Liderul Sindicatul Învăţământul Preuniversitar (SIP) “Prof.Ion Neacşu” Buzău, Ion Dobre spune că profesorii afiliați acestui sindicat nu vor participa marți la Evaluarea Națională pentru elevii de clasa a V-a. “Nu participăm la evaluare, nu se va desfăşura, profesorii nu vor intra la clasă”, spune liderul sindical pentru Agerpres.
- Marți, 30 mai, a fost anunțat un nou miting a fost anunțat de sindicatele din educație, pentru săptămâna viitoare, de la Palatul Victoriei până la Cotroceni.
Sindicatul Învăţământul Preuniversitar (SIP) “Prof.Ion Neacşu” Buzău anunţă că profesorii afiliaţi nu se vor afla la catedre cu ocazia Evaluării Naţionale de la clasa a VI-a reprogramată în perioada 30 şi 31 mai din cauza grevei generale care, potrivit calendarul iniţial stabilit, trebuia să se desfăşoare în zilele de 24 şi 25 mai.
“Suntem în grevă, sigur mâine ne vom deplasa la Bucureşti. Faţă de săptămâna trecută, de la debutul grevei generale, nu sunt schimbări semnificative în ceea ce priveşte numărul de sindicalişti care participă la protest. A apărut o modificare legislativă care, spre deosebire de prevederile precedente, întrerupe vechimea în Învăţământ în condiţiile în care intri în grevă. Vor fi probabil cei care au susţinut grade didactice şi ar fi obligaţi prin asta să amâne cu un an de zile, între cei care vor ceda. Deocamdată, oamenii sigur sunt speriaţi, dar greva continuă”, a declarat, pentru Agerpres, liderul Sindicatului Învăţământul Preuniversitar (SIP) “Prof.Ion Neacşu” Buzău, Ion Dobre.
În perioada 30-31 mai ar trebui să se desfăşoare Evaluarea Naţională pentru elevii de clasa a VI-a, reprogramată din cauza grevei generale. Sindicaliştii anunţă că nici de această dată nu vor intra la clase, dar vor continua mişcările de stradă.
“Nu participăm la evaluare, nu se va desfăşura, profesorii nu vor intra la clasă”, a mai transmis liderul SIP Buzău.
Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) a precizat, pentru Agerpres, că instituţia este pregătită din punct de vedere logistic pentru desfăşurarea Evaluării Naţionale, dar nu poate oferi un răspuns vizavi de organizarea examenelor în contextul grevei generale declanşate de sindicatele din Învăţământ.
În jur de 3.800 de membri ai SIP au intrat în grevă generală în prima zi a săptămânii trecute. Sindicatele au transmis Guvernului că vor continua protestele şi greva generală atât timp cât solicitările lor legate de salarizare nu vor fi respectate. Totodată, sindicaliştii au atenţionat autorităţile centrale că, dacă în perioada imediat următoare nu se implică serios în soluţionarea problemelor care fac obiectul grevei generale, salariaţii din Educaţie sunt hotărâţi ca, în paralel cu greva generală, să iasă masiv în stradă.
Foto: © Arrowsmith2 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
13 comments
Și cu elevii de bacalaureat și clasa a 8 a cum rămâne? Tot noi părinții băgăm banii în meditații?vreți bani dar în scoli nu predați nimic. Meditatiile de ce le țineți stimabilii profesori, în privat, dacă sunteți în greva. Banii aia nu se pun la socoteala veniturilor voastre?
Nu-i mai trimiteți la meditații, am încheiat cazul. La nivelul examenelor din ultimii ani e chiar rușinos să aibă nevoie de meditații, dacă au fost măcar pe jumătate treji la ore și poate atenți, din când în când. Și sunt ore de pregătire suplimentară GRATUITĂ în școală, pentru examene în mod special. Să nu mințiți că nu sunt, practic sunt obligatorii pentru profesorii care predau discipline de examen. Dacă nu vă folosiți de ele, e din moftul de a vă duce unde vreți exact. Și atunci de ce vă mai plângeți?
Când vă duceți copilul la meditator, spuneți-i că nu-l plătiți, că e în grevă. Să vedem ce se întâmplă după aceea, lei de paie ce sunteți. Unul n-ați cere chitanță, unul n-ați sesiza fiscul că cineva vă ia banii așa, la negru, dar acum – gura MARE până-n tavan. Cine să vă ia în serios, perpetuatori și susținători ai corupției?
Nu vă obligă nimeni să trimiteți copiii la meditații, singuri o faceți, iar acum vă dați viteji.
Și cu elevii de bacalaureat și clasa a 8 a cum rămâne? Tot noi părinții băgăm banii în meditații?vreți bani dar în scoli nu predați nimic. Meditatiile de ce le țineți stimabilii profesori, în privat, dacă sunteți în greva. Banii aia nu se pun la socoteala veniturilor voastre?
Drepturile câștigate cu multă trudă nu nu se dau de către cei care ne conduc.Nu au bani pentru profesori nici noi nu avem timp să îi ascultăm… Grevă generală!!!
Deci pană la urmă evaluarea de clasa a 6a se amână iar sau o să se dea în timpul grevei?
E amânată pe 12-13 iunie, că are impresia ministerul că se va termina greva până atunci (zero șanse, dacă ei continuă să vorbească singuri despre tichete și lipsa de bani, în timp ce împart cu ambele mâini sinecuriștilor din toate celelalte ministere, consilii de administrație, regii, companii de stat etc.)
evaluarea la doi ani ani a elevilor este sistemul școlii din Israel. Diferența este mare!? Vă rog să vă informați!
Este o evaluare fara note,cu niste coduri pe care nu dau elevii doi bani ,nici pe rezultate …este o pierdere de vreme pentru profesori si un prilej fericit de statistici interminabile servite pe tavă celor sus puși .
nu-i bai, oricum nu foloseste la nimic
Si Baia Mare, Alba Iulia, Vrancea, Iasi, Tg. Jiu… Modificarea legislativa in timpul grevei este o alta mizerie!
Nu este grevă în toate instituțiile de învățământ . La liceul Mihail Sadoveanu din București se fac ore.
Ore placute si fericire !
În toate județele, nu doar în Buzău. Nu-i bai, să se ocupe Deca.