Evaluarea digitală aplicată la Universitatea de Medicină din Iași, prezentată drept o “premieră” în România: teste grilă individualizate, pe tabletă, cu număr de întrebări stabilit în funcție de numărul de ore de curs

4.458 de vizualizări
Evaluare digitală la UMF Grigore T. Popa Iași / Foto: UMF Iași
Teste grilă date pe tabletă, personalizate și cu număr de întrebări stabilit în funcție de numărul de ore de curs la respectiva disciplină – așa se desfășoară evaluarea digitală la Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” din Iași, în actuala sesiune, potrivit unui comunicat al instituției de învățământ superior. 

Prezentarea noului sistem de evaluare arată că aceasta este aplicată în concordanță cu o nouă metodologie de examinare introdusă în acest an și este declarată “o premieră în sistemul de învățământ românesc”.

  • Universitatea spune că evaluarea digitală poate fi făcută în urma unei investiții de aproape 800.000 de euro în achiziția de tablete, programe, infrastructură hardware și software, rețea.

Primul examen teoretic desfășurat în acest format s-a desfășurat sâmbătă, 21 ianuarie. Comunicatul UMF prezintă avantaje și dezavantaje ale noului sistem prin intermediul declarațiilor făcute de una dintre studente:

  • “Micile neclarități și obstacole au fost depășite cu succes studenții au avut posibilitatea să își programeze singuri datele și orele de examen, ceea ce consider ca fiind un avantaj. Un dezavantaj ar fi suprasolicitarea platformei cu întrebările-grilă și accesul dificil pentru simulările de examen în timp util. Pentru mine, primul examen conform noii metodologii a derulat cu succes, dispozitivele au funcționat fără nici o problemă și profesorii supraveghetori au dirijat fluxul de studenți spre locul destinat fiecăruia” – Vlada V., studentă în anul V la Facultatea de Farmacie. 
Modalitatea de desfășurare a testului grilă, potrivit prezentării UMF Iași

„Fiecare student are o grilă de tip MCQ individualizată, care este selecționată de programul informatic din baza de întrebări pe care fiecare disciplină are obligația de a o trimite la Centrul de comunicații cel mai târziu cu o săptămână înaintea debutului sesiunii ordinare. Fiecare grilă MCQ conține un număr egal de întrebări de tip complement simplu și complement multiplu. Grila MCQ conține un număr diferite de întrebări, dependent de numărul de ore de curs/semestru aferent disciplinei la care se desfășoară examenul. Astfel numărul de întrebări din grilă va fi:

  • 20 de întrebări (10 complement simplu și 10 complement multiplu) la discipline cu 7 ore de curs;
  • 30 de întrebări (15 complement simplu și 15 complement multiplu) la discipline cu 14 ore de curs;
  • 48 de întrebări (24 complement simplu și 24 complement multiplu) la discipline cu 21 ore  de curs;
  • 60 de întrebări (30 complement simplu și 30 complement multiplu) la discipline cu 28 ore de curs;
  • 70 de întrebări (35 complement simplu și 35 complement multiplu) la discipline cu 35 – 42 ore de curs;
  • 80 de întrebări (40 complement simplu și 40 complement multiplu) la discipline de an cu mai mult de 42 ore de curs;

Fiecare student care participă la un examen va avea acces la postul de examinare – arondat aleatoriu de sistemul informatic – pe baza credențialelor din sistemul eLearning. După autentificare, la debutul perioadei de examinare, interfața tabletei va deveni activă și va permite deschiderea unei ferestre ce va conține grila cu întrebările aferente disciplinei examinate.

Durata examenului este dependentă de numărul de întrebări din grila de examinare:

  • 30 minute pentru un examen cu 20 de întrebări
  • 45 minute pentru un examen cu 30 de întrebări
  • 60 minute pentru un examen cu 48 de întrebări
  • 75 minute pentru un examen cu 60 de întrebări
  • 90 minute pentru un examen cu 70 de întrebări
  • 105 minute pentru un examen cu 80 de întrebări

Studentul va completa răspunsul/răspunsurile aferente fiecărei întrebări din grilă, iar la sfârșitul perioadei de examinare va salva răspunsurile. Forma finală salvată va fi evaluată informatic la sfârșitul perioadei de examinare și va fi generată nota corespunzătoare examenului grilă. La sfârșitul timpului alocat examinării, interfața tabletei va deveni inactivă, fiind astfel imposibilă completarea cu alte răspunsuri”, conform sursei citate.


