Epidemia este echivalentă unui experiment socio-natural în derulare, ne permite să observăm foarte limpede inadecvarea felului în care se iau deciziile fundamentate științific în problemele relevante public.
Nu virusul prăbuşeşte economiile, ci incompetența oamenilor de ştiință care asistă deciziile, iresponsabilitatea decidenților şi imaturitatea unei mari părți a cetățenilor încurajată adesea chiar de decidenți, cum am arătat aici. Se va putea calcula post-factum câți morți în plus vor fi datorită unor economii prăbuşite şi se va putea compara costul în vieți al actualelor decizii gândite pe termen scurt, emoțional. În loc să se caute măsuri optime în sensul menținerii sistemului social pe termen lung, se caută decizii care să maximizeze rezolvarea unei probleme punctuale, fără nici o estimare a consecințelor pe termen lung asupra pretinșilor beneficiari, cetățenii, care cer, încurajați de tirul mediatic, aceste măsuri.
E un rezultat al abordării sectoriale în care la masa medicilor n-au loc economişti, sociologi, specialişti în mediu. Fiecare e cu monopol pe sectorul lui, şi în crize sectoriale ne scufundă pe toți cu pretinsa lor cunoaştere, în realitate parțială, insuficientă pentru probleme complexe, de scară mare. În nota [1] dezvolt mai tehnic această idee pe linia relevanței pentru astfel de situații a gândirii reducționiste din știință și a celei teologic academice. În nota [2] schițez pe scurt legătura situației epidemice cu cea a problemelor globale de mediu, cu agenda ecologistă.
Câtă vreme nu percepem în spațiul public ce înseamnă complexitate și management adaptativ, decidenții vor discuta în termeni de noroc și ghinion, iar reprezentanții gândirii excesiv de reducționiste, adică ai acelor școli care folosesc strategii de reducere excesiv de simpliste a dimensionalității proceselor, cu accent pe eficiență și fără atenție la eficacitate (atingerea scopului descriptiv relevant în asistarea deciziilor), vor fi siderați că nu li se potrivesc modelele pentru a căror generare și comunicare primesc sume prea mari în raport cu folosul lor real.
Nu va avea nici un rost să cerem epidemiologilor să plătească din buzunar pagubele generate de propriile recomandari, ca în cazul unui mal-praxis, dar aceste costuri vor exista cu asupra de măsuri și vor fi acoperite de toată lumea.
Poate pentru viitor ar fi de dorit să ne organizăm pentru o asistare a deciziilor mai integrată științific. Într-o societate a cunoașterii, erorile oamenilor de știință, orgoliile și interesele lor sectoriale se plătesc în morți și pagube uriașe. E limpede pentru toată lumea acum că așa ceva nu e acceptabil.
Decidenții și politicienii români pot să ia în calcul și dacă în urma deciziilor lor cu privire la controlul epidemiei va fi nevoie, hiperbolizând puțin pentru persuasiune, să eliberăm toți infractorii din închisori, să închidem DNA, să avem șomaj de 40%, să tăiem pensiile și să desființăm universitățile pentru că nu vom mai avea cu ce bani să le ținem pe picioare. Nu interesează pe nimeni justificările, interesează efectele acțiunilor.
Note
[1] Gândirea analogică de tip tip-antitip e esențială în desluşirea Sf. Scripturi şi nulă în ce priveşte anticiparea dinamicii fenomenelor socio-ecologice cum e răspândirea şi efectele acestui virus. Poate ajuta la înțelegerea semnificației personale şi pentru omenire, dacă are îndrăzneală în sens duhovnicesc cineva. Gândirea fizicalistă reducționistă în biologie şi medicină ajută la înțelegerea proceselor de la scară supramoleculară până la a organismului şi contribuie puțin, prin modele simpliste, la înțelegerea proceselor de scară socială mai mare decât un simplu grup.Decisivă e gândirea biologică, ecologică şi socială autonomistă, care face apel la variabile şi modele cum sunt:
- densitatea şi heterogenitatea distribuției spațiale a populației
- structura pe vârste a populației
- efectele diferențiate pe clase de vârstă şi sexe
- conectivitatea tehnologică în spațiu şi ratele de mobilitate pe clase de vârstă
- capitalul simbolic al societăților eventual vizate de acțiuni disruptive de răspândire deliberată a virusului, pe lângă cea neinrenționată.
