La clasele primare, evaluare se va realiza pe un fond afectiv pozitiv, fără a provoca elevului emoții negative, după cum se arată într-un document publicat de Inspectoratul Școlar Județean Buzău. Este vorba despre scrisoarea metodică „Repere privind desfășurarea activității în anul școlar 2024-2025 la nivelul învățământului primar”.
Conform documentului, comparațiile se vor referi la rezultatele precedente și cele actuale ale elevului. Copiii nu vor fi comparați
Evaluarea va fi centrată pe următoarele aspecte, potrivit sursei citate anterior:
- „Se va realiza pe un fond afectiv pozitiv, fără a provoca elevului emoții negative, consolidându-se încrederea în sine și dorința de a persevera.
- Obiectivul evaluării se referă la conduita elevului, acțiunile, produsele activității sale într-o situație concretă.
- Elevii se vor implica în procesul de autoevaluare, fiind încurajați să-ți analizeze și să-și aprecieze propriile performanțe.
- Comparațiile se vor referi la rezultatele precedente și cele actuale ale elevului; copiii nu vor fi comparați.”
Documentul Inspectoratului Școlar Județean Buzău poate fi consultat mai jos:
Informații de context
Calificativele pe care le obțin elevii claselor primare la evaluările inițiale nu se trec în catalog, după cum se arată în scrisorea metodică a Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru învățători. Potrivit sursei citate, rolul evaluării inițiale este de a identifica problemele cu care se confruntă elevii, astfel încât învățătorii să găsească soluțiile adecvate.
La Matematică și Științe ale naturii, elevii trebuie implicați direct în procesul de învățare, nu prin simpla observare a experimentelor efectuate de învățător sau prin observare de imagini – scrisoare metodică pentru învățători
Sarcinile de învățare nu se vor axa doar reproducerea de către elevi a cunoștințelor, copierea unor scheme elaborate de învățător la tablă sau a unor definiții și clasificări, conform unui document al Inspectoratului Școlar Județean Brașov.
Pentru clasele I-IV, temele pentru acasă trebuie să fie diferențiate și să nu aibă un volum mare, potrivit unui document publicat de Inspectoratul Școlar Județean Brașov. Este vorba despre recomandările pentru dezvoltarea profesională a învățătorilor în anul școlar 2024-2025.
Despre evaluarea elevilor din clasele primare, potrivit ROFUIP 2024
Art. 103 – „(1) Evaluarea rezultatelor la învăţătură se realizează permanent, pe parcursul anului şcolar.
(2) La sfârşitul clasei pregătitoare și clasei I, evaluarea dezvoltării fizice, socioemoţionale, cognitive, a limbajului şi a comunicării, precum şi a dezvoltării capacităţilor şi atitudinilor faţă de învăţare ale copilului, realizată pe parcursul întregului an şcolar, se finalizează prin completarea unui raport, de către cadrul didactic responsabil împreună cu consilierul școlar, în baza unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educaţiei.
ART. 104 – (1) Instrumentele de evaluare se stabilesc în funcţie de vârstă şi de particularităţile psihopedagogice ale beneficiarilor primari ai educației şi de specificul fiecărei discipline. Acestea sunt:
a) evaluări orale;
b) teste, lucrări scrise;
c) experimente şi activităţi practice;
d) referate;
e) proiecte;
f) probe practice;
g) alte instrumente stabilite de comisia pentru curriculum şi aprobate de director sau elaborate de către Ministerul Educaţiei/inspectoratele școlare.
(2) În învăţământul primar, la clasele I-IV, în cel gimnazial, liceal, profesional şi în cel postliceal, elevii vor avea la fiecare disciplină/modul, cu excepţia celor preponderent practice, cel puţin două evaluări prin lucrare scrisă/test pe an şcolar.
ART. 106 – (1) Rezultatele evaluării se exprimă, după caz, prin:
a) aprecieri descriptive privind dezvoltarea copilului – la nivelurile antepreşcolar, preşcolar şi clasa pregătitoare;
b) calificative la clasele I-IV din învățământul de masă şi, respectiv, pentru clasele I-IV și pentru nivelul de învățământ gimnazial din învăţământul special care şcolarizează elevi cu deficienţe grave, severe, profunde sau asociate;
c) note de la 1 la 10 în învăţământul gimnazial, liceal, profesional şi în învăţământul postliceal;
d) prin punctaje/coduri specifice, în cazul testelor standardizate aplicate în afara evaluărilor externe prevăzute de lege;
e) prin rapoarte anuale de evaluare a dezvoltării fizice, socioemoţionale, cognitive, a limbajului şi a comunicării, precum şi a dezvoltării capacităţilor şi atitudinilor de învăţare, pentru clasa pregătitoare şi clasa I.
(2) Rezultatele evaluării se consemnează în catalog, cu cerneală albastră, sub forma: „Calificativul/data”, respectiv „Nota/data” sau în catalogul electronic, în cazul unităţilor-pilot în care se utilizează acesta, cu obligativitatea tipăririi, înregistrării şi arhivării acestuia la sfârşitul anului şcolar prin compartimentul secretariat.”
Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.