4 comments
  1. O porcărie!
    O groază de grile greșite, profesorii nu au respectat bibliografia…te uiți încrucișat pentru că intr.un loc se spune una în curs alta..se contrazic singuri.
    S.au cerut grile…dar nu informatizare cînd nu ai acest sistem bine pus la punct, ca de exemplu la Poliție pentru permis. S.au băgat destui bani in unele buzunare cu acest proiect de informatizare

  2. Pe mine mă interesează soluția tehnică pe care a fost construită platforma eLearning de evaluare. Din descrierea făcută în articol, sistemului ar avea un nucleu din Germania (ilias.de) care poate fi customizat la diverse niveluri, cu bănci de itemi de vreo șapte tipuri și toate cele necesare realizării unei evaluări cât mai obiective. Chiar mă gândeam când va apare și la noi o soluție de genul…
    Poate cineva să-mi confirme dacă e ILIAS la bază?

  3. Sper ca la chirurgie nu se da examen pe tableta …

    >>complement simplu și complement multiplu
    Probabil ca astia cu medicina au o pedagogie a lor speciala. Poate consulta domniile lor un DEX? O carte de padagogie? Maybe? Poate s-au gandit la complementul masculin?

    Itemii se numesc „singlă” (single answer – un singur raspuns corect, radiobutton) si „multipla” (multiple answer, mai multe raspunsuri corecte, checkbox).

    In pedagogia clasica (fara tablete) se numesc cu alegere unica (un singur raspuns corect), duala (A, F) sau multipla (mai multe raspunsuri corecte. In Romania (cu o pedagogie mai smechera) alegerea multipla include si single answer.

    Anyway, doar cu niste itemi obiectivi evaluarea nu este completa. Cum spuneam nu poti verifica daca un copil stie sa loveasca mingea cu un item obiectiv pe tableta si nici nu poti verifica daca un student la medicina face deosebirea intre un uter si un apendice cu un item obiectiv pe tableta.

    Dar suntem in Romania, tara tuturor posibilitatilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Autoritățile locale să constituie în bugetele proprii un Fond destinat activităților de tineret, conform legii, cere Consiliul Tineretului din România: Neincluderea lui „poate atrage nulitatea bugetului local”

Consiliul Tineretului din România (CTR) solicită autorităților locale să respecte legislația în vigoare și să constituie un Fond destinat activităților de tineret în cadrul bugetelor proprii, anunță organizația. Aceasta precizează…
Vezi articolul

Extinderea programului „Școală după școală” la nivel național, prioritar cu acoperirea integrală a școlilor dezavantajate – cerută ministrului Educației, Ligia Deca, de organizația World Vision România

Extinderea programului „Școală după școală” la nivel național este cerută oficial de organizația World Vision România, într-o reacție la proiectele legilor învățământului lansate în dezbatere de ministrul Ligia Deca. Organizația…
Vezi articolul
conducătorii de doctorate

Lista universităților care nu au introdus datele despre conducătorii de doctorate în registrul matricol unic, deși erau obligate să facă asta din 2016. Printre ele, Politehnica, Universitatea București, Medicina, Babeș-Bolyai, ASE, Academia de Poliție, Academia Română

Ministerul Educației a publicat lista celor 22 de universități care nu au introdus până acum datele despre conducătorii de doctorate pentru niciun doctorand în Registrul Matricol Unic, potrivit unui comunicat…
Vezi articolul

DOCUMENT De mâine, în toate școlile, timp de 3 zile să fie făcute „programe de Ziua Eroilor” și pe 13 iunie, la ora 12 fix, toți elevii și studenții din România să țină un moment de reculegere – adresă a Ministerului Educației după o hotărâre aprobată joia trecută de Guvern

Ministerul Educației a transmis luni, 10 iunie, o notă către inspectoratele școlare prin care școlile din țară trebuie să organizeze programe dedicate Zilei Eroilor începând de mâine, 11 iunie, până…
Vezi articolul