- cultura publică a societaților, situația sistemului politic şi al altor instituții publice
- nivelul general de înțelegere a diversității epistemice fireşti şi capacitatea de a te reține de la pretenții de înțelegere şi de a emite recomandări decidenților.
- sisteme complexe cu dinamică neliniară
E limpede că într-un cvasi-vid epistemic, în care sunt instituționalizate numai câteva elemente de cunoaştere reducționistă şi, la noi, teologic academică, decisive politic vor fi gândirea comună, percepții subiective locale agregate statistic la scară socială prin canalele disponibile exprimării. În acest proces, gândirea analogică interpretativă şi cea bilogică reducționistă sunt voci cu valoare egală cu a oricărui neştiutor, cel mult pot beneficia de un transfer nelegitim de autoritate din zona de competență. Rezultatul net va putea fi doar explicat post-factum, în nici un caz anticipat.
[2] Legătură între agenda ecologistă și epidemie e una de profunzime, indirectă. Agenda ecologistă e o reacție la unele procese naturale ecologice și sociale economico-culturale, fenomenul epidemiei este în aceeași zonă naturală-economico-culturală. Între fenomenul schimbării climatice și cel de dispersie a virusului există legături ce țin de exemplu de climatul local al țărilor (creșterea temperaturii ar putea fi în defavoarea transmiterii prin scăderea timpului de viață al virusului în aer și pe suprafețe). Între suprapopulare și mobilitatea oamenilor și dispersie iarăși există o legătură, zonele unde se dispersează mai ușor fiind cele cu mare densitate a populației și mobilitate tehnologică mare. Acesta ar fi nivelul de conexiune fără dimensiune ideologică. Pe planul politic avem “in top-of” politici publice și ideologii. Pe linia mediului avem între altele agenda ecologistă, pe planul sănătății publice sunt măsurile ce țintesc sănătatea publică, împreună cu instrumentalizarea lor inevitabilă în luptele politice naționale și internaționale. Conexiunea directă aici e în ce privește alocarea resurselor, agenda sănătății publice e în competiție pe resurse publice cu agenda ecologistă. Dar există și o conexiune indirectă, prin efectele măsurilor dintr-o parte sau alta asupra fenomenelor naturale și socio-culturale relevante în partea cealaltă. De ex. măsurile pentru sănătate publică din China au dus la reduceri masive de emisii de dioxid de carbon, documentate satelitar de NASA, ca rezultat al scăderii activității economice. Probabil ceva similar va fi și în Italia. Scăderea generală a consumului ca rezultate al crizei epidemiei scade presiunea pe resursele naturale și servește indirect agenda ecologistă. Se poate adăuga și un nivel spiritual acestei discuții, în cheia interpretării comune a epidemiei și dezastrelor ecologice cu consecințe comportamentale convergente la persoanele cu astfel de perspective. Nu dezvolt și pe direcția geopolitică dacă e sau nu o conexiune, oricare ar fi, dacă e vreuna, suntem de partea civilizației occidentale. Prin urmare conexiunea poat fi urmărită pe multiple paliere așezând nivelul care e perceput în discuția publică mediatică într-o structură de organizare și manifestare a diverselor fenomene.Despre Virgil Iordache:
Virgil Iordache predă și cercetează la Universitatea din București – Facultatea de Biologie, din 1993; este licențiat în biologie specializarea biochimie, doctor în ecologie pe probleme de ecotoxicologie și licențiat și în filosofie pe probleme de evoluția instituțiilor. Este autorul a numeroase cărți și articole, este directorul Centrului de Cercetare pentru Servicii Ecologice din Universitatea București. Este cunoscut pentru articolele de popularizare a științei, dar și pentru relația apropiată cu studenții.
Foto: Virgil Iordache Facebook