Regulile privitoare la pedepsirea elevilor care deranjează orele prin mutarea lor în camera de detenție sau interzicerea telefoanelor în școală, la decizia instituției, toate acestea arată „clar că ministerul simte că școala scapă cumva de sub control și încearcă să impună tot felul de reguli din ce în ce mai stricte”, a declarat la B1TV președintele Federației Naționale a Părinților – Edupart, Cătălin Nan. Acesta a comentat cele mai noi modificări ale regulamentelor școlare.
Nan a avertizat asupra pericolului răspândirii homeschoolingului: „S-ar putea unii părinți să simtă că li se răpește libertatea de a decide ce este mai bun pentru copilul lor. Știm că România nu este un stat în care se agreează homescoolingul, dar vedem că acest mod de educație este destul de prezent în Europa de Vest și în Statele Unite, ba chiar peste tot în lume. La noi este opus. Statul cam dictează ce trebuie să faci fără, fără a ține cont de, cum să spun, de circumstanțe unice”, spune președintele FNP.
Redăm declarația președintelui Federației Naționale a Părinților, Cătălin Nan, pe acest subiect:
„Încă nu am făcut un sondaj la nivel național printre asociațiile noastre de părinți, prin cele 31 de filiale pe care le reprezentăm, să vedem exact care este părerea generală a părinților, așa că o să vă spun din punctul meu de vedere, în seara asta. Este clar că ministerul simte că școala scapă cumva de sub control și încearcă să impună tot felul de reguli din ce în ce mai stricte. Nu este neapărat un lucru rău, dar nu este nici neapărat un lucru bun. Ar putea să spunem dacă vrem să fim așa, cumva avocatul diavolului, să spun așa. Să găsim niște părți bune.
Am putea să spunem că este o ancoră. Educația este o ancoră pentru viitor și atunci trebuie să ne educăm că vrem, că nu vrem. Educația face parte chiar din CSAT, din siguranța națională, și este imperios necesar să avem cât mai mulți copii în școli. Prin asta pot să spun că se responsabilizează unii părinți. Da, acuma vorbesc de părțile cât de cât să spun așa ok, și se încearcă reducerea abandonului școlar. Vedem dacă o să se reușească prin aceste sancțiuni, iar acei copii care de altfel sunt rătăciți, să spun, departe de clasă, își vor găsi drumul înapoi.
Dacă ar fi să înglobăm cumva părțile bune sau cât de cât ok, putem înțelege că vrem să construim o societate mai educată și acest lucru se face cu măsuri mai ferme. Dar sunt și părțile rele despre care trebuie să vorbim, pentru că, nu-i așa, orice lucru are părți bune și părți rele. În primul rând, sărăcia. Sunt foarte mulți părinți care trăiesc la limita subzistenței, adică ei… În loc să-i ajute amenzile ce fac cu acești părinți? Le apasă și mai greu pe umeri.
Adică efectiv este o povară. Sancționare asta parentală, să spun, poate fi percepută totuși ca o invazie a statului în viața privată. S-ar putea unii părinți să simtă că li se răpește libertatea de a decide ce este mai bun pentru copilul lor. Știm că România nu este un stat în care se agreează homescoolingul, dar vedem că acest mod de educație este destul de prezent în Europa de Vest și în Statele Unite, ba chiar peste tot în lume. La noi este opus. Statul cam dictează ce trebuie să faci fără, fără a ține cont de, cum să spun, de circumstanțe unice”.
- Vezi aici ce înseamnă homeschoolingul din SUA, sistemul cu care au fost asociate cazuri recente din România: o lume cu peste 1 milion de elevi pentru care protecția este minimă în fața abuzurilor
Pe 5 ianuarie 2024, după ce o instanță din Bihor a decis definitiv obligarea părinților unor elevi retrași de la școală pentru a face homeschooling să-i înscrie într-o școală din sistemul de învățământ, Ministerul Educației a transmis inspectoratelor școlare să sesizeze organele de cercetare dacă părinții își retrag copiii de la școală, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. O altă măsură pe care ar fi trebuit să o aplice inspectoratele școlare, conform sursei citate, era identificarea cazurilor de retragere a elevilor de la cursurile învățământului obligatoriu. De la momentul respectiv nu au mai apărut alte cazuri reclamate de inspectorate.
