Este un abuz dacă școala cere părintelui deschiderea unui cont la o anumită bancă pentru a primi banii de burse. Astfel de cazuri trebuie semnalate Ministerului Educației – secretarul de stat Florian Lixandru

64.611 vizualizări
Foto: Captură video – TVR Info
“Din punctul meu de vedere este un abuz dacă școala cere părinților sau elevilor majori să își deschidă un cont la o anumită bancă pentru a vira banii pentru bursele elevilor”, spune secretarul de stat în Ministerul Educației, Florian Lixandru, la TVR Info, miercuri seara. El a cerut părinților să semnaleze Ministerului situațiile unde se întâmplă astfel de cazuri, “și acolo unde vom avea astfel de semnale, vom lua legătura fie cu inspectoratele școlare de la nivelul județului respectiv sau direct cu unitatea de învățământ”, potrivit secretarului de stat în Ministerul Educației, Florian Lixandru.
  • Sesizările pot fi trimise pe adresa de e-mail: cabinet.sslif@edu.gov.ro

Școlile nu trebuie să le ceară părinților sau elevilor majori să își deschidă un cont la o anumită bancă pentru a putea vira banii pentru bursele elevilor. Astfel de cazuri au fost semnalate de părinți și redacției Edupedu.ro.

“Da, într-adevăr, este mai comod pentru contabilitate a unității de învățământ să vireze banii de burse la aceeași bancă pentru au convenții încheiate cu băncile pentru salarii, de exemplu. Dar, a solicita un cont bancar la o anumită bancă mi se pare un abuz din partea conducerii de învățământ. Din punctul meu de vedere este un abuz și acest lucru ar trebui să fie semnalat, să ni se aducă la cunoștință și acolo unde vom avea astfel de semnale, așa cum am procedat și până acum, vom lua legătura fie cu inspectoratele școlare de la nivelul județului respectiv sau direct cu unitatea de învățământ (…) Nici salariaților nu le pot impune să-și deschidă cont bancar la o singură bancă”, spune secretarul de stat în Ministerul Educației, Florian Lixandru.

Redăm declarația integrală a secretarului de stat la TVR Info pe acest subiect

“Metodologia nu prevede nimic în ceea ce privește modalitatea de plată a burselor. Bursele se plătesc fie cash, fie prin virament bancar. Dacă vorbim de elevi minori, clar, bursa trebuie să se plătească într-un cont al părintelui, nicidecum al elevului, pentru că nici nu știu dacă băncile deschid contul pe numele elevilor minori cel puțin sub 16 ani. Nu cred că pot deschide un cont bancar între 16 și 18 ani, din câte știu, sunt bănci care deschid conturi, dar pentru elevii minori, în mod normal, bursa trebuie să se plătească în contul părintelui. Și atunci este suficient un cont bancar al părintelui, care se comunică la secretariatul unității de învățământ și în care se va efectua plata. A solicita un cont bancar la o anumită bancă mi se pare un abuz din partea conducerii de învățământ.

Da, într-adevăr, este mai comod pentru contabilitate a unității de învățământ să vireze banii de burse la aceeași bancă pentru au convenții încheiate cu băncile pentru salarii, de exemplu. Și la salariați la fel, dar nici salariaților nu le pot impune să-și deschidă cont bancar la o singură bancă. Poți avea într-o unitate de învățământ salariați cu contul deschise la trei-patru bănci. Angajatorul este obligat să vireze salariul angajatului în contul pe care acesta îl comunică. Același lucru se întâmplă și cu bursele. Nu pot obliga părintele să-și deschidă cont la banca x sau la banca y. Părintele, dacă dorește să încaseze bursă bursa prin virament bancar, atunci este obligat să-ți comunice un cont la o bancă. Dacă nu, plata se va face cash. Dar în condițiile în care discutăm de eficientizare a relațiilor de plată în numerar, reducerea riscului pentru că aduce banii de la trezorerie în bancă, presupune, comportă un anumit risc pentru persoana care transportă bani. Tendința aceasta de a renunța pe cât posibil la cash și atunci ne adaptăm aceste cerințe și mergem pe varianta de virament bancar, dar nu pot impune părintelui deschiderea unui cont la o anumită bancă. Fiecare părinte practic comunică un cont la o bancă acolo unde dorești, acolo unde are contul deschis.

