Evaluarea Națională 2019 de la clasa a II-a se va desfășura la începutul lunii mai, a anunțat Ministerul Educației. Copiii vor fi testați la Limba română – Scris și Citit pe 7 și 8 mai, precum și la Matematică, pe 9 mai 2019. Notele nu vor fi trecute în catalog, de altfel rezultatele sunt confidențiale și trebuie comunicate de învățătoare fiecărui părinte în parte.
- Scopul acestei evaluări nu este să ierarhizeze copiii, ci să vadă în ce măsură cunosc lucrurile de bază prevăzute de curriculumul școlar și ce planuri personalizate de învățare construiesc apoi profesorii.
- Subiectele de Evaluare Națională la clasa a II-a sunt concepute de Ministerul Educației, pe modelul testelor internaționale tip PISA.
Calendar Evaluare Națională clasa a II-a 2019
7 mai 2019 Limba română – Scris
Limba maternă – Scris * pentru elevii care fac școala în limba minorității căreia îi aparțin
8 mai 2019 Limba română – Citire
Limba maternă – Citire * pentru elevii care fac școala în limba minorității căreia îi aparțin
9 mai 2019 Matematică
10 mai 2019 Limbă română (scris și citit) * pentru elevii din rândul minorităților naționale
Avantajele pe care testele acestea le aduc copiilor sunt următoarele:
- se antrenează în siguranță pentru condițiile de examen (în siguranță, pentru că notele nu se trec în catalog)
- nu mai au șocul primului examen din viața lor la clasa a VIII-a
- primesc un plan personalizat de învățare de la învățător – pe care îl continuă acasă cu părintele
Avantajele pentru părinți:
- pentru prima dată în 3 ani de școală văd care este nivelul copilului lor în fața unor subiecte făcute de altcineva decât învățătoarea de la clasă
- în cazul în care rezultatele indică lacune în învățare, primesc îndrumare din partea învățătoarei ce tip de exerciții trebuie să facă acasă și pe timpul verii, pentru remedierea problemelor
- la clasa a IV-a, elevii mai susțin o dată evaluarea. La acel moment, școala poate vedea și care a fost rezultatul învățătoarei, pe clasă: a crescut nivelul majorității elevilor sau creșterea s-a înregistrat la doar câțiva copii?
Evaluarea Națională a elevilor de clasa a II-a este organizată de Ministerul Educației la nivel național de 4 ani și a fost introdusă prin legea educației 1/2011.
Vezi mai jos o broșură informativă despre Evaluarea Națională de la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a, realizată de Mișcarea Populară: