EXCLUSIV Alertă de fraudă transmisă de Autoritatea de Audit a Curții de Conturi cu privire la modul în care Ministerul Educației gestionează proiectele PNRR cu bani europeni. Consecința ar putea fi suspendarea plăților din PNRR

23.555 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos / George Călin
Ministerul Educației este în pericol de a-i fi suspendate plățile pe proiectele derulate prin PNRR, pe baza suspiciunilor de fraudă constatate de Autoritatea de Audit a Curții de Conturi, potrivit surselor Edupedu.ro. Conform anexelor raportului de audit de sistem PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență) obținute de Edupedu.ro, Ministerul Educației are calificativul 3 din 4 la implementarea PNRR, din cauza ignorării mai multor recomandări date în rapoarte anterioare de Autoritate. Potrivit surselor Edupedu.ro, ministrul educației, Ligia Deca, a fost chemată de premierul Marcel Ciolacu la cabinetul său, luni, unde a avut o întâlnire tensionată cu reprezentantul Autorității de Audit.

Conform surselor Edupedu.ro, reprezentantul Autorității de Audit a fost „dur și inflexibil” la discuția cu Ligia Deca. La întâlnirea tensionată de la Palatul Victoria dintre ministrul educației și reprezentantul Autorității de Audit nu a participat premierul Ciolacu, ci șeful Cancelariei prim-ministrului, Mihai Ghigiu.

FOTO Concluzia auditului realizat de Autoritatea de Audit de pe lângă Curtea de Conturi la Ministerul Educației, privire la modul în care gestionează instituția proiectele PNRR:
Sursa foto: Edupedu.ro

Potrivit surselor Edupedu.ro, în luna decembrie urmează să aibă loc la Constanța o întâlnire a specialiștilor Comisiei Europene cu oficialii Ministerului Educației, chiar pe această temă.

În cadrul raportului care plasează Ministerul Educației în categoria 3 în gestionarea fondurilor europene prin PNRR, categorie ce atrage după sine suspendarea plăților de la Comisia Europeană, Autoritatea de Audit listează cerințele cheie pe care Ministerul Educației trebuia să le îndeplinească pentru derularea proiectelor PNRR, ceea ce au constatat efectiv la audit experții Autorității, recomandările Autorității și la final Concluzia pe cerință cheie, cu plasarea Ministerului Educației în una din categoriile 1, 2, 3 sau 4, ultima fiind cea mai proastă.

  • Ministerul Educației este coordonator de reformă pentru componenta C15 Educație din PNRR, fiind responsabil pentru 7 reforme și 18 investiții cu un buget total de 3,6 miliarde euro, potrivit PNRR.

La cerința de implementare a măsurilor antifraudă şi anticorupție, Autoritatea de Audit a identificat că „la data efectuării auditului Registrul neregulilor furnizat de către MIPE – CN [Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene – N.Red.] era populat cu patru suspiciuni de neregulă (3 neconfirmate) iar Registrul neregulilor întocmit la nivelul Ministerului Educației în calitate de coordonator de reforme/ investiții nu cuprinde nicio înregistrare“. Recomandarea instituției auditoare este „completarea registrului neregulilor cu toate înregistrările semnalate, efectuarea concilierilor cu registrul întocmit la nivelul MIPE CN astfel încât acesta să reflecte realitatea și să conțină aceleași înregistrări”.

Auditorii au constatat și că Ministerul Educației nu a făcut nicio verificare proprie a școlilor pentru a elimina riscul ca aceeași instituție școlară să primească, suprapus, bani din mai multe surse de finanțare de la bugetul UE pe același proiect. „Verificările la acel moment s-au realizat doar cu privire la existența unei declarații pe proprie răspundere din partea solicitantului, atașată la cererea de finanțare, fără a fi derulate și alte proceduri de verificare”, avertizează Autoritatea de Audit, care listează 4 școli care au cerut ele însele să le fie reziliate contractele pentru patru proiecte din cadrul PNRAS (Programul de reducere a abandonului școlar, gestionat de Ministerul Educației) pentru că „există o dublă finanțare (obiective finanțate de către aceștia prin PNRR, prin POR și prin Programul pilot de acordare a unui aport alimentar)”.

„Acest risc de suprapunere dintre mai multe surse de finanțare de la bugetul UE ar fi trebuit verificat și identificat de către Ministerul Educației, cu ocazia derulării procesului de evaluare, selecție și contractare, pentru cele 4 proiecte, însă verificările la acel moment s-au realizat doar cu privire la existența unei declarații pe proprie răspundere din partea solicitantului, atașată la cererea de finanțare, fără a fi derulate și alte proceduri de verificare”, atrag atenția specialiștii Autorității de Audit.

Cele mai mari nereguli au fost găsite în procedurile Ministerului Educației de verificare a îndeplinirii țintelor şi jaloanelor PNRR și în sistemul Ministerului Educației de păstrare a tuturor documentelor.

