Decizia Consiliului Național de Etică potrivit căreia liderul PNL Lucian Bode nu a plagiat în cartea bazată pe teza sa de doctorat, teză în care a fost constatat plagiatul, este pusă de jurnalista Emilia Șercan în legătură cu diluarea normelor privind etica academică, în noua lege a învățământului superior. Ea face trimitere la prevederile privind erorile de citare și scrie: “Așteptați-vă în viitor să vedeți că mediul academic românesc e plin de erori de citare, noul eufemism al plagiatului. Eratori, nu plagiatori.”
Ea notează că “soluția” erorilor de citare a fost invocată, înaintea Consiliului Național de Etică (CNECSDTI), în prima decizie a Comisiei de Etică a UBB, care a apreciat, inițial, că teza de doctorat a lui Lucian Bode include elemente limitate de plagiat, înaintea soluției ulterioare, în care aprecia că teza este profund “viciată” de plagiat și citare defectuoasă.
Potrivit Emiliei Șercan:
- “Placa erorilor de citare a fost introdusă prima dată în draftul legii învățământului superior de plagiatorul dublu academician Cîmpeanu, apărătorul suprem al plagiatorilor din politică și mediul academic. Prevedere a fost retrasă de buna prietenă a lui dublului academician, ministra Ligia Deca, când încerca să ne arate că e, vai, corectă și principială, însă ea a fost reintrodusă de PSD în plin scandal legat de plagiatul plagiatorului, de această dată fiind susținută de Deca. Proiectul a devenit lege aseară.”
Mesajul jurnalistei, integral:
CNECSDTI a decis, săptămâna trecută, că volumul „Securitatea energetică şi managementul resurselor la începutul secolului XXI: România în context european actual”, publicat de Lucian Bode, “nu este plagiat, dar conține un număr mare de greșeli de citare, precum și un stil neuniform de citare”, conform raportului de analiză publicat marți. Decizia a fost luată după ce forul a analizat o parte (27 de pagini de text, jumătate dintre grafice) din acest volum realizat pe baza tezei de doctorat a actualului ministru de Interne.