Etapele pe școală și locale ale Olimpiadei de securitate cibernetică 2024, competiție desfășurată anul acesta pentru prima dată, oficial ratate de întârzierea cu care Ministerul Educației a aprobat regulamentul. Documentul a fost publicat

2.702 vizualizări
Educație media pentru liceeni: ce își propune acest proiect
Foto: © Lightfieldstudiosprod | Dreamstime.com
Regulamentul de organizare pentru Olimpiada Națională de Securitate Cibernetică (OSC) 2024, desfășurată în premieră în acest an, a fost publicat de Ministerul Educației vineri, 16 februarie, cu o zi înainte de data la care ar fi trebuit să se desfășoare etapa locală, după ce Edupedu.ro a scris că se va trece direct la etapa județeană din cauza întârzierilor instituției. La competiție pot participa elevii de liceu, iar proba practică se desfășoară pe o platformă pe care se pot pregăti înainte, prevede regulamentul.

Regulamentul specific de organizare de vineri, 16 februarie, normează doar etapele județeană, națională și de baraj, lăsând practic școlilor decizia selecției pentru etapele pe școală și locală, cea din urmă trebuind să se susțină sâmbătă, 17 februarie, potrivit calendarului oficial al olimpiadelor 2024.

Etapele de desfășurare ale Olimpiadei de Securitate Cibernetică sunt cele prevăzute prevăzute în Metodologia-cadru (n. red. începând de la etapa pe școală, locală etc.). Etapa județeană/a sectoarelor municipiului București, etapa națională şi barajele de selecție ale OSC se desfășoară conform prezentului regulament”, scrie la articolul 2 din document, care poate fi descărcat mai jos din articol, alături de instrucțiunile de organizare, programe și detalii despre platforma de susținere a competiției.

Participarea la OSC este deschisă tuturor elevilor de nivel liceal, din clasa a IX-a, a X-a, a XI-a, a XII-a, este opțională și individuală. La etapele superioare ale olimpiadei nu pot fi înscriși elevi care nu au participat la etapele anterioare. Olimpiada se organizează pe ani de studiu”, mai prevede regulamentul.

Etapa județeană va fi organizată în centre comunicate de fiecare inspectorat școlar, potrivit regulamentului:

Art. 5. (1) Comisia de organizare, evaluare și de soluționare a contestațiilor a etapei județene/a sectoarelor municipiului București va stabili centre de concurs la nivelul fiecărui județ/sector a municipiului București. În cadrul centrelor de concurs, se asigură pentru fiecare concurent acces la un calculator conectat la internet, pe care sunt instalate și configurate aplicațiile software necesare pentru desfășurarea probei de concurs, conform Anexei 1 la prezentul regulament. Comisia de organizare, evaluare și de soluționare a contestațiilor a acestei etape poate aproba utilizarea de către concurenți a laptopului personal, la cererea acestora, fără a avea obligația de a-i instala pe acesta software-urile necesare.

(2) Supravegherea concurenților în centrele de concurs va fi realizată de minimum doi profesori pentru fiecare laborator/sală de concurs, conform prevederilor Metodologiei-cadru. Profesorul supraveghetor într-o anumită sală nu poate fi rudă sau afin până la gradul al III-lea inclusiv, cu niciun concurent din această sală și, de asemenea, nu poate fi profesor la clasă sau profesor pregătitor al niciunuia dintre concurenții din această sală.

(3) Activitatea din fiecare sală de concurs va fi monitorizată audio-video prin una sau mai multe filmări ambientale, care să permită urmărirea activității tuturor concurenților din sala sau laboratorul respectiv. Filmarea ambientală trebuie să fie audio-video și trebuie să surprindă toți concurenții din sală, precum și profesorii supraveghetori.

(4) Pentru fiecare sală va fi realizată oglinda sălii de concurs, care va conţine o ilustrare a amplasării calculatoarelor în sală, cu specificarea, pentru fiecare calculator, a următoarelor date pentru concurentul repartizat la calculatorul respectiv: nume, prenume, clasă, prezent/absent”, scrie în document.

Structura subiectelor și calificarea elevilor

Elevii vor susține probele pe calculatoare, pe o platformă dezvoltată cu ajutorul Directoratului Național pentru Securitate Cibernetică, cyberedu.ro. Proba practică la etapa județeană va dura cinci ore, prevede documentul de organizare.

Comisia Centrală a olimpiadei va „comunica din timp paginile unde fiecare candidat trebuie să fie înscris. Este încurajată înscrierea elevilor din timp pe platformă și rezolvarea exercițiilor din Arhiva Educațională pentru familiarizarea cu aceste tipuri de exerciții. Mai multe detalii sunt disponibile în secțiunea „Întrebări comune” (n. red. din regulament). Înainte de fiecare etapă, pe pagina concursului vor fi comunicate resurse și materiale suplimentare pentru a ghida participanții și a oferi acces la infrastructura de competiție”, potrivit sursei citate.

Concurenții au acces la propriul punctaj în timp real, pe tot parcursul fiecărei probe, pe platforma oficială a olimpiadei. Ierarhia se va stabili pe clase, în ordinea descrescătoare a punctajelor obținute de fiecare concurent, iar clasamentul rezultat în urma desfășurării etapei va fi comunicat și publicat pe site-ul osc.rocsc.ro, conform regulamentului.

Pentru etapa națională a olimpiadei se atribuie câte un loc pentru fiecare an de studiu fiecărui inspectorat școlar județean (IȘJ) și pentru fiecare sector al Inspectoratului Școlar al Municipiului București. Două din condițiile pentru calificarea la etapa națională sunt obținerea unui punctaj de minim 40 la sută din punctajul total și clasarea pe primul loc în cadrul fiecărui județ, cu respectarea condiției punctajului, mai prevede regulamentul.