La aceste două cerințe cheie verificate de Autoritatea de Audit, experții au identificat nereguli care au plasat Ministerul Educației în categoria 3, care înseamnă că „nu funcționează sau funcționează parțial. Sunt necesare îmbunătățiri substanțiale”. „Încadrarea în această categorie este determinată și de faptul că există recomandări evaluate ca fiind neimplementate sau parțial implementate din rapoartele anterioare de audit de sistem”, precizează auditorii.

Concret, Autoritatea a constatat că manualele de proceduri ale Ministerului Educației folosite de instituție pentru controlul financiar preventiv propriu și pentru contabilitatea implementării investițiilor PNRR „nu conțin liste de verificare, necesare în procesul de autorizare și plată a cererilor de transfer pentru a se asigura legalitatea”. În concluzie, Autoritatea de Audit solicită „elaborarea și utilizarea unor liste de verificare adecvate care să acopere riscurile generate de activitățile de efectuare a plăților, de contabilizare și efectuare a controlului financiar preventiv propriu”.

Auditorul arată și că ministerul coordonator general al PNRR, adică Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, nu a dezvoltat până acum un sistem de evidență detaliată a neregulilor. Prin urmare, nici Ministerul Educației nu a introdus astfel de informații detaliate privind „neregulile și debitele”. Concret, Autoritatea spune că a constatat că „nu au fost introduse în e-SMC informații detaliate privind neregulile și debitele ce figurează în Registrul debitorilor furnizat de către Coordonatorul național. De menționat faptul că introducerea acestui tip de informații in sistem nu este posibilă deoarece, la acest moment, MIPE în calitate de coordonator național nu a dezvoltat un modul pentru colectarea și stocarea informații detaliate privind neregulile și debitele de la nivelul coordonatorilor de reformă/investiții”. În consecință, Autoritatea de Audit cere Ministerului Educației „introducerea în sistemul e-SMC a datelor actualizate privind neregulile și debitele, ulterior actualizării sistemului de către MIPE CN în acest sens”.

Autoritatea de Audit a identificat probleme majore și în procedura prin care Ministerul Educației trebuie să verifice procedurile de achiziții publice

Autoritatea de Audit de pe lângă Curtea de Conturi, instituția care verifică aplicarea PNRR, notează în raportul efectuat la Ministerul Educației că a identificat că lista Ministerului de verificare a procedurilor de achiziții publice, a aspectelor tehnice și financiare la fața locului „nu acoperă riscuri privind minim următoarele aspecte:

  • Verificarea prin sondaj a existenței documentelor originale aferente proiectului la dosar la nivelul Beneficiarului;
  • Verificarea existenței livrabilelor /bunurilor achiziționate în cadrul proiectului și corespondența acestora din punct de vedere tehnic și financiar cu cele din factură/contractul de achiziție publică;
  • Verificarea prin sondaj a existenței, pe originalul facturilor/documentelor justificative echivalente a unei mențiuni în sensul că «cheltuielile declarate sunt în cadrul proiectului finanțat prin apelul X din PNRR» sau alt text similar.
  • Verificarea introducerii bunurilor achiziționate în cadrul proiectului în Registrul inventar al mijloacelor fixe/obiectelor de inventar; fișa mijlocului fix.
  • Verificarea la locul de realizare a proiectului, dacă beneficiarul a realizat publicitatea aşa cum este prevăzut în contractul de finanțare.
  • Dacă bunurile/serviciile au fost livrate/prestate și recepționate conform prevederilor contractului; procese-verbale de punere ȋn funcțiune și de recepție.
  • Verificarea dacă valorile înscrise în documentele justificative de plată sunt corelate cu prețul contractului”.

O altă neregulă constată de auditori este următoarea: „Ministerul Educației nu a realizat verificarea procesului de selecție a proiectelor din cadrul apelului «Dezvoltarea serviciilor de educație timpurie complementară», aferent Jalonului 458 din PNRR”.

Auditorii Curții de Conturi avertizează că printre neregulile făcute de Ministerul Educației în PNRR se numără și netrimiterea Alertei de Risc atunci când Ministerul nu a îndeplinit jalonul/ținta de a atrage 412 unități pentru Jalonul 458. „Cu toate că numărul de 412 unități nu a putut fi atins deoarece nu au fost depuse decât 100 de proiecte, Ministerul Educației nu a emis Alerta de risc de neîndeplinire a jalonului/ țintei ci a transmis către MIPE în luna august 2023 o propunere de modificarea a jalonului în sensul diminuării numărului la 90 de unități”, atrag atenția auditorii. Este vorba despre un apel de 103 milioane de euro pentru înființarea, echiparea și operaționalizarea a 412 servicii complementare pentru grupurile defavorizate (grup de joacă, ludotecă, grădiniță comunitară). Sursa aici

Și Edupedu.ro a relatat un caz similar, în care Ministerul Educației a cerut modificarea țintelor din PNRR la Comisia Europeană.

