„Este foarte grea povara familiilor cu copii care consuma droguri. Nu vor să se afle că ar avea o problemă și de aceea primul consult medical este amânat. În ultimul timp, totuși, se observă o mai mare deschidere și această stigmatizare legată de faptul că un om ajunge la psihiatrie și practic este un om pierdut pentru comunitate începe să se atenueze”, a declarat medicul psihiatru Eduard Moţoescu, directorul medical al Spitalului Clinic de Psihiatrie “Al. Obregia” din București la Medika Tv.
„În ceea ce privește consumul substanțelor psihoactive, procentele în sine nu variază semnificativ, dar ceea ce este îngrijorător, într-adevăr, este vârsta din ce în ce mai scăzută”, a spus Eduard Moţoescu.
„Este evident că cei care au aceste substanțe au foarte puține scrupule, atunci când încearcă să le dea acestor tineri care nu au o personalitate bine structurată să poată să spună nu acestor substanțe în deplină cunoștință de cauză. Acești tineri sunt ușor de manevrat de aceste persoane versate în arta acestor tranzacții și ca atare se întâmplă acest fenomen”, a adăugat Eduard Moţoescu.
Declarațiile legate de educația și prevenirea privind sănătatea mintală
Rep.: Care este complianța, deschiderea și din partea familiei care are un astfel de copil cu probleme, consumator de droguri în a primi tratamentul și ajutorul de care are nevoie? Ce ați sesizat?
Eduard Moţoescu: Este foarte grea povara familiilor cu astfel de copii, lucru care, probabil, îi face pe aceștia un pic mai ermetici, nu vor să se afle că copilul lor ar avea o problemă și de aceea primul consult medical este amânat.
În ultimul timp, totuși, se observă o mai mare deschidere și această stigmatizare legată de faptul că un om ajunge la psihiatrie și practic este un om pierdut pentru comunitate începe să se atenueze și să pălească, ceea ce nu poate să fie decât un lucru foarte bun.
Depinde și de nivelul de educație al familiei respective, sunt oameni care conștientizează rapid că este vorba de ceva care trebuie îndreptat și evident, cu cât te adresezi mai repede unui specialist, cu atât șansele ca aceste lucruri să intre în aria normalității sunt mai mari. În marile orașe această stigmatizare începe să pălească și oamenii se îndreaptă mai rapid către specialiști.
A fost o perioadă în care acești specialiști plecau în străinătate. Lucrurile au început să se schimbe, din fericire, specialiștii noștri rămân, dar se pare că în continuare suntem prea puțini în această branșă, mă refer mai ales la psihiatria pediatrică. Sunt puțini specialiști și cred că ar trebui făcut ceva la nivel de strategie pentru a încuraja mai mulți medici să opteze pentru această specialitate, pentru că în țară sunt posturi foarte deficitare la psihiatrie pediatrică și la neurologie pediatrică o disciplină, poate chiar și mai văduvită de specialiști și mult mai puține clinici care să acorde îngrijiri copiilor, adolescenților.
Eduard Moţoescu: Sunt tineri care se culcă spre dimineață. Numărul de ore de somn este insuficient și este foarte vulnerabilizant pe foarte multe funcții psihice, atenție, memorie concentrare, randament cognitiv.
Rep.: La nivel de programe de prevenție, cum considerați că stăm în acest moment privind bolile mintale în România?
Eduard Moţoescu: Cred că este mult de făcut pe partea de educație și conștientizare. Spuneam de acest pericol, a scăderii vârstei la care apare consumul de substanțe, foarte multe lucruri derivă din acest deficit de educație. Poate psihologia studiată într-o manieră mai prietenoasă poate să ne dea o capacitate de introspecție, o capacitate de empatizare mai bună la vârste la care lucrurile acestea ar fi necesare.
Să fim atenți la partea de somn bun, un element care poate să ducă la o vulnerabilitate psihologică.
