Elevul de clasa a VIII-a de la un liceu din Mureș care și-a agresat diriginta: “Nu-mi pasă, că și-aşa n-ai ce să-mi faci nici tu, nici poliția”, povestește directoarea liceului într-o scrisoare deschisă către părinți

2.275 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Directoarea Colegiul Naţional “Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu Mureş, profesoara Cristina-Ligia Someșan a transmis părinților elevilor din liceu o scrisoare, ca reacție la incidentul de luni, când un elev de clasa a VIII-a a făcut gesturi obscene la ore, iar apoi şi-a agresat diriginta. Ea semnalează faptul că nu este prima abatere a acelui elev, și că deși a urmat cadrul legal și a făcut reclamații la poliție și la protecția copilului, elevul i-a spus: “Nu-mi pasă, că și-aşa n-ai ce să-mi faci nici tu, nici poliția”. Scrisoarea a fost publicată de Punctul.ro și poate fi citită în articol.

Cristina-Ligia Someșan, directoarea Colegiul Naţional “Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu Mureş, le-a transmis părinților că elevul care luni a agresat-o pe diriginta nu era la prima abatere. Mai mult, ar fi încercat să rezolve conflictele anterioare procedural dar “n-a fost decât un şir repetat de blocaje într-o legislație care ne-a făcut vulnerabili, incapabili de a lua o măsură disciplinară fermă”, spune directoarea.

“Nu-mi pasă, că și-aşa n-ai ce să-mi faci nici tu, nici poliția”, i-ar fi spus elevul directoarei.

Amintim, elevul a fost reținut lui seara și eliberat după 24 de ore. Este cercetat penal, în libertate, pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violente și tulburarea liniștii și ordinii publice. Potrivit ISJ Mureș, elevul nu are voie să intre în școală timp de 5 zile, scrie Agerpres.

Redăm integral scrisoarea făcută publică de Punctul.ro

Stimați părinţi,

De obicei, scrisorile către dumneavoastră erau într-un ton mult mai optimist sau festiv, de această dată, însă, avem un moment care este departe de tot ceea ce mi-am închipuit. Mä refer la incidentul de luni, la acea reacție incredibil de violentă a unui elev la adresa dirigintei lui, incident intens mediatizat şi profund savurat de toți cei care abia aşteptau să afirme cu deosebită şi ironică satisfacție: „Papiul, o şcoală de elită”. E dureros de trist, dar în acelaşi timp, situațiile nedorite îți oferă ocazia celor mai bune reorganizări.

Această școală are o tradiție pe care au clădit-o generațiile anterioare, iar ceea ce se întâmplă acum, ceea ce facem noi, profesori sau părinți, toți adulții, numai viitorul va demonstra dacă e cel mai bun lucru pentru clevii/copiii noştri şi dacă vom reuşi să-i formăm pentru a-şi trăi cu demnitate, curaj și inteligență propria lor viață. Însă de un lucru sunt sigură: fiecare ne străduim cum știm, cum putem, după priceperea noastră şi sigur cu cele mai bune intenții să facem lucrurile cât mai bine. Vă trimit această scrisoare din două motive:

1. Cu siguranță, vor fi mulți drogați, derbedei sau golani în lumea aceasta, dar eu cred că dacă priviţi în casele şi în familiile dumneavoastră, nu acolo fi găsiți. Între cei aproape 1000 de copii din şcoală, eu văd foarte mulți copii educaţi, cu bun simț, inteligenți, sensibili şi cooperanți. Da, sigur, au perioadele lor, uneori foarte dificile, când comunici greu cu ei, când li se pare că le ştiu pe toate şi se cred centrul lumii. Da, fiecare familie poate trece prin perioade mai complicate, dar asta nu ar trebui să facă obiectul preocupărilor cititorilor de FB, ci este doar sarcina tuturor celor implicați să scoată lucrurile la liman, în intimitatea vieţii personale. Din exterior se pot pune foarte uşor etichete, dar eu nu pot accepta să fie jignit sau analizat niciun elev şi nicio familie sau să se facă presupuneri stupide că un copil cu un comportament deviant este neapărat unul de bani gata”. De data aceasta lucrurile stau chiar invers.

2. Incidentul de luni este inadmisibil şi doresc să vă aduc eu la cunoștință câteva aspecte. Nu a fost prima abatere disciplinară a elevului respectiv, ci au fost nenumărate altele în ultimii doi ani. Toate situațiile s-au lăsat cu sancțiuni, cu certuri, cu împăcări, cu promisiuni şi jurăminte. În multe momente am crezut că poate fi adus pe o cale mai bună, în altele am făcut dosare către Poliție, Inspectoratul Şcolar Județean sau Direcția de Protecție a Copilului. Uneori am sperat în reveniri, alteori am semnat sancțiuni incredibile. E evident că în final n-a ieşit bine. Calea constructivă n-a funcționat deloc, iar cea care ar fi avut rostul de a pune ordine în aceste situații n-a fost decât un şir repetat de blocaje într-o legislație care ne-a făcut vulnerabili, incapabili de a lua o măsură disciplinară fermă şi care, luni mi-a adus din partea elevului în cauză următoarea replică: nu-mi pasă, că și-aşa n-ai ce să-mi faci nici tu, nici poliția”. Şi avea dreptate. Am pierdut multe bătălii şi ştiu sigur că asta se întâmplă în fiecare școală, chiar dacă e greu pentru unii să recunoască aşa ceva. Luni lucrurile au escaladat intr-un mod inadmisibil, înfiorător, înfricoşător şi de nepermis. Da, trebuie luate măsuri aspre, ferme şi clare pentru toată lumea, care să nu mai permită ca vreodată un elev sau un profesor să fie expus vreunui rise de orice fel în şcoală. Până acum toți mi-au spus că n-am soluția pe care, de fapt, o aşteptăm de mult, care altădată s-ar fi aplicat fără discuţie şi că ar trebui să fi învățat destul din rateurile anterioare. Poate că au dreptate, dar eu sunt dispusă să mai încere o dată. Știu că Poliția sau Inspectoratul Şcolar mă vor susține ca întotdeauna, dar că legislația mă va împiedica din nou, atât pe mine, cât și pe ei. Singurul lucru care este diferit după evenimentul de luni, e că nu mai sunt dispusă să accept că nu se poate, că legea nu permite că regulamentul cutare sau Statutul elevului nu sunt corelate, că procedurile interzic anumite intervenții sau câte și mai câte. Poate că nu voi răzbi, din nou, poate că toate relele lumii mi se vor pune în cârcă, poate că mulţi şi necunoscători îşi vor da cu părerea, dar în calitate de director, profesor și fost elev al acestei şcoli, n-am să accept ca această situație să mă transforme într-o victimă neputincioasă şi înfricoşată de aceste vremuri cărora, până la urmă noi, adulții, le-am permis să fie aşa.

De fiecare dată ați susținut şcoala și vă mulțumim cu recunoştinţă, dar încă o data avem mare nevoie de sprijinul dumneavoastră, nu numai moral, ci și pentru a ne consilia din punct de vedere juridic. Alături de colegii mei profesori am început cercetarea cazului, dar vom aprecia orice ofertă de ajutor a acelora dintre dumneavoastră care sunteți specialişti în acest domeniul.

Iubind şcoala şi copiii, luptând pentru viitorul lor şi-al nostru, vom învinge și nu vom fi niciodată victimele nimănui!

Informații de context

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş a anunţat, luni, că un elev de clasa a VIII-a din Târgu Mureş a fost condus de două ori la poliţie după ce s-a urcat pe un dulap în timpul orelor de curs şi a arătat gesturi obscene cadrului didactic, iar la două ore după incident ar fi aplicat lovituri cu pumnii şi picioarele dirigintei clasei.

Astăzi, 11 martie, în jurul orei 10,00, poliţiştii au fost sesizaţi în mod direct de către reprezentanţii unei unităţi de învăţământ din Târgu Mureş cu privire la faptul că, în cadrul unei ore de curs, de la clasa a 8-a, s-ar afla în derulare un posibil conflict. Poliţiştii de ordine publică (proximitate), alături de poliţiştii Biroului Siguranţă Şcolară s-au deplasat la faţa locului, stabilind faptul că un elev de 15 ani, din clasa a 8-a, s-a urcat în timpul orelor de curs pe un dulap şi a arătat gesturi obscene cadrului didactic. Tânărul a manifestat un comportament necooperant faţă de poliţişti, fiind imobilizat şi condus la sediul Poliţiei municipiului Târgu Mureş, unde a fost invitată şi mama acestuia, pentru clarificarea stării de fapt şi lămurirea situaţiei“, a arătat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş, într-un comunicat de presă.

IPJ Mureş a precizat că tânărului i-a fost aplicată o sancţiune contravenţională, cu amendă, în valoare de 500 de lei, conform Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

“În jurul orei 12.35, poliţiştii au fost sesizaţi de către reprezentanţii aceleiaşi unităţi de învăţământ cu privire la o faptă de agresiune. La faţa locului, poliţiştii au stabilit că acelaşi tânăr ar fi aplicat lovituri cu pumnii şi picioarele cadrului didactic îndrumător, manifestându-se recalcitrant în continuare. Tânărul a fost imobilizat şi condus la sediul unităţii de poliţie alături de părintele său, în vederea continuării cercetărilor şi luări măsurilor legale care se impun”, a precizat IPJ Mureş.

Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Mureş a precizat că elevul a fost sancţionat de nenumărate ori, din cauza comportamentului său.

“La refuzul şi limbajul injurios, doamna director a rugat elevii să iasă din clasă împreună cu d-na profesor şi să meargă în laboratorul de specialitate. În acest timp, elevul în cauză şi-a aprins o ţigară, aşezându-se pe pervazul geamului, laboratorul fiind situat la etajul II. A fost apelată atât Poliţia de proximitate, cât şi Serviciul de urgenţă 112. La sosirea echipajului de poliţie, elevul din clasa a VIII-a se afla la nivelul parterului, iar după o răbufnire violentă, a fost încătuşat şi dus la maşina de poliţie. La colegiu s-au prezentat angajaţii de la Poliţia de proximitate şi siguranţă şcolară, pentru a lua declaraţii. După plecarea acestora, elevul s-a întors împreună cu mama lui, au aşteptat-o pe doamna dirigintă pe hol, au ameninţat-o cu moartea şi într-o răbufnire violentă, elevul i-a aplicat acesteia mai multe lovituri. A fost apelat din nou echipajul de poliţie prin dispeceratul 112 şi l-au ridicat pe elev împreună cu mama lui. Doamna dirigintă a fost transportată la IML şi SMURD”, a arătat inspectorul şcolar general al judeţului Mureş, Paula-Maria Dărăban, într-un comunicat de presă.

Citește și:
Elevul de clasa a VIII-a care și-a agresat diriginta a fost reținut, luni seara, de polițiști

5 comments
  1. Are dreptate.Ce sa ii facă diriginta sau politia?El are nevoie de personal specializat,de tratament la psihiatrie și nu numai.Din păcate pare a fi o persoana foarte bolnava și care are nevoie de ajutor.Este evident ca e un pericol și pentru el și pentru cei din jur iar parintii lui ar trebui cercetați de organele de politie și supuși unor teste de sănătate mintală. Astfel de personaje nu au cum sa fie sănătoase la cap.In mod sigur în istoricul familiei e un lung șir de boli mintale asociate cu acțiuni și atitudini antisociale si mai mult ca sigur au si cazier.Sunt 100% sigura de asta.

  2. Trebuie umblat la legislație de urgență!!!
    Ce să i anunți părinții, informări și bla, bla, bla…,a comis o faptă nepotrivită, sancționați, nicidecum să aștepți doi ani că se schimbă strengarul că nu se schimbă!!!.
    Eu aș veni cu ideea ca DGASPC să ia legătura cu școlile pentru a afla elevii vulnerabili și să le urmărească familiile, vizite…! Mai multe instituții să intervină ‘primăria că poate familia ăstuia primește ajutor social, iar dacă odrasla sa face nebunii Stop! Nici nu trebuie să așteptăm ca individul să mai aibă o a doua abatere!
    Doamna Deca poate vede că aceste cazuri au luat o mare amploare și poate schimbă ceva din statutul elevului (legile sunt în favoarea acestora privind aceste abateri….)
    Acest elev trebuia dus la școala de corecție, departe de casă…. Așteptăm să ne omoare profesorii????
    Și s-o mai rugăm pe doamna ministru să oprească prin OU rețelele sociale până la 18 ani, comportament negativ copiii iau și de acolo, dar și din diferite jocuri /filme…!

  3. Ce mai cauta elevul cu un astfel de comportament deviant in scoala ? Ce trebuie sa mai faca ca sa fie exmatriculat si trimis la o scoala de corectie? Poate vreo crima…E vai de tara asta. Nu-si da nimeni seama ca acest individ reprezinta un pericol nu numai pentru cadrele didactice, ci si pentru ceilalti elevi? In locul parintilor din clasa respectiva, as face sesizari peste sesizari catre Minister prin care as solicita luarea de masuri intrucat individul reprezinta un pericol pentru ceilalti elevi. O nimica toata exmatricularea pentru 5 zile. Ar fi trebuit ca si profesoara sa reactioneze si sa-l puna la punct si sa fie si ea suspendata tot 5 zile cum este acest individ…sa vedem daca mai indraznea alta data…au ajuns profesorii batjocora elevilor. Inainte, profesorul era respectat, elevii erau drastic sanctionati pentru comportamentele indezirabile si de institutiile de invatamant si de parinti acasa. Acum nu mai este sanctionat de nicio parte, au numai drepturi si fac ce vor , isi fac minunata “dreptate” ca doar ei au numai drepturi. De aia habar n au de consecintele faptelor lor ca obligatii, responsabilitati n-au.

    1. Pai cred ca asa o sa se ajungă:care pe care.Vrei sa fii victima ?Te lași bătut de un brotac cu probleme acasă. Eu nu înțeleg de ce nu s-a sesizat protectia copilului și acel minor sa fie îndepărtat din acel mediu nociv.Este evident ca mediul familial este violent și deviant de a ajuns el sa aibă un astfel de comportament și nu doar atât dar și mama îi încurajează și antrenează comportamentul antisocial.Parintii aia nu îl educa îl transforma intr-un caz clinic.Asta dacă nu are el ceva boli psihice și atunci astea tot în familie sunt.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Radu Szekely, secretar de stat în Ministerul Educației: Școlile sunt pregătite să înceapă anul școlar / În locul orelor de educație fizică și sport, peste rata de 2 la mie, când va veni frigul, elevii vor face alte tipuri de activități, poate educație pentru sănătate

Școlile sunt pregătite să înceapă anul școlar, a declarat secretarul de stat din Ministerul Educației, Radu Szekely, la Radio România Actualități. Oficialul a mai spus că, peste rata de infectare…
Vezi articolul

Consiliul Național al Elevilor lasă de înțeles că noile legi ale educației nu vor intra în vigoare în 2023, iar organizația abandonează solicitările anterioare pentru un buget de 4,7% – 6% din PIB și cere „o creștere egală cu cel puțin 0,8% din PIB” față de anul trecut

Reprezentanții Consiliului Național al Elevilor abandonează, în premieră în ultimii ani, țintele de 6% din PIB (procentul prevăzut de Legea 1/2011) și 4,7% din PIB (media europeană, potrivit Eurostat). Aceștia…
Vezi articolul