Epava ultimei nave a celebrului explorator polar britanic Ernest Shackleton, găsită pe fundul Atlanticului de Nord – hartă

118 vizualizări
Foto: canadiangeographic.ca
Epava ultimei nave a celebrului explorator polar britanic Ernest Shackleton, la bordul căreia acesta a murit pe când se îndrepta spre Antarctica, a fost găsită în largul provinciei canadiene Newfoundland şi Labrador, a anunţat miercuri un grup de cercetători, potrivit AFP, conform Agerpres.

Aflată la o adâncime de 390 de metri, Quest este „o navă foarte importantă din punct de vedere istoric”, a declarat John Geiger, director general al Societăţii geografice regale din Canada, organizatoarea expediţiei.

Ernest Shackleton a intrat în legenda expediţiilor polare graţie călătoriei epopeice pe care a întreprins-o alături de 27 de camarazi, pe jos şi în barcă, după naufragiul vasului său, Endurance, în apele îngheţate ale Antarcticii în 1915.

Timp de mai multe luni, echipajul a supravieţuit pe banchiză, iar apoi pe o insulă îngheţată din Antarctica. Membrii echipajului au fost salvaţi graţie periplului îndrăzneţ al lui Shackleton, care a plecat într-o barcă, însoţit de câţiva camarazi, pentru a căuta ajutor, conform sursei citate.

Descoperirea epavei Quest marchează ”unul din ultimele capitole din istoria extraordinară a lui Sir Ernest Shackleton”, a precizat John Geiger, cu prilejul unei conferinţe de presă, adăugând că ambarcaţiunea cu pânze şi aburi a fost găsită duminică, cu ajutorul unui sonar.

”Epava corespunde informaţiilor pe care le deţinem despre naufragiu şi se află în locul potrivit, acolo unde nu se mai află alte epave de acest tip. Acest lucru ne permite, aşadar, să afirmăm cu toată încrederea că este cu adevărat vorba despre Quest”, a explicat David Mearns, căutător de epave şi membru al expediţiei.

În imaginile captate de sonar, nava părea în mare parte intactă, aşezată vertical, pe chilă. Unul din cele două catarge este rupt şi se odihneşte pe fundul mării.

La şapte ani după naufragiul vasului Endurance, pe 5 ianuarie 1922, exploratorul Ernest Shackleton a decedat la 47 de ani în urma unei crize cardiace pe când se afla la bordul navei Quest, ancorată în largul insulei Georgia de Sud, în Atlanticul de Sud. Exploratorul britanic pornise în cea de-a patra sa expediţie.

Nava Quest a fost apoi utilizată pentru alte expediţii, pentru operaţiuni de salvare în Arctica, precum şi de marina canadiană în timpul celui De-al Doilea Război Mondial. Vasul s-a scufundat în 1962, avariat de gheţari, în largul coastelor Newfoundland. Toţi membrii echipajului său norvegian au supravieţuit naufragiului.

O altă expediţie este preconizată în a doua parte a acestui an pentru a fotografia şi a documenta epava, potrivit Agerpres.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Educația gratuită, evaluarea obiectivă și corectă, cu posibilitatea de a contesta nota de la teste – prevederi din noua Lege a învățământului preuniversitar / Elevii au obligația de a avea o ținută vestimentară decentă

Educația gratuită, libertatea de expresie, tratamentul nediscriminatoriu, evaluarea obiectivă și corectă, cu posibilitatea contestării rezultatelor evaluării lucrărilor scrise, și informarea cu privire la notele acordate, înaintea consemnării acestora, sunt câteva…
Vezi articolul

Cine este Virgil Păunescu, candidat PNL la Senat în 2016, care a anunțat că are „vaccinul pentru COVID-19” și care în ultimii 3 ani a promis alte trei vaccinuri. Acum o lună spunea „noi nu putem face vaccinuri”

Fost consilier prezidențial al președintelui Traian Băsescu, din 2006 până în 2014, actual membru PNL, Virgil Păunescu este profesor universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara cercetător și…
Vezi articolul

Protest în faţa ISJ Cluj pentru înfiinţarea unei şcoli speciale pentru copiii cu dizabilităţi din zona Turda, care nu pot fi integraţi în învăţământul de masă și nu se pot deplasa la Cluj-Napoca

Peste 50 de persoane , copii cu nevoi speciale şi părinţi ai acestora, au protestat, miercuri, în faţa Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Cluj şi au cerut înfiinţarea unei şcoli speciale…
Vezi articolul

Reorganizarea forului care controlează circa 20% din banii de cercetare, UEFISCDI, și înființarea unui Consiliu independent care să se ocupe de domeniu este cerută printr-un manifest semnat de zeci de profesori și cercetători români, de la universități din România și din lume

“Propunem crearea unei entități juridice noi, „Consiliul pentru Cercetare”, unitate independentă de factorul politic și care va gestiona și distribui bugetul alocat acesteia de către statul român exclusiv pe bază…
Vezi articolul