Eurostat: Copiii ai căror părinți au studii scăzute sunt mai expuși sărăciei. România are cea mai mare rată din Uniunea Europeană

Foto: © Lightpoet - Dreamstime.com

Copiii ai căror părinți au studii scăzute, au șanse mai mari de a trăi în sărăcie când ajung la vârsta adultă, potrivit statisticilor Eurostat. În 2019, România a înregistrat cea mai mare rată la nivelul Uniunii Europene a persoanelor expuse riscului de sărăcie, ai căror părinți aveau un nivel scăzut de educație: 37.4%.

Nivelul educațional al părinților are un impact semnificativ asupra nivelului educațional al copiilor. Acest lucru poate fi explicat prin faptul că părinții cu un nivel de educație ridicat au mai multe resurse financiare pentru a investi în educația copiilor lor, în comparație cu părinții cu un nivel scăzut de studii, conform Eurostat. În plus, persoanele cu studii superioare îi pot încuraja și sprijini pe aceștia să primească un nivel înalt de educație.

Ponderea persoanelor expuse riscului de sărăcie care aveau părinți cu un nivel scăzut de educație a fost de peste 20% în 10 state membre ale UE (Estonia, Grecia, Luxemburg, Spania, Italia, Polonia, Lituania, Letonia, Bulgaria și România), cu cea mai mare rată înregistrată în România (37,4%).

Captură foto: Eurostat

Potrivit Eurydice, organizarea sistemului național de învățământ prevede:

Captură foto: Eurostat

În 2019, rata riscului de sărăcie în UE a fost de peste două ori mai mare pentru adulții (cu vârste între 25 și 59 de ani) ai căror părinți aveau un nivel scăzut de educație (20.3%) decât pentru persoanele ai căror părinți aveau studii superioare (8.6%). Rata a fost de 12% pentru cei ai căror părinți aveau un nivel mediu de educație.

De cealaltă parte, cea mai mare rată a riscului de sărăcie în rândul persoanelor care aveau părinți cu studii superioare a fost în Austria (14,8%) și Suedia (12,7%), în timp ce cele mai scăzute rate au fost înregistrate în Cehia (2,3%) și România (3,2%).

Informații de context:

În februarie 2021, Consiliul a aprobat rezoluția privind un cadru strategic pentru cooperarea europeană în domeniul educației și formării către Spațiul european al educației și nu numai (2021-2030). Această rezoluție stabilește un nou obiectiv la nivelul UE, adică un nivel de referință pentru performanța medie europeană pentru o grupă de vârstă extinsă: ponderea tinerilor între 25 și 34 de ani cu studii superioare ar trebui să fie de cel puțin 45%, până în 2030.

Un obiectiv la nivelul UE este stabilit de către UE să reducă această rată la mai puțin de 9% până în 2030 în cadrul Rezoluției Consiliului privind un cadru strategic pentru cooperarea europeană în domeniul educației și formării către spațiul european al educației și nu numai. Această rată este denumită în mod obișnuit „părăsirea timpurie a educației și formării profesionale”.

Conform strategiei educației și formării profesionale din România 2016-2020, țintele strategice pentru anul 2020, adoptate în cadrul ET 2020 au fost următoarele:

Un singur indicator a fost aproape atins de România la capitolul educație, din cele asumate în 2010 în fața Comisiei Europene, conform Strategiei Europa 2020: ponderea tinerilor cu studii superioare în grupa de vârstă 30-34 de ani a fost de 26,4%, potrivit Eurostat, în 2020, în condițiile în care România și-a propus ca aceasta să fie de 26,7%.

Conform Monitorului educației și formării 2020, cheltuielile României pentru educație rămân printre cele mai scăzute din UE. Potrivit ultimelor date disponibile, în 2018, cheltuielile publice generale pentru educație crescuseră în termeni reali cu 6,4%, echivalentul a 3,2% din PIB.

De asemenea, rata de părăsire timpurie a școlii a scăzut, dar rămâne ridicată. Ponderea tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani, care au părăsit timpuriu școala, a înregistrat o scădere pentru cel de-al patrulea an consecutiv. Cu toate acestea, la nivelul de 15,3% în 2019, rata rămâne una dintre cele mai mari din UE, cu mult peste media UE (10,2%) și ținta României pentru anul 2020 (11,3%).

În practică, încă nu există o abordare națională integrată pentru a preveni și a combate problema structurală a părăsirii timpurii a școlii, deși au fost puse în aplicare unele măsuri.

Potrivit Comiseie Europene, pentru ca învățământul superior să rămână atractiv pe termen lung, este important să se asigure faptul că programele universitare dezvoltă competențe ale studenților care să fie pertinente pentru piața forței de muncă.

„Învățământ terțiar” este organizat în universități, academii de studii, institute, școli de studii superioare și altele asemenea, denumite în continuare instituții de învățământ superior sau universități. Misiunea învățământului superior este de a genera și de a transfera cunoaștere către societate prin:

a) formare inițială și continuă la nivel universitar, în scopul dezvoltării personale, al inserției profesionale a individului și a satisfacerii nevoii de competență a mediului socioeconomic;

b) cercetare științifică, dezvoltare, inovare și transfer tehnologic, prin creație individuală și colectivă, în domeniul științelor, al științelor inginerești, al artelor, al literelor, prin asigurarea performanțelor și dezvoltării fizice și sportive, precum și valorificarea și diseminarea rezultatelor acestora, potrivit Legii Educației Naționale 1/2011.

Citește și:
Singura țintă aproape atinsă de România pe educație: procentul tinerilor de 30-34 de ani cu studii superioare în 2020 a fost de 26,4%, potrivit Eurostat
România se numără printre țările europene cu cei mai mulți elevi care au studiat două sau mai multe limbi străine – Eurostat
România, pe ultimul loc în Europa la fondurile bugetare alocate cercetării și dezvoltării în 2020 – Eurostat

Foto: © LightpoetDreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version