Din punctul meu de vedere este un abuz și acest lucru ar trebui să fie semnalat, să ni se aducă la cunoștință și acolo unde vom avea astfel de semnale, așa cum am procedat și până acum, vom lua legătura fie cu inspectoratele școlare de la nivelul județului respectiv sau direct cu unitatea de învățământ, pentru că au fost situații în care am sunat personal de la cabinet. Unde am primit sesizare că se întâmplă anumite lucruri, se verifică dacă într-adevăr se întâmplă așa, sau nu se întâmplă. Deci, din punctul meu de vedere, ceea ce spuneți dumneavoastră ar fi un abuz și nu este normal să se întâmple acest lucru”.


52 comments
  1. Buna ziua!
    Baiatul meu este clasa aXa la un liceu din Bucuresti, doua luni a incasat bursa monoparentala cash. De luna aceasta bursele din liceu vor fi virate in conturile parintilor. Intrebare: este legal sa se ceara CNP-ul parintelui? Am furnizat extras bancar. Stiu ca furnizarea CNP-ului este confidentiala cf GDPR-ului iar plata se poate face in orice in orice IBAN.
    Multumesc!

  2. Este lipsa de respect față de copiii de clasa a 9 _a. Un copil care a intrat intr o clasă buna, unde concurenta a fost mare, sa nu ia bursa cu media 8,82, iar alții din alte clase cu medii f mici să se încadreze în procentul de 30%. Este prima din clasa sub linia acelui procent. Foarte dezamăgită este. deși media clasei a 8 o avantaja, acum cu acest procent este strigător la cer, cum au calculat.

  3. Bună ziua,noi am fost obligați la depunerea dosarului sa deschidem cont pentru copil la o anumita banca agreeata de liceu.Explicatia a fost ca nu se pot primi burse sau deconturi transport pe alt card,chiar daca copilul are deja dinainte de a implini 14 ani ,2 carduri la alte banci.Asa consider si eu ca este abuz.

  4. copilul meu are cont deschis la banca pt.bursă din clasa a lX ,anul acesta fiind în clasa a Xl și nu este nici o problemă ,nu știu de ce se face atâta tam-tam

    1. Pentru ca copilul dumneavoastră este minor, el nu are discernământ la cheltuirea banilor. Dacă mâine ii intra bursa dimineața, apoi după-masa își face de cap ca are bani in cont, apoi dimineața nu merge la școala ca … sa distrat foarte mult. A doua zi merge la școala și nu are rechizite școlare , PSI el nu știe cum trebuie gestionat banul. Cine este tras la raspunderere pentru absenta și lipsa rechizite școlare? Tu ca și părinte sau tutor. Atunci cum pot sa răspund eu in fata legii când școala da bani direct copilului minor? Minorul dumneavoastră are cod IBAN? Deci oricine ii pote transfera bani in cont fără sa gestionați ca și părinte treaba asta? Dacă da, feriți-vă de cei rai care pot accesa contabilitatea copilului dumneavoastră! Seara liniștita va doresc!

    2. buna seara! Este sau nu un abuz ca un copil sa nu primeasca bursa sociala monoparentala, fara a se tine cont de venituri, cfm noii Metodologii, daca parintele cu care acesta locuieste, este divortat de parintele minorului, dar acesta s-a recasatorit? Ce obligatii de intretinere a minorului, are sotul din a doua casatorie a mamei sale? Minorul primeste pensie de intretinere din partea tatalui sau, de care mama este divortata. Este evident ca sotul actual al mamei, nu este parintele copilului ei si nu are nici un drept sau obligatie de crestere asupra copilului ei. Minorul provine sau nu dintr- o familie monoparentala? Familia este formata din: sot, sotie si copiii lor, dar este Familie monoparentala daca minorul locuieste cu sotul mamei din a doua casatorie si mama sa? in fata cui raspunde comisia de burse a scolii unde frecventeaza copilul?