Art. 6. (1) Subiectele pentru etapa județeană/a sectoarelor municipiului București a OSC sunt unice la nivel național, fiind elaborate de grupul de lucru al Comisiei Centrale a Olimpiadei de Securitate Cibernetică (CCOSC), formată din reprezentanți ai Directoratului Național de Securitate Cibernetica, Centrul Național Cyberint din cadrul Serviciului Român de Informații, Asociația Națională pentru Securitatea Sistemelor Informatice – ANSSI, precum și de profesori și alți experți din partea partenerilor din mediul privat. Subiectele de la fiecare probă vor consta în itemi teoretici și practici corespunzători tematicii etapei, conform „Programei pentru Olimpiada de Securitate Cibernetica (OSC)”.

(2) Etapa județeană:

a) Constă într-o probă de concurs, ce conține aspecte teoretice și aplicații practice de tip Jeopardy, care se desfășoară în același timp, cu o durată totală de 6 ore.

b) Proba de concurs se va susține online.

c) Proba teoretică deține un procent de 20% din notă.

d) Pentru proba teoretică se alocă un timp de o oră, după care se acordă concurenților o pauză de maximum 30 de minute.

e) Pentru proba practică se alocă un timp de 5 ore.

f) Având în vedere specificul probei se permite ca elevii care necesită timp de mobilitate să poată să beneficia de el.

g) Subiectele vor conține exerciții de tip grilă cu unul sau mai multe răspunsuri corecte, precum și exerciții în care participanții încearcă să găsească șiruri de text, numite „steaguri” sau „flags”, care sunt ascunse în secret în programe, fișiere sau aplicații vulnerabile. Prin utilizarea unor tehnici specifice din domeniul securității cibernetice, un participant va recupera steagurile și le va valida pe platforma olimpiadei pentru a primi punctele pentru fiecare probă.

(3) Etapa națională și selecția lotului lărgit

a) Se desfășoară în format fizic, într-o unitate de învățământ/instituție ce poate asigura baza logistică. La etapa națională va fi susținută o singură probă de concurs, care va cuprinde itemi ce vizează aspecte teoretice și aplicații practice de tip Jeopardy cu durata similară probei de la etapa județeană. Având în vedere specificul probei se permite ca elevii care necesită timp de mobilitate să poată beneficia de el. Nu este obligatoriu ca elevul să stea tot acest timp la calculator.

b) Selecția pentru lotul lărgit va fi susținută în cea de a doua zi de concurs și constă într-o probă de aplicații practice cu un grad mai mare de dificultate mai mare, ce cuprinde: o probă practică de tip Attack & Defence.

c) La proba de baraj pot participa primii 30 de concurenți cu punctajul cel mai mare, în ordinea descrescătoare a punctajelor obținute la etapa națională, indiferent de clasa la care au participat.

d) În lotul lărgit al olimpiadei se vor califica primii 15 concurenți, care au obținut cele mai mari punctaje, în ordine descrescătoare”.

FOTO DOCUMENT Programa de concurs

DOCUMENT DESCARCĂ Regulamentul ONSC 2024:

Regulamentul specific de organizare a Olimpiadei de Securitate Cibernetică 2024 a fost publicat de Ministerul Educației după ce Edupedu.ro a scris de joi, 15 februarie, că prima olimpiadă de priofil pentru elevi este „glitch-uită” de întârzierile Ministerului Educației: competiția sare peste etapa locală, în lipsa unui regulament de organizare anunțat în timp util.

Foto: © Lightfieldstudiosprod | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Prima olimpiadă de securitate cibernetică pentru elevi, „glitch-uită” de întârzierile Ministerului Educației: competiția sare peste etapa locală, în lipsa unui regulament de organizare anunțat în timp util – surse
SURSE Modificări la structura subiectelor de la olimpiada de franceză 2024, transmise de Ministerul Educației direct profesorilor organizatori din județe. Exercițiile de gramatică, de o treime din punctaj, sunt înlocuite cu un singur item de tip „completează spațiile goale”, cu variante de răspuns
Aproape 20 modificări la calendarul olimpiadelor școlare 2024, făcute de Ministerul Educației: etapa județeană de Fizică a fost devansată cu o săptămână, faza națională la Limba română a fost mutată

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Educației a trimis corpul de control la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, după o sesizare care acuză posibile nereguli și abuzuri ale rectorului Lucian Georgescu și ale actualei conduceri

Conducerea Universității “Dunărea de Jos” din Galați este acuzată că ar fi format “un grup infracțional organizat” într-o sesizare anonimă trimisă, cu câteva săptămâni în urmă, mai multor instituții ale…
Vezi articolul

Elena Lasconi, USR: Am depus solicitare în Parlament pentru o comisie de anchetă privind intervenția ministrului Deca în subiectele de la BAC / Dacă vrei să iei BAC-ul, dă examen în an electoral! – asta pare să fie rețeta

Președintele USR Elena Lasconi anunță că partidul pe care-l conduce a făcut solicitare în Parlament pentru a ancheta imixtiunea politică în examenul de Bacalaureat. „Colegii mei din Parlament au depus…
Vezi articolul

Material susținut de ROMANIA TECH NATION

Robo Hackathon pentru copiii de gimnaziu, organizat de coordonatorul Festivalului de Film și Istorii Râșnov. Mihai Dragomir: Ne dorim să găsim copii talentați cu care să pornim un club de robotică, alături de companii care folosesc roboți industriali

Orașul Râșnov este unul dintre cele mai clare exemple ale efectelor pe care investiția în școală, grădiniță și creșă le are asupra dezvoltării locale. În iunie va găzdui primul concurs…
Vezi articolul