Eliminarea admiterii la liceu prin examen, propusă de Consiliul Economic și Social. Instituția susține ca alternativă evaluarea națională cu 5 probe

7.007 vizualizări
Rezultatele de la Evaluarea Națională
Foto: Freepik.com
Eliminarea admiterii la liceu prin examen și luarea în considerare a unei variante alternative de evaluare națională cu 5 probe au fost propuse de Consiliul Economic și Social (CES), potrivit unui document consultat de Edupedu.ro. Instituția este un organism de avizare al inițiativelor legislative, iar joi a dat un aviz favorabil, cu propuneri de modificare și observații, celor două proiecte de legi ale Educației.

Concret, Consiliul Economic și Social a propus eliminarea articolelor care introduc o formă dublă de acces în învățământul liceal: „La Art. 98, alin. (2), (5), (6), (7), (8), (9) și (13) se abrogă”.

În rubrica destinată observațiilor se arată că „accesul diferit în învățământul liceal obligatoriu pe baza evaluării naționale și a unui concurs de admitere este discriminatorie sau creează situații discriminatorii pentru elevi astfel:

  • Prezența într-o clasă atât a elevilor cu examen de admitere, cât și a celor care au fost repartizați pe baza mediei de la evaluarea națională, în situația în care nr de locuri de la o specializare nu se completează cu elevii care participă la examen
  • Elevii care iau o medie de admitere buna la evaluarea națională, dar nu participă la examenul de admitere se pot afla în situația de a nu prinde un loc la specializarea/ profilul pentru care au optat.
  • Se creează oportunități de acces pentru elevii care provin din familii cu posibilități financiare, familii care pot angaja ore de pregătire suplimentară a copiilor în vederea participării la examenul de admitere”

Potrivit documentului obținut de Edupedu.ro, „accesul în învățământul obligatoriu se realizează având ca fundament principiile care guvernează învățământul preuniversitar astfel: „a) principiul nediscriminării, în baza căruia accesul și participarea la educația de calitate se realizează fără discriminare…” (articolul 3 din proiectul Legii Învățământului Preuniversitar).”

Ce prevede proiectul legii Deca

Admiterea la liceu poate fi organizată pentru cel mult 60% din locuri, dacă liceul optează pentru această posibilitate, potrivit proiectului Legii învățământului preuniversitar. Prima generație care ar urma să dea acest examen de admitere este cea care intră în clasa a V-a în anul școlar următor, adică 2023-2024, dacă legea este adoptată până când începe anul școlar, a anunțat Ligia Deca.

Foto: Proiectul legii învățământului preuniversitar, în varianta care a fost prezentată în ședința de Guvern din data de 9 martie 2023
Varianta evaluării naționale la 5 probe

Potrivit sursei citate, la art. 98 din proiectul de lege este necesar a se lua în calcul și o variantă alternativă aplicabilă pentru elevii care intră în clasa a V-a în anul școlar 2024-2025:

„1) Se susține evaluarea națională la:

  • a) matematică+informatică (algoritmică)
  • b) română
  • c) ştiințe (fizică, chimie, biologie)
  • d) umanistice (istorie, geografie) inclusiv limbi străine;
  • e) maternă;

2) Cu un an înainte, fiecare liceu stabileşte, pentru fiecare filieră, coeficienți pentru fiecare din cele 4/5 examene de mai sus şi le anunță public. Suma celor 4/5 coeficienți trebuie să fie 10, niciun coeficient nu poate fi 0.

3) Elevii fac max. 10 opțiuni.

4) Calculatorul face, ținând cont de coeficienți, media ponderată pentru fiecare liceu/filieră ales/aleasă de elev.

5) Elevii sunt repartizați de calculator în funcție de opțiuni şi medie.

Pentru liceele vocaționale, trebuie făcute reglementări suplimentare, în funcție de aptitudini.”

Amintim că sindicatele profesorilor solicită ca elevii să susțină 5 probe la Evaluarea Națională, iar liceele să stabilească, cu un an înainte, pentru fiecare filieră, coeficienții pentru fiecare probă, în locul admiterii separate la liceu.

Consiliul Național al Elevilor și Federația Națională a Părinților au anunțat că ”se opun cu fermitate” propunerii sindicatelor, deoarece “primul lucru care ne vine în minte când abordăm acest subiect sunt meditațiile”.

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat pentru Edupedu.ro că este nevoie de o evaluarea națională „acoperitoare”: „A limita admiterea la liceu sau Evaluarea Națională doar la două examene, la matematică și limba și literatura română, nu este normal. (…) Considerăm, în momentul de față, că noi avem nevoie de o Evaluare Națională care să fie mult mai amplă și mult mai acoperitoare”.

Pe 9 martie, când a fost întrebată despre propunerea sindicatelor, Ligia Deca a declarat că „în acest moment, proiectele legislative includ propunerea pe care noi deja am prezentat-o săptămâna trecută, cea cu admitere la liceu după evaluarea națională, pentru profilurile unde există concurență”.

Citește și:
Cele două proiecte de legi ale Educației au fost avizate favorabil, cu observații și propuneri, de către Consiliul Economic și Social
DOCUMENT De ce a eliminat Ministerul Educației, în anul 2000, examenul de admitere la liceu, testare pe care astăzi o vrea înapoi: este „o repetare inutilă a examenului de Capacitate și o supunere a elevului la eforturi suplimentare, nejustificate din punct de vedere pedagogic”
Admiterea separată la liceu poate fi organizată pentru cel mult 60% din locuri, potrivit proiectului legii învățământului preuniversitar. Prima generație care ar da acest examen de admitere este cea care intră în clasa a V-a în anul școlar 2023-2024 – Ligia Deca
Ligia Deca, despre propunerea sindicatelor ca evaluarea națională să fie susținută la 5 materii: „În acest moment, proiectele legislative includ propunerea pe care noi deja am prezentat-o săptămâna trecută, cea cu admitere la liceu după evaluarea națională”
A limita admiterea la liceu sau evaluarea națională doar la două examene, la matematică și română, nu este normal, spune liderul sindical Marius Nistor. Acesta susține că „este necesar să mergem pe varianta unei evaluări cu patru-cinci probe”
Evaluarea Națională la cinci materii, propusă de sindicate, este respinsă de Consiliul Elevilor și Federația Părinților: “Primul lucru care ne vine în minte când abordăm acest subiect sunt meditațiile”
Propunere pentru eliminarea concursului de admitere la liceu, trimisă de sindicatele profesorilor ca amendament la proiectul legii Educației: Elevii să susțină 5 probe la Evaluarea Națională, iar liceele să stabilească, cu un an înainte, pentru fiecare filieră, coeficienții pentru fiecare probă

4 comments
  1. “A limita admiterea la liceu sau Evaluarea Națională doar la două examene, la matematică și limba și literatura română, nu este normal”. Dar volumul de materie la disciplina matematica vi se pare normal? Elaborarea cerintelor din subiectele de la simulare vi se pare normala? “ Se afla in relatie de polisemie…” Pentru varsta de 14 ani, consider ca era suficient “cuvintele polisemantice….” sau chiar o abordare mult mai accesibila. Acesti copii vor termina 8 clase, nu Facultatea de Litere! Ar mai fi multe de spus, insa, concluzionand, ganditi-va la toti copiii din tara, nu doar la cei care au marele noroc de a avea un dascal bun si implicat la clasa. Altii nu au acest atuu si, cred ca si Dumneavoastra sunteti de acord. Va multumesc!

  2. Ignoranta si prostia ating cote inimaginabile. O mizerie incredibila au reusit sa faca acest dulap incompetent si acolitii lui.

    Astia de la CES au uitat sa includa religia. ntz ntz ntz :))

  3. Pentru simplificare și eficientizare, propun ca la evaluarea națională să fie max 3 probe de examen (respectiv 4 pentru minoritățile naționale), adică:
    1. Limbă și comunicare = Limba română (preponderent) + limbi străine
    2. Matematică și științe = Matematică (preponderent) + Științele naturii
    3. Umanistice = Istorie + Geografie + Socio-umane.
    Ponderea itemilor în probele mixte va fi stabilită de IȘE. Subiectele s[ fie sub form[ de bro;ur. Astfel, vom folosi și experiența și obișnuințele elevilor de la evaluările anterioare (II, IV, VI).
    Excelentă ideea cu media ponderată pentru admiterea în diferite licee/colegii, în funcție de filieră/profil/specializare. Aceasta va duce la o mai bună adecvare a competențelor elevului cu specializarea la care va fi admis, competențe dovedite cvasiobiectiv prin evaluarea diversificată și în mod deosebit prin ponderarea notelor în media de admitere.
    Sincer, mă bucur foarte tare să constat că în țară se mai gândește și că mai sunt mulți “oameni cărora le pasă” …
    Așadar, Să luptăm, Să fim optimiști și … S-auzim de bine! (v-aduceți aminte de urarea aceasta? Cred că ne poate salva iar, și iar, și iar …).
    Mulțumesc presei că ne ajută enorm pe toți. Felicitări!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Educației anunță o creștere cu aproape 20% a cazurilor de infectare în rândul elevilor, față de săptămâna trecută, până la 32 de mii / În rândul profesorilor și angajaților creșterea e de 14%

Ministrul Educației anunță o creștere cu aproape 20% a cazurilor de infectare în rândul elevilor, față de săptămâna trecută, până la 32.100, potrivit unei statistici publicate vineri seara. Datele sunt…
Vezi articolul

Cele două dorințe ale ministrului Cîmpeanu, la revenirea tuturor elevilor la școală pentru următoarele 14 săptămâni: Eu, ca ministru al Educației, nu doresc să mai modificăm structura anului școlar / Nu îmi doresc să mai trecem școala în online

“Eu, ca ministru al Educației, nu doresc să mai modificăm structura anului școlar”, a declarat Sorin Cîmpeanu la Digi24. Acesta a vorbit pentru prima dată despre „vacanța forțată” pe care…
Vezi articolul