  5. Dar să se acorde burse de merit unor elevi cu media de admitere 5 sau chiar 4, la o clasă de profesională vi se pare normal ? Unde este meritul ?Oare asta nu e discriminare față de elevii care au medii de 9 si ceva ,dar din păcate nu se încadrează în procentul acela de 30 %.Văd că se încurajează prostia , în loc să-i recompensam pe copiii buni ,care muncesc .

    1. Și eu am avut o problemă în această direcție. Am copil în clasa a -XI-, cu CES, banii pe ces, se virează în contul meu, dar pentru bursa copilului mi s-a cerut cont separat la aceiași bancă.

  6. normal nu ar trebui impus nici să își deschidă cont în vreo bancă pt că poate primi banii și la casieria școlii,chiar daca s-ar întâmpla o dată la jumătate de an

  7. Dar faptul că eu sunt mamă singură și băiatul meu a terminat clasa a 5 a cu media 9,25 dar nu face parte din primii 30% din clasă și nu poate beneficia de acea bursă de 450 de lei(de merit)nu vi se pare abuz?!?
    Și sunt foarte multi copii în aceeași situație.
    Vi se pare corect?!?

    1. Doamnă dragă, eu am fost premiant clasa I – XII și olimpic, și n-am primit niciun fel de bursă(înainte de ’90). Acum, faptul că se dau aceste burse de merit creează mai multe discuții decât dacă nu s-ar fi dat deloc. Mai bine nu s-ar mai acorda nicio bursă de merit(doar olimpicilor, ca bursă de excelență), pt că, pe de-o parte, elevii trebuie să învețe pt viitorul lor și nu pt bursă, și, pe de altă parte, știm cu toții cum se dau notele…(10 pe linie în gimnaziu și rezultate f slabe la evaluarea națională, 10 pe linie la liceu și f proaste la bac). Cum e posibil ca într-o clasă de 25 elevi ultima medie să fie mai mare de 9? Unde sunt toate aceste genii? Să se elimine bursele de merit(că numai de merit nu sunt…) și, cu banii aceștia, creșterea burselor sociale, pt copii care chiar n-au posibilități financiare pt a urma o scoală. Un copil nu trebuie stimulat cu bani pt a avea rezultate f bune! Dar, din cauza sărăciei, multe familii nu-și permit luxul de a trimite copiii la școală. Aici trebuie intervenit cu stimulente financiare din partea statului.

      1. Bună ziua. Am un caz concret de elevă care este obligată de liceu să-și deschidă un cont bancar pentru a primi bursa. Este clar un abuz, atâta vreme cât nu este obligatoriu acest lucru.
        Mă puteți ajuta să redactez o cerere către director în care să invoc articolele de lege care prevăd acordarea bursei prin 2 modalități: cash sau card?

    2. Nu vi se pare că este abuz și faptul că un copil cu media 9,47 nu se încadrează la bursa de merit?diferențele între elevi se vad de la voi..

  8. Conform art. 166(2) din Codul Muncii, “plata salariului SE POATE efectua prin virament într-un cont bancar”. Deci nu-i obligatoriu pe card. La fel și cu bursele elevilor, și cu orice alte drepturi bănești pt orice persoană. Beneficiarul alege modalitatea de plată(cash sau virament bancar). Nimeni nu poate fi obligat să-și deschidă un cont bancar pt a încasa niște drepturi bănești, cu atât mai puțin la o anumită bancă! Dacă eu, ca director la o firmă privată, oblig un angajat să-și deschidă cont la o anumită bancă pt a încasa drepturile salariale, pot fi acuzat de abuz în serviciu. Faptul că anumite instituții de învățământ comit acest abuz nu poate fi justificat prin volumul mare de muncă al celor care răspund de plata burselor. Asta e treaba dumnealor și pt asta sunt plătiți. Că n-am casier, că n-am mașină de serviciu și pază pt deplasare la trezorerie…; n-am sesizat aceste cereri pe parcursul ultimelor greve din învățământ.

