“Posibilitatea legală a organizării concursului propriu de admitere la nivel de colegiu (nu numai la nivelul colegiilor naționale), cu condiția ca această admitere să fie organizată imediat după susținerea examenului de Evaluare Națională” a fost anunțată, vineri dimineață, de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, drept una dintr-un total de “5 decizii majore rezultate în urma consultărilor ministerului educației cu federațiile sindicale”. Alte decizii anunțate: limba română va fi probă distinctă în cadrul examenului de Bacalaureat, iar în chestiunea filierei unice asumate liceelor, vor putea fi făcute excepții prin ordin de ministru.
Sorin Cîmpeanu a anunțat, totodată, că palatele și cluburile copiilor vor fi reorganizate ca unități de educație extrașcolară, parte din rețeaua școlară, precum și o serie de măsuri privind integrarea elevilor cu cerințe educaționale speciale.
Principalele decizii luate după discuții cu Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație “Spiru Haret”, anunțate vineri de ministrul Cîmpeanu:
“1. Posibilitatea legală a organizării concursului propriu de admitere la nivel de colegiu (nu numai la nivelul colegiilor naționale), cu condiția ca această admitere să fie organizată imediat după susținerea examenului de Evaluare Națională”.
- “Evaluarea națională va avea rolul de monitorizare a sistemului de educație, conform recomandărilor OECD. Elevii absolvenți ai clasei a VIII-a vor susține Evaluarea Națională mai devreme cu o săptămână, iar concursul de admitere în colegii va fi susținut pe baza programelor școlare, ulterior examenului de evaluare națională, pe baza unor subiecte elaborate „în afara unității de învățământ” pentru concursul de admitere în colegii.”
- Admiterea în liceu prin repartiție computerizată a elevilor care nu au ocupat un loc în urma concursului de admitere în colegii se va realiza pe baza rezultatelor obținute la evaluarea națională, după încheierea concursurilor proprii de admitere în colegii.
- Aceste prevederi sunt prevăzute a fi aplicate începând cu sesiunea iunie 2024.
2. “Referitor la examenul național de bacalaureat a fost agreat ca limba și literatura română (inclusiv gramatica) să constituie o probă distinctă în cadrul examenului național de bacalaureat”. Măsuri privind bacalaureatul:
- “Structura probei de limba romana va permite evaluarea competențelor specifice, eliminând accentul pus pe învățarea mecanică.
- Promovarea examenului național de bacalaureat va fi condiționată de obținerea mediei 6, pe baza notelor obținute la proba de limba și literatura română și la proba A, care cuprinde discipline din trunchiul comun (matematica, fizică, chimie, biologie, istorie, geografie și științe socio-umane).”
- Referitor la proba E de la Bacalaureat (proba specifică profilului/specializării), “a fost agreat faptul că își va păstra caracterul facultativ (…) Pentru încurajarea participării absolvenților de liceu la proba E, având în vedere nivelul de dificultate al subiectelor realizate astfel încât să permită acordarea unei calificări de nivel 4, aceasta nu va condiționa promovarea examenului național de bacalaureat.”
- “A fost prezentată modalitatea în care evaluarea la bacalaureat se va realiza în format digital (asistat de calculator); acest fapt nu înseamnă că toți itemii vor fi de tip grilă! Vor fi și itemi cu răspuns deschis, itemi de tip întrebare structurată, eseu etc. (…)”
- Bacalaureatul în noua formă este prevăzut a fi implementat în 2027, după realizarea noilor planuri-cadru și a noilor programe pentru ciclul liceal, pentru prima generație care studiază pe baza noilor programe începând cu clasa a IX-a, anul școlar 2023-2024.
3. Asumarea filierei la nivel liceal.
Unitățile de învățământ liceal vor funcționa cu respectarea principiului asumării filierei. Ministerul Educației stabilește criteriile de încadrare a unei unități de învățământ liceal într-una dintre cele trei filiere: teoretică, vocațională sau profesională, printr-o metodologie aprobată prin ordin de ministru. (…) Pentru filiera profesională s-a agreat titulatura de „Liceu tehnic și profesional” și asumarea integrală a acestei filiere, cu precizarea că pentru unitățile de învățământ liceal din zone greu accesibile sau dezavantajate, pentru asigurarea unui acces echitabil la educație al elevilor, vor putea fi justificate și aprobate, prin ordin de ministru, anumite excepții de la această măsură.
4. “Procesul de descentralizare va fi inițiat prin reconfigurarea activității de educație extrașcolară la nivelul sistemului național de învățământ. Palatele copiilor, cluburile copiilor și cluburile sportive școlare vor fi reorganizate ca unități de educație extrașcolară și vor face parte din rețeaua școlară.”
- “Personalul încadrat la nivelul acestor unități de educație extrașcolara își menține calitatea de personal didactic titular la nivelul sistemului național de învățământ.”
- “Componentele de patrimoniu, terenurile și clădirile unităților de educație extrașcolară, având în vedere specificul și răspândirea structurilor arondate, vor face parte din domeniul public și vor fi administrate de către consiliile județene. Schimbarea destinației se va putea face numai cu avizul conform al Ministerului Educației.”
“5. În condițiile evidențierii importanței susținerii învățământului special, integrarea elevilor cu CES în învățământul de masă se va face gradual, doar în măsura în care la nivelul unităților de învățământ preuniversitar de masă vor fi asigurate condițiile specifice din perspectiva existenței resursei umane calificate (consilieri, profesori de sprijin și cadre didactice formate pentru educația copiilor cu CES), precum și din perspectiva existenței infrastructurii dedicate (cabinete psihopedagogice, camere resursă…)”
- “Pentru asigurarea școlarizării elevilor cu CES, conform nivelurilor de sprijin care vin în întâmpinarea cerințelor educaționale ale acestora, oferindu-le atât flexibilizarea predării, cât si intervenții specifice: logopedie, kinetoterapie, consiliere școlară, intervenții psihologice, precum și adaptări și modificări curriculare, diverse tipuri de asistență psihopedagogică. (…)”
- “Centrul Național de Educație Incluzivă va gestiona componenta de formare a cadrelor didactice în domeniul educației incluzive și componenta de programe naționale de cercetare cu impact major privind politicile incluzive, instrumentele administrative, programele și practicile incluzive.”