Sunt tineri care se culcă spre dimineață. Trebuie să ducă la școală și ca atare se trezesc. Numărul de ore de somn este insuficient și lucrul acesta este foarte vulnerabilizant pe foarte multe funcții psihice, atenție, memorie concentrare, randament cognitiv și așa mai departe.
Trebuie să fim atenți la o bună echilibrare a acestor lucruri.
Eduard Moţoescu: Timpul de calitate petrecut împreună este factor foarte important și securizant pentru copii și pentru modul lor de a privi viața și valorile ei
Rep.: La ce ar trebui să fim atenți în cazul copiilor noștri?
Eduard Moţoescu: În cazul copiilor noștri, trebuie să le acordăm în primul rând timp. Probabil, cel mai mare deficit este în această zonă a timpului pe care îl acordăm copiilor noștri, pentru că suntem de foarte multe ori prinși în treburile zilnice și nu că acordăm o atenție sporită altor lucruri care ne acaparează în dauna copiilor, dar nu conștientizăm această comunicare prin timp.
Acordarea unui interval de timp este o formă foarte importantă de comunicare. Spui unei persoane că ții la ea atunci când îi acorzi o perioadă mai lungă de timp, nu când te întâlnești fugar, eu știu câteva zeci de minute, o oră.
Lucrul acesta arată o superficializare a relaționării și, ca atare, relația între copil și părinte se stabilește și prin acest criteriu de timp. Timpul de calitate petrecut împreună este factor foarte important și securizant pentru copii și pentru modul lor de a privi viața și valorile ei.
Foto: © 126602856 © Tero Vesalainen | Dreamstime.com/ Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
Ștefan Lefter
Diana Ghimiși
G4Media.ro
Mihai Peticilă
4 comments
Cand am intrat in invatamant, aveam la o clasa a patra un elev care se arunca pe jos, il taram efectiv sa-l ridic si urla cat il tineau plamanii. La o vizita la scoala a parintelui am cerut sa am si eu o discutie cu mama. Finut si precaut in limbaj, i-am spus doamnei ca fiul ei ar trebui sprijinit oarecum, deoarece are mici probleme emotionale.(Doar emotionale, pe cand ala era dus de-a dreptul.) A doua zi m-a chestionat directorul si m-a intrebat cum am putut sa-i spun asemenea lucru mamei si ca ma cerceteaza disciplinar daca mai fac asa ceva. Si voi vreti sa ma lansez in acuze si afirmatii despre droguri, sa ma erijez in agent vamal sau caine de urma anridrog Suier? Fugi de-aci! Ii las in nestiinta lor, sa se drogheze pana n-or mai putea, ca eu tot prost am sa ies din afacerea asta
Da.Este o problemă. Toți neagă:părinții nu vad și copilul e perfect neschimbat desi tu îl vezi ca nu e ok,copilul învață de la părinți sa minta și neagă și el ca ar consuma ceva…Școală sa îl repare!Cu ce bani?Pentru astfel de otrăvuri și boli ai nevoie de legi solide,politie bună,psihologi specializați și tratamente care costă. Drogurile sunt moarte sigură. Când ii vezi cum se topesc pe picioare ți se face dor de un comunism în care nu găseai o portocala în magazin dar nici asa ceva nu vedeai.
Renumitul doctor Gabor Mate, în umila lui mila fata de umanitate ar vrea sa legalizeze drogurile și nu doar atât, s-a gândit ca ar fi un progres sa administreze drogurile companiile farmaceutice prin intermediul medicilor.El aduce ca exemplu reușit un experiment în care drogații își așteptau cuminți doza la medic și apoi plecau acasă.
Asta e progresul!Și doctorul Mengele a făcut zeci și zeci de experimente ca să ajute medicina moderna și umanitatea numai ca la el se știa ca nu are toate țiglele pe cap.Maté sub masca empatiei și umanității vine cu o idee distructiva pentru societate și de miliarde de dolari pentru companiile care îl finanțează și promovează!Cum sa ai șanse de izbândă când toți psihopați sunt liberi sa facă ce vor și nu doar atât dar se ascund și asa bine chiar la vedere.
”Le este greu familiilor, NU VOR SĂ AFLE/AUDĂ că au copii ce se droghează.”
Căci doar copiii își cumpără droguri la colț de stradă în sistem Black Friday, la reduceri, din banii câștigați la păcănele sau barbut, sau ce?
Când îi vezi cum ajung, fizic și psihic, în urma consumului de droguri… tu te prefaci în continuare că totul e ok?
Când începe să vândă lucruri din casă sau să-și jefuiască părinții/colegii… tot așa, nu e nimic în neregulă, e doar puțin agitat/rebel.
Soluția: trimite-l, părinte, la școală, să se spele pe cap cu el! Dar nu cumva să-i confiște telefonul, aia e marea tragedie! Sau nu cumva să-i spună în fața clasei ce notă a luat… că e și mai mare tragedie, abuz psihic curat, mult mai dur decât a-l trimite naibii la dezintoxicare cât timp mai poate fi făcut ceva cu el… Mereu există scuza că părintele n-are timp să stea cu el, că lucrează ca să-i ofere cele necesare, că nu poate verifica ce face copilul… Dă cu bani în el și-l lasă să-l crească strada. (Cu școala oricum n-are nicio treabă un astfel de părinte, școala e acolo ca să existe un vinovat de serviciu. Dacă-i spui că e o problemă cu copilul, pregătește-te de cel puțin o reclamație, și cu unii mai stresați, ai grijă să nu-ți dea în cap dacă ai tupeul să-i spui adevărul.)
Să îl trimită la dezintoxicare…UNDE?
Poate știți dumneavoastră că toți au bani de Olanda, Germania și pe unde or mai fi clinici din astea pentru minori!
Pentru că în România nu există nici măcar o singură clinică de dezintoxicare minori dacă nu pui la socoteală secția de la Spitalul Obregia care are câteva paturi, nu știu exact câte, până în 10 oricum, unde sunt ținuți câteva zile…
Dacă statul nu recunoaște o problemă care persistă și s-a agravat exponențial în ultimii ani…mă gândesc că le sugerați părinților care au copii cu probleme de această natură să construiască ei câteva clinici. Evident nu prin metode oneroase, astea rămân în atribuțiile politicienilor… Poate să își vândă casele… ar fi o idee!
Știu că există, ca în orice profesie, oameni dedicați și oameni care merg la catedră doar pentru că pe o anumită dată din lună intră banii pe card (persoanele de față se exclud)…dar să afirmi că școala nu are nicio vină și că nu poartă nicio responsabilitate în fenomen…mi se pare fariseism, apropo de Duminica Vameșului : mulțumesc, Doamne, că eu sunt drept și nu sunt ca aceștia! Este doar umila mea părere pe care mi-o afirm cu respectul cuvenit celor care și-au câștigat titlul de CADRE DIDACTICE și prin altceva decât printr-o hârtie cu titlul de diplomă.
Apropo, cunosc cadre didactice ale căror copii abuzează de astfel de substanțe…
Despre ele ce să zicem!? Poate să sugerăm excluderea lor din învățământ ca necorespunzători pentru că, dacă nu fost capabili să gestioneze unul sau doi copii, cum să te aștepți să se impună în fața a 30!?
Să nu avem empatie, să nu avem luciditatea de a recunoaște că fiecare caz în parte este diferit și cei din societate să se sfâșie reciproc, să se formeze tabere care arată cu degetul una înspre cealaltă niciuna integrând-și partea de vină…
Timp în care politicienii noștri iubiți, că doar i-am votat (oare!?) dau și aplică norme legislative favorabile lor și uită pentru ce sunt plătiți…
Cu respect!