  9. Buna ziua și la noi o cerut să deschid cont pe numele băiatul meu minor și cardul este pe numele mamei sale și iara este o prostie să ceară școală sa verifice veniturile pentru burse medicala eu nu sunt de acord să ceară așa ceva sa verifice veniturile părinții daca are dreptul copilului la câte trebuie la școală și sunt și scumpe

  10. Singura soluție este să angajeze persoane pentru a asigura aceste viramente lunare în bănci… Nu este timpul necesar pentru ca un singur contabil să asigure aceste lucruri, mai ales când numărul burselor sunt de ordinul sutelor… .. Deja sarcinile pe care le au contabilii sunt prea multe… Mult prea multe!

  11. Un secretar de stat ….care nu are niciun habar de realitatea din unitatile de invatamant. O unitate de invatamant nu are buget pe baza caruia sa-si permita plata comisioanelor bancare la mai multe banci. Apoi, cand ai sute de conturi, la diverse banci, este o munca imensa sa faci o centralizare a lor- sa le incluzi in ordine de plata – sa trimiti ordinul la trezorerie – sa actualizezi sumele lunar (pentru ca bursele de merit se platesc in functie de numarul de zile de scolarizare)- cu ce personal faci toate acestea? Aveti impresia ca singurul contabil din unitate nu mai are si alte sarcini de facut?

    1. Mi se pare corect ceea ce a-ți spus, dar dacă eu că și părinte deja am un cont bancar deschis pe numele copilului ( sau al meu) la alta banca decât la cea recomandată de școală, ce facem? Renunțăm la acel cont pe care îl avem deschis de peste 10 ani și la care avem niște beneficii in favoarea școli? Nu mi se pare normal! Da , daca nu am un cont bancar deja deschis, mi se pare normal să urmez recomandarea școlii, altfel mi se pare toate deplasat. Până și la locul de muncă se întreabă cu ce banca lucram , nu se impune o anumită bancă.

  12. Să lecturăm împreună, stimate domn politician(ist): Legea învățământului preuniversitar, Art. 106. — Bla-bla…(1) În calitate de membri ai comunității școlare, beneficiarii primari ai învățământului preuniversitar au următoarele drepturi:… m) dreptul de a primi burse și alte forme de sprijin prevăzute de legislația în vigoare.
    Așadar, ELEVII au dreptul la bursă, nu mami, nu tati (știm, din păcate micuțul nu votează, așa că vă înțelegem frământarea ~sinceră~ în direcția iban-ului părintesc).
    Să ne imaginăm împreună: școala virează bursa în contul lui mami/tati, peste câteva luni părinții divorțează. Ah, poate că ar fi fost mai înțelept să nu implicăm școlile în probleme…civile, lăsându-i pe părinți să-și vadă singuri de viață și să decidă ei (nu școala) cum pun la partaj bursa micuțului.
    Să căutăm împreună pe Google: card copii – rezultate: STUPOARE ȘI ABUZ: toate băncile au în ofertă carduri pentru copii, începând cu vârsta de 10 ani (unii, mai hapsâni, oferă chiar de la vârsta de 6 ani)
    Domnule, nu mai scărpinați părinții în creștet, lăsați-ii că știu ce au de făcut; reglementați sistemul, astfel încât să funcționeze, nu (numai) pentru a vă crea imagine (proastă, de data asta). Opinia mea!

  13. asta nu stie pe ce lume traieste. scoala lucreaza cu o singura banca. noua ni s-a transmis ca toti copiii din scoala la aceeasi banca. si in judet intr-adevar fiecare scoala cu banca ei.

  14. Dar ce ziceți de situatia in care in data de 15 a lunii trebuie facute platipt burse in aproximativ 200 de conturi bancare , inclusiv in conturi colectoare,de catre contabilul “comod” si operate de un funcționar si mai “comod” din trezorerie, doar pt o singura unitate? A doua zi contabilul comod , dupa face un borderou cu toate date ( cont, nume, cnp, suma) alimenteaza si conturile beneficiarilor. E întradevăr o comoditate. In loc sa completezi o suma pe un cec, trebuie sa faci toate cele de mai sus.

  15. În scoli nu exista post de casier, se face munca voluntară .
    Sunt scoli unde contabilul are jumătate de norma , post unic și au câte 120 de beneficiari de burse care au conturi aproape la toate bancile .

