Diversitatea să nu mai fie definită în proiectul legii învățământului, iar profesorii să nu mai fie obligați să o promoveze, îi cer Ligiei Deca reprezentanții cultelor religioase, la inițiativa Patriarhiei ortodoxe. Acestea mai solicită ca sintagma „orientare sexuală” să fie ștearsă din document

38.755 de vizualizări
Foto: patriarhia.ro
Cultele religioase cer ministrei Educației, Ligia Deca, să elimine definiția „diversității” din proiectul legii învățământului preuniversitar, potrivit unei scrisori consultate de Edupedu.ro, semnate de 13 reprezentanți ai bisericilor recunoscute de statul român.

În proiectul legii Educației, publicat pe site-ul ministerului Educației pe 9 martie, în varianta prezentată în Guvern, la articolul 2 actul normativ propus enumeră printre valorile care stau la baza sistemului de învățământ preuniversitar și diversitatea. Cultele cer eliminarea acestei definiții.

Mai mult, în scrisoarea către ministru, reprezentanții bisericilor, la inițiativa Patriarhiei Române condusă de patriarhul Daniel, cer să fie eliminată din proiectul de lege și obligația cadrelor didactice de a promova „diversitatea, ca resursă de învățare, pentru a genera elevilor atitudini incluzive și tolerante”.

Cultele mai solicită și ștergerea sintagmei „orientare sexuală” dintr-un articol în care se arată că sunt interzise în toate spațiile destinate educației discriminările de orice tip, inclusiv discriminările pe baza orientării sexuale.

„Cultele religioase, recunoscute în România, au luat act de publicare a proiectelor modificat de legi ale învățământului în ziua de luni, 27 februarie 2023, pe site-ul Ministerului Educației. Cu privire la aceste documente, la inițiativa Patriarhiei Române, cultele religioase recunoscute în România solicită:

Eliminarea articolului 2 alin. 1. b) – definirea „diversității”, a articolului 224, litera e) – obligația de a promova diversitatea în școală – și a sintagmei referitoare la „orientarea sexuală” din articolul 11 alin. 1. din proiectul legii învățământului preuniversitar, conform principiului independenței față de orice formă de ideologie”, conform documentului trimis Ministerului Educației luni, pe 13 martie.

Foto: captură – document Patriarhie

Ce prevăd articolele vizate de cererea cultelor de eliminare din proiectul legii:

„Art 2. Sistemul de învățământ preuniversitar are la bază următoarele valori:

alin 1) b) Diversitatea – respectarea și valorizarea diferitelor perspective culturale, etnice, identitare, a sensibilității și a empatiei, alături de întărirea și pozitivarea imaginii de sine individuale și colective”

Art 224. Personalul didactic are următoarele obligații: e) promovarea diversității, ca resursă de învățare, pentru a genera elevilor atitudini incluzive și tolerante;

Articolul 11 (1) În unitățile de învățământ preuniversitar și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale, precum și în cadrul activităților desfășurate în mediul online de unitățile de învățământ preuniversitar, sunt interzise discriminările pe criterii de vârstă, etnie, sex, origine socială, orientare politică sau religioasă, orientare sexuală sau alte tipuri de discriminare, inclusiv segregarea școlară prin concentrarea elevilor în anumite spații școlare, săli de clasă, clădiri, structuri, bănci sau activități și comportamente care încalcă sau favorizează încălcarea normelor de moralitate/conduită, în orice formă de manifestare, atât ca violență psihologică – bullying, cât și ca violență fizică, precum și orice alte activități sau comportamente care pot pune în pericol sănătatea sau integritatea fizică/psihică ale beneficiarilor primari și ale personalului din învățământ. Sunt interzise, de asemenea, manifestările și propaganda de natură politică și prozelitismul religios”.

Cultele religioase solicită și alte modificări, pe lângă acestea, în proiectul legii învățământului.

Documentul este semnat de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe, Înaltpreasfințutul Părinte Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București – Biserica Romano-Catolică, Preafericitul Părinte Cardinal Lucian – Biserica Unită cu Roma, Rego-Catolică, Preasfințitul Episcop Datev Hagopian – Arhiepiscopia Bisericii Armene din România, Episcopul Bela Kato al Bisericii Reformate din România, Episcopul Reinhart Guib – Biserica Evanghelică C.A. din România, Episcopul Dezso Zoltan Aorjani al Bisericii Evanghelice Lutherane din România, Episcopul Istvan Kovacs al Bisericii Unitariere Maghiare, Viorel Iugam, președintele Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România, Cornel Haureș – președintele Bisericii Creștine după Evanghelie din România, Pastorul Ioan Filip – președintele Bisericii lui Dumnezeu Apostolice din România – Cultul Creștin Penticostal, Aurel Neamțu – președintele Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, Mulfiul Iusuf Muurat – Șeful Comunității Musulmane din România.