Fenomenul de homeschooling a luat amploare în România în pandemie, când mulți părinți și-au retras copii de la școală.
Edupedu.ro a scris de cazul din Timiș, unde peste 50 de elevi, din care 28 dintr-o singură comună, au fost retrași de părinți de la școală pentru a învăța în sistem homeschooling, iar șeful ISJ anunța că va cere instituţiilor statului să ia măsuri. Cei mai afectaţi sunt elevii de clasa a VIII-a, care nu vor putea susţine examenul de Evaluare Naţională, spunea șeful inspectoratului școlar județean.
Un alt caz semnalat a fost în Bihor, în 2022. Șeful ISJ spunea că “sunt preponderent copii ai căror părinți se regăsesc în zona cultelor neoprotestante“.
Ligia Deca spunea despre homeschooling, în cadrul dezbaterilor pe legile educației în 2023: “Nu considerăm, în acest moment, că este o opțiune fericită pentru a asigura dreptul la educație“.
Amintim, Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor, din Ministerul Educației, evită să spună dacă a echivalat până acum diplome emise de organizații americane de tip homeschooling.
Suceava se numără printre județele cu un număr ridicat de elevi retrași din sistemul de învățământ – peste 100. Părinți sunt „racolați” să-și retragă copiii din școală în favoarea homeschooling, pe „filiera bisericilor neoprotestante” – acuză un fost inspector:
Organizațiile fac promisiuni fără acoperire juridică. Ministerului Educației „probabil îi e frică să spună că numărul copiilor în afara sistemului e de ordinea miilor sau a zecilor de mii” . Ioan Puiu, fost inspector școlar adjunct, spune că Ministerul și autoritățile locale au fost informate de aceste situații încă din 2022, dar nu au făcut nimic.
Ulterior, la solicitarea Edupedu.ro, poliția a spus că nu a găsit nicio neregulă în cazurile a peste 70 de elevi retrași de părinți de la școală în pandemie, în Suceava, pentru a face homeschooling.
16 comments
Din pacate, școală românească actuala este departe de ceea ce ar trebui sa fie, sau de ce a fost în trecut. Standardele de calitate au scăzut constant în ultimii 30 de ani, atât datorita deprofesionalizarii corpului profesoral (exista și excepții- profesori foarte buni, dedicați elevilor/studentilor și profesiei), birocratizarii excesive a invatamantului (profesorii au devenit si “functionari publici” part-time), dar și carentelor educationale ale unor elevi/studenți.
2.In material nu se face distincția între homeschooling și abandonul școlar. Da, având în vedere scăderea continua a calității actului educational, dar și amploarea fenomenului de bullying din scoli, este posibil ca unii părinți sa ia în calcul opțiunea homeschoolingului. Acesta ar reprezenta o alternativa de a acorda copilului o pregătire școlară la un nivel ridicat, partea de socializare (esențială pentru dezvoltarea psiho-emotionala) putând fi asigurata prin înscrierea la cursuri/cercuri stiintifice/sportive. Abandonul școlar (retragerea copilului de la școală din rațiuni financiare, de exemplu, pentru ca familia nu are posibilitatea sa cumpere multitudinea de rechizite școlare, unele inutile, sau sa îmbrace decent/corespunzator anotimpului copilul) este un alt fenomen extins în România, mai ales în mediul rural.
În concluzie, atât homeschoolingul, cât și abandonul școlar sunt fenomene (primul la început în România, al doilea extins), care sunt generate de factori multipli, ce merita o analiza serioasa și masuri în consecință
PS. Rezultatele excepționale ale elevilor/studentilor romani la concursurile internaționale se datorează eforturilor individuale ale unor profesori exceptionali (și aceștia pe cale de dispariție sau marginalizati), copiilor care depun eforturi susținute și părinților acestora din urma, ce-i susțin financiar.
