UPDATE Evaluarea Națională 2021. Baremul de corectare pentru simularea la Limba română de clasa a VIII-a, care conținea o greșeală, a fost corectat la 20 ore de la publicare

Foto: captură barem

Baremul de corectare pentru simularea Evaluării naționale, proba scrisă la Limba și literatura română pentru clasa a VIII-a conținea o greșeală chiar în primul enunț de pe pagină, iar instituția care publică subiectele de examen a corectat acel barem abia după ce Edupedu.ro a semnalat acea eroare, la peste 20 de ore de la publicarea inițială.

Formularea, care inițial conținea cuvântul „copii”, nearticulat, cu doi „i”, în loc de trei, cum ar fi trebuit, este acum corectată.

Baremul corectat poate fi descărcat de aici:

Redăm știrea inițială:

Baremul de corectare a fost publicat pe 29 martie la ora 15:00, iar pe 30 martie la ora 09:00 greșeala era în același loc.

Este vorba despre cuvântul „copii”, scris cu doi „i”, în loc de trei, cum ar fi corect, în formularea „câte 1 punct pentru notarea oricăror două alimente pe care le aveau la masă copii, așa cum reiese din textul 2”.

Subiectele și baremele sunt realizate de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, instituție din subordinea Ministerului Educației.

În mod aproape ironic, în nota subiectelor autorii precizează că „În evaluarea răspunsului se va ține cont de scrierea corectă a enunțului dat, întrucât în rescrierea acestuia elevul poate face și alte greșeli”.

Descarcă baremul cu greșeală de aici:

Potrivit calendarului simulării, marți a avut loc proba scrisă la matematică. Vezi aici regulile pentru simularea Evaluării Naționale 2021.

Foto: captură barem


Exit mobile version