Articol în curs de actualizare


64 comments
  1. Pai nu poti sa imi spui taci cand am drept de opinie,vai vai cand aud ca sunteti discriminati,o minciuna foarte bine invelita!!!!!Tu comentezi cu ura,urasti valorile morale,de ce il blestemi pe Dumnezeu care te-a creat,El a fost,este si va fi in vecii vecilor,ce a facut El a facut bun!Din pricina pacatului tau Dumnezeu nu a facut nici un progres in tine.Odata ce il urasti pe Dumnezeu nu ai cum sa progresezi!Tot ce iti imaginezi tu,cum ai vrea sa arate o viitoare societate,nu uita, Dumnezeu are ultimul cuvant asupra Romaniei si intregii lumi cat priveste pacatul care se vrea ajuns la culme!

  2. Mi se pare de bun simț să revin cu câteva comentarii. Nu am nimic împotriva definiției diversității din lege, ci cu “diversitatea, ca resursă de învățare, pentru a genera elevilor atitudini incluzive și tolerante” deoarece se amestecă nu mere cu pere, ci mere cu guguștiuci. Resursele de învățare cuprind, în ceea ce ne privește pe noi profesorii, toate materialele de predare-învățare (pentru detalii a se vedea definiția dată pe Wikipedia). Dacă predau matematică, biologie, limbi străine, istorie sau orice altceva vorbim de prezentări, proiecte, culegeri, exerciții on-line orice ne poate ajuta să facem materia pe care o predăm mai accesibilă și mai ușor de asimilat. Ce legătură are cu atitudinile incluzive și tolerante ale elevilor? Ce a vrut să spună legiuitorul? Când folosim termenul de educație incluzivă în învățământ spunem de fapt includerea în colectivul clasei a copiilor cu diverse dizabilități. Aici este clenciul! Depinzând de dizabilitate unii elevi pot fi integrați, alții nu. Exemplul elevului cu CES din comentariul anterior este cred cât se poate de la obiect. Ceea ce face legiuitorul, nu este o asigurare a egalității și echității, ci dimpotrivă se încalcă atât dreptul elevului în discuție la o educație de calitate, corespunzătoare nevoilor sale, pe care un profesor fără studii de specialitate nu le poate satisface, cât și celorlalți cel puțin din motivele deja menționate în comentariul anterior. În acest context sintagma “a genera elevilor atitudini incluzive și tolerante” ar putea fi tradusă în folosirea de materiale adaptate celor cu probleme, astfel încât să nu fie percepuți de restul colectivului ca o povară. Însă în majoritatea cazurilor acest lucru presupune o scădere a nivelului conținutului predat. Efectul asupra majorității va fi fără îndoială plictiseala și demotivarea. Un alt efect negativ este aplicarea dublului standard. Testele mai ușoare pentru cel în cauză duc la reacții de tipul: mai bine aș fi și eu prost să iau cinciul. Aceasta este interpretarea de dorit a textului comentat, din perspectiva profesorului avizat care face cursuri de metodologie și didactică, de utilizare a resurselor educaționale, și altele, pentru a-și face creditele profesionale anuale obligatorii. Însă ce credeți că va înțelege beneficiarul legii (părinte+elev)? Dacă sintagma din art.224 “a genera elevilor atitudini incluzive și tolerante” este corelată însă cu detalierile privind interzicerea discriminării din art.11, prevederi fără îndoială în beneficiul incluziunii și toleranței pentru cei de altă etnie, vârstă, sex, cult, orientare politică, religioasă, sexuală interpretarea textului este la kilometri distanță de cea anterioară. Mă aștept ca numita diversificare a resurselor nu doar să fie văzută din acest unghi, ci să poată fi pervertită prin impunerea unor materiale care să atingă problematica etniei, vârstei, orientărilor de orice fel, ceea ce creează o breșă pentru propagandă. Mai important era, din punctul meu de vedere o formulare laconică de tipul: se garantează dreptul la educație gratuită tuturor cetățenilor români (și, eventual, a rezidenților de pe teritoriul României), deoarece adjectivul pronominal nehotărât tuturor înăbușă prin înțelesul său orice discriminare, cuprinzând în el ELEVUL de orice fel. Mai atrag atenția legiuitorului că oricât de mult va încerca să acopere diversitatea de situații discriminatorii tot nu va reuși să obțină mai mult decât simplul TUTUROR. De asemenea mai propunem în locul stufosului articol 11 o formulare tot atât de simplă și pe înțelesul oricui: se interzice discriminarea de orice fel întrucât cea mai bună lege este cea accesibilă tuturor și cea care acoperă toate cazurile particulare prezente și viitoare.

  3. Nu are absolut nici un sens. Legea e foarte clara in definitia “diversitatii”, vrem sa ne indepartam de la sistemul comunist unde toti trebuie sa fie la fel, si creada aceleasi lucruri si sa aiba aceleasi pareri.

