Trebuie să discutăm foarte mult și să încercăm să ajutăm dezvoltarea acestui concept de economie circulară, pentru că se pot face foarte multe lucruri și se pot reduce alte cheltuieli, spune eurodeputatul Marian-Jean Marinescu în cadrul campaniei Metal pentru viitor. Într-un interviu pentru Edupedu.ro, parlamentarul european a subliniat nevoia de implicare a autorităților la toate nivelurile, local, regional și central, în dezvoltarea aplicării principiilor de economie circulară pentru transformarea economiei actuale într-una a viitorului.
Marian-Jean Marinescu a vorbit și despre implicarea companiilor în crearea de sisteme de eficientizare a proceselor de colectare, selecție și refolosire a produselor astfel încât România și Uniunea Europeană să poată atinge ținta de „zero deșeuri” propusă.
Europarlamentarul subliniază nevoia de finanțare europeană mai amplă pentru companiile implicate în domeniile cheie ale economiei circulare. „O schemă de sprijin la toate marile magazine prin care să colecteze – doar pe ambalajele acestea de sticlă și din plastic cred că ar aduce beneficii foarte mari – pentru că statul trebuie să-și facă o evaluare la cât costă să strângă gunoaiele, să le depoziteze, nu mai vorbim de impactul asupra mediului”, a spus demnitarul.
- Interviul face parte din proiectul “Creator implicat – experiențe practice și viitorul economiei circulare”, organizat de Edupedu.ro, în parteneriat cu As Metal, GreenPoint Management, Linde Gaz România și agenția WebEfektiv, parte a campaniei „Metal pentru Viitor”.
- Edupedu.ro a lansat recent secțiunea dedicată – Zero Deșeuri. Prin lansarea acestei secțiuni ne dorim să a subliniem importanța tranziției către economie circulară prin educație, să vă oferim materiale despre acest subiect extrem de important pentru prezent și viitor. Vă invităm să fiți parte din acest proces eminamente educativ, implicându-i pe profesori, elevi, studenți și angajații companiilor care, la rândul lor vor transfera acest model sustenabil și în familii.
Guvernul României a adoptat în septembrie 2022 Strategia Națională privind Economia Circulară care stabilește „calea de urmat”, „prin definirea viziunii României de a crea o rută stabilă pentru prosperitatea întregii societăți printr-o creștere economică care să asigure un mediu durabil pentru generațiile viitoare”.
Viziunea românească este impulsionată de trendul european în domeniu și de inițiativele Comisie Europene transpuse în directivele din domeniu. Parlamentul European la rândul său are o serie de recomandări și rezoluții care privesc economia circulară. Planul de acțiune al UE pentru o economie circulară este completat de măsuri propuse de deputații europeni pentru a reduce deșeurile și a face produsele mai sustenabile.
Într-o rezoluție adoptată în 9 februarie 2021, Parlamentul a cerut reguli mai stricte pentru reciclare și obiective obligatorii privind utilizarea și consumul de materiale pentru 2030.
În octombrie 2022, Parlamentul a aprobat o revizuire a normelor privind poluanții organici persistenți (POP) pentru a reduce cantitatea de substanțe chimice periculoase prezente în deșeuri și în procesele de producție. Noile reguli vor introduce limite mai stricte, vor interzice anumite substanțe chimice și vor exclude materialele poluante de la reciclare.
Deputații susțin și inițiative împotriva uzurii programate a produselor prin creșterea durabilității și a posibilității de a le repara, precum și prin consolidarea drepturilor consumatorilor cum ar fi dreptul la reparare.
Aceștia subliniază ideea de informare corectă a consumatorilor cu privire la impactul asupra mediului al produselor și serviciilor pe care le cumpără și cer Comisiei să facă propuneri care să combată „dezinformarea ecologică” (așa numitul “greenwashing”).
Redăm declarațiile eurodeputatului Marian Jean Marinescu:
Cum vedeți discuția despre economia circulară în context european, în condițiile în care avem crize în desfășurare în acest moment?
Marian-Jean Marinescu, eurodeputat: „În Parlamentul European, discuția despre economia circulară este de ceva vreme. Sunt și ceva propuneri, să spunem, legislative, dar se discută despre economia circulară, mai ales două sunt cele mai importante aspecte: materiile prime, mai ales materiile rare, pământuri rare și deșeurile. Pe aceste două teme se discută cel mai mult. Eu cred că este o discuție corectă, adică trebuie să discutăm despre acest lucru, iar noi, acasă, trebuie să discutăm foarte mult și să încercăm să ajutăm dezvoltarea acestui concept de economie circulară, pentru că se pot face foarte multe lucruri și se pot reduce alte cheltuieli. Insist, finanțând diverse sisteme de recirculare a diverselor produse, există câteva, dar cred că trebuie făcut mai mult în această direcție.