Scoala romaneasca a decazut mult, dar si familia. Libertatea prost inteleasa, lipsa conectarii cu familia a copilului, relatii de atasament disfubctionale, parintii fara principii morale si sociale serioase, decadera sociala, sunt aspecte ce afecteaza familia, copilul si mai apoi insitutia scoala se trezeste ca are de-a face cu toate aceste aspecte insa din punct de vedere legislativ si al masurilor este depasita. Cum de multe ori si datorita cadrelor didactice. Da, este nevoie de reguli, contracte si sanctiuni in institutii. Daca observam cum influenta tehnologiei a devenit din ce in ce mai mare si efectele sale sunt pur si simplu devastatoare(probleme de comportament, relationare, depresii,bullying, probleme de atentie, memorie, logopedice etc). In alte state exista chiar si amenzi sau sanctiuni financiare. Daca s-ar aplica si la noi pentru absenteism, nu cred ca ar mai indrazni vreun copil sa chiuleasca. Stim cu totii ca sunt scoli unde elevii au sute de absente, daca absenta nemotivata ar fi 50-100lei niciun parinte nu ar mai fi atat de indiferent, in 1-2ani fenomenul ar disparea usor usor si in tot acest timp scolile ar castiga fonduri de care au atata nevoie.
Cand vine vorba de homeschooling este pentru multi cea mai buna alegere. Este un mod de a studia prost inteles pentru noi, insa beneficiile sale sunt multiple (atata timp cat exista o scoala umbrela, evaluari si testari si se urmareste interesul si binele copilului). Eu personal voi alege acest sistem la gimnaziu, consider ca pierderea timpului la scoala, programul haotic 6-7ore ajuns la 18-19 acasa, nr de meditatii pe care un copil trebuie sa-l faca si volumul exagerat de teme sunt cel mai mare dezavantaj al sistemului. Acum copilul este la scoala primara si inca de aici observ lacunele sistemului (evaluari inutile care nu reflecta competentele copiiilor, programa incarcata, practici ilegale cu doamne ce sugereaza meditatile in privat cu toata clasa, banii ceruti de scoala, sau ca ni se cere sa renovam sa modernizam pe banii nostri si lista poate continua). Experienta mea de copil in gimnaziu a fost un chin, la fel si perioada de cl 9 si a 10 – a de liceu cand programul era dupa amiaza. Stres, meditatii, bullying si nu vreau ca si copilul meu sa mai treaca prin asta. Imi doresc un program stabil, dimineata cand este cel mai indicat sa aiba loc invatarea, fara pierdut atatea ore inutile. Am lucrat cu el de acasa anul trecut cand a tot lipsit datorita unor probleme de sanatate si am observat ca lucrul 1-1 este extrem de eficient, in plus restul timpului ramas se joaca, socializeaza, merge la alte activitati si nu simte presiunea asta negativa a scolii. Eu lucrez cumva de acasa si cred ca homeschooling-ul pentru noi este ideal.
Ministerul habar nu are de realitatea din învățământ. Pierduti in spațiu, atât ministerul cât și școală… Fac parte din sistem, din ăla de jos ,care munceste pe brânci, și știu ce spun…
Mai bine s-ar modifica programa scolara. Este arhaica si absurda. Cel putin la comunicare, copiii din clasele primare studiaza aceleasi texte invechite pe care abia daca le intelege un copil de gimnaziu sau liceu. Si ne mai miram ca suntem o tara de analfabeti functionali. Copiilor nu le face placere sa mearga la scoala, multi profesori doar predau fara sa se asigure ca elevii inteleg ceva. Ar trebui sa ne uitam mai mult dupa gard, spre tarile mai evoluate si sa adoptam din strategiile lor. Puneti copiii sa faca proiecte, dati-le sansa sa isi exprime opiniile nu doar sa repete ca papagalii ce le impun cadrele didactice.