    Iar asta cu orientarea sexuala, ce sar in sus? Ei vor sa discrimineze copiii pe baza orientarii lor sexuale sau ce?

  4. mi se pare corect , România este o țară creștină cu înoate valori morale! Încă este bine că biserică apără aceste valori fiindcă în spatele acestor ” mici modificări ” se ascun alte urâciuni !

    1. ce ai fumat vere, că vreau și eu, că din câte văd ți-a dat-o bine de tot. ce valori are România ? corupție, sistem de sănătate prost, ignoranță, salarii mici, pensii cu care nu ai ce mânca ? eu zic să nu mai comentezi, pentru că deși tendințele tale de conservator se fac observate, nu poți nega faptul că umanitatea, de bine sau de rău, trebuie să progreseze. această propunere nu este numai jignitoare, ci chiar nu este în folosul nimănui. tu ești dispui să discriminezi elevi și profesori laolaltă, de dragul “valorilor” ? îți sugerez să taci.

  5. Ar fi un mare pas înapoi dacă Ministerul Educaţiei acceptă aberaţia solicitată de BOR. Un pas înapoi spre Evul Mediu din care ne chinuim sa ieşim. Sunt elevi musulmani, elevi de culoare, elevi proveniţi din căsătorii mixte care învaţă la şcolile din România.

  6. În cele din urmă Cultele își asumă o poziție clară împotriva mocirlei morale căreia i se face propagandă cu atât avânt revoluționar. Ne ducem la școală ca să învățăm. Acest lucru nu are nimic de-a face cu orientarea sexuală și cu termeni precum DIVERSITATE, ambiguu din punct de vedere juridic, care poate fi umbrelă pentru orice se încadrează în definiția sa din DEX. Este de ajuns să nu se permită orice agresiune fizică sau morală ce contravine legii și să fie lăsate cazurile de acest gen spre rezolvare instanțelor abilitate. De ce să constituie promovarea diversității o obligație prin lege a profesorului? În școală nu trebuie să facem politică sub pretextul egalitarismului, ci română, matematică, limbi străine, științe, în fine, ceea ce intră în programa școlară. Eu la clasă ar trebui să fiu obligată prin lege să promovez performanța, să mă asigur că elevii mei sunt cât mai competenți indiferent din ce mediu social provin și ce orientare sexuală au (nu este treabă mea, nu port cu ei astfel de discuții; pentru asta avem psiholog). Cu cât se creează mai multă polemică pe această temă, cu atât dăm mai multe subiecte de discuție și intervenție părinților și chiar elevilor. Nu este cazul, domnilor guvernanți! Nu ne mai băgați pe gât cuvântul INCLUZIUNE. Pentru un copil cu CES care ar trebui să primească educație specială, nu face oră o clasă întreagă pentru că profesorul trebuie să îl țină liniștit în bancă și să îi aplice tratament preferențial. Ora are 50 de minute, o clasă minim 25 de elevi, cu alte cuvinte 2 minute de elev. Este clar că ceea ce promovați de fapt este ineficiența și prin cuvinte sforăitoare preluate pe linie de partid de la UE distrageți atenția, precum am mai spus sub pretextul unui egalitarism prost înțeles, de la ceea ce contează: educația intelectuală riguroasă. Poate vă hotărâți prin lege să faceți din Gramatica Limbii Române Biblia elevului, să o continuați în materia de liceu, să sancționați aspru mutilările limbii române din presă. Ați aduce venituri serioase la buget. Ați putea introduce matematica la BAC, indiferent de profil, pentru că studiile superioare de orice fel presupun logică. În loc să copiați sistemul de învățământ falimentar al Europei Vestice mai bine ați studia modelele asiatice care par să fie cele mai performante, unde guvernele nu se tem că sunt stresați copiii dacă sunt puși să învețe și sunt clasați la nivel național la fiecare sfârșit de an școlar și unde părinții nu au dreptul să se amestece în procesul de învățământ. România de mâine pe care o croiți cu aceste legi va avea din ce în ce mai puțin specialiști de vârf, dar se va consola cu asigurarea diversității, incluziunea și nediscriminarea sexuală.

    1. Va mulțumesc! Ați spus în cuvinte clare tot ceea ce era de spus, ați rezumat excepțional toate problemele de azi ale școlii. Fix ideologia de gen lipsea sa ne fie băgată pe gat, că în rest au reușit să facă praf școala. Sper ca și toți “modernii pro-vestici” sa înțeleagă și să se trezească.

    2. Sper că nu sunteți cadru didactic! Copil cu CES = copil agitat? Nu toți sunt la fel și ar trebui să vă informați înainte să vorbiți cu atâta ură! Sunt copii cu CES care le dau clasă colegilor “normali”! Dacă cei cu CES nu au parte de educație, să nu vă mai plângeți că sunt mulți adulți asistați social și neintegrati pe piața muncii! Poate cineva în scaun cu rotile să care cu cârca? NU! Dar dacă primește educație, atunci se poate angaja, de exemplu în IT. În concluzie, treaba cu educația incluziva este cel mai bun lucru de până acum! Eu știu că unora le este greu să accepte, dar dacă sunteți așa buni, mergeți fraților și predați în școli de elită!