FOTO DOCUMENT:
Sursa foto: Edupedu.ro
Ce este auditul de sistem?

Auditul de sistem urmărește „obținerea unui nivel adecvat de asigurare cu privire la funcționarea eficace a structurile de management și control astfel încât acestea să fie capabile să prevină erorile și neregulile, iar în cazul apariției acestora, sistemul să aibă capacitatea de a asigura detectarea și corectarea lor”, explică Autoritatea, pe site-ul instituțional.

Întrebările specifice de audit sunt: „sistemele de management și control funcționează eficace pentru a preveni erorile și neregulile? Sunt acestea capabile să detecteze și să corecteze erorile, neregulile și potențialele fraude?”

Ce este Autoritatea de Audit

Autoritatea de Audit este „singura autoritate națională competentă să efectueze audit public extern asupra modului de gestionare a asistenței financiare nerambursabile”, conform site-ului instituției. „Efectuăm audit public extern, în conformitate cu legislația europeană și națională, asupra modului de gestionare a fondurilor aferente asistenței financiare acordate României de către Uniunea Europeană”, precizează experții instituției.

Autoritatea raportează la Comisia Europeană concluziile auditului și un „raport anual de control cu privire la modul de utilizare a asistenței financiare nerambursabile la nivel de program operațional/fond/program pentru fiecare an contabil”.


7 comments
  1. Eu sunt eleva si nu inteleg de ce nu va concentrati pe noi, elevii ! Ce tot inventati mereu chestii si controale care nu au legatura cu noi dar care in realitate ne afecteaza mereu ? Nu v-ati saturat sa ne tot tineti prosti, needucati, nesustinuti ?!? Voi pleca din tara asta, voi pleca !

  2. Au constatat ce trebuiau sa zica chiar ei acum 2 ani ? Aha. Si acum redirectionam banii spre niste domenii mai “spagoase” ? Bravo auditorilor, bravo !

  3. Ne dorim doar sa nu mearga lucrurile cu educatia copiilor nostri. Doar inventam niste probleme, ele mici de fapt (sunt remediabile, nu ?) dar noi le facem sa para grave si apoi taiem banii la elevi. Intreb, unde erau auditorii cand se configurau proiectele PNRR ? Nu trebuiau sa fie real audit si sa sprijine procesul ? Aaaa, e mai fain sa apari dupa si sa arunci cu zoaie in toti. Si nu au cum sa inteleaga auditorii din Bucuresti nevoia de proiecte in scolile judetelor. Ei vor doar sa-si arate muschii cu cei subfinantati. Institutie centrala fara rost aceasta autoritate de audit. Daca proiectele sunt in judete, auditorii sa fie de acolo, sa inteleaga bine sistemul si nevoile si sa fie un real ajutor si audit.

  4. Pai asta se intampla cand dai implementarea la inspectorate. Pai inspectoratele nu au fost capabile sa-si duca proiectele lor cum trebuie si acum le pui sa monitorizeze pe altii ? Ce haios, zau, lupul la turma.

  5. Vaaai ce erori !!! La miile de proiecte pnrr. Cred ca au fost remediate inainte de a pleca spre SGG. Dar ce, nu suntem noi cocosi la audit ? Suntem, suntem, ca vrem posturi la Bruxell.

  6. Da, da, cand e vorba de Invatamant, Autoritatea aia de audit verifica de zici ca nu sunt aceasi bani ca la MIPE, ADR-uri, Mediu, Transporturi. La astia nu vad nimic dom’le, e curat totul acolo, se verifica serios si nu se fura neam. Jur ! Avem dezvoltare, infrastructura, competitivitate, drumuri, autostrazi, cai ferate, tot ce ne trebuie, nu se fura nimic. Dar in invatamant se fura de se rupe. Cred ca elevii … si atunci sa le mai taiem niste bani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevii se întorc la școală luni, 4 decembrie, pentru ultimele trei săptămâni de cursuri din modulul 2. Vor avea câte două sau trei note la fiecare disciplină până la vacanța de iarnă, transmite Ministerul Educației

Elevii se întorc la școală luni, 4 decembrie, pentru ultimele trei săptămâni de cursuri din modulul 2, potrivit calendarului anului școlar, după zilele libere de joi, de Sfântul Andrei și…
Vezi articolul

Ligia Deca: „Școala Altfel” din anul școlar 2024-2025 va avea ca temă prioritară prevenirea și reducerea faptelor de violență, a consumului de droguri, alcool și tutun și educația rutieră, iar școlile vor desemna un responsabil pentru aceste activități

Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat că „Școala Altfel” în anul școlar 2024-2025 „va avea ca temă prioritară prevenirea și reducerea faptelor de violență, a consumului de droguri, alcool și…
Vezi articolul