Sunt un profesor debutant care, anul acesta, a susținut examenul de Definitivat la disciplina limba și literatura română.
În data de 22 iulie, am intrat la examen, am stat două ore cu emoții și mască așteptând cu nerăbdare subiectele, am citit subiectele și cel de metodică conținea doar o competență, aceea de liceu. Exista o singură secvență pe care trebuia să aplicăm strategiile didactice învățate și aceasta era de liceu, cu toate că în toate modelele de subiecte publicate și cele din anii anteriori existau două secvențe, la alegere: una pentru gimnaziu și una pentru liceu, astfel încât să nu fie dezavantajați profesorii de gimnaziu sau cei de liceu.
Dacă un profesor care are nivelul 1 al modului psihopedagogic nu poate preda la clasa a XI-a, de ce este evaluat cu 3 puncte pentru asta? Până acum existau două secvențe, dar fiindcă de anul acesta la gimnaziu nu mai este valabilă programa veche, nu au avut timp sau nu au știut să facă un barem folosind noua programă de gimnaziu, care a fost publicată în 2017, astfel încât să fie un examen echitabil. De ce profesorii de gimnaziu să fie discriminați? Pentru un profesor care predă la gimnaziu și abia aștepta să își demonstreze cunoștințele de didactică și metodică la ciclul unde predă și unde a susținut două inspecții la clasă, acest examen a fost o dezamăgire! Vorba lui Camil Petrescu: ”cădem cu sufletele rupte”!
P.S. 1. În 29 iulie a avut loc examenul de titularizare și desigur că și aici a existat la partea de metodică, care reprezintă 3 puncte din nota finală, doar secvența de liceu, însă de clasa a IX-a, care corespunde și cu pregătirea unui profesor de nivel 1.
P.S. 2. Ca să nu mai vorbim că din start a-i cere unui profesor să asocieze un anume conținut unei competențe e total greșit, e la latitudinea profesorului, în funcție de nevoile elevilor, dezvoltarea competenței specifice și procesul didactic modern prevede observarea, evaluarea și apoi predarea. Însă nu ne putem hotărî și avem un sistem pe jumătate tradițional și pe jumătate modern. Structura examenului în sine e greșită, promovează învățarea mecanică și mai puțin gândirea critică, nu sunt grele subiectele, dar când ai limită de cuvinte și de timp, abia reușești să îți aduni gândurile și să le rezolvi.
____
Profesorul anonim este un proiect Edupedu.ro destinat cadrelor didactice. Aici profesorii, învățătorii, educatorii pot scrie despre lucrurile care nu funcționează în învățământ, sub protecția anonimatului. Adresa noastră este redactie@edupedu.ro.
Foto: © Mheim301165 | Dreamstime.com
Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.