Evaluare Națională 2024, rezultate finale: A crescut cu 0,1 puncte procentul elevilor care au luat cel puțin 5, adică 203 elevi au urcat peste acest prag

Foto: © Yanlev | Dreamstime.com

În urma contestațiilor, 74,5% dintre elevi au obținut medii mai mari sau egale cu 5 la Evaluarea Națională 2024, în creștere cu 0,1%, față de rezultatele inițiale, potrivit comunicatului de presă al Ministerului Educației. Înainte de contestații 74,4 % dintre elevi obținuseră media egală sau peste 5, cel mai slab rezultat din 2020 încoace. După contestații, 203 elevi au luat cel puțin media 5. În total, 113.911 elevi au medii egale sau mai mari de 5, după rezultatele finale la Evaluarea Națională 2024. De precizat, la Evaluarea Națională nu există o rată de promovare, învățământul fiind obligatoriu 13 ani, de la pregătitoare la clasa a XII-a.

Rezultatele finale ale Evaluării Naționale 2024 arată că 74,5% dintre elevi au luat medii egale sau peste 5, o creștere cu 0,1% față de primele rezultate.

“Pentru 14.720 de lucrări (16.476 de lucrări în anul 2023), contestațiile au schimbat nota prin creștere, iar pentru 9.646 de lucrări (7.668 de lucrări în anul 2023), notele au fost modificate prin scădere. Astfel, în urma reevaluării lucrărilor contestate, ponderea elevilor cu medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) este 74,5% (113.911 elevi), în creștere cu 0,1% (203 elevi) față de rezultatele inițiale (74,4%)”, potrivit Ministerului Educației.

Ministerul precizează faptul că în cazul a 5 lucrări, diferența a fost mai mare de 2 puncte între nota inițială și cea de la contestații din caua unor erori umane la încărcarea lucrărilor în platformă.

În cazul a 5 lucrări (patru la limba română și una la matematică) au fost identificate erori umane la încărcarea acestora, iar în etapa de contestații lucrările au fost reîncărcate și evaluate. Acestea sunt situațiile în care diferența între nota inițială și nota obținută la contestații este mai mare de 2 puncte. Menționăm că aceste diferențe nu sunt cauzate de erori în procesul de evaluare. Cele cinci rezultate nu sunt incluse în graficele ce conțin detalierea diferențelor dintre evaluarea inițială și evaluarea în urma contestațiilor”, anunță Ministerul Educației.

Potrivit comunicatului de presă, “la proba de limba și literatura română, în cazul a 77,4% (11.208) dintre lucrările reevaluate, diferența între nota inițială și nota obținută în urma reevaluării a fost sub 0,5 puncte (în plus sau în minus). Dintre acestea, pentru 814 dintre lucrări nota inițială nu a fost modificată.

119.350 de elevi (77,8%) au încheiat examenul cu note mai mari sau egale cu 5 (cinci). Dintre aceștia, 416 elevi au obținut nota 10 (+9 în raport cu prima afișare).

La matematică, în cazul a 98,1% (12.488) dintre lucrările reevaluate, diferența între nota inițială și cea obținută în urma reevaluării a fost sub 0,5 puncte (în plus sau în minus). Dintre acestea, pentru 2.438 dintre lucrări nota inițială nu a fost modificată.

105.214 elevi (68,8%) au primit note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar dintre aceștia, 1.133 au obținut note de 10 (+73 în raport cu prima afișare).

La proba de limba și literatura maternă322 de lucrări din 425 (75,8%) au diferențe mai mici de 0,5 puncte, iar 23 de lucrări au rămas cu note nemodificate”, transmite Ministerul Educației.

La Limba și literatura maternă, 8.321 de elevi (90,5%) au primit note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar 68 de candidați au obținut note de 10 (nicio modificare în raport cu prima afișare).

Statisticile oficiale arată că au fost 152.903 de absolvenți ai clasei a VIII-a prezenți, din totalul absolvenților înscriși 160.467.

Anul acesta a fost înregistrat cel mai mare număr de contestații din ultimii 10 ani la Evaluarea Națională 2024. Concret, la cele 3 materii au fost înregistrate 27.642 de contestații, cele mai multe fiind la Limba și literatura română. Conform datelor Ministerului Educației, la Limba română au fost înregistrate 14.486 de contestații, iar la Matematică 12.731. La limba și literatura maternă au fost 425 de contestații.

Calendar admitere liceu

Media de admitere, calculată pe baza rezultatelor obținute la evaluarea națională, reprezintă criteriu pentru admiterea în învățământul liceal.

Potrivit Ministerului Educației, miercuri, 10 iulie, pe site-ul admitere.edu.ro, va fi publicată ierarhia la nivel județean/al municipiului București a absolvenților claselor a VIII-a.

În prima etapă a admiterii în învățământul liceal din acest an, completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, se va derula în perioada 11 – 12 iulie și 15 – 22 iulie.

Tot în această perioadă sunt prevăzute și completarea fișelor de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a care doresc să participe la admitere în alt județ, respectiv depunerea/transmiterea fișelor, conform procedurii stabilite de Comisia națională de admitere.

Repartizarea computerizată a candidaților din seria curentă, precum și a celor din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2024  2025 va avea loc în data de 24 iulie.

Foto: © Yanlev | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
ANALIZĂ Procentul mediilor peste 5 la Evaluarea Națională 2024 este 74,4 – cel mai slab rezultat din 2020 încoace. Asta înseamnă că 39.100 de elevi sunt sub acest prag după 9 ani de școală
Exit mobile version