Europa Liberă: Ce site-uri au primit bani de la PSD și PNL pentru promovarea mesajelor de partid în afara campaniilor electorale

Foto: © Alberto Mihai | Dreamstime.com

Site-urile antena3.ro, digi24.ro, realitateaplus.ro, rtv.ro, b1tv.ro, hotnews.ro, dcnews.ro, stiripesurse.ro, newsweek.ro au încasat bani publici de la PNL sau PSD, arată o investigație publicată de Cristian Andrei pe Europa Liberă. Plățile s-au făcut, uneori, prin intermediul unor agenții, iar contractele sunt confidențiale.

PSD și PNL au aruncat în piață peste 10 milioane de euro pentru presă și propagandă, în primele șapte luni din 2022, potrivit datelor consultate de Europa Liberă. Banii vin direct de la bugetul de stat, iar marile partide îi folosesc pentru a cumpăra articole pozitive. Conducerile ambelor formațiuni refuză, în mod oficial, să dezvăluie spre ce site-uri se duc banii publici.

Europa Liberă reface traseul banilor publici plătiți de partide către diferite site-uri pentru a-și promova imaginea. Conform datelor, sumele au crescut de la an la an, iar fenomenul devine unul periculos pentru democrație, avertizează experții consultați de Europa Liberă. Publicul nu este informat dacă citește o știre plătită de partid sau un produs jurnalistic.

În primul pas, partidele votează anual Legea bugetului de stat. Subvenția încasată de partide face parte din lege, iar ea se menține în ultimii ani la aproximativ 50 de milioane de euro. Sumele mari ajung la PSD și PNL, partidele care au cei mai mulți parlamentari și aleși locali.

Banii publici sunt apoi direcționați de partide către diferite site-uri. Conform legii, formațiunile politice nu au voie să cumpere spațiu editorial la televiziuni în afara campaniilor electorale. PNL și PSD au contracte, însă, cu site-urile televiziunilor.

Citește articolul complet pe Europa Liberă

Foto: © Alberto Mihai | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version