„Epoca de aur” a universităților din Anglia ar putea să ia sfârșit, avertizează președintele forului de reglementare a învățământului superior din această țară / Apel pentru înlăturarea restricțiilor pentru vizele pentru studenții străini

3.695 de vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
„Epoca de aur a învățământului superior” din Anglia ar putea lua sfârșit, din cauza unei multitudini de factori, dar eventuale măsuri pentru combaterea crizei de finanțare cu care se confruntă sectorul ar putea fi de ajutor, apreciază președintele Biroului pentru Studenți, principalul for independent de reglementare și supraveghere pentru universitățile engleze. Acesta a apreciat că în sectorul universitar din țară criza de finanțare este „semnificativă”, potrivit The Sunday Times, citat de The Guardian.

Sir David Behan, care este președintele interimar ar forului menționat, a apreciat că o creștere a taxelor de studii și înlăturarea restricțiilor privind vizele pentru studenții internaționali ar sprijini instituțiile engleze de învățământ superior, confruntate cu serioase probleme. El a arătat că reziliența universităților a fost testată de o multitudine de factori în ultimii ani, de la pandemia Covid la impactul ieșirii Marii Britanii din UE.

Pe lângă acestea, el a făcut trimitere la o serie de probleme ce se resimt în întreaga economie britanică, inclusiv creșterea costului vieții, impactul tot mai mare al pensiilor asupra bugetului, scăderea numărului de studenți internaționali. Iar în aceste condiții taxele pentru studii de licență au rămas înghețate din 2012.

Potrivit sursei citate, el a îndemnat universitățile să caute soluții precum fuziuni sau parteneriate cu alte instituții similare.

The Guardian notează că liderii mediului universitar din Anglia cer de multă vreme o creștere a pragului pentru taxele aplicate studenților englezi, pentru a ține pasul cu inflația și pentru a ajuta astfel instituțiile să facă față mai ușor problemelor financiare. Pragul respectiv, de 9.000 de lire sterline pe an, a fost stabilit în 2012 și a fost modificat ușor în 2017.

Foto: © AviahuismanphotographyDreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

24 ianuarie, Ziua Internațională a Educației. Rolul pe care îl au profesorii în combaterea “discursului instigator la ură”, evidențiat de UNESCO. Curs online gratuit pentru profesori din toată lumea

Anul acesta, pe 24 ianuarie, Ziua Internațională a Educației stabilită de UNESCO, organizația semnalează importanța combaterii discursului instigator la ură, care “nu e moștenit, ci se învață”. De asemenea, UNESCO…
Vezi articolul

România s-a angajat să le asigure profesorilor salarii motivante și statut profesional înalt / Să ne asigurăm că prioritizăm educația inclusiv în domeniul finanțării publice – președintele Iohannis, discurs transmis la summitul ONU pentru educație

Măsurile de sprijin pe care “România s-a angajat să le asigure profesorilor” au fost puse în centrul descrierii pe care președintele Klaus Iohannis a făcut-o, luni, procesului “România Educată”. El…
Vezi articolul

Ministerul Educației a deschis o anchetă proprie în cazul învățătoarei care l-a făcut „handicapat” pe un elev cu autism pe grupul de părinți / Ancheta ISJ Bacău este finalizată, dar deocamdată rezultatele nu pot fi făcute publice

Ministerul Educației a trimis Corpul de control încă de săptămâna trecută la școala din comuna Răchitoasa, spune Roxana Cerghici, consilier de comunicare al ISJ Bacău pentru Edupedu.ro. Verificările au pornit…
Vezi articolul

Regulamentele Olimpiadelor școlare 2025 au fost publicate – descarcă. Elevii pot participa la o clasă superioară dacă depun o cerere, stabilește Ministerul Educației, după ce a pierdut două procese în instanță

Regulamentele olimpiadelor școlare 2025 au fost publicate de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) recent, pe pagina dedicată de pe edu.ro. La cele mai multe dintre acestea, se prevede că elevii…
Vezi articolul