Unde vedeți implicarea în acest moment? Ar trebui să se întâmple la nivelul companiilor, la nivelul societății, la nivelul administrației publice, al consumatorului?
Marian-Jean Marinescu, eurodeputat: M-am gândit și eu la acest lucru, mai ales că știți că eu sunt născut mai demult, deci am trăit și în perioada comunistă și atunci mă gândeam atuncea de ce se putea să se strângă sticlele și acuma nu se mai poate da. Deci e o întrebare, cred eu, foarte logică. În loc să le văd sparte pe toate drumurile, nu mai bine le văd eu strânse, la companii.
După aceea, dacă te duci prin supermarket-uri în alte state din Uniune, vezi cum se iau sticlele, și cele de plastic, și cele de sticlă, da, deci înseamnă că se poate. Te duci acolo, îl pui în perete, pentru sticlele de plastic îți dă un bon, te duci și-ți iei altceva, deci se poate. Aici este nivelul companiilor, cred că ar putea să facă un efort și să facă acest lucru. E clar că sunt costuri, este evident să le depozitezi, să le transporți, da, dar ar putea să facă un efort. Și celelalte două, după opinia mea, sunt la consumator – care poate să facă o selecție a deșeurilor și nu este încă organizată foarte bine această selecție – și ultimul nivel, bineînțeles, este statul care ar trebui să investească în această direcție.
În momentul acesta, cadrul legislativ, atât la nivel european cât și la nivel național, permite tot acest efort de a recircula cât mai mult produsele astfel încât să nu existe deșeuri?
Marian-Jean Marinescu, eurodeputat: Da, permite. Numai că uitându-ne exact la ce spuneați, la crize, la situația de acum, la deșeurile care se duc peste tot în apă, în oceane și așa mai departe, eu cred că trebuie să devină mai convingătoare, să spunem așa frumos.
Ar avea nevoie de stimulente sau de reguli pentru a face asta?
Marian-Jean Marinescu, eurodeputat: De niște reguli mult mai stricte și care să aibă și ceva penalizări și bineînțeles întotdeauna Uniunea, când vine cu astfel de lucruri, vine și cu stimulare. Știți cum este: bățul și cu morcovul, așa se zice în engleză, carrot and stick. Dai ceva, dar și îi arăți și bățul.
(…) Trebuie multă educație. Îmi aduc aminte anii ’90, la începutul anilor ’90 eram consilier local la Craiova și au venit niște austrieci să ia apa și să strângă deșeurile, iar în oferta lor erau cărți pentru copii, pentru școala primară. În 1993-94 cineva știa că trebuie să educi foarte mult populația. Aveau cărți din astea cu desene, pentru cei mici și încă unele pentru cei din clasele V-VIII. Au venit cu exemple. Deci educația trebuie să se întâmple cât mai devreme, cât mai targetat pentru a avea un viitor, un orizont către aceste principii.
Cum facem să educăm și antreprenorii și poate și politicienii spre zona asta, pentru că nu știu dacă avem chiar un orizont de 20-30 de ani la dispoziție ca să putem lua lucrurile doar de cei mici?
Marian-Jean Marinescu, eurodeputat: Eu aș vedea foarte simplu lucrurile: fac o evaluare, văd cine este cel mai avansat și cine are cele mai bune reguli în această privință, pur și simplu le copiezi, le adaptezi un pic la nivel național și le dau drumul, pentru că n-are rost să stau eu să mă gândesc că voi inventa din nou apa caldă, nu? Sau roata. Eu cred că se poate face foarte simplu în ziua de astăzi. (….) Este extraordinar de important să recirculi atât niște produse cât și deșeuri. Este foarte important pentru noi, pentru sănătate, pentru economie, pentru toată lumea.
Cum ar putea companiile să fie încurajate să colaboreze mai mult pentru atingerea obiectivelor de economie circulară?
Marian-Jean Marinescu, eurodeputat: Cred că, de exemplu, o schemă de sprijin la toate marile magazine prin care să colecteze, să luăm doar pe ambalajele astea de sticlă și din plastic cred că ar aduce beneficii foarte mari, pentru că statul trebuie să-și facă o evaluare – cât costă să strângă gunoaiele, să le depoziteze, nu mai vorbim de impactul asupra mediului, care e greu de calculat – ce va fi peste 20 de ani. Să ia numai aceste costuri și dacă acei bani pe care i-ar cheltui, îi oferă unei companii care face chestia asta în mod organizat, cu rezultate foarte clare… pentru oameni, pentru cetățeni ar fi un avantaj foarte, foarte mare. Deci eu cred că aceste stimulări sunt absolut necesare, mai ales dacă vorbim de fonduri europene, nici măcar nu cheltui tu, ca stat”.