Cosmonautul român Dumitru Prunariu și expertul Ian Carnelli de la Agenția Spațială Europeană (ESA) le vor vorbi elevilor din București interesați de spațiu, în cadrul a două evenimente găzduite în licee bucureștene, despre rolul asteroizilor în formarea universului, despre cum se protejează oamenii de asteroizi și despre cum pot fi folosite resursele acestora, potrivit unei informări transmise de Ministerul Cercetării.
Evenimentele sunt gratuite și deschise către toți elevii vorbitori de limba engleză, interesați de spațiul cosmic. Este vorba despre două sesiuni de prezentări și dezbateri, care vor avea loc astfel:
- 9 mai, intervalul 11.00 – 12.30 – Colegiul Național “Mihai Viteazul” București
- 10 mai, intervalul 10.00 – 11.30 – Liceul Teoretic Național București.
Evenimentul este organizat de Fundația “Asteroid” din Luxembourg, în colaborare cu mai multe școli și licee din București. Despre eveniment, la care vor participa cosmonautul Dumitru Prunariu și Managerul de misiune ESA Ian Carnelli:
- Aceștia se vor întâlni “cu copiii bucureșteni cu scopul de a educa tinerii de astăzi despre asteroizi. În cadrul celor două sesiuni, cosmonautul Dumitru Dorin Prunariu și Ian Carnelli le vor explica copiilor și tinerilor rolul asteroizilor în formarea universului nostru, cum le putem folosi resursele, cum putem deschide calea pentru explorări viitoare. Elevii vor afla direct de la expertul care conduce misiunea Agenției Spațiale Europene (ESA), numită HERA, despre cum descoperim și urmărim asteroizii și cum ne putem proteja planeta de impactul asteroizilor. Pare science fiction, dar este realitatea! Vom afla si despre rolul pe care tehnologia produsa in Romania are un rol important de jucat în ghidarea misiunii ESA HERA.
- Elevii vor avea ocazia să facă poze cu experții, să le pună întrebări despre spațiu, astronomie și, bineînțeles, asteroizi. Sesiunea de întrebări și răspunsuri va fi moderata de celebrul jurnalist de știința, Alexandru Mironov.”