      1. Nu este nici pic de rea voință în comentariul meu și nu am nimic împotriva elevilor cu dizabilități de orice fel, însă pentru ceea ce militez eu este reînființarea școlilor speciale, care să cuprindă pe lângă profesori, profesioniști specializați în problemele cu care aceștia se confruntă (psihologi, asistenți, medici). Aceasta este adevărata asigurare a calității învățământului pentru acești elevi și nu includerea lor în clase de învățământ general unde procesul de predare-învățare este îngreunat din simplul motiv că profesorul nu se poate dedubla pentru a satisface nevoi diametral opuse. O spun de pe poziția profesorului care se confruntă cu astfel de situații. CES nu înseamnă neapărat agitat. Acela este unul din multiplele exemple pe care le pot da. Este frustrant pentru un profesor care recunoaște într-un astfel de elev un nivel cognitiv suficient de ridicat să facă față cerințelor programei școlare, dar să nu aibă nici timpul necesar, nici capacitatea de a comunica eficient cu acesta din cauza problemelor motorii, de vorbire sau de altă natură. Soluția pentru integrarea socială a acestor copii este o educație asistată, nu incluzivă. Unii dintre ei pot într-adevăr surprinde.

      1. your point being ? nu trebuie să fii român ca să fii ortodox, și la urma urmei și inversul se aplică. nu este normal să împingeți povestea asta că românii sunt credincioși când la sfârșitul zilei sunt atâtea femei care își iau bătaie de la bărbații lor (fapt care este pedepsit cu moartea în biblie), și după duminica se duc la biserică. ai luat 4, stai jos.

    1. Felicitări Nicol! Ar trebui să intervină mai mulți profesori și mai ales profesori tineri care nu știu cum era învățământul în anii 1990. Dacă ar fi fost așa, intrau 50% din ei la facultăți

    2. Corect! Profesorul sa predea materia la care este specializat si are fisa postului. Gata cu 10 meserii la 1 salariu. Dupa guvernantii acestia trebuie sa fii profesor, psiholog, terapeut, psihiatru, paznic, …

  7. Să se scoată religia fi scoli că nu ajută cu nimic, înghite bani și răpește timpul copiilor! Doamne, ajută!

    1. in sfârșit sunteți un om normal din păcate unul la o mie de cretini in tara asta.Si nu doar religia spala creierele și răpește copilăria și ar trebui eliminată din Școală ci și materiile care țin doar de talent (adică nu ai ce sa înveți daca nu ai aptitudini din naștere).Este vorba de Desen ,Muzica și aș mai adăuga și Latina care este total inutilă fiind limba moarta.Dar mai marii țării și dacă ar scoate astea tot ar găsi altceva cu care sa încarce orarul ,sa uzeze creierele micuților și să le distrugă corpurile fragede(cu ghiozdane de 20kg).Pt simplul fapt că Școala românească este doar un loc de muncă pt ei și motiv de sifonat bugetul țării ,cum am mai spus-o ,și nu templul sacru al educației și evoluției unui popor !

    2. Culmea nonsensului:” Sa se scoată religia din scoli… Doamne ajută!”
      Irina, oare va dați seama ce ați scris?

  8. În total în România sunt recunoscute 18 culte religioase. Documentul e semnat de 13 din ele. Măcar nu toate cultele sunt din start conservatoare. Ce zic ceilalți reprezentanți ai celorlalte culte care n-au semnat petiția asta? Și da, diversitate include și diversitatea religioasă; iar orientarea sexuală se aplică și credincioșilor și credincioaselor păstoriți de cele 13 culte. Cum doamne poți face așa o cerere în anul 2023?!

    1. Lăsați copiii în pace! Nu ne stricați copiii cu promovarea tuturor deviațiilor comportamentale! Nu vrem învățământ ca în unele școli din vest, unde profesorii încurajează copiii să o ia pe căi greșite! Copiii au nevoie de repere morale solide, nu poți lăsa la latitudinea lor să bâjbâie pentru găsirea unei alte identități. Copiii trebuie să aibă preocupări constructive, nu distructive pentru ei!

      1. Ce este distructiv, mai exact? Numeroase studii academice arată că recunoașterea și acceptarea propriei identități prezintă rezultate extraordinar de eficiente în dezvoltarea psihică a copiilor.