    1. Ce casier? Noi, profesorii centralizam dosarele, clasificam cei 30 la suta si facem situatia, noi impartim bursele in orele de curs. Secretara numai de asta nu are timp, ne da cu dosarele in cap daca i le ducem …

    2. Toate băncile oferă astăzi internet banking cu încărcare de fișiere pentru plăți multiple. Completezi o singură dată fișierul, apoi, lună de lună, faci 120 de plăți în cinci minute, chiar dacă ai beneficiari la toate băncile din România.

  16. Dacă bursa se virează în contul deschis la o bancă cu care școala nu are convenție, aceasta va fi comisionată corespunzător. Banca își va lua dreptul de șmecher. Probabil așa trebuie. Nu domnule Lixandru?

    1. Dacă directorul școlii ar fi isteț, ar deschide cont la una dintre băncile care oferă „pachete” sau „abonamente” de servicii cu valoare fixă indiferent de numărul de operațiuni, precum și aplicație de internet banking cu încărcare de fișiere pentru ordine de plată multiple. Dacă…

      1. Corect! Doar ca un prost de contabil va avea 10 parole si dispozitive pt a alimenta conturile individuale. Nu bancile fac acest lucru. Toate alimentarile se fac in aceeasi zi pe țara, astfel ca banii intra si la ora 17.00.

    2. Acest domn Lixandru habar nu are cum funcționează serviciul secretariat și contabilitate intr-o scoala și ce volum de munca au aceste servicii!!! Au transformat scoala într-o serie de organisme care sa faca munca altora precum este si Serviciu social !!! Numai de scoala nu avem timp!!!!

  17. Majoritatea școlilor NU mai au casier angajat așa că de multe ori bibliotecarul sau femeia de serviciu ridică banii în numerar de la trezorerie, riscul de transport și manevrat este ridicat. Persoanele respective NU sunt recompensate pentru această muncă. Este firesc?

    1. Asa este. Un profesor sau o persoana desemnata se ocupa. Nici gand de casier. Niciodata nu am avut asa ceva.Mergea o colega educatoare cu autobuzul in oras(scoala noastra e la sat) si spunea ca avea asa o frica, toata lumea stia ca e plecats dupa banii de burse. Va dati seama, sa duci si manipulezi atatia bani cu autobuzul(toti circulam cu autobuzul la naveta nu are decat directorul masina).

  18. mai nou vedem că se poarta asmuțirea părintelui împotriva profesorului ..bravo,așa se face un învățământ de calitate…și bravo,așa vor fi primele două luni din anul scolar: cu profesori care aduna hârtii și calculează burse,in loc să facă ore…

  19. Ideal ar fi ca Ministerul să vină cu o soluție concretă, realistă pentru rezolvarea problemei, nu cu opinii personale. ……eventual o metodologie care să ușureze munca directorilor, nu să incurajeze reclamațiile! E usor să vorbești din afară, fără să cunoști realitatea din școli. Pentru colegiile mari cu peste 1500 de elevi, in care sunt 400-500 de busieri este o muncă titanică pentru contabilitate să facă operațiunile bancare la mai multe bănci pentru câteva sute de elevi pentru a intra banii in data de 15. De asemenea, plata burselor cash tot in data de 15 ar trebui făcută în afara orelor de școală (nu este normal ca elevii să piardă orele pentru a sta la coadă la burse!).Trebuie subliniat faptul că in aceste condiții casierul ar trebui să stea mult peste program pentru a plăti bursele cash ( pentru că nu toți părinții vor să-si facă un card). Cum vor fi plătiți pentru orele suplimentare contabilul si casierul? Poate că ar fi bine să fie intrebat și ITM-ul! Până una, alta, domnul Lixandru ar trebui să stea de vorbă cu directorii, să afle cu ce probleme se confruntă in această situație, să vină cu soluții și apoi să acuze de abuz pe cei care încearcă să găsească o soluție eficientă pentru ca elevii să-și primească bursele la timp. De asemenea, domnul Lixandru ar trebui să știe că în multe școli personalul este supranormat și nu mai face față muncii suplimentare.

