O serie de evenimente online și webinarii ce aduc împreună experți în psihologie, în parenting și în științele educației, pentru a oferi părinților de adolescenți resurse și sfaturi pentru susținerea copiilor în procesul de învățare, vor avea loc în perioada 18-20 aprilie, potrivit unui comunicat de presă.
Cele trei zile de evenimente, sub genericul “Școala de primăvară ROSE”, sunt organizate în cadrul Proiectului privind Învățământul Secundar-ROSE.
Evenimente incluse în program:
Luni, 18 aprilie 2022, începând cu ora 18:00 – conf. univ. dr. Otilia Clipa şi conf. univ. dr. Maria-Doina Schipor, cadre didactice la Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii ‘Ştefan cel Mare’ din Suceava, vor aduce în centrul atenţiei, în cadrul webinarului ‘Cum învaţă elevii? Psihologia creativităţii şi a învăţării’, aspecte din domeniul psihologiei educaţiei, într-o discuţie cu părinţii despre modalităţile prin care elevii ajung să dobândească competenţele necesare în cadrul activităţilor de învăţare din liceu.
- “În cadrul evenimentului, le vor fi prezentate părinţilor modalităţile prin care tehnicile de învăţare creative îi pot ajuta să se apropie de copiii lor, elevi. De asemenea, din perspectiva cadrelor didactice şi a părinţilor, va fi abordată tema utilizării evaluării ca trăire şi punct de sprijin pentru învăţare”
Marţi, 19 aprilie 2022, începând cu ora 18:00, psihoterapeuta Doina Grasu îi invită pe părinţii ROSE la o discuţie despre ‘Cum să creşti un copil echilibrat’.
- “În relaţie cu fiul sau fiica adolescentă, părintele are nevoie mai mult ca oricând să îşi asume propriile vulnerabilităţi pentru a fi un bun model în gestionarea emoţiilor. Dubiile şi curiozitatea, nevoia de intimitate, dar şi dorinţa de afirmare socială, nesiguranţele şi confirmarea competenţelor sunt câteva dintre provocările şi nevoile din viaţa unui adolescent.”
Miercuri, 20 aprilie 2022, începând cu ora 18:00, psihologul Mihai Copăceanu, doctor în medicină, va susține o discuţie despre modalităţile prin care părinţii pot contribui la ‘Îmbunătăţirea încrederii de sine a adolescenţilor’.
- “Discuţia îşi propune să conducă la o reflecţie asupra vieţii de adolescent şi a provocărilor acesteia şi să contureze un mic ghid de bune practici în ceea ce priveşte dezvoltarea încrederii în sine în rândul adolescenţilor.”
Participarea la evenimentele organizate în cadrul Şcolii de Primăvară ROSE este gratuită, iar ‘absolvenţii’ celor trei zile vor primi diplome de ‘Părinţi ROSE’.
Detalii – pe site-ul www.rose-edu.ro.
Foto: © Rido | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.