie 2023, în ultima zi lucrătoare din an, și nu a avut când să-și producă efectul, potrivit răspunsului al Ministerului Finanțelor la solicitarea Edupedu.ro.
- Pe baza HG 1331/2023, practic nu se vor putea face niciodată plăți pentru bursele elevilor: actul normativ va trebui cel mai probabil să fie modificat pentru a putea face plățile prevăzute din bugetul anului 2024.
Cu alte cuvinte, Ministerul Educației a emis un act normativ cu valabilitate de două zile și acestea nelucrătoare. Procedura pe care o declanșa actul normativ, pentru a se putea face plățile pentru burse din bugetul anului 2023, nu a mai avut cum sa se ducă astfel la bun sfârșit.
Cele două zile au fost, practic, insuficiente pentru întregul traseu al aprobării banilor, de la Trezorerie până la primării, care plătesc prin consiliile locale banii de burse către elevii din școlile private și confesionale.
Edupedu.ro a scris pe 15 decembrie că bursele de excelență pentru elevii de la școli private erau neplătite la o lună de la termenul impus de Ministerul Educației. Virarea banilor pentru bursele de la școlile private urmează, însă, alt traseu față de bursele pentru elevii de la stat.
- Secretarul de stat Florian Lixandru a declarat pentru Edupedu.ro la acea vreme despre acest lucru că „s-a făcut proiectul de HG (n. red. Hotărâre de Guvern) cu repartizarea sumelor pe județe. Va intra în prima ședință de guvern. Până la sfârșitul anului vor primi bursele pe septembrie – noiembrie”.
În aceeași zi, pe 15 decembrie, Ministerul Educației a cerut aproape 3 milioane și jumătate de lei din Fondul de rezervă pentru plata burselor elevilor de la școlile private din toată țara, prevedea proiectul de Hotărâre de Guvern (HG) pus în consultare publică pe 15 decembrie.
Hotărârea executivului de a aloca peste 3 milioane de lei din Fondul de rezervă ca să plătească bursele elevilor de la privat a ajuns să fie aprobată în ultima ședință din anul 2023, pe 29 decembrie, însă prea târziu pentru a mai putea face vreo plată în anul 2023, atunci în curs.
Iată explicațiile Ministerului Finanțelor:
„Proiectul de act normativ inițiat de Ministerul Educației a fost avizat de Ministerul Finanțelor în data de 21.12.2023.
Proiectul de hotărâre a Guvernului menționat mai sus a fost aprobat în Ședința Guvernului din data de 29.12.2023 iar ulterior, în seara aceleiași zile a fost publicat în Monitorul Oficial al României, partea I, cu nr. 1331/2023.
Potrivit art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1331/2023, Ministerul Finanțelor a fost autorizat să introducă modificările corespunzătoare în volumul și structura bugetului de stat pe anul 2023.
Precizăm că data de 29.12.2023 a fost ultima zi lucrătoare din anul 2023 iar publicarea în Monitorul Oficial al României a Hotărârii Guvernului s-a făcut ulterior termenului limită prevăzut în Programul calendaristic pentru efectuarea prin unităţile Trezoreriei statului a principalelor operaţiuni de încheiere a exerciţiului bugetar al anului 2023 stabilit prin Normele metodologice aprobate prin Ordinul Ministrului finanțelor nr. 5389/2023 pentru aprobarea Normelor metodologice privind încheierea exerciţiului bugetar al anului 2023”, precizează Ministerul Finanțelor în răspunsul la solicitarea Edupedu.ro.
- Răspunsul integral al Ministerului Finanțelor pentru Edupedu.ro este redat mai jos în articol.
Amintim că patru elevi din cei șase care au format lotul României participant la Olimpiada Internațională de Astronomie – IOA 2023, organizată în China, cea mai recentă participare internațională, sunt de la același privat. La Olimpiada Balcanică de Informatică 2023, și aceasta încheiată recent, pe 2 noiembrie, din cei patru elevi reprezentanți ai României, trei sunt de la un liceu privat.
Redăm răspunsul primit de Edupedu.ro la Ministerul Finanțelor:
„Referitor la solicitarea dumneavoastră vă comunicăm următoarele:
Pentru anul 2023, la propunerea fundamentată a Ministerului Educației, au fost aprobate sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea burselor în învăţământul particular şi a celui confesional acreditate, potrivit anexei nr. 8 la Legea bugetului de stat pe anul 2023, nr.368/2022.