    2. Dumnezeu a creat familia din barbat si femeie,ce vrei tu sa spui omule creat de Dumnezeu ca El a iubit destrabalarea?Generatia din trecut care traiau in Sodoma si Gomora traiau asa cum vezi tu ca pe ceva nou si placut gay,lesbiene,tot felul de pofte sexuale si Dumnezeu a ars acele tinuturi din temelie.Chiar daca nu iti convine mai devreme sau mai tarziu toti suntem datori cu o moarte fizica dar asta nu sperie pe nimeni atat timp cat in viata asta am facut voia lui Dumnezeu!
      Moartea a doua cea de groaza este aceea a sufletului care va fi chinuit vesnic!
      Cautati cat inca mai sunteti in viata sa cunoasteti adevarul(Isus).Isus este calea,adevarul si viata vesnica!El si-a dat viata pentru toti pacatosii,a dat o sansa imensa ca prin sangele Lui sa fim curatiti de orice pacat!Vrei sa fii eliberat de pacatul Sodomiei,vino la Isus!Pacatul aduce moartea (moartea de groaza,despartirea vesnica de Dumnezeu)

      1. Vai Dane, ce spălat pe creier de religie ești… după tine, femeia încă ar sta la oale, ar face cate 3-4 copii și nici drept de vot nu ar avea.. bărbatul vine și dă cu pumnul în masă că are pretenții că deh, așa l-a creat Dumnezeu.. incredibila mentalitate. chiar sper din suflet sa fie îndepărtată religia, spălarea aceasta pe creier, din școală! poate așa am ieși din mentalitatea asta de evul mediu..

        1. Isus a fost urat de lume,insasi El a spus lucrul acesta si celor care l-au urmat,lumea va v-a ura din pricina numelui Meu.Stiu ca fericirea ta pe acest pamant consta .Nu inteleg fraza cu cratita vs religie,crestinism,de copiii nu mai spun,tu de ce esti pe lume?A fost mama ta care te-a adus pe lume!Presupun ca nu din intamplare ci parintii tai mama si tata te-au dorit sa vii pe lume,nu?Ce vezi tu rau ca o familie formata din mama si tata sa isi doreasca unul sau mai multi copiii si sa ii creasca cu drag?Eu as spune ca ai o gandire egoista,ai vrea ca toata lumea sa gandeasca fix ca si tine,desi nu cred ca te va deranja vreodata in viata asta un crestin felul cum doresti sa traiesti.In esenta crestinii indeamna la bine,voi vreti sa impuneti raul prin lege,sa deformati mintea copiilor inocenti si vulnerabili si generatiilor viitoare,se vede lucrul acesta!O dati cu evu mediu dar cu Sodoma si Gomora inainte de Hristos ce fel de oameni erau?Au evoluat?Nu!Au sfarsit in mod tragic,Dumnezeu i-a mistuit nu omul!

      2. taci. efectiv, doar taci. dacă ții atât de mult la dumnezeu, mută-te în state, că și ăia sunt la fel ca tine. lasă România să progreseze, și du-te în tărâmul înapoiaților, unde pun pariu că ți-ar plăcea la maxim.

  9. Să îmi fie cu iertare dar mie mi se pare că sindicatele și toate cultele vin cu aceste solicitări mai degrabă pentru a se crea teme de discuție care să distragă atenția de la problemele grave ale legilor.(admitere paralelă, plagiate, mandate rectori, scoaterea tuturor sancțiunilor disciplinare pt elevi, etc…)

    In realitate știm că Ministerul NU va ține cont de aceste solicitări.

    Așadar nu mergeți după fentă.

    Qui prodest?

    1. Cui prodest? Îmi permit să vă răspund eu: copiilor. Probabil că pe dvs. va preocupa mai mult daca a plagiat sau nu Ciuca, de parcă asta e singura noastră problema cu Ciuca și cu toți politicienii de azi. Mai important decât asta este astăzi sănătatea mentală și sufletească a copiilor, asupra cărora se incepe o agresiune prin politica pașilor mărunți. Ieri vorbeau de așa-zisa egalitate de gen, astăzi deja vorbesc de diversitate și orientare sexuală.
      Nu este o temă de discuție, ci un demers legitim și lăudabil al acestor culte (poate mai citesc o data și cei care au înțeles că e vorba doar despre BOR), de protejare a copiilor. Uitati-va ce a devenit școala în SUA, UK, Australia, Suedia, etc. și veți intelege ingrijorarea preoților la care ar trebui sa se alăture cea a părinților.

      1. Nu susțin ideologia de gen (schimbător, fluid, rătăcitor, mimetic, etc) dar nici propunerea de legea nu o susține.
        Citiți e la îndemână!

        Este o temă falsă!
        Abia când vor apărea actele subsecvente legii care vor încerca ideologizarea – părinții, profesorii, cultele, oricine nu e de acord poate lua atitudine fermă.

        Până atunci observația mea este că tocmai aceste teme apărute din nimic (religia la BAC și diversitatea) au acaparat spațiul public, acoperind practic sutele de bombe cu ceas plasate în lege dar despre care nu se mai discută nimic.

        1. Documentati-va mai întâi și apoi vorbiți despre subiect. Cu un minim efort puteți vedea ce se întâmplă în vest și atunci veți înțelege exact despre ce este vorba. Este fix promovarea ideologiei de gen. Și dacă pentru dvs. nu este un subiect important, pentru mine soarta copiilor este. Faptul că sunt și alte probleme cu legea nu diminuează cu nimic intenția clară de a transforma școala în altceva decât menirea ei.

      2. Doamne ajuta , citesc in sfarsit un comentariu foarte bine punctat scris de un tata responsabil. Femeile care comenteaza mai sus si sunt de acord cu asa ceva , ori nu au copii , ori sunt platite ca sa sustina mizeriile acestea ce vin din vestul cel dezvoltat . E greu ( pentru mine cel putin ) sa cred ca asemenea femei au copii si sustin asta . Mamele ar trebui sa-si apere copiii prin orice mijloace , nu sa fie de acord cu asa ceva

        1. Aveți dreptate. Din păcate prea multi astăzi se tem mai mult ca ei sa nu fie excluși din societate pe motiv că nu gândesc suficient de modern, mai degrabă decât pentru copiii lor sau in general, pentru copii (consider că orice om normal la cap trebuie sa ia atitudine atunci când un copil este agresat). Prea multi vorbesc astăzi despre chestiuni generale, fara să aibă habar, in concret, de ceea ce se întâmplă. Încă sunt multi care trăiesc cu iluzia Vestului civilizat in care se face o educație buna copiilor și nu pot ieși sub nici un chip din teoria că tot ce vine din vest e bun. Oricine încearcă să spună altceva este catalogat ca fiind retrograd, înapoiat. Incluziune, da, spun ei, dar nu și pentru cei care nu gândesc ca ei, pentru cei care au alta opinie decât cea dictată de Măreață UE
          Cu ce se deosebesc ei de cei care au crezut orbește in ideologia comunistă, ori cea nazistă fara sa le pună la îndoială?!

      3. Ce spui tu acolo e propagandă nerușinată. Repeți lozinci pe care le folosesc toți populiștii pentru a isteriza oamenii, inventând inamici imaginari sau făcând lucruri banale să pară o mare amenințare pentru societate. Sunt într-adevăr exagerări în occident, dar acele exagerări nu au nicio relevanță pentru noi. Diversitatea e un lucru normal și dacă ai vreo problemă cu acest concept, ori ești manipulat ori trăiești într-o bulă din care nu ești capabil să vezi lumea reală (să nu mai zic de alte orientări politice extreme). Diversitatea este de multe feluri, nu numai sexuală (care nu este de neglijat; ce ai face de altfel în cazul în care copilul tău sau un apropiat ar declara că este homosexual?). Ea poate fi etnică, rasială, religioasă (care ar trebui să fie în interesul acelor culte minoritare care au semnat petiția), de gândire, etc, iar promovarea acesteia ca valoare e importantă pentru a combate atitudinile de ură și discriminare care sunt destul de puternice în scoietatea noastră.
        În altă ordine de idei, văd că subestimezi gravitatea plagiatului de către conducătorii țării. În acest caz, doar un lucru am de spus. Să nu te miri când acești politicieni se vor comporta ca hoții nu numai în ceea ce privește proprietatea intelectuală a altora și când acțiunile lor îi vor da de gol ca fiind niște incompetenți la felnde lipsiți de gândire și profunzime ca studiile lor.

        1. Cel care trăiește într-o bula ești tu, in bula in care se spun repetitiv aceleași inepții despre intoleranta. Am convingerea că ești un tinerel care se crede grozav luptând pentru o cauză închipuită. Intoleranta asta o creează fix aceste idei așa-zis progresiste. Fix acești descreierați care inventează lucruri inexistente sunt cei mai lipsiți de orice fărâmă de toleranță fata de o opinie altfel decât a lor. Mai mult, vor să determine intreaga societate sa afirme altceva decât arata bunul simț și știința.
          Exagerări in occident?Ti se pare doar o exagerare că în școli merg drag queen și fac show-uri pentru minori? E demență. La fel a fost și acolo, diversitate, egalitate de gen și au ajuns să fie arestați oameni ca nu se adresează plecatilor cu pluta cu doamna când evident ei sunt bărbați. Sa permită bărbaților care se dau drept femei sa concureze in competițiile sportive feminine . Au ajuns să mutileze și să umfle cu hormoni copii care chipurile suferă de așa-zisa disforie de gen.
          Da, ar trebui sa ne sperie aceste lucruri și sa ne intereseze mai mult decât un plagiat (nu că nu ar avea și asta importanta, dar nu se compara cu viața unui copil).
          Ieși tu din bula in care înghiți orice gălușcă pe care ți-o servesc ăștia de conduc azi lumea, vezi ce se petrece și gândește cu capul tau. Diversitate de etnii și religii a existat mereu in tara asta și nu e nevoie sa vina nimeni sa ne învețe azi să fim toleranți unii cu alții, doar conviețuim de secole. Violența de azi din societate și din școli se datorează fix ideilor cretine progresiste, care nu lasă copiii și oamenii să fie firești. Cum ziceam, cred ca ești tinerel și nu știi să recunoști o dictatura. Eu am trăit, știu ce înseamnă și nu mai vreau. Nu vreau să îmi spună nemeni ce am dreptul și ce nu sa gandesc și să vorbesc. Si nici copiilor nu trebuie sa li se spuna, trebuie lăsați să se dezvolte liberi, Intr-o societate neîngrădită de nici un fel de ideologie.

    1. Păi dacă aveau vreun rol în conducerea statului, nu mai era nevoie să facă petiții. Aici, cultele își exercită dreptul la opinie față de o problemă, statul decide.

      Faptul că nu sunteți în stare să faceți diferența dintre o opinie și „rolul conducător” arată cât de mult înțelegeți despre ce e vorba…

      1. Stiu despre ce vorbesc pentru ca am parcurs o cariera didactica de 37 de ani si am afirmat intotdeauna ca religia nu are ce cauta in scoala dar popii nu vor renunta niciodata la a le oferi nevestelor, copiilor lor o piine usoara si destul de bine platita. Comparati munca unui profesor de religie cu cea a unuia de romana, matematica,istorie, etc in cazul carora raspunderea si volumul de munca este mare si ginditi-va ca salarul e la fel. Pe de alta parte in momentul in care preotii primesc salarii de la buget cred ca intre sarcinile lor profesionale ar trebui sa fie si orele de religie prestate in cadrul bisericii si nu in scoli iar parintii care doresc sa-si poata trimite copiii la ora de religie la biserica( asa a fost pe vremea cind eram eu copil). Iar ca cultele sa interfereze in legea educatiei, sa faca tot felul de presiuni , tinind cont de faptul ca au atitudini pro domo si retrograde mi se pare neavenit si revoltator.

  10. Acum se vede de la o poștă dece poporul asta trăiește într-un model patriarhal,cu reguli discriminatorii unde biserica nu luminează ci stinge toate luminițele ce mai pâlpâie încă,unde știința e pe locul doi iar religia aceea cu crede și nu cerceta este cea care își impune legile depășite de alte națiuni cu sute de ani in urma!Nici nu mă așteptam la altceva de la acest preafericit! Și o întrebare: voi l-ați văzut vreodată zâmbind? Eu una nu și nici nu cred că o să-l văd vreodată decât aurit din cap până în picioare,amenințător de încruntat!

    1. Da, fix acele națiuni nu cred astăzi în știință și neaga existența a două genuri, consideră că un bărbat, daca vrea, poate fi femeie. Mai uitati-va la acele națiuni pe care le slăviți și apoi să-i huliți pe alții. Uitati-va la ce a ajuns acolo școala, un loc in care niste descreierați, care în mod normal isi au locul la ospiciu, își aroga dreptul să le inoculeze copiilor teorii bazate pe orice altceva decât pe știință.
      E cea mai buna inițiativa a cultelor si e lăudabil că grija pentru copii și sănătatea lor mentală și sufletească i-a adus împreună.

      1. O persoană, dacă vrea, poate fi ce vrea. Da, un bărbat dacă vrea poate fi femeie. E degradant pentru un bărbat să fie femeie? Dacă o femeie vrea să fie bărbat, e acceptat de societatea patriarhală? Dacă o femeie poartă costum bărbătesc e normal? Dar dacă un bărbat vrea să poarte fustă e total anormal și doanne ferește bolnav mintal.
        E mai important pentru “normalitatea” societății identitatea cuiva, decât analfabetismul și alte multe probleme ale educației?
        Dormim mai bine dacă îl știm pe Gigel -Gigel și nu Ginuța?
        Suntem încuiați în prejudecăți arhaice, inventate de biserică.

        1. Și daca vrea sa fie Napoleon sau Hitler? Ce facem, îl lăsăm? O femeie/ un bărbat poate sa se CREADĂ ce vrea ea/el, dar sa nu ii oblige pe ceilalți să nege realitatea. Oricum e bine că ați punctat corect despre ce e vorba în lege, ideologia de gen și nu diversitate de etnii, așa cum, naiv, cred unii.

  11. ce cauta măscăricii aia pe scena publica? parca e superman în alb cu acoliții lui.
    Iisus a întrat în Jerusalim calare pe măgar, ăștia umbla doar cu SUV clasa de lux și opulenta bisericii calcă în picioare orice valoare morala promovata de creștinism. Popi barbati ai zilelor noastre în toată firea ar trebui sa tragă la sapa și tarnacop , nu au ce cauta nici în forul legislativ, nici în politica.
    O rușine cata opulenta arata. Credință e în noi, nu în palatele de le spune biserici.

  12. Pe bune ?De ce nu cer sa se scoata cu tot materia numita religie din scoli e doar de umplutura nici un cadru de religie -preotese-nu educa cu nimic copii crestineste .Se ia un salariu bun si nu se preda nimic.

    1. Cum poate o institutie sa ceara scoaterea termenului de diversitate din legea educatiei? rusine pentru ingustimea capacitatii de intelegere. biserica ortodoxa sivreprezentantii unor culte asmut credinciosii impitriva persoanelor homosexuale. ei uita ca in conceptul de diversitate e cuprins si cel de acceptare a diversitatii religioase

    2. doamne fereste sa se faca asa ceva. consecintele unei decizii de acest fel sunt unele existentiale. turismul ar fi afectat, ratele de agresiuni ar creste considerabil iar numarul de sinucideri ar exploda

  13. Adica cu alte cuvinte toti suntem un pamant si o apa! Nu mai exista decat BOR, dar spor de slugarnicie se acorda?!!! Daca nu se doreste prozelitism religios orele de religie sa fie scoase din programa scolara.

    1. De patriot ce sunteți nu vreți să vedeți că nu doar BOR a semnat ci TOATE cultele religioase. Mai lăsați discursul anti-BOR aruncat fără discernământ. Are BOR destule bube reale în cap, luați-vă de ele. România nu e stat clerical dar nici în robia activiștilor progresiști nu trebuie să fie. Oleacă de echilibru, musiu!

        1. Doar? Ca expresie matematică, 13 din 18 este doar? Însă, chiar și așa, care din cultele nesemnatare vă pare a nu fi suficient de conservatoare pentru a refuza semnarea aceastei propuneri? Căi este DOAR o propunere, nu o impunere. Episcopia Ortodoxă Sârbă de Timișoara? Biserica Ortodoxă de Rit vechi din România? Biserica Evanghelică din România? Cultul Mozaic sau Martorii lui Iehova? Priviți cu atenție și acceptați că fie s-au simțit deja reprezentați, fie din motive independente de opinia dumnealor nu a ajuns pănă în momentul trimiterii propunerii să semneze. Informați-vă despre pozițiile declarate public ale acestor culte și veți vedea că sunt reprezentate.

    2. Foarte buna initiativa! Sa fie cu succes! Copiii au nevoie sa fie invatati principii morale si crestine, nicidecum “dezorientarile sexuale si alte urâciuni” ale oamenilor fara frica de Dumnezeu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Costul cu educația pentru un copil

UPDATE Proiectul de lege care ar obliga angajatorii să dea liber angajaților cu copii în caz de închidere a școlilor, amânat o săptămână. Firmele ar fi obligate să plătească zilele libere din fondurile proprii – impact major în economie

UPDATE 2: Proiectul a fost retrimis la Comisia de Muncă din Camera Deputaților, care va avea ședința după plenul Camerei, ceea ce înseamnă că minimum o săptămână nu va intra…
Vezi articolul

„Profesorii ne-au spus că, dacă vrem să mai vedem și harta României pe harta Europei, să mergem la vot” – Ioana, elevă de liceu, despre primele alegeri pentru ea și colegii ei: I-am văzut pe profesori mai speriați ca nicicând, ei au trecut prin comunism

La protestul pro-european de joi seara, unde peste 3.000 de persoane s-au strâns la o doar oră de la începerea manifestației, tinerii și-au făcut auzite vocile. Printre participanți, Ioana, o…
Vezi articolul

Naveta profesorilor nu se mai decontează, potrivit Ministerelor Dezvoltării și Finanțelor, semnalează sindicatele din Învățământ. Cele două ministere invocă prorogarea aplicării unor dispoziții din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023

Naveta profesorilor care predau în altă localitate decât cea de domiciliu nu se mai decontează, în opinia Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și Ministerului Finanțelor Publice, potrivit unui informări a Federației…
Vezi articolul

Studenții care vor să facă parte din Consiliul Agenției care evaluează programele universitare trebuie să declare pe propria răspundere că nu au condamnări penale / Reprezentanții patronatelor și sindicatului la ARACIS nu mai sunt nevoiți să declare învinuiri penale sau abateri de la norme etice – Metodologie

O declarație pe propria răspundere privind lipsa unor condamnări penale devine obligatorie, la dosar, pentru studenții care vor să devină membri în Consiliul agenției responsabile cu asigurarea calității în universități,…
Vezi articolul

Retragerea Catincăi Nistor din funcția de director ICR Londra, cerută printr-o petiție de românii din Marea Britanie / Nistor, fiica unui mason care are legături cu PSD, trimisă în judecată pentru că și-ar fi atribuit bani necuveniți de la Bulandra

Mai mulți români din Marea Britanie au inițiat o petiție în care protestează față de numirea Catincăi Nistor la Institutul Cultural Român (ICR) din Londra, solicitând „retragerea acesteia din funcția…
Vezi articolul