Etapa specială a Evaluării Naționale 2021, organizată pentru elevii afectați de pandemie, a continuat astăzi, 6 iulie, cu proba scrisă la Limba și literatura română, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. 60 de candidați s-au înscris pentru a participa la examen.
Acestă etapa specială vizează absolvenții învățământului gimnazial care, în contextul măsurilor stabilite privind combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, au fost în izolare/carantină sau care, din alte motive justificate cu certificat medical, nu au putut finaliza/participa la probele de examen pot susține aceste probe în etapa specială, potrivit Ordinului de ministru 3.744 din 28.04.2021.
Candidaţii care au participat la una sau mai multe probe de examen desfăşurate în perioada 22-25 iunie, dar nu au putut finaliza examenul, beneficiază de recunoaşterea acestor probe.
Elevii din partea minorităţilor naţionale vor susţine mâine proba la Limba maternă.
Rezultatele inițiale vor fi afișate pe 9 iulie. Tot atunci se pot depune și contestațiile. Rezultatele finale vor fi publicate pe 12 iulie.
Foto: © Oliver Sved | Dreamstime.com
Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.