Evaluare Națională 2025 la Limba și literatura română. Elevii vor fi punctați dacă folosesc orice variantă de cuvânt acceptată de normele lingvistice în vigoare, spune ministra Educației: La formare, vom familiariza profesorii cu aceste diferențe

Manual de limba și literatura română - clasa a V-a / Foto: Edupedu.ro

Elevii care utilizează forme de cuvinte recunoscute fie de norma din DOOM, fie din Îndreptarul cu sinteze vor fi punctați în mod corespunzător la examenele naționale, a declarat ministra Educației, Ligia Deca. „Dacă elevul a folosit o formă acceptată, este absolut normal să primească punctajul, că asta e filosofia. Până la urmă trebuie să judecăm pe ultimele actualizări științifice și în favoarea elevului”, a explicat Deca, la lansarea ultimului Îndreptar ortografic apărut în ultimii 30 de ani, destinat preponderent elevilor și profesorilor.

Ministra a precizat că profesorii evaluatori, cu precădere de la Evaluarea Națională de la clasa a VIII-a unde sunt itemi care cer astfel de aspecte de limbă, vor fi instruiți pentru a evita orice confuzie: „Noi avem o formare pe care o facem [profesorilor] cu evaluatorii, de asemenea odată ce subiectele sunt publice, înainte de începerea corecturii există o trecere în revistă a baremului și a subiectelor tocmai pentru a familiariza toți corectorii cu toate variantele acceptate. În acea formare, vom aduce în discuție și astfel de diferențe”, a spus oficialul la evenimentul recent de lansare de la Clubul Academicienilor.

Aceasta a fost susținută și de specialiști în lingvistică, care au subliniat că modificările față de DOOM sunt minime. Adina Dragomirescu, directoarea Institutului de Lingvistică, a declarat că „ar fi culmea ca în subiecte să apară cele patru lucruri / ordini noi ale cuvintelor din Îndreptar”, iar Alexandru Nicolae, cercetător lingvist, a adăugat că eventualele discrepanțe ar putea apărea doar „din neatenție sau incompetență”.

Redăm fragmentul de discuție integral:

Întrebare: În cazul în care între normele de până acum și cele din îndreptar există o diferență, va exista o actualizare a normelor folosite de exemplu de finețe la examenele naționale? Adică dacă la examen vor apărea cuvinte care au formă diferită considerată corectă în acest îndreptar față de DOOM de până acum, care dintre ele va fi luată în considerare?

Alexandru Nicolae, cercetător lingvist: Răspunsul este simplu. Nu vor apărea, unu la mână. Doi la mână, Academia Română este responsabilă prin lege de stabilirea ortografiei. Posibilitatea să apară discrepanțe ar putea deriva doar din neatenție sau incompetență, altfel…

Adina Dragomirescu, directoarea Institutului de Lingvistică: Sunt atât de puține modificări încât ar fi culmea ca în subiecte să apară cele patru lucruri / ordini noi ale cuvintelor din Îndreptar.

Ligia Deca, ministra Educației: Noi avem o formare pe care o facem [profesorilor] cu evaluatorii, de asemenea odată ce subiectele sunt publice, înainte de începerea corecturii există o trecere în revistă a baremului și a subiectelor tocmai pentru a familiariza toți corectorii cu toate variantele acceptate. În acea formare, vom aduce în discuție și astfel de diferențe.

Ca să fiu și mai clară, dacă e vreo instanță în care se corectează neluând în considerare ce există în acest îndreptar, vom judeca în favoarea elevului. Dacă el a folosit o formă acceptată, este absolut normal să primească punctajul, că asta e filosofia. Până la urmă trebuie să judecăm pe ultimele actualizări științifice și în favoarea elevului”.

Citește și:
Filozofie sau filosofie? Psiholoagă sau psihologă? Ambele variante sunt acceptate de DOOM 3 și Îndreptarul Ortografic 2024, spun lingvistele Rodica Zafiu și Adina Dragomirescu / FOTO Lansarea noului îndrumar pentru elevi și profesori
A apărut Îndreptarul ortografic, ortoepic și de punctuație, cu normele limbii actuale, prima ediție din ultimii 30 de ani și o lucrare mai ales pentru școală și profesori
Adina Dragomirescu, directoarea Institutului de Lingvistică, despre noul îndreptar ortografic tipărit, destinat elevilor și profesorilor: Atunci când un copil se uită prin dicționar, mai vede și alte cuvinte, dar când caută online vede doar un anumit cuvânt. E o carte ușor de folosit
Primul îndreptar ortografic, ortoepic și de punctuație din ultimii 29 de ani ar putea să ajungă în librării în toamnă. Adina Dragomirescu, directoarea Institutului de Lingvistică: Ne gândim la o variantă online, dar peste câteva luni
Planurile-cadru vor fi scoase în dezbatere publică atunci când vor fi gata analizele de impact, spune Ligia Deca. Ministra a refuzat să spună dacă amânarea publicării ține de campania electorală
Exit mobile version