De asemenea, conform prevederilor art. XV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.90/2023 pentru aprobarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare pe anul 2023 în vederea încadrării în ținta de deficit asumată prin Programul de convergenţă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normativ, Ministerul Educației a fundamentat și inițiat un proiect de hotărâre a Guvernului privind alocarea unor sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023 pentru finanțarea unor cheltuieli din învățământul preuniversitar, respectiv finanțarea burselor prevăzute la art.108 alin.(15) din Legea învățământului preuniversitar, nr.198/2023, cu modificările ulterioare.
Proiectul de act normativ inițiat de Ministerul Educației a fost avizat de Ministerul Finanțelor în data de 21.12.2023.
Proiectul de hotărâre a Guvernului menționat mai sus a fost aprobat în Ședința Guvernului din data de 29.12.2023 iar ulterior, în seara aceleiași zile a fost publicat în Monitorul Oficial al României, partea I, cu nr.1331/2023.
Potrivit art.3 din Hotărârea Guvernului nr.1331/2023, Ministerul Finanțelor a fost autorizat să introducă modificările corespunzătoare în volumul și structura bugetului de stat pe anul 2023.
Precizăm că data de 29.12.2023 a fost ultima zi lucrătoare din anul 2023 iar publicarea în Monitorul Oficial al României a Hotărârii Guvernului s-a făcut ulterior termenului limită prevăzut în Programul calendaristic pentru efectuarea prin unităţile Trezoreriei statului a principalelor operaţiuni de încheiere a exerciţiului bugetar al anului 2023 stabilit prin Normele metodologice aprobate prin Ordinul Ministrului finanțelor nr.5389/2023 pentru aprobarea Normelor metodologice privind încheierea exerciţiului bugetar al anului 2023.
Suplimentar față de cele de mai sus, precizăm că alocarea către unitățile administrativ-teritoriale a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului prevăzut în bugetul de stat, după publicarea în Monitorul oficial a unei hotărâri a Guvernului, presupune parcurgerea unor etape care nu pot fi efectuate în cadrul aceleiași zile, astfel:
- Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale prin DGRFP/AJFP solicită Ministerului Finanțelor alocarea sumelor aprobate prin Hotărârea Guvernului.
- Ministerul Finanțelor, în baza solicitări primite, introduce modificărilor corespunzătoare în volumul și structura bugetului de stat și comunică DGRFP/AJFP majorarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru județul respectiv
- DGRFP/AJFP comunică unităților administrativ-teritoriale sumele cu care au fost majorate sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată cu care pot fi modificate bugetele locale
- la nivelul unităților administrativ-teritoriale, ordonatorii principali de credite, prin dispoziție, modifică bugetele locale conform prevederilor art.82 din Legea nr.273/2006 iar ulterior, după introducerea bugetului în sistemul FOREXEBUG solicita unităților trezoreriei statului alocarea în bugetele locale a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat.
- după încasarea în bugetele locale a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat ordonatorii principali de credite pot dispune plăti pentru destinațiile prevăzute în Hotărârea Guvernului.
Având în vedere cele menționate mai sus, punerea în aplicare a prevederilor Hotărârii Guvernului nr.1331/2023 nu a fost posibilă”, au transmis reprezentanții Ministerului Finanțelor pentru Edupedu.ro.
Iată ce prevede regulamentul de acordare a burselor pentru elevii de la școlile private:
„Elevii din unitățile de învățământ preuniversitar particular și confesional beneficiază, de la bugetul de stat, din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, de:
a) burse de excelență olimpică I și II pentru elevii de la cursurile cu frecvență de zi, nivel gimnazial și liceal;
b) burse sociale, dacă sunt școlarizați fără taxe, pentru elevii de la cursurile cu frecvență de zi, nivel primar, gimnazial și liceal;
c) burse tehnologice, dacă se încadrează în specializările și condițiile stabilite prin prezenta metodologie, pentru elevii de la cursurile cu frecvență de zi din învățământul tehnologic”, potrivit metodologiei cu regulile de acordare a burselor în acest an școlar.
Luni, 15 ianuarie, a fost cea mai recentă zi de plată a burselor pentru 1,2 milioane de elevi. Peste 330 de lei ar urma să fie bursa de merit pe luna decembrie, cu 100 de lei mai puțin decât pragul minim stabilit prin lege, nota Edupedu.ro în urmă cu o săptămână.
Foto: © Fizkes | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.