    1. Munca acesta “titanică” despre care vorbiți este absolut aceeași indiferent la câte bănci sunt deschise conturile elevilor. La începutul anului școlar se face un fișier de plăți în care sunt trecute toate conturile, după care lunar se refolosește același fișier, modificând doar sumele, dacă este cazul. Nu mai răspândiți informații false, nu există nici un efort suplimentar pentru contabilitate, efortul suplimentar este doar la părinții puși pe drumuri să deschidă conturi la băncile la care doresc școlile…

  20. Ar fi fost mult mai util sa se comunice niște norme clare de aplicare care sa conțină explicit modalitățile de plata. Declarațiile ulterioare nu ajuta școlile cu contabilii și secretarii și deja copleșiți de munca si îngropați în hârtii. Aceștia nu sunt oameni, nu au drepturi?

  21. Cash? Exemplu concret: o şcoalã de peste 700 de copii, beneficiari aprox 100 de elevi. Nu existã post de casier, cine va scoate zeci de mii de lei și va avea grijă de ei. Nici n-ai voie sã-l ți în instituție peste 3 zile.

    1. Astazi am vazut cum un coleg diriginte nu apucase nici sa manance, diabetic fiind, spunandu-mi ca de zor calculeaza procentaje, face liste cu bursierii, intocmeste statistici. Toate pauzele numai asta l-am vazut ca face. Acum cateva zile aduna dosare cu acte pentru nu stiu care alte burse. Cand nu este disponibila persoana cu bursele(tot o colega benevol), dirigintii impart bursele( de multe ori nu sunt elevii, ca mai lipsesc si se tot perinda parinti prin pauze sau deranjeaza ora ca sa ia de la diriginte bursa). Ce pot sa spun este ca eu nu sunt diriginte, dar ma bucur ca situatia asa a fost, pentru ca nu sunt genul zelos de executant de partid, asa ca sigur m-as fi revoltat si probabil ca bine nu mi-ar fi fost( directorul pus politic nu ma are la inima, ca nu stau niciodata ghiocel in fata lui: O SLUGA NU SE INCHINA UNEI ALTE SLUGI)

  22. Toate bancile deschid conturi pe numele minorului cu parintele imputernicit. Cultura generala 0. Bine ca la comentarii se pricepe domnul.

    1. Dacă tot asa se pricepe și la specialitatea lui, contabilitatea…. dar ii merge cu datul din gura cu Ciolacu la ciolan ….

    2. Și eu am fost înștiintata sa fac cont pe numele copilului la o anumita banca cu care lucrează scoala.I-am făcut cont junior de pe contul meu actual,dar ca titular sunt trecuta eu.Vreau sa vad dacă o sa am probleme.

      1. Nimeni nu este obligat sa faca cont la o anumita banca, asa cum nici scoala nu este obligata sa faca plata burselor prin virament la banca . Ar trebui sa fie intelegere din partea parintilor si elevilor pentru ca plata acestor drepturi sa nu afecteze nici o activitate si sa nu ne mai simtim obligati, pentru ca nu avem doar drepturi , ci si obligatii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Luni nu merg la școală copiii din cele 6.600 de clase în care sunt cazuri de infectare, anunță ministrul Educației: Toți ceilalți, inclusiv cei din cele 201 de localități în care rata a depășit 6 la mie, merg la școală luni / Regula este, la o școala cu 10 clase, de exemplu, în momentul în care 5 clase au intrat în online, întreaga școală va intra în online pentru o perioadă de 14 zile

“Toți ceilalți, inclusiv cei din cele 201 de localități în care rata a depășit 6 la mie, merg la școală luni”, a declarat ministrul Sorin Cîmpeanu la B1TV. Decizia vine…
Vezi articolul

DOCUMENT Diplomele de BAC 2023 pot fi eliberate mai repede în acest an, chiar înainte de afișarea rezultatelor finale, dar doar pentru elevii care nu depun contestații / Peste 49.000 de contestații au fost depuse anul trecut

Diplomele de Bacalaureat 2023 vor fi eliberate de școli înainte de afișarea rezultatelor finale, pentru absolvenții de liceu care nu depun contestații, potrivit unei informări trimite de Ministerul Educației către…
Vezi articolul