Ghidul operatorului din centrul de examen (Evaluare Națională 2024) conține informații despre autentificare, verificarea sălilor de examen, verificarea repartizării elevilor, repartizarea asistenților și marcarea contestațiilor, potrivit unui document consultat de Edupedu.ro. Vezi mai jos, în articol, indicațiile pentru fiecare pas.
- Amintim că Ligia Deca anunță că a „rezolvat” eroarea din platforma digitală care permitea punctaje diferite pentru grile, de la profesori diferiți: „Dacă se găsesc diferențe la itemi obiectivi, lucrarea se întoarce la profesor” – detalii aici.
Conform ghidului, „ca operator al centrului de examen, în platforma de evaluare digitalizată, gestionați:
- Înainte de examen, pregătirea centrului pentru examen:
- verificarea sălilor de examen;
- verificarea repartizării candidaților în săli;
- repartizarea asistenților care vor scana în săli;
- În timpul și imediat după examen verificarea faptului ca pentru toți candidații prezenți a fost încărcată lucrarea;
- După examen, înregistrarea contestațiilor depuse de candidații care au susținut examenul în centrul dumneavoastră.”
Ghidul operatorului din centrul de examen
Calendarul Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a 2024:
11 – 14 iunie 2024: Înscrierea la Evaluarea Națională14 iunie 2024: Încheierea cursurilor pentru elevii de clasa a VIII-a
- 25 iunie 2024 – Proba scrisă la Limba română
- 27 iunie 2024 – Proba scrisă la Matematică
- 28 iunie 2024 – Proba scrisă la Limba maternă
- 3 iulie 2024 – Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor (până la ora 14:00)
- 3 iulie (orele 16 – 19) și 4 iulie 2024 (ora 08:00 – ora 12:00) – Depunerea contestațiilor
- 4 – 9 iulie 2024 – Soluționarea contestațiilor
- 9 iulie 2024 – Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor