Examenele de final de ciclu sau de absolvire au fost sau vor fi reluate și susținute în această vară în majoritatea statelor din Uniunea Europeană, potrivit ultimelor date comunicate de președinția croată a Consiliului Uniunii Europene, publicate de purtătorul de cuvânt al ministerul Educației, Cristian Tănase.
În statistica publicată este situația din 17 state, dintre cele 27 ale blocului comunitar. Lipsesc state ca Italia și Spania, care au anulat examenele.
Situația privind examenele naționale este următoarea:
Austria
Examenele naționale de Bacalaureat au început pe 25 mai. Elevii din anii terminali s-au reîntors la școală pe data de 4 mai pentru examenele finale, iar restul elevilor continuă învățarea la distanță.
Bulgaria
Perioada de desfășurare a examenelor de absolvire a fost stabilită pentru prima săptămână a lunii iunie.
Croația
Examenele au fost programate pentru luna iunie (examenul de bacalaureat prevede probe pentru disciplinele obligatorii, iar disciplinele la alegere vor fi reduse).
Cipru
Examenul de bacalaureat se va desfășura, ca în fiecare an, la data de 9 iunie.
Cehia
Examenul de bacalaureat se va desfășura pe 1 și 2 iunie, cu teste didactice unice de limbă cehă și limbi străine, urmate de proba didactică de matematică, în data de 3 iunie.
Danemarca
Examenele erau prevăzute pentru perioada aprilie-mai. Examenele pentru clasele a IX-a și X-a vor fi anulate, iar examenele pentru ultimul an de învățământ secundar general, numărul examenelor va fi redus la 3 (trei) sau la 4 (patru).
Estonia
Perioadele de examen de Bacalaureat vor fi stabilite astfel încât elevii și profesorii să aibă suficient timp pentru a se pregăti, nu mai devreme de două săptămâni după reluarea învățământului normal, ceea ce înseamnă că nu înainte de 30 mai.
Germania
Toate examenele vor fi organizate, dar nu se cunosc datele examenelor de absolvire a învățământului secundar superior, nici de admitere în învățământul superior.
Grecia
Examenele naționale de absolvire a școlii vor avea loc spre sfârșitul lunii iunie.
Ungaria
Guvernul a decis ca examenele de finalizare a școlii să aibă loc doar în formă scrisă. Examinările orale au fost anulate.
Irlanda
Examenele de finalizare a învățământului secundar superior – Bacalaureat – vor fi amânate și vor începe în ultima săptămână a lunii iulie sau la început de august.
Letonia
Datele examenelor sunt reprogramate în luna iulie
Lituania
S-a decis că sesiunea principală a examenelor de absolvire va avea loc in perioada 22 iunie – 21 iulie.
Luxemburg
Examenele de absolvire a școlii secundare vor fi la datele prevăzute, în mod normal. Examenele de bacalaureat încep pe data de 25 mai și au loc conform graficului stabilit inițial.
Polonia
Examenele pentru clasa a VIII-a, Bacalaureat și cele profesionale, vor fi reprogramate în luna iunie. Informații despre data exactă vor fi furnizate cu cel puțin trei săptămâni înaintea examenelor.
Portugalia
Examenul național de Bacalaureat a fost amânat pentru luna iulie. Examenele de la sfârșitul liceului și pentru admiterea în învățământul superior vor fi amânate în funcție de momentul reluării cursurilor în școli, fiind programate, într-o primă etapă, în perioada 6-23 iulie. Anul școlar ar putea fi prelungit până pe 26 iunie.
Slovenia
Examenul de bacalaureat va începe pe 30 mai, iar rezultatele vor fi anunțate între 5-13 iulie.
Foto: pexels.com