Și în Spania , la liceu, exista acea camera de detenție , așa că nu suntem noi cei mai oropsiți. Părinții ar trebuie sa înțeleagă ca fără reguli stricte nu vom avea o societate educata. Exista un studiu în Suedia prin care se arată că prea multa libertate acordată copiilor si interzicerea pedepselor, stilul permisiv al părinților, a dus la o generație fără obiective, fără motivație, fara empatie sociala, care trăiește un fel de letargie.
In Germania daca lipseste copilul de la scoala, amenda este de 60 Euro/zi, de ce acolo se poate si la noi nu?
pai in Romania nu se plătesc amenzile :)))
Atata timp cat lectia profesorului este mai captivanta decat telefonul/tableta copiii vor prefera scoala insa ce te faci cu profesorii care nu sunt capabili sa capteze atentia elevului ?
Atât timp cât e bine să poți respira, de ce nu se lasă oamenii de fumat? Atât timp cât e bine să-ți funcționeze ficatul și rinichii, de ce nu se lasă oamenii de băut? Atât timp cât știi că al tău copil devine dependent de ecran dacă i-l pui în față de la doi ani de viață, de ce le mai cumpără părinții telefoane?
Telefoanele mobile nu au ce căuta într-o sală de clasă! Punct.
In școală trebuie sa existe reguli. Și da, in Occident se observă o întoarcere la modele mai tradiționale (ecranele folosite mereu sunt nocive). De câtă interactivitate e nevoie ca să depășești telefonul/tableta? Profesorul nu poate fi un circar/măscărici/influencer/entertainer etc. Nici Iisus nu era așa. Profesorul poate fi un ghid, un stimulator de creativitate, un partener de dialog, poate sa fie flexibil, să aibă umor, sa fie deschis s.a.
nu prea exista lecție mai captivantă decât un telefon cu endless scroll și cu satisfactii imediate, de toate felurile. sa fim serioși. telefoanele nu au ce căuta în școli
nimic nu poate concura cu adicția pt jocuri , materialele ptr adulți , rețelele sociale , păcănelele online, niciun program educațional nu poate fi mai atractiv pt copii.
aici e buba.
e că și cum ai pune tortul pe masa alaturi de un măr acru (pt că educația înseamnă efort ). ce va alege copilul ?
acest meci este deja pierdut pentru generația tiktok.
p.s. Australia a interzis recent accesul la rețele sociale pala la vârsta de 16 ani
Da, să facă homeschooling cu părinți semianalfabeți sau habotnici, asta e cheia succesului! Drumul spre iad e pavat cu intenții bune – unii părinți se văd și poate și sunt în stare să-și educe copilul acasă, DAR majoritatea, nu. Iar dacă li se permite, toți cei închiși în cultul lor religios vor cere să-și educe copiii acasă, cei din anumite etnii nici nu vor mai învăța limba oficială a țării înainte de a ajunge adulți, toți cei care au probleme psihice vor avea în sfârșit mijloacele să aplice ce le spune paranoia lor să facă.
Și acum abandonul școlar e în floare, dați drumul la așa-zisul homeschooling și ATUNCI să vedeți.
Parcă toți oamenii ăștia au ochelari de cal, caută doar să facă cum vor ei, pentru ei, dar nu se gândesc dincolo de ușa casei lor.
“Drumul spre iad e pavat cu intentii bune”, ce ironie, exact asta se poate spune despre “expertii” in educatie care au transformat scoala in circ. Parintii au cu adevarat intentii bune ca daca ei nu atunci cine? Expertii? Ei o fac numai pentru bani, si cu cit copiii au mai multe probleme cu atit mai multe “servicii de consiliere” se cer, decci mai multi bani pt. experti.
Cred că n-ai cunoscut prea mulți părinți dacă spui că toți au intenții bune. Noi suntem în țara lui ”eu te-am făcut, eu te omor”, poate-ai uitat. Tradițional.