Eurostat: 3% din numărul total de oameni de știință și ingineri din UE sunt în România

1.010 vizualizări
Foto: Pexels.com
Uniunea Europeană avea în 2018 un număr total de 17,2 milioane de oameni de știință și ingineri cu vârsta cuprinsă între 25 și 64 de ani, dintre care aproximativ 539.100, sau 3% din numărul total din UE, erau în România, arată datele publicate vineri de Eurostat și preluate de Agerpres.

Numărul oamenilor de știință și al inginerilor din Uniunea Europeană a crescut cu 4% între 2017 şi 2018, în timp ce în România a crescut cu 2,6%, de la 525.300 până la 539.100, arată datele Eurostat.

Eurostat precizează, referitor la distribuția oamenilor de știință şi inginerilor în UE,că pentru majoritatea statelor membre aceasta este în linie cu ponderea țărilor respective în populația Uniunii Europene. Excepție fac Marea Britanie şi Germania, care împreună sunt responsabile pentru 37% din numărul total de oameni de ştiinţă şi ingineri din UE, în timp ce ponderea lor combinată în populația UE este de 29%, notează Agerpres.

La polul opus sunt Italia și Franța – care au 16% din numărul total de oameni de ştiință şi ingineri din UE, în timp ce ponderea lor combinată în populația UE este de 25%.

Agenția de presă notează că, în cifre absolute, România are mai mulți oameni de știință şi ingineri decât Belgia, Danemarca, Austria, dar mai puțini decât Polonia, Olanda sau Suedia.

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Academia SRI – condusă de un rector numit prin împuternicire, Dragoș-Octavian Popescu, după ce Adrian Ivan a fost „eliberat din funcție” discret în iulie 2024 – Pressone.ro / Primele concursuri pentru posturi de conducere în instituție – în ianuarie, după ani în care Academia a fost „guvernată în integralitatea sa” prin împuterniciri și desemnări

Adrian Ivan, cel care a coordonat teza de doctorat plagiată a fostului ministru de Interne Lucian Bode, a fost „eliberat din funcția” de rector al Academiei SRI în vara anului…
Vezi articolul

UPDATE Prima olimpiadă de securitate cibernetică pentru elevi, „glitch-uită” de întârzierile Ministerului Educației: competiția sare peste etapa locală, în lipsa unui regulament de organizare anunțat în timp util – surse

Cu două zile înainte de etapa locală a primei olimpiade naționale de securitate cibernetică (ONSC), așa cum este programat în calendarul olimpiadelor școlare naționale 2024 de către Ministerul Educației, elevii…
Vezi articolul

Neclarități legate de bursele de merit din metodologia pentru burse școlare 2023-2024: Când 30% dintr-o clasă înseamnă 7,5 elevi, câți elevi vor lua bursa de merit? În acest procent intră și elevii cu bursă de excelență olimpică?

„Vor lua bursa de merit 30% dintre elevii unei clase sau minim 30%?”, „Când 30% dintr-o clasă înseamnă 7,5 elevi, câți elevi vor lua bursa de merit?”, „În acest procent…
Vezi articolul