Dana Bobocea, directoarea Colegiului Național Grigore Moisil din București, a spus, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, că elevii trebuie să vină să spună profesorului dacă a înțeles sau nu a înțeles ceva din temă sau din lecția predată. Dacă lucrurile sunt în neregulă, abia atunci să solicite ajutorul unui alt profesor, consideră Dana Bobocea.
„Unii dintre copii își rezolvă temele la pregătirea suplimentară. Părinte ar trebui să fie conștient că, într-o primă fază, copilul trebuie lăsat să încerce să-și asigure pregătirea pentru la clasă, să spună profesorului dacă a înțeles sau nu a înțeles ceva din temă sau din lecția predată și, ulterior, dacă observă că lucrurile sunt în neregulă, să solicite ajutorul unui alt profesor sau chiar al profesorului de la clasa pentru ore suplimentare”, a spus cadrul didactic.
Profesoara Florina Rogalski este de părere că „sunt copii care nici cu meditații nu reușesc să facă față unor examene care nu sunt deloc dificile, dimpotrivă, sunt din ce în ce mai facile pe măsură ce trece timpul”. Declarațiile au fost făcute la emisiunea InfoEdu de la TVR Info.
Informații de context
Interdicția ca profesorii să poată face pregătire suplimentară contracost cu elevii de la clasă a fost introdusă și în noul Regulament-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP) 2024, document publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul de ministru nr. 5.726 din 6 august 2024.
În prezent, profesorii care dau meditații au obligația de a se înregistra la Oficiul Național al Registrului Comerțului și de a depune o declarație privind impozitul pe venit, însă autoritățile fiscale au manifestat mereu confuzie în privința verificării profesorilor care oferă meditații – vezi, între altele, declarațiile din 2022 ale șefului ANAF pe această temă.
Declarațiile fiscale legate de meditații au fost completate de o altă obligație conformă noii legi a învățământului preuniversitar, de la începutul acestui an, ca toți profesorii să completeze o declarație că nu fac meditații cu elevii de la clasă
- Încă din aprilie 2024, premierul Ciolacu anunța deduceri la impozitul pe venit pentru asigurări private de sănătate și învățământ.
- În iunie a.c., Profit.ro și alte media relatau, citând surse guvernamentale, că deducerile la impozitul pe venit, pentru părinții care plătesc meditații pentru copii, sunt luate în calcul în cadrul unei reforme fiscale la care s-a angajat Guvernul. Scopul menționat era „reducerea impozitării pe muncă, dar și reducerea evaziunii fiscale în domeniul meditațiilor școlare”.
Meditațiile sunt soluția care a „înflorit” după ce scopul educației s-a transformat, în ultimul timp, în obținerea unei diplome, constată Radu Gramatovici, conferențiar la Facultatea de Matematică și Informatică a Universității din București (FMI-UB). Profesorul a spus într-o emisiune la Radio Guerilla că ceea ce se „învață” în urma meditațiilor este superficial și dat uitării odată ce trec examenele.
Un copil de nivel mediu „nu o să scape” fără meditații la Matematică, pentru că „așa cum e făcut sistemul, ca să beneficieze de școli bune, trebuie să intre în acest sistem de dopaj”, spune profesorul Radu Gramatovici de la Facultatea de Matematică și Informatică a Universității din București (FMI UB), într-o emisiune la televiziunea publică difuzată pe 4 aprilie.
În luna martie, secretarul de stat din Ministerul Educației Florian Lixandru a spus că în opinia sa meditațiile sunt o modă dar și o necesitate „în anumite situații”. El s-a referit la situațiile când profesorul de la clasă nu poate lucra separat cu elevii care fac performanță. Lixandru mai spune referitor la meditațiile de la clasele primare că „este vina părintelui care practic vine și întreține un astfel de fenomen” – detalii aici.
Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat că părinții trebuie să fie siguri atunci când apelează la meditații, că ele sunt într-adevăr necesare, pentru că există și o presiune socială, dar dacă toată lumea spune că e nevoie de pregătire suplimentară, probabil că Ministerul trebuie să facă ceva și în zona curriculară la gimnaziu și liceu, într-o conferință de presă la PNL Bistrița.
Meditațiile contracost cu elevii de la clasă, abatere disciplinară în Legea învățământului preuniversitar
În noua lege a Educației, care a intrat în vigoare din 3 septembrie 2023, apare mențiunea prin care se interzic meditațiile cu elevii de la clasă în două articole: articolul 209 care prevede că printre abaterile disciplinare ce pot fi sancționate se află și desfășurarea meditațiilor cu elevii de la propria clasă și articolul 169 care precizează că profesorul are “obligația de diligență să depună eforturi pentru atingerea competențelor necesare de către fiecare elev, prin activitatea la clasă și prin programele de învățare remedială“.
Edupedu.ro a scris încă din luna august 2023 că profesorii care fac meditații cu elevii de la clasă vor fi cercetați disciplinar, prevede Legea învățământului preuniversitar. Fiind încadrată ca abatere disciplinară, în acest caz „orice persoană poate sesiza în scris, cu privire la săvârșirea unei fapte ce poate constitui abatere disciplinară, prin înregistrarea sesizării la secretariatul unității de învățământ”, conform legii 198/2023.
Foto: © Pressmaster | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
3 comments
mai nou s-au înființat mentorii.sa scape de elevi care nu au înțeles se alege alt elev mai bun care sa le explice.Cum să spună dacă a înțeles săi nu dacă copiilor le e frica de modul în care se poate răzbună pe ei profesorul
Practic scoala privata cu 30+ elevi, la salar de stat :))))
doamna asta și o fi citit declarația?! cum adică să solicite ajutorul altui profesor ?